Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1504/2020 AI generated

Valuation of moral damages and individual liability for a single illicit act by multiple defendants in civil proceedings.

Case Number Decizia nr. 1504/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed all appeals, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the plaintiff’s appeal against the first-instance award of 45,000 RON in moral damages and the defendants’ appeals challenging that award. The dispute concerned a claim for compensation for moral prejudice caused by defamatory statements made in a legal filing, where the central issue was the correct assessment of the damage amount and the legal nature of the defendants' liability. The Court ruled that the appellate court’s evaluation of the 45,000 RON sum was legally sound, being a subjective assessment based on the specific circumstances and evidence of the illicit act, and that the defendants’ defenses regarding the absence of illicit conduct had been definitively resolved by a prior cassation decision. Key legal bases included Article 488 of the Code of Civil Procedure regarding grounds for cassation, Article 501 concerning the binding nature of cassation decisions on the retrial instance, and Articles 1353, 1385, and 1531 of the Civil Code regarding liability and compensation for non-pecuniary damages.

Legislator headnote

AI generated

art. 443 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 445 C. proc. civ, art. 174 alin. (2) C. proc. civ, art. 176 pct. 6 C. proc. civ; Valuation of moral damages and individual liability for a single illicit act by multiple defendants in civil proceedings: The dispute concerned a claim for compensation for moral prejudice caused by defamatory statements made in a legal filing, where the central issue was the correct assessment of the damage amount and the legal nature of the defendants' liability. The Court ruled that the appellate court’s evaluation of the 45,000 RON sum was legally sound, being a subjective assessment based on the specific circumstances and evidence of the illicit act, and that the defendants’ defenses regarding the absence of illicit conduct had been definitively resolved by a prior cassation decision. Key legal bases included Article 488 of the Code of Civil Procedure regarding grounds for cassation, Article 501 concerning the binding nature of cassation decisions on the retrial instance, and Articles 1353, 1385, and 1531 of the Civil Code regarding liability and compensation for non-pecuniary damages.

Keywords

AI generated
assessment of moral damages civil liability article of civil procedure grounds for cassation filing of a claim valuation proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 443 C. proc. civ
154/2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, prin încheierea, din camera de consiliu, pronunţată de aceeaşi instanţă la data de 15.05.2017, a fost respinsă, ca nefondată, cererea în baza art. 443 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art.
art. 445 C. proc. civ
443 raportat la art. 445 C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute necondiţionate.
art. 174 alin. (2) C. proc. civ
civ., instituind obligativitatea procedurii, se arată că sunt norme imperative ce vizează organizarea procesului judiciar civil, iar nerespectarea lor se sancţionează cu nulitatea necondiţionată, reglementată de art. 174 alin. (2) C. proc. civ.
art. 176 pct. 6 C. proc. civ
raportat la art. 176 pct. 6 C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Se apreciază că motivarea instanţei de apel este sumară, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivări, invocându-se încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., regulă de procedură a cărei încălcare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi a prevederilor art.
art. 501 C. proc. civ
civ., regulă de procedură a cărei încălcare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi a prevederilor art. 501 C. proc. civ., făcând trimitere la motivele de nelegalitate prevăzute de art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Main procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.A. şi C. solicitând instanţei obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 250.000 euro reprezentând despăgubiri băneşti pentru prejudiciu moral cauzat prin calomnierea sa, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul C. a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantului A. la plata sumei de 650.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru daunele aduse demnităţii, onoarei şi reputaţiei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4885 din 29.06.2007, pronunţată de Judecătoria Bacău, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, avându-se în vedere valoarea obiectului cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 1702/D/03.12.2013, pronunţată de Tribunalul Bacău, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.; a fost respinsă cererea pârâţilor privind obligarea reclamantului-pârât la plata despăgubirilor având ca temei abuzul de drept şi a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantul-pârât A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Bacău şi pârâtul-reclamant C.; au fost obligaţi pârâţii C. şi S.C. B. S.A. să plătească reclamantului-pârât suma de 45.000 RON despăgubiri, cu titlu de daunele morale. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant C.. S-a luat act de declaraţia reclamantului-pârât privind solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul A., cât şi pârâţii S.C. B. S.A. şi C..

Prin decizia nr. 250 din 1 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului A. şi au fost admise apelurile declarate de pârâţii S.C. B. S.A. şi C. sentinţa civilă apelată fiind schimbată în parte, în sensul că a fost respinsă ca nefondată cererea principală. Au fost menţinute dispoziţiile din sentinţa apelată cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, respingerea cererii pârâţilor privind obligarea reclamantului-pârât la plata despăgubirilor având ca temei abuzul de drept şi respingerea cererii reconvenţionale, fiind înlăturate din dispozitivul sentinţei apelate dispoziţiile contrare deciziei.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs reclamantul A. şi pârâtul C..

Prin decizia nr. 134 din 26 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâtul C., a casat decizia recurată nr. 250 din 1 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

În rejudecare, Curtea de Apel Bacă, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 154 din 20 februarie 2017, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului A., a admis apelul declarat de pârâtul C., a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins, ca nefondată, cererea principală; a menţinut din sentinţa apelată dispoziţiile cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, respingerea cererii pârâţilor privind obligarea reclamantului-pârât la plata despăgubirilor având ca temei abuzul de drept şi respingerea cererii reconvenţionale; a înlăturat din dispozitivul sentinţei apelate dispoziţiile contrare deciziei.

În ceea ce priveşte cererea înregistrată la data de 26.04.2017, prin care apelantul-reclamant A. a solicitat lămurirea înţelesului şi întinderii deciziei civile nr. 154/2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, prin încheierea, din camera de consiliu, pronunţată de aceeaşi instanţă la data de 15.05.2017, a fost respinsă, ca nefondată, cererea în baza art. 443 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 154/20.02.2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă a formulat recurs reclamantul A., iar la data de 23 mai 2017, reclamantul a declarat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din 15 mai 2017, privind lămurirea dispozitivului deciziei instanţei de apel, cu a căror soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 1135/28.03.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 154/20.02.2017 a Curţii de Apel Bacău.

S-a casat, în parte, decizia atacată şi s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamantul A. şi pârâtul C.. S-au menţinut dispoziţiile deciziei recurate referitoare la păstrarea dispoziţiilor din sentinţa apelată vizând respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, respingerea cererii privind obligarea reclamantului-pârât la plata de despăgubiri, întemeiate pe abuzul de drept şi respingerea cererii reconvenţionale. S-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 15.05.2017 privind cererea de lămurire a deciziei recurate. S-a casat încheierea recurată şi s-a respins cererea de lămurire formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect.

Prin decizia nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 1702/03.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, formulată de petentul A..

Împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 şi a încheierii din 28 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A., iar pârâţii C. şi S.C. B. S.A. au formulat împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018, atât recurs principal, cât şi recurs incident faţă de o parte din considerentele deciziei.

În motivarea recursurilor s-au arătat următoarele.

A.1. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 reclamantul A. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Reclamantul solicită a se constata că în motivarea de la pagina 15 a deciziei recurate se arată că a fost înlăturat caracterul solidar al răspunderii patrimoniale, reţinându-se că "nu se pune problema coparticipării procesuale obligatorii între cei doi pârâţi", iar la pag. 16 se arată că "Având în vedere că fapta ilicită a celor doi pârâţi este unică... Curtea va constata, astfel, că fiecare din cei doi pârâţi datorează aceeaşi sumă de 45.000 de RON".

Având în vedere că prin sentinţa nr. 1702/03.12.2013 a Tribunalului Bacău, dată în primul ciclu procesual s-a statuat ca pârâţii C. şi S.C. B. S.A. să plătească în solidar suma de 45.000 RON, reclamantul apreciază că obligaţia de a plăti fiecare pârât suma de 45.000 de RON, precizată în motivarea deciziei recurate, ar fi fost posibilă numai în măsura în care s-ar fi admis apelul pe care l-a formulat împotriva sentinţei nr. 1702D/3.12.2013 a Tribunalului Bacău, întrucât prima instanţă stabilise o stare de solidaritate, considerată de instanţa de apel prin decizia recurată ca fiind desfiinţată în urma deciziei de casare nr. 1135/28.03.2018, pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în al doilea ciclu procesual.

Astfel, dacă s-a constatat desfiinţată starea de solidaritate, reclamantul învederează că în cadrul apelului pe care l-a declarat şi în limitele deciziei de casare nr. 1135/28.03.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel trebuia să analizeze întinderea prejudiciului cauzat de fiecare din pârâţi (atât de C., cât şi de S.C. B. S.A.), luând în considerare şi aspectele din primul paragraf de la pag. 13 a deciziei de casare 1135/28.03.2018, privitoare la analiza întinderii prejudiciului cauzat de pârâtul C., ce urma a fi făcută de instanţa de apel.

Se arată că prin decizia de casare nr. 1135/28.03.2018 s-a statuat faptul că, în cadrul rejudecării apelului reclamantului, pârâta S.C. B. S.A. nu putea fi obligată la o despăgubire mai mică de 45.000 de RON, lăsându-se în acelaşi timp posibilitatea ca instanţa de apel să fixeze în rejudecare orice cuantum al despăgubirii pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat de fapta ilicită a pârâtului C..

Faţă de împrejurarea că în motivarea deciziei recurate, nr. 984/07.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, s-a precizat că flecare din cei doi pârâţi datorează aceeaşi sumă de 45.000 de RON, reclamantul arată că instanţa de apel s-a orientat către o soluţie de obligare a pârâtului C. la plata unei despăgubiri de 45.000 de RON pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin fapta sa ilicită, menţinând însă despăgubirea pârâtei S.C. B. S.A. în limita minimală arătată în paragraful întâi de la pag. 13 a deciziei de casare nr. 1135/28.03.2018 (minim 45.000 de RON).

Reclamantul susţine că aceste ipoteze puteau fi analizate numai în cadrul apelului pe care l-a declarat împotriva sentinţei nr. 1072D/03.12.2013 a Tribunalului Bacău, pentru că apelul declarat de C. împotriva aceleiaşi sentinţe urmărea respingerea cererii de chemare în judecată, or această soluţie nu ar mai fi putut fi posibilă în rejudecarea apelului în care s-a pronunţat decizia ce face obiectul prezentului recurs, întrucât prin decizia de casare nr. 1135/28.03.2018 s-a statuat nu numai existenta faptei ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, ci s-a statuat în mod explicit şi obligativitatea pentru instanţa de rejudecare de a aprecia asupra întinderii prejudiciului suportat de reclamant cauzat de fapta ilicită săvârşită de pârâtul C. (pag. 9-12 din decizia de casare nr. 1135/28.03.2018).

Faţă de împrejurarea că în motivarea deciziei nr. 984/07.11.2018 instanţa de apel s-a orientat spre o despăgubire de 45.000 de RON pe care pârâtul C. să o plătească reclamantului pentru fapta ilicită comisă, anume o despăgubire având acelaşi cuantum cu despăgubirea minimală pe care S.C. B. S.A. a fost obligată să o plătească reclamantului conform primului paragraf de la pag. 13 a deciziei de casare nr 1135/28.03.2018, reclamantul arată că o asemenea motivare nu putea susţine decât o soluţie de admitere a apelului pe care 1-a formulat împotriva sentinţei nr. 1072D/03.12.2013 a Tribunalului Bacău, nicidecum o soluţie de respingere, aşa cum s-a precizat în dispozitivul deciziei recurate.

Se susţine existenţa unei contrarietăţi între motivare şi dispozitivul deciziei instanţei de apel, cu atât mai mult cu cât din întreaga motivare a deciziei nr. 984/7.11.2018 a Curţii de Apel Bacău se arată că nu rezultă elemente din care s-ar putea înţelege că instanţa de apel ar fi dorit să respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâtului C. (situaţie care ar fi încălcat caracterul obligatoriu al deciziei de casare nr. 1135/28.03.2018) sau că instanţa de apel ar fi dorit să aprecieze că fapta comisă de pârâtul C. nu necesită instituirea unei sume de bani cu titlu de despăgubire, reparaţia acesteia fiind suficientă prin constatarea existenţei caracterului ilicit şi prin stabilirea vinovăţiei (aspect pe care nu 1-a avut în vedere instanţa de apel).

A.2. Prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii din 28 ianuarie 2019 reclamantul A. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 443 raportat la art. 445 C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute necondiţionate.

Se invocă existenţa unei neconcordanţe între motivarea şi dispozitivul deciziei nr. 984/07.11.2018, întrucât în motivare se recunoaşte dreptul reclamantului de a primi 45.000 RON de la pârâtul C. şi 45.000 RON de la pârâta S.C.B. S.A., însă pentru că dispozitivul deciziei precizează o soluţie de respingere inclusiv a apelului reclamantului practic s-a menţinut starea de solidaritate instituită prin sentinţa tribunalului, situaţie în care trebuie lămurită împrejurarea dacă reclamantul trebuie să primească în mod separat o despăgubire de la pârâtul C. şi o despăgubire de la pârâta S.C. B. S. A. sau dacă trebuie să primească o singură despăgubire, în solidar de la ambii pârâţi.

Reclamantul învederează că prin încheierea atacată instanţa a încălcat prevederile art. 445 C. proc. civ., ce instituie obligativitatea procedurii lămuririi unei hotărâri al cărei dispozitiv ridică probleme de aplicare, text ce stabileşte în mod expres că asemenea probleme nu se pot soluţiona pe calea apelului ori a recursului, ci numai în condiţiile art. 443 C. proc. civ.. Or prevederile art. 445 C. proc. civ., instituind obligativitatea procedurii, se arată că sunt norme imperative ce vizează organizarea procesului judiciar civil, iar nerespectarea lor se sancţionează cu nulitatea necondiţionată, reglementată de art. 174 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

B.1. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 pârâţii C. şi S.C. B. S.A. au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenţii susţin că instanţa de apel s-a rezumat la a afirma că "suma de 45.000 RON stabilită de prima instanţă este o despăgubire aptă să constituie o satisfacţie echitabilă şi să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită". Se apreciază că motivarea instanţei de apel este sumară, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivări, invocându-se încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., regulă de procedură a cărei încălcare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi a prevederilor art. 501 C. proc. civ., făcând trimitere la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Cu referire la jurisprudenţă, se arată că motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea acesteia, iar nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea acesteia, având in vedere prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

In acest context, recurenţii învederează că prin decizia nr. 1135/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cel de-al doilea ciclu procesual s-a stabilit că, în rejudecare, Curtea de Apel Bacău va avea obligaţia de a rezolva "problema întinderii (evaluării) prejudiciului, fiind şi o chestiune de apreciere a probelor, (care) nu poate fi stabilită în recurs".

Cu toate acestea, analizând hotărârea recurată, se arată că rezultă că instanţa de apel nu a respectat obligaţiile trasate în sarcina sa de către instanţa superioară şi, fără a analiza în mod corespunzător situaţia dedusă judecaţii şi probele administrate, s-a rezumat la o motivare de sumară, necorespunzând exigenţelor trasate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. dar şi de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, conform cărora judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, pentru ca părţile, ulterior, să poată supune acest raţionament controlului judiciar efectuat de instanţa superioară.

Recurenţii susţin înlăturarea de către instanţa de apel a argumentelor şi apărărilor formulate, fără a fi analizate în mod real şi fără a se arăta care sunt motivele pentru care procedează în acest mod, oferind doar o explicaţie superficială.

Prin urmare, întrucât motivarea sumară echivalează cu lipsa unei motivări, recurenţii consideră că decizia recurată este, în fapt, nemotivată, ceea ce atrage casarea în parte a acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată în fond.

In plus, se invocă şi încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 501 C. proc. civ., arătându-se că instanţa de apel avea obligaţia de a proceda la aprecierea probelor în vederea determinării prejudiciului (pag. 11 din decizia nr. 1135/2018), aspect care nu a fost luat în considerare după cum se susţine că rezultă din cuprinsul hotărârii.

Este susţinut şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii invocă faptul ca instanţa de apel a soluţionat în mod greşit apelul formulat, fără a avea în vedere incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1353 C. civ., procedând în mod nelegal la validarea despăgubirii stabilite de prima instanţă în condiţiile în care apreciază că prin demersurile procesuale realizate în cadrul dosarului de revendicare nr. 4744/110/2007* nu au făcut altceva decât să se apere în faţa acţiunilor lui A., inclusiv împotriva executării silite demarate de acesta ce a avut ca şi consecinţă evacuarea şi predarea către acesta a bunului imobil cu 3 săptămâni înainte de obţinerea unei hotărâri definitive şi irevocabile.

În continuare, recurenţii arată că evaluarea prejudiciului trebuia să se realizeze în conformitate cu dispoziţiile art. 1531 si urm. C. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 1381 şi urm. C. civ., dispoziţii legale ce se susţine că au fost încălcate şi/sau aplicate greşit de instanţa de apel. Astfel, având în vedere că prejudiciul invocat de reclamant este unul de natura nepatrimonială, repararea integrală a prejudiciului reglementată de art. 1385 alin. (1) C. civ. trebuie justificată de criterii obiective, rezultând din gradul de lezare suferit de reclamant, raportat la afectarea dreptului la demnitate al acestuia. Mai mult decât atât, criteriul general reţinut de Curtea Europeana a Drepturilor Omului este cel al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea adusă acestora, atingerea adusa reputaţiei (cauza Tolstoy Miloslavskv).

Se susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere niciun criteriu obiectiv la pronunţarea soluţiei, astfel că hotărârea pronunţată este nelegala.

Recurenţii consideră că soluţia dată de instanţa de apel de obligare a acestora la plata sumei de 45.000 RON (sumă ce se arată că este mai mare decât cea acordată, în general, de către instanţe pentru insulte aduse în public) apare ca fiind un venit nejustificat pentru reclamant şi o amendă pentru pârâţi, o sancţiune care a intervenit fără a fi întrunite condiţiile prevăzute de lege. Se mai arată că înţeleg să critice prin prezentul recurs şi soluţia Curţii de Apel Bacău prin care se stabileşte că "fiecare dintre cei doi pârâţi datorează aceeaşi sumă de 45.000 RON" dacă aceasta se va interpreta în sensul de a fi înlăturată solidaritatea acestora, având în vedere că acest din urmă aspect a fost stabilit deja de Tribunalul Bacău şi nu a fost criticat de niciuna dintre părţi, iar apelul reclamantului a fost respins, aşadar soluţia primei instanţe nu a fost modificată şi în cadrul propriului apel situaţia părţii nu se poate înrăutăţi.

Totodată, se susţine că soluţia instanţei de apel reprezintă o ingerinţă în dreptul recurenţilor la libera exprimare, ocrotit de art. 10 din Convenţie, ingerinţă nepermisa de legislaţia internă română şi sancţionată constant de CEDO, potrivit jurisprudenţei sale.

Concluzionând, recurenţii solicita admiterea recursului, casarea în parte a deciziei in ce priveşte soluţia de respingere a apelului formulat de C. şi, în consecinţă, trimiterea cauzei spre o nouă judecata instanţei de apel.

B.2. Prin cererea de recurs incident formulată împotriva unei părţi din considerentele deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 pârâţii C. şi S.C. B. S.A. au invocat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând înlăturarea considerentelor Curţii de Apel Bacău prin care s-a reţinut că "Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie înlătură însă acest caracter solidar al răspunderii patrimoniale" (pag. 15, penultimul paragraf), precum şi menţinerea celorlalte considerente pronunţate în susţinerea soluţiei de respingere a apelului formulat de A., precum si a dispozitivului deciziei sub acest aspect.

Se arată că în al treilea ciclu procesual, Curtea de Apel Bacău a respins apelul formulat de A., menţinând ca temeinică şi legală hotărârea Tribunalului Bacău prin care pârâţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 45.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Cu toate că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bacău le este favorabilă, faţă de recursul formulat de reclamantul A., pârâţii învederează că au apreciat că se impune criticarea parţială a considerentelor deciziei ce fac parte din motivarea instanţei în ce priveşte soluţia de respingere a apelului lui A., pe calea prezentului recurs incident.

Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenţii invocă încălcarea de către instanţa de apel a normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, făcând referire la prevederile art. 22 alin. (6) şi 501 C. proc. civ., ce statuează ca judecătorul trebuie să se pronunţe în limitele învestirii dar şi că problemele de drept dezlegate de instanţa de recurs sunt obligatorii pentru instanţa fondului.

Recurenţii consideră că în mod eronat s-a reţinut că "decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie înlătură însă acest caracter solidar al răspunderii patrimoniale", justificându-şi această concluzie prin dispoziţiile deciziei de casare, anume că "nu se pune problema unei coparticipări procesuale pasive obligatorii între cei doi pârâţi, pentru a se reţine că soluţia favorabilă unuia dintre ei produce efecte şi în favoarea celui de-al doilea" (pag. 13, parag. 2 din decizia de casare), întrucât în cadrul paragrafului citat de instanţa de apel, Înalta Curte a analizat incidenţa în cauză a coparticipării procesuale pasive dintre cei doi pârâţi prin raportare la normele incidente procedurale şi nu solidaritatea pasivă a debitorilor în ce priveşte obligaţia de plată a despăgubirilor, solidaritate care se arată că rezultă din lege.

Prin urmare, recurenţii apreciază că apar, pe de o parte, ca fiind excedentare considerentele criticate prin cererea de recurs incident, întrucât apelantul A. nu a adus prin apel critici vizând stabilirea solidarităţii dintre debitori de către instanţa de fond, motiv pentru care apreciază ca instanţa de apel a depăşit limitele învestirii sale şi, pe de alta parte, ca fiind eronate, susţinând greşita interpretare de către Curtea de Apel Bacău a dispoziţiilor deciziei de casare şi arătând că se poate aprecia că aceste considerente încalcă decizia de casare care statua cu privire la aspecte procedurale şi nu de drept material.

Reclamantul A. a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenţii-pârâţi, solicitând respingerea acestuia.

Pârâţii C. şi S.C. B. S.A. au depus întâmpinare la recursurile formulate de reclamant, solicitând respingerea ambelor recursuri, ca nefondate.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâţi, în cuprinsul acesteia arătând că sunt nefondate apărările acestora referitoare la recursurile declarate de reclamant.

Prin întâmpinarea depusă de reclamant la recursul incident formulat de pârâţii C. şi S.C. B. S.A. reclamantul a solicitat să se aprecieze asupra tardivităţii recursului incident, susţinând totodată inadmisibilitatea acestuia, întrucât în raport de prevederile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ. condiţia esenţială a căilor de atac incidente este aceea ca ele să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe, iar prin criticile formulate prin cererea de recurs incident nu se tinde la schimbarea sentinţei nr. 1702D/03.12.2013 a Tribunalului Bacău, ci la înlăturarea unei părţi din motivarea deciziei instanţei de apel nr. 984/07.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în al treilea ciclu procesual.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 şi a încheierii din 28 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, precum şi recursul principal şi recursul incident declarate de pârâţii S.C. B. S.A şi C. împotriva aceleiaşi decizii.

Referitor la tardivitatea recursului incident, se reţine că recursul incident formulat de pârâţii C. şi S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, fiind înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aceeaşi zi cu întâmpinarea la cererile de recurs formulate de reclamant şi depus la poştă la 6 mai 2019, potrivit datei înscrise pe ştampila aplicată de serviciul poştal Poşta Română pe plicul aflat la dosar, a fost formulat cu respectarea prevederilor art. 491 raportat la art. 474 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului incident se reţine că, faţă de împrejurarea că acesta tinde la înlăturarea unei părţi din motivarea deciziei instanţei de apel nr. 984/07.11.2018 şi nu la schimbarea sentinţei nr. 1702D/03.12.2013 a Tribunalului Bacău, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 491 şi 472 Cod procedură civile rezultă că cererea de recurs incident trebuie să vizeze schimbarea deciziei pronunţate în apel - contrar celor susţinute prin întâmpinarea la recursul incident depusă de reclamant.

Înalta Curte a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

A.1. În ceea ce priveşte recursul formulat de către reclamantul A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 sunt de reţinut următoarele.

În esenţă, în motivarea recursului se susţine că ar exista contradicţie între considerente şi dispozitiv întrucât în motivarea de la pagina 15 a deciziei recurate se arată că a fost înlăturat caracterul solidar al răspunderii patrimoniale, reţinându-se că "nu se pune problema coparticipării procesuale obligatorii între cei doi pârâţi" (C. şi S.C. B. SA), iar în motivarea de la pag. 16 a deciziei recurate se arată că "având în vedere că fapta ilicită a celor doi pârâţi este unică ... Curtea va constata, astfel, că fiecare din cei doi pârâţi datorează aceeaşi sumă de 45.000 de RON", considerente care ar fi trebuit să ducă la admiterea apelului său iar nu la respingerea acestuia.

Astfel, se apreciază în cadrul recursului că, având în vedere că prin sentinţa nr. 1072D/3.12.2013 a Tribunalului Bacău s-a statuat ca pârâţii C. şi S.C. B. S.A. să plătească în solidar suma de 45.000, obligaţia de a plăti fiecare pârât suma de 45.000 de RON, precizată în motivarea deciziei recurate ar fi fost posibilă numai în măsura în care s-ar fi admis apelul reclamantului împotriva sentinţei.

Este de remarcat, în primul rând, că apelul declarat împotriva sentinţei nu viza înlăturarea solidarităţii pasive ci majorarea sumei la care a fost evaluat prejudiciul de către prima instanţă. Ca atare, simpla concluzie a instanţei de apel în sensul că prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nr. 1135/2018, s-ar fi înlăturat caracterul solidar al răspunderii patrimoniale, fapt ce ar reieşi din paragraful: "… nu se pune problema unei coparticipări procesual pasive obligatorii între cei doi pârâţi, pentru a se reţine că soluţia favorabilă unuia dintre ei produce efecte şi în favoarea celui de al doilea", nu ar fi putut avea drept consecinţă admiterea apelului declarat de către reclamant.

Referitor la evaluarea prejudiciului, instanţa de apel a reţinut următoarele:

"Curtea apreciază, în acest context, că suma de 45.000 RON stabilită de prima instanţă, reprezentând contravaloare daune morale, este o despăgubire aptă să constituie o satisfacţie echitabilă şi să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită.

Concluzia are la bază atingerea adusă demnităţii, onoarei şi reputaţiei apelantului-reclamant A. prin afirmaţiile făcute în cererea de preschimbare termen depusă în dosarul de revendicare aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în faza procesuală de soluţionare a recursului, la data de 13.12.2012.

S-a afirmat, astfel, în această cerere de către S.C. B. S.A. Bacău, prin administrator C. că se speră ca "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să facă aplicarea corectă a legii şi să nu permită unor impostori să obţină ceea ce nu li se cuvine, prejudiciind în acest mod subdobânditori de bună credinţă".

În raport de probatoriul administrat în cauză, de circumstanţele şi locul în care apelantul-reclamant a fost numit "impostor", Curtea apreciază că suma de 45.000 RON este o sumă rezonabilă şi proporţională cu suferinţa psihică suferită de reclamant.

Având în vedere că fapta ilicită a celor doi pârâţi este unică, pe de o parte, şi dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., pe de altă parte, Curtea va constata, astfel, că fiecare din cei doi pârâţi datorează aceeaşi sumă de 45.000 RON.

Se reţin, totodată, în acest context şi dispoziţiile art. 252, art. 253 şi art. 1357 din C. civ.."

Ca atare, instanţa de apel a considerat că, întrucât fapta ilicită a celor doi pârâţi este unică prejudiciul constând în suferinţa psihică suferită de reclamant nu poate fi decât tot unic. De asemenea, a considerat că evaluarea acestui prejudiciu la suma de 45.000 RON stabilită de prima instanţă, reprezentând contravaloare daune morale, este o despăgubire aptă să constituie o satisfacţie echitabilă şi să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită.

Astfel, nu se poate concluziona din motivarea instanţei de apel că aceasta ar fi înţeles să-l oblige pe pârâtul C. la o sumă diferită, de 45.000 RON, decât cea stabilită în sarcina S.C. B. S.A. prin aplicarea art. 501 C. proc. civ. Dimpotrivă, instanţa de apel a precizat expres că suma este unică.

Referitor la indicaţiile date în decizia de casare nr. 1135/2018 în sensul că "în ipoteza în care cuantumul despăgubirii, va fi stabilit la o valoare inferioară sumei de 45.000 de RON (reţinută prin sentinţa civilă nr. 1702D/3.12.2013 a Tribunalului Bacău), instanţa de rejudecare va avea în vedere că pârâta S.C. B. S.A. nu va putea fi obligată la o sumă mai mică decât cea stabilită prin hotărârea primei instanţe", consecinţă a faptului că S.C. B. S.A. nu a criticat decizia pronunţată în apel într-un ciclu procesual anterior sub aspectul nesoluţionării propriului apel, acestea nu sunt în sensul susţinut de către recurentul reclamant, adică de a se determina valoarea prejudiciului în mod distinct, raportat la fiecare dintre pârâţi.

Prin decizia de casare nr. 1135/2018 s-a lăsat posibilitatea instanţei de apel ca, în rejudecarea apelului declarat de către pârâtul C., în cadrul operaţiunii de evaluare a prejudiciului, să ajungă la o sumă mai mică decât cea stabilită de prima instanţă, ceea ce ar fi însemnat că pârâtul C. nu putea fi obligat să plătească drept despăgubiri decât acea sumă mai mică, restul, până la suma de 45.000 RON, în condiţiile în care s-a ajuns la concluzia că fapta ilicită a fost unică şi prejudiciul unic, urmând a fi recuperat în mod obligatoriu doar de la S.C. B. S.A..

Totuşi, această posibilitatea nu s-a mai materializat atâta timp cât instanţa de apel, în rejudecarea apelurilor reclamantului şi pârâtului C., a evaluat prejudiciul la aceeaşi sumă de 45.000 RON.

În consecinţă, este nefondat recursul declarat de către reclamantul A., raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 şi art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

A.2. Este nefondat recursul declarat de către reclamantul A. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2019, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin această încheiere a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, formulată de petentul A..

În susţinerea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 984/7.11.2018 formulată de reclamantul A. s-a arătat că soluţia nu concordă cu motivarea; astfel, în penultimul paragraf al paginii 15 se precizează că prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înlăturat coparticiparea procesual pasivă obligatorie între cei doi pârâţi, iar în penultimul paragraf al motivării de la pag. 16 se stabileşte că fiecare dintre pârâţi datorează aceeaşi sumă de 45.000 RON; deci potrivit motivării, pornind şi de la sensul termenului de "fiecare": "şi unul şi altul", precum şi de la decizia de casare 1135/2017 ce a stabilit că nu există indivizibilitate privitor la obiectul acţiunii, astfel că admiterea unuia dintre cei doi pârâţi nu ar putea avea consecinţe favorabile şi împotriva pârâtului care nu a declarat apel, soluţia ar fi trebuit să fie de admitere a apelului său, nu de respingere.

În motivarea încheierii s-a reţinut că "lămurirea dispozitivului este permisă de legiuitor pentru situaţii expres şi limitativ prevăzute, (…) pentru înlăturarea unor dubii asupra înţelesului, întinderii sau aplicării dezlegărilor date de instanţă prin dispozitiv, ori a contradictorialităţii dintre dezlegările din dispozitiv. În cauză, se solicită însă a se lămuri o pretinsă neconcordanţă între considerente şi dispozitiv apreciindu-se că motivarea ar susţine o soluţie de admitere a apelului, nu de respingere. Iar această solicitare nefiind acoperită de instituţia lămuririi dispozitivului, cererea nu poate fi primită pe calea pretinsă."

În esenţă, în cadrul recursului se susţine că instanţa de apel "a încălcat prevederile art. 445 C. proc. civ. care instituie obligativitatea procedurii lămuririi unei hotărâri al cărei dispozitiv ridică probleme de aplicare, text procedural care stabileşte în mod expres că asemenea probleme nu se pot soluţiona pe calea apelului ori a recursului, ci numai în condiţiile art. 443 C. proc. civ.."

Aşa cum s-a menţionat mai sus, în susţinerea cererii de lămurire a dispozitivului reclamantul A. a arătat că soluţia nu concordă cu motivarea şi că soluţia ar fi trebuit să fie de admitere a apelului său, nu de respingere.

Or, această pretinsă neconcordanţă între considerente şi dispozitiv, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, nu se încadrează în prevederile art. 443 alin. (1) C. proc. civ., care are în vedere caracterul neclar sau contradictoriu al dispozitivului, posibilele neconcordanţe dintre considerente şi dispozitiv putând fi criticate în recurs în temeiul art. 488 aşin. 1 pct. 6 C. proc. civ., aşa cum de altfel cum s-a şi întâmplat, conform analizei expuse anterior, în cadrul punctului A.1.

B.1. În ceea ce priveşte recursul formulat de către pârâţii C. şi S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018, sunt de reţinut următoarele.

În cadrul primului motiv de recurs s-a susţinut nemotivarea deciziei atacate sub aspectul evaluării prejudiciului produs ca urmare a faptei ilicite săvârşite în cauză la suma de 45.000 RON, fiind invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Ţinând cont că pentru situaţia în care se pretinde că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază legiuitorul a reglementat, în cadrul punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., un motiv de nelegalitate distinct de cel general prevăzut în cadrul punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, urmează ca aceste motive să fie analizate din această perspectivă.

Or, observând considerentele deciziei atacate, aşa cum se arată de altfel şi în recurs, instanţa de apel a apreciat că suma de 45.000 RON stabilită de prima instanţă, reprezentând contravaloarea daunelor morale, este o despăgubire aptă să constituie o satisfacţie echitabilă şi să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, concluzia având la bază atingerea adusă demnităţii, onoarei şi reputaţiei apelantului-reclamant A. prin afirmaţiile făcute în cererea de preschimbare termen depusă în dosarul de revendicare aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în faza procesuală de soluţionare a recursului, la data de 13.12.2012, în cadrul căreia s-a afirmat de către S.C. B. S.A. Bacău, prin administrator C. că se speră ca "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să facă aplicarea corectă a legii şi să nu permită unor impostori să obţină ceea ce nu li se cuvine, prejudiciind în acest mod subdobânditori de bună credinţă".

Curtea de apel a apreciat în raport de probatoriul administrat în cauză, de circumstanţele şi locul în care apelantul-reclamant a fost numit "impostor", că suma de 45.000 RON este o sumă rezonabilă şi proporţională cu suferinţa psihică suferită de reclamant.

Ca atare, instanţa de apel a făcut referire la probatoriul administrat în cauză constând tocmai în cererea în care s-au făcut aceste afirmaţii din care au rezultat şi circumstanţele şi locul unde s-a produs fapta ilicită.

Pentru aceste motive nu se poate reţine nici încălcarea art. 501 C. proc. civ., în sensul că în rejudecare nu s-ar fi procedat la aprecierea probelor în vederea determinării prejudiciului.

Recurenţii pârâţi au arătat că au susţinut în cadrul apelului că despăgubirea pentru prejudiciul moral produs reclamantului ar fi trebuit să fie evaluată în raport de următoarele aspecte, care nu ar fi fost analizate prin decizia atacată:

- nu ar exista niciun element obiectiv care să justifice soluţia primei instanţe de obligare la plata unei sume neobişnuit de mari pentru astfel de cauze, anume, 45.000 RON pentru folosirea unui cuvânt într-o cerere adresată unei instanţe, cuvânt care (i) nu a fost adresat reclamantului şi (ii) care nu a avut nicio înrâurire asupra soluţiei pronunţate în acea cauză, cererea fiind de preschimbare a termenului de judecată soluţionată în camera de consiliu;

- şi, că nu ar fi făcut altceva decât să exercite cu bună-credinţă drepturile procesuale: dreptul la apărare, dreptul la liberă exprimare, dreptul la un proces echitabil, exercitare care nu poate fi sancţionată mai aspru decât este sancţionată, de exemplu, fapta de a denigra, în public, o persoană, în acest sens invocând art. 1353 C. civ. - cauza exoneratoare de răspundere.

Observând aceste aspecte relevate în recurs ca nefiind analizate de către instanţa de apel la evaluarea prejudiciului, se constată că apărările legate de faptul că afirmaţia respectivă nu i-ar fi fost adresată reclamantului, că nu ar fi avut nicio înrâurire asupra soluţiei pronunţate în acea cauză, cererea fiind de preschimbare a termenului de judecată soluţionată în camera de consiliu, că nu a făcut decât să exercite cu bună-credinţă drepturile procesuale: dreptul la apărare, dreptul la liberă exprimare, dreptul la un proces echitabil, fiind aplicabilă cauza exoneratoare de răspundere prevăzută de art. 1353 C. proc. civ. ţineau de verificarea îndeplinirii condiţiei răspunderii civile delictuale a existenţei faptei ilicite.

Or, constatarea existenţei faptei ilicite şi a faptului că sunt nefondate aceste apărări ale pârâţilor s-a realizat în mod definitiv prin decizia de casare nr. 134/2016 (considerentele ICCJ de la punctul 1.c.), astfel că nu se mai impunea o analiză separată a acestora în rejudecarea apelului, care, în urma pronunţării deciziei de casare nr. 1135/2018, privea doar problema evaluării prejudiciului, în limitele acolo expuse.

În consecinţă, acest prim motiv de recurs este nefondat, neputându-se reţine nici încălcarea dreptului la un proces echitabil (art. 6 parag. 1 CEDO).

Este nefondat şi motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Primul argument legat de faptul că instanţa de apel ar fi soluţionat în mod greşit apelul fără a avea în vedere incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1353 C. civ. este nefondat pentru aceleaşi motive expuse în cadrul motivului de recurs anterior, aplicarea acestor dispoziţii ţinând de verificarea îndeplinirii condiţiei existenţei faptei ilicite, aspect cu privire la care s-a statuat în mod definitiv prin decizia de casare nr134/2016.

În cadrul celui de-al doilea argument recurenţii au susţinut că au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel la evaluarea prejudiciului dispoziţiile art. 1531 şi urm. (evaluarea prejudiciului) C. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 1381 şi urm. (repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale) C. civ.

În susţinerea acestei afirmaţii recurenţii pârâţi au arătat că, având în vedere că prejudiciul invocat de reclamant este unul de natură nepatrimonială, repararea integrală a prejudiciului reglementată de art. 1385 alin. (1) C. civ. trebuie justificata de criterii obiective, rezultând din gradul de lezare suferit de reclamant, raportat la afectarea dreptului la demnitate al acestuia, criteriul general reţinut de Curtea Europeana a Drepturilor Omului fiind cel al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea adusa acestora, atingerea adusa reputaţiei (cauza Tolstoy Miloslavsky), motiv pentru care ar fi fost necesar ca reclamantul să probeze măsura în care i-a fost afectată reputaţia şi situaţia profesională, socială şi familială, lucru care nu s-ar fi întâmplat în speţă.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele deciziei atacate, instanţa de apel a avut a aprecia măsura în care s-a adus atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei apelantului-reclamant A. prin afirmaţiile făcute în cererea de preschimbare termen depusă în dosarul de revendicare aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în faza procesuală de soluţionare a recursului, la data de 13.12.2012, în cadrul căreia s-a afirmat de către S.C. B. S.A. Bacău, prin administrator C. că se speră ca "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să facă aplicarea corectă a legii şi să nu permită unor impostori să obţină ceea ce nu li se cuvine, prejudiciind în acest mod subdobânditori de bună credinţă".

În acest context, în raport de probatoriul administrat în cauză, de circumstanţele şi locul în care apelantul-reclamant a fost numit "impostor", curtea de apel a apreciat că suma de 45.000 RON este o sumă rezonabilă şi proporţională cu suferinţa psihică produsă reclamantului.

Or, această evaluare este o apreciere subiectivă a instanţei de apel bazată pe circumstanţele obiective ale cauzei, ce au rezultat din probele administrate, şi anume conţinutul afirmaţiei apreciată ca injurioasă, circumstanţele şi locul unde a fost făcută această afirmaţie.

Raportat la aceste circumstanţe nu avea legătură cu cauza impunerea de către instanţă a administrării unor probe în sarcina reclamantului legate de măsura în care i-a fost afectată reputaţia şi situaţia profesională, socială şi familială.

Aşa cum a reţinut instanţa de apel, aceasta a avut de stabili despăgubirea cuvenită pentru suferinţa psihică produsă reclamantului prin injuriile adresate reclamantului de către pârâţi în modalitatea expusă anterior, insulte conţinute în cadrul unei cereri depuse într-un dosar aflat pe rolul unei instanţe de judecată, apreciere care ţine de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia.

Acesta este motivul pentru care nu este relevantă nici raportarea recurenţilor pârâţi, pentru a susţine că suma de 45.000 de RON este mult prea mare, la jurisprudenţa legată de repararea prejudiciilor produse ca urmare a unor insulte aduse în public, în presă. De altfel, din hotărârea la care se face trimitere în recurs nu rezultă că ar exista circumstanţe comparabile cu cele din prezentul litigiu, aprecierea asupra modalităţii corespunzătoare de reparare a prejudiciului fiind dependentă de aceste circumstanţe.

În consecinţă, ţinând cont că în determinarea sumei rezonabile şi proporţionale cu suferinţa psihică produsă reclamantului instanţa de apel s-a bazat pe circumstanţele obