Adverse possession of unowned urban land and passive procedural capacity of the local administrative unit

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Deliberând asupra recursului civil de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 25 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C., Municipiul Bucureşti, prin primar general, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, asupra imobilului teren situat în Bucureşti, Şos. Gh. Siseşti nr. 27, în suprafaţă măsurată de 363 mp, precum şi înscrierea dreptului în cartea funciară.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 22423/2016 din 09 decembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 9 ianuarie 2017, sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 355 din 10 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului C.; a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin primar general, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Decizia pronunţată în apel:

Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 10.53 A/2019 din 25 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiului Bucureşti, prin primarul general, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi C.; a anulat, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând, a dispus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, prin primar general; a admis acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Municipiului Bucureşti, prin primar general; a constatat că apelantul-reclamant a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 363 mp, situat în Bucureşti, Şos. Gh. Siseşti nr. 27, delimitat prin punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert D., prin efectul uzucapiunii de 30 de ani; a omologat raportul de expertiză topografică întocmit de expert D., avizat la OCPI prin procesul-verbal de recepţie nr. x/2019; a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului de 363 mp, situat în Bucureşti, Şos. Gh. Siseşti nr. 27, delimitat prin punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert D.; a păstrat sentinţa civilă cu privire la admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului C. şi respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă; a păstrat sentinţa civilă cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi respingerea acţiunii faţă de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1053 A/2019 din 25 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, prin primarul general, iar pe fond, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii instanţei de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-au susţinut următoarele:

Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii, reprezintă sancţiunea îndreptată împotriva adevăratului proprietar, respectiv proprietarului nediligent, care, prin pasivitate, s-a desesizat de bun.

Aşadar, pentru ca reclamantul să poată solicita constatarea dreptului de proprietate, prin uzucapiune, trebuie să facă, mai întâi, dovada că Municipiul Bucureşti este proprietarul nediligent al imobilului în litigiu şi terenul aparţine domeniului privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale.

Nu se poate stabili calitatea procesuală a unei părţi pentru simplul motiv că nu a fost identificat un alt pârât, cu precizarea faptului că s-a reţinut că reclamantul a achiziţionat imobilul în litigiu în baza înscrisului sub semnătură privată, intitulat "chitanţă de donaţie", de la numitul C..

Din actele depuse la dosarul cauzei, inclusiv situaţia juridică, nu s-a făcut dovada apartenenţei la domeniul privat al municipalităţii a imobilului în litigiu, dimpotrivă, rezultă că terenul a fost dobândit de către reclamant de la pârâtul C., în schimbul sumei de 3700 RON, prin act sub semnătură privată, figurând ca proprietate particulară a unor terţe persoane.

Mai mult, din evidenţele fiscale, rezultă faptul că reclamantul A. figurează cu rol fiscal pentru suprafaţa de 250 mp şi pentru construcţie.

Calitatea procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti nu poate fi reţinută, în lipsa dovezii unui certificat de vacanţă succesorală, care să-i atribuie calitatea de proprietar.

Pe fondul cauzei, recurentul a invocat critici cu privire la încălcarea normelor de drept material privind uzucapiunea, art. 1846, 1847, 1890 C. civ. vechi, precum şi art. 36 din Legea nr. 18/1991.

În acest sens, a arătat că, pentru ca uzucapiunea lungă să-şi producă efectele, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: posesia utilă, împlinirea termenului de 30 de ani şi existenţa unui lucru susceptibil de a fi uzucapat.

De asemenea, potrivit art. 1847 din C. civ., posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

Prin înscrisul sub semnătură privată, reclamantul a dobândit suprafaţa de 250 mp, suprafaţă pentru care plăteşte impozit, pentru diferenţa de 113 mp, până la suprafaţa de 363 mp, nu este îndeplinită condiţia "sub nume de proprietar", întrucât reclamatul nu şi-a asumat elementul intenţional, animus, ce constă în intenţia de a stăpâni pentru sine, ca un adevărat proprietar.

Pentru această suprafaţă, nu s-a făcut dovada prerogativelor dreptului de proprietate, chiar dacă ar s-ar fi întrunit elementul material, corpus.

În ceea ce priveşte elementul material, corpus, nici posesia materială a terenului nu a fost dovedită în cauză.

Din situaţia juridică a imobilului, rezultă că suprafaţa de 363 mp este o secţiune dintr-o suprafaţă mai mare de 2500 mp, fără a se preciza situaţia juridică a suprafeţei de 250 mp, a suprafeţei de 113 mp, solicitată în plus de către reclamant, faţă de terenul achiziţionat prin înscrisul sub semnătură privată, şi a întregii suprafeţe de teren de 2500 mp, suprafaţa de 363 mp, fiind parte integrantă din aceasta.

Astfel, situaţia juridică detaliată pentru fiecare dintre cele 3 imobile este necesară, întrucât terenul uzucapat ar putea să se suprapună cu alte terenuri, cu regimuri juridice proprii.

În plus, terenul este afectat de elemente de sistematizare, reţele de alimentare cu apă, cu gaze şi canalizare, iar cel puţin, pe acest perimetru, fiind vorba de utilităţi publice, terenul nu poate fi uzucapat.

În mod greşit a interpretat instanţa de apel dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991. Astfel, trecerea în proprietatea comunelor, oraşelor ori municipiilor este condiţionată de existenţa, în prealabil, a terenului în proprietatea statului şi în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, or, terenul în cauză nu era, la momentul intrării în vigoare a legii, în proprietatea statului şi nici în administrarea primăriei.

5. Apărările formulate în cauză:

La data de 22 octombrie 2019, în termen legal, intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate; iar cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de recurent, au solicitat respingerea, întrucât primăria, ca organ al administraţiei publice locale, are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 3 iunie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 1053A/2019 din 25 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 15 iulie 2020, cu citarea părţilor.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în condiţiile art. 492 C. proc. civ.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale relevante în această materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Sub un prim aspect, din conţinutul încheierii, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 3 iunie 2020, rezultă că, analizând admisibilitatea în principiu a recursului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 1053A/2019 din 25 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, completul de filtru a considerat că exclusiv criticile privind absenţa calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, prin primar general, astfel cum au fost dezvoltate în motivele de recurs, se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi vor fi analizate din această perspectivă.

În consecinţă, aceste aprecieri fiind statuate printr-o încheiere interlocutorie, limitele analizei în recurs au fost determinate în mod definitiv şi au fixat obiectul controlului de legalitate în recurs.

Celelalte critici de ordin generic, invocate în conţinutul cererii de recurs, privind suprafeţele terenului în litigiu, îndeplinirea elementului material sau intenţional al posesiei, nefiind susţinute de argumente de nelegalitate şi privind exclusiv reaprecierea probelor şi a situaţiei de fapt, stabilite de instanţa de apel, incompatibile cu actuala structură a recursului, cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate, natură consacrată în mod expres prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nu se impun a fi analizate.

Tot astfel, deşi, în etapa procesuală a apelului, a fost administrată proba cu înscrisuri privind situaţia juridică a terenului litigios, precum şi proba cu expertiză topografică, având ca obiectiv identificarea terenului în de 363 mp, situat în Bucureşti, Şos. Gh. Siseşti nr. 27, delimitat prin punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert D. nefiind identificate elemente de sistematizare, reţele de alimentare cu apă, cu gaze şi canalizare, recurentul invocă, prin intermediul recursului, existenţa pe terenul în litigiu a unor utilităţi publice, în absenţa oricăror probe care să răstoarne situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, într-o cale de atac devolutivă, şi în absenţa formulării unor obiecţiuni realiste la acest raport, ceea ce atrage, de asemenea, calificarea lor ca fiind critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei recurate, inadmisibile în recurs.

Procedând în continuare la analiza motivului de recurs privind greşita soluţionare a excepţiei procesuale de fond, absolute, peremptorii a lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, prin primarul general, din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), instanţa de recurs reţine următoarele:

Obiectul acţiunii deduse judecăţii şi asupra căruia au statuat instanţele de fond poartă asupra recunoaşterii dreptului de proprietate al reclamanţilor, ca fiind dobândit prin prescripţia achizitivă de 30 ani, exclusiv cu privire la un teren în privinţa căruia nu există cereri de reconstituire şi asupra căruia nu s-a reconstituit dreptul de proprietate, în favoarea niciunei alte persoane.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea de părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii; în ipoteza moştenirii vacante, legitimarea procesuală pasivă se raportează exclusiv la acea vocaţie reziduală a statului de a dobândi moştenirile vacante, în absenţa moştenitorilor legali sau testamentari, în timp ce sfera bunurilor fără stăpân nu este limitată la moştenirile vacante, ci includ şi bunurile în privinţa cărora foştii proprietari s-au desistat voluntar sau nu sunt cunoscuţi.

În cauză, s-a stabilit de către instanţele fondului că reclamantul a achiziţionat imobilul în litigiu, în baza înscrisului sub semnătură privată, intitulat "chitanţă de donaţie", de la numitul C. care este, în prezent, decedat şi cu privire la care a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, soluţie ce nu a fost atacată prin prezentul recurs. Tot astfel, s-a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, că bunul imobil nu face obiectul legilor speciale de reparaţie.

Aşa fiind, instanţa de recurs apreciază, contrar susţinerilor recurentului pârât, conform cărora nu se i poate stabili calitatea procesuală în cauză, pentru simplul motiv că nu a fost identificat un alt pârât, că, în ipoteza particulară a cauzei deduse judecăţii, această legitimare procesuală pasivă a Municipiului Bucureşti nu decurge, în mod arbitrar, din faptul neidentificării unui alt pârât, ci se întemeiază pe dispoziţiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, relative la caracterul potenţial de bun fără stăpân al terenului în litigiu.

În mod evident, din interpretarea dispoziţiilor art. 1847 şi următoarele şi a art. 1890 C. civ., rezultă că prescripţia achizitivă trebuie opusă doar fostului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea efectului juridic al uzucapiunii de sancţiune civilă faţă de titularul nediligent care a permis ieşirea bunului din patrimoniul său.

Astfel, legea nu exclude posibilitatea ca fostul proprietar să fie indicat drept persoană interesată în a paraliza efectul prescripţiei achizitive invocate de către reclamanţi, dacă este identificat ori este posibilă identificarea sa.

În măsura în care, însă, nu este posibilă identificarea fostului proprietar al terenului ce face obiectul cererii, ori a altor persoane indicate de către reclamant ca fiind interesate în contestarea uzucapiunii sau acesta a decedat şi nu s-a dezbătut succesiunea vacantă, calitatea procesuală pasivă se prezumă, prin dispoziţiile legii, că aparţine unităţilor administrativ - teritoriale, ca titulare ale patrimoniului imobiliar, fără a mai fi necesară prezentarea vreunui înscris constatator al existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtului.

Cum, în evidenţele oficiale ale recurentului pârât şi ale celorlalte instituţii, nu a fost identificat un proprietar actual al terenului în litigiu, iar bunul imobil se află pe raza municipiului Bucureşti şi există prezumţia că face parte din domeniul privat al unităţii administrativ - teritoriale, recurentul pârât Municipiul Bucureşti este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului litigios, astfel că este justificată reţinerea calităţii procesuale pasive a acestui pârât.

În sens contrar, s-ar putea ajunge, în situaţiile particulare a inexistenţei unei persoane care să pretindă un drept de proprietate asupra nemişcătorului, în calitate de proprietar sau de moştenitor al proprietarului iniţial al terenului, la respingerea acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripţiei achizitive, deşi sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a uzucapa, pe considerentul că unitatea administrativ - teritorială este lipsită de legitimare procesuală pasivă (legitimatio ad causam), ceea ce ar echivala cu lipsirea reclamanţilor din astfel de cauze de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor, în situaţia în care chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut existenţa unui drept protejat de Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, rezultat din situaţii de fapt cu mare persistenţă în timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice (a se vedea, în acest sens, par. 89 din Decizia nr. 24/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni prealabile şi cauza Sfintele Mănăstiri contra Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 1053 A din 25 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 1053 A din 25 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.