Recusal order appeal inadmissible; challenge reserved for final merits ruling in restitution case

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2007, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată Academia Română şi Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, solicitând constatarea nevalabilităţii titlului statului cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. x, sector 1 (apartamentul nr. x împreună cu cota de teren de 58,12% aferentă acestui apartament, de 140,04 mp din totalul de 242,49 mp şi suprafaţa de teren de 458,21 mp (curte şi grădină); constatarea calităţii sale de unice şi reale proprietare ale imobilului mai sus menţionat; obligarea celor două pârâte să-i lase în deplină proprietate şiliniştită posesie atât apartamentul cât şi terenul aferent, urmând a restitui totodată "toate obiectele şi mobilierul montate în el sau aparţinând celor montate în el".

La data de 07.05.2008, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, arătând că, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1283/22.11.1996, s-a hotărât transmiterea imobilului, cu bunurile şi terenul aferent, proprietatea publică a statului, situat în Bucureşti, str. x, din administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului de sub egida Academiei Române, respectiv: subsol, parter şi etajul 1 (art. 1).

La data de 18.06.2008, reclamantele au precizat acţiunea, solicitând tot mobilierul montat în zidurile ce compun apartamentul revendicat (dulapuri, biblioteci, rafturi şi tot ce deservea imobilul la data preluării); o garnitură mobilă sufragerie englezească, compusă din: servantă, masă cu scaune (de 6, respectiv 12 persoane), oglinzi cu ramă sculptată montate în pereţi; mobilă birou compusă din: bibliotecă, birou.

La termenul din 05.05.2010, reclamantele au precizat temeiul de drept al acţiunii introductive de instanţă, şi anume: dispoziţiile Legii nr. 10/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 1/30.01.2009, respectiv art. 1, 2, 7, 10, 21, 22 şi următ.; art. 6 din Legea nr. 213/1998; art. 480; art. 481 C. civ. deciziile RIL nr. 20/2007 şi nr. 33/2008 pronunţate de Înalta Curte de CasaţieşiJustiţie, secţia Civilă; art. 44 din Constituţia României; art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 1.03.2011, reclamantele au formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, solicitând introducerea în cauză a numitei C. şi obligarea acesteia să lase în deplină posesie şi proprietate spaţiile aferente apartamentului 1 (Bucureşti, str. x), respectiv: subsol (conform anexei nr. 6 contract vânzare cumpărare nr. x/1948), camera 2, boxa improvizată în spaţiul comun; la parter (conform anexei nr. 7); garaj, plus anexa aferentă; camera 7; la mansardă (bucătărie, duş, WC, terasă); părţile comune pod, spălătorie, călcătorie, căi de acces, etc; teren în suprafaţă de 458,21 mp.

Prin încheierea din 5.01.2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a dispus conexarea dosarului nr. x/2011 la prezentul dosar, nr. x/2007

Prin acţiunea înregistrată în dosarul conexat, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, S.C. D. S.A. şi C., constatarea nevalabilităţii titlului statului cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. x, sector 1 (apartament et. 1, împreună cu cota de teren de 58,12% aferentă acestui apartament, adică 140,94 mp din totalul de 242,49 mp şi suprafaţa de teren de 458,21 mp (curte şi grădină); constatarea calităţii sale de unice şi reale proprietare ale imobilului mai sus menţionat; obligarea celor tuturor pârâţilor a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie atât apartamentul cât şi terenul aferent; obligarea în solidar a tuturor pârâţilor, la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantele şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 481 - 480 din C. civ., art. 6 CEDO, art. 1 Protocolul 1 Adiţional la CEDO, raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 541/7.01.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis acţiunea principală, a obligat pârâtul Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului să emită decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură a apartamentului nr. x de la etajul I al imobilului situat în Bucureşti, str. x compus din hol, birou, sufragerie, două dormitoare, oficiu, baie, bucătărie şi terasă împreună cu cota de teren aferentă construcţiei, de 58,12%, precum şi cu terenul în suprafaţă de 458,21 mp ce formează curtea şi grădina imobilului, pe numele reclamantelor; de asemenea, a obligat pârâtul I.N.S.T. să emită decizie sau dispoziţie de restituire în natură pentru pivniţa de legume, pivniţa de vinuri, cămara, rezerva şi încăperea cazanului de abur aflate la subsol, precum şi spaţiile aflate la parterul imobilului pe numele reclamantelor; a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului nr. x din imobilul situat în Bucureşti, str. x, sect. 1; a constatat calitatea reclamantelor de proprietare ale apartamentului nr. din str. x sector 1 Bucureşti; a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C.; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Academiei Române; a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea bunurilor mobile; a obligat pârâţii Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului şi Academia Română la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON către reclamante.

