State wins cassation: trial court's failure to adjudicate procedural defenses warrants quashal and remand in revendication dispute.

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 12 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul proprietatea sa din Bucureşti, str. x, şi, în subsidiar, a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata valorii de circulaţie a imobilului descris mai sus.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 9 martie 2018, pârâta B. a formulat cerere de intervenţie, în temeiul art. 61 şi art. 62 C. proc. civ., precum şi cerere de chemare în garanţie, în temeiul dispoziţiilor art. 72 şi art. 73 C. proc. civ., solicitând ca, instanţa să dispună, prin hotărârea ce se va pronunţa, obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata despăgubirilor privind valoarea de circulaţie a imobilului situat în Bucureşti, str. x.

Prin încheierea din 14 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2017, cererea de chemare în garanţie a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost respinsă ca tardiv formulată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1267 din 25 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta B. să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului, imobilul situat în Bucureşti, str. x.

Prin aceeaşi hotărâre au fost respinse excepţiile prescripţiei şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român, pe capătul subsidiar de cerere, privind plata valorii de circulaţie a imobilului, ca rămase fără obiect şi s-a dispus obligarea pârâtei B. să achite reclamantului suma de 5022,20 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 361A din 18 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 1267/25.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi cu intimatul-pârât Statul Român,prin Ministerul Finanţelor Publice; a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect revendicare, formulat în contradictoriu cu pârâta B. şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea în revendicare formulată împotriva pârâtei B., pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Prin aceeaşi decizie, cauza a fost trimisă spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti pentru evocarea fondului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata valorii de circulaţie a imobilului situat în Bucureşti, str. x.

Totodat, au fost păstrate dispoziţiile sentinţei privind respingerea excepţiilor prescripţiei şi lipsei calităţii procesuale pasive, iar intimatul-reclamant a fost obligat la plata către apelanta pârâtă a sumei de 3500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr. 679 A din 13 mai 2019,Curtea de Apel Bucureşti- secţiaa III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 361 A din 18.03.2019, formulată de apelanta-pârâtă B.; a admis cererile de îndreptare a erorii materiale formulate de apelanta-pârâtă B. şi intimatul-reclamant A.; a rectificat decizia civilă nr. 361 A/18.03.2019, în sensul că al cincilea paragraf al dispozitivului se referă la valoarea de circulaţie a imobilului din str. x, şi nu a imobilului din str. x, cum din eroare s-a consemnat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 361A din 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, în sensul schimbării sentinţei civile apelate şi în ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond asupra excepţiilor invocate pe capătul subsidiar de cerere.

În dezvoltarea criticilor de recurs, recurentul-pârât a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. În acest sens, a arătat că, prin decizia recurată, s-a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind revendicarea, respectiv că, în pretenţiile formulate de reclamant, în subsidiar, nu au fost analizate pe fond de către prima instanţă, în raport de soluţia de admitere a cererii principale, această împrejurare justificând trimiterea, spre rejudecare, a capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru evocarea fondului.

În opinia recurentului, în mod nelegal, prin decizia civilă recurată, instanţa de apel a menţinut dispoziţiile sentinţei privind respingerea excepţiilor prescripţiei şi lipsei calităţii procesuale pasive, deşi acestea au fost invocate în raport de cererea subsidiară.

Făcând referire la situaţia de fapt, recurentul a precizat că soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiilor prescripţiei şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de acesta în raport de capătul subsidiar al acţiunii, a fost determinată de admiterea capătului principal de cerere.

Or, de vreme ce instanţa de apel a constatat că pretenţiile formulate de reclamant în subsidiar nu au fost analizate pe fond, de către prima instanţă şi a trimis acest capăt de cerere spre rejudecare, soluţia de menţinere a dispoziţiilor sentinţei, privind respingerea excepţiilor prescripţiei şi lipsei calităţii procesuale pasive, ca rămase fără obiect, nu are justificare.

5. Încheierea de admitere în principiu:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere iar, prin încheierea din 03 iunie 2020, recursul declarat derecurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 361 A din 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis în principiu, stabilindu-se termen de judecată în şedinţăpublică, la data de 15 iulie 2020, cu citarea părţilor.

Membrii completului de filtru au apreciat că în speţă, criticile formulate de recurentul-pârât se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate - care, în speţă, vizează exclusiv, soluţia instanţei de apel privind păstrarea dispoziţiilor sentinţei apelate privind respingerea excepţiilor prescripţiei şi lipsei calităţii procesuale pasive - Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele ce succed:

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se şi cele care vizează calea de atac a apelului.

Potrivit art. 456 coroborat cu art. 476 din C. proc. civ., apelul este o cale de atac ordinară, cu efect devolutiv, ceea ce înseamnă că readuce în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept dezbătute în primă instanţă, provocând o nouă judecată asupra fondului, fără a necesita îndeplinirea vreunei condiţii speciale.

În virtutea efectului devolutiv al apelului, se conferă instanţei superioare de control judiciar dreptul şi obligaţia de a efectua o nouă judecată asupra fondului prin verificarea tuturor împrejurărilor de fapt sau de drept pe care prima instanţă şi-a bazat hotărârea, în acest scop instanţa de apel având îndreptăţirea de a analiza atât motivele, mijloacele de apărare şi dovezile invocate la prima instanţă, cât şi pe cele arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

De regulă, devoluţiunea este totală, însă apelul este limitat, pe de o parte de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă - tantum devolutum quantum iudicatum.

Totodată, potrivit art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., în ipoteza în care în apel, se dispune anularea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, fie de către instanţa de apel, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. (3) teza a I-a C. proc. civ. fie de către prima instanţă, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., se realizează potrivit normelor care reglementează soluţionarea cauzelor în primă instanţă.

Aşadar, instanţa de rejudecare păstrează posibilitatea de a efectua un control eficient, deplin şi adecvat asupra obiectului cererii care, în prima fază procesuală, nu a fost cerecetată pe fond, ceea ce presupune că cenzurarea temeiniciei dreptului dedus judecăţii prin intermediul cererii în privinţa căreia, se reţine, în apel, că nu a fost cercetată în fond, nu poate fi limitată exclusiv la argumentele reclamantului, ci, impune deopotrivă, analiza mijloacelor de apărare invocate de pârât pe calea întâmpinării, ca modalitate de răspuns faţă de pretenţiile reclamantului.

Înalta Curte reţine că excepţia procesuală este definită, prin art. 245 din C. proc. civ. ca reprezentând mijlocul prin care partea interesată, procurorul sau instanţa, din oficiu, invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

Atât excepţia prescripţiei, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului constituie excepţii de fond, absolute care obligă instanţa, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului.

Ambele excepţii au, în sens restrâns, natura unor mijloace de apărare în legătură cu cererea de chemare în judecată a reclamantului, invocarea excepţiilor constituind o componentă a dreptului fundamental la apărare al pârâtului.

În privinţa excepţiilor procesuale, art. 248 din C. proc. civ. impune regula ca instanţa să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Aşadar, este în sarcina instanţei de rejudecare să se pronunţe inclusiv în privinţa excepţiilor procesuale invocate în condiţiile legii şi nesoluţionate în prima fază procesuală.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că, deşi potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., autoritatea lucrului judecat vizează şi excepţiile procesuale, dobândirea efectului autorităţii de lucru judecată, intervine ca urmare a tranşării de către instanţă cu privire la chestiune litigioasă dedusă judecăţii prin intermediul excepţiei; în caz contrar, partea care le-a invocat păstrează posibilitatea de a readuce aceste mijloace de apărare în dezbaterea judiciară.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată ce constituie obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă reiese că reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul proprietatea sa din Bucureşti, str. x.

În subsidiar, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata valorii de circulaţie a imobilului.

Prin întâmpinarea formulată în prima fază procesuală, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea subsidiară.

Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1267 din 25 iunie 2018 a admis capătul principal de cerere formulat de reclamantul A. şi a obligat pârâta B. să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului, imobilul situat în Bucureşti, str. x. De asemenea, a respins excepţiile prescripţiei şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român, pe capătul subsidiar de cerere, privind plata valorii de circulaţie a imobilului, ca rămase fără obiect.

Din verificarea considerentelor sentinţei primei instanţe, se reţine, însă, că Tribunalul nu a tranşat, prin hotărârea apelată, nici în privinţa stingerii dreptului material la acţiunea în despăgubire formulată de reclamant, ca efect al prescripţiei şi nici asupra legitimării procesuale pasive a recurentului pârât, ci s-a limitat la a dispune respingerea excepţiilor prescripţiei şi lipsei calităţii procesuale pasive, în mod formal, reţinând lipsa de obiect a celor două excepţii, în considerarea caracterului subsidiar al cererii în legătură cu care au fost invocate aceste excepţii.

Împotriva sentinţei civile nr. 1267 din 25 iunie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declarat apel pârâta B., chemată în judecată în acţiunea în revendicare.

În urma soluţionării apelului declarat de pârâta din cererea principală, instanţa de apel, prin decizia civilă nr. 361A din 18 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect revendicare, formulat în contradictoriu cu pârâta B., a respins cererea în revendicare formulată împotriva pârâtei B., pentru existenţa autorităţii de lucru judecat şi a trimis cauza, Tribunalului Bucureşti pentru evocarea fondului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata valorii de circulaţie a imobilului situat în Bucureşti, str. x.

Totodată, instanţa de apel a păstrat dispoziţiile sentinţei privind respingerea excepţiilor prescripţiei şi lipsei calităţii procesuale pasive.

În ceea ce priveşte această ultimă soluţie, ce constituie obiect al criticilor formulate în recurs, Înalta Curte apreciază că raţionamentul judiciar care a fundamentat -o a ignorat faptul că prima instanţă nu a statuat asupra caracterului nefondat al excepţiilor menţionate, ci a procedat, aşa cum s-a arătat deja, în cele ce preced, la o analiză formală a acestora, limitându-se la a deduce lipsa de obiect a excepţiilor invocate de pârât, exclusiv în considerarea naturii lor juridice de mijloace de apărare, cu caracter accesoriu, invocate în legătură cu o cerere cu caracter subsidiar.

Se reţine, totodată, că instanţa de apel nu a invalidat, prin decizia civilă recurată, raţionamentul primei instanţe în privinţa soluţiei care a vizat cele două excepţii, iar în ceea ce priveste limitele devoluţiunii în apelul declarat de pârâta din cererea principală, aceasta s-a considerat îndreptăţită să verifice modalitatea de rezolvare a cererii subsidiare, apreciind că se impune trimiterea acesteia spre rejudecare ca efect al respingerii cererii principale şi a modalităţii particulare în care reclamantul a înţeles să învestească instanţa de judecată, prin formularea şi a unei cereri subsidiare, nesoluţionate în prima fază procesuală.

În acest context, de vreme ce, prin decizia recurată, s-a apreciat, că, în speţă, se impune rejudecarea cererii cu caracter subsidiar, iar soluţia primei instanţe în privinţa celor două excepţii a fost fundamentată, în esenţă, pe aceeaşi construcţie juridică care a condus la nesoluţionarea cererii subsidiare (invalidată în apel), instanţa de apel, luând în considerare natura juridică a excepţiilor procesuale şi modalitatea particulară în care acestea "au primit răspuns" prin sentinţa civilă apelată, în aplicarea raţionamentului întemeiat pe regula accesorium sequitur principale, ar fi trebuit să constate că, inclusiv, statuarea primei instanţe asupra celor două excepţii a devenit lipsită de fundament, astfel că, în absenţa soluţionării lor, în fond, subzistă obligaţia instanţei de rejudecare de a proceda la analiza lor, conform art. 248 din C. proc. civ.

Cum soluţia criticată în recurs a avut drept consecinţă o limitare nejustificată a dreptului pârâtului de a supune analizei primei instanţe aceste mijloace de apărare hotărâtoare pentru soluţionarea cererii trimise spre rejudecare şi, prin aceasta, a produs recurentului o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea hotărârii astfel pronunţate, în cauză, sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., ceea ce conduce la admiterea recursului pentru aceste argumente.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ, va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

În acest sens, se reţine că, potrivit actualei reglementări a recursului, în caz de admitere a recursului, singura soluţie posibilă pe care o poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie este aceea a casării hotărârii, nu şi cea a modificării acesteia.

În rejudecarea cauzei, instanţa de trimitere va avea în vedere îndrumările instanţei de recurs, expuse în considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 361 A din 18 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.