Prin decizia nr. 659 R/4.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins excepţia lipsei de interes în promovarea recursurilor declarate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Academia Română. S-au admis recursurile formulate de reclamantele B., A., pârâţii Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului şi intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 541/7.03.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata intervenientă C.. S-a casat sentinţa recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

În rejudecare, la termenul de judecată din data de 19.05.2016, s-a dispus disjungerea acţiunii având ca obiect revendicare imobiliară în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi E., în calitate de moştenitor al pârâtei defuncte C..

La ultimul termen de judecată, reclamantele au precizat că solicită restituirea în natură, în baza Legii 10/2001 şi a părţii de la mansardă în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1545/24.11.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în raport de cele reţinute anterior şi stabilite de Curtea de Apel în privinţa cadrului procesual şi a admis acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, care a fost obligat să emită în favoarea reclamantelor dispoziţie de restituire în natură.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamantele, iar pârâtul Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului a formulat şi apel şi recurs, cererile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III - a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin încheierea din 20.02.2018, Curtea de Apel Bucureşti a calificat calea de atac ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 1211 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârât, s-a admis apelul declarat de reclamante şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost obligat pârâtul INST să restituie în natură imobilul situat în str. x.

Prin decizia civilă nr. 1706 din 09 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului, invocate de către intimatele-reclamante B. şi A., a admis recursul declarat de pârâtul Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului împotriva deciziei nr. 1211 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti, spre rejudecare, ca instanţă de recurs.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la termenul din data de 02 martie 2020, recurentul-pârât Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, prin reprezentant, a recuzat membrii completului de judecată C12R, considerând că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare.

Prin încheierea din 12 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de recuzare a completului 12R, compus din preşedinte F., judecător G. şi judecător H., ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 12 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2007 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâtul Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.

În cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului a apreciat că soluţia de respingere a cererii de recuzare este nelegală şi netemeinică, fără a dezvolta critici care să susţină, în opinia acestuia, cererea de recurs.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac declarate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În speţă, recursul a fost exercitat împotriva încheierii din 12 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2007 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins cererea de recuzare a completului 12R, compus din preşedinte F., judecător G. şi judecător H., ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (2) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul."

Aşadar, încheierea de respingere a cererii de recuzare nu are, din punctul de vedere al căilor de atac un regim propriu, ci căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acesteia sunt supuse aceluiaşi acelaşi regim juridic care se aplică căilor de atac ce pot fi formulate împotriva hotărârii asupra fondului, astfel că această încheiere poate fi atacată numai odată cu fondul şi doar în ipoteza în care fondul cauzei ar fi susceptibil de vreo cale de atac.

Recuzarea este un simplu incident în judecarea cauzei, incident care se rezolvă în cursul judecăţii, astfel că, în lipsa unei norme speciale şi derogatorii, nu se poate admite ca, pentru încheierea prin care se rezolvă acest incident, să existe o cale de atac pe care legea nu o îngăduie cu privire la hotărârea asupra fondului.

Pe de altă parte, potrivit art. 282 alin. (2) coroborat cu art. 316 din C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt s-au s-a suspendat cursul judecăţii, iar potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii sunt hotărâri irevocabile.

În speţă, prin încheierea recurată, s-a respins o cerere de recuzare formulată în cadrul unui dosar având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei civile nr. 1545/24.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Prin urmare, coroborând textele legale anterior menţionate, întrucât, în speţă, hotărârea ce se va pronunţa în soluţionarea recursului, are caracter irevocabil, reiese că, încheierea prin care s-a soluţionat un incident procedural (cum este cazul încheierii atacate cu recurs în cauză, prin care s-a respins o cerere de recuzare formulată de recurent), care nu a avut drept consecinţă întreruperea sau suspendarea cursului judecăţii, nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

Principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de dispoziţiile art. 129 din Constituţie, presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, încheierea din data de 12 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2007 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

Pentru considerentele expuse, recursul formulat în cauză fiind inadmisibil, Înalta Curte urmează a-l respinge în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului împotriva încheierii din 12 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2007 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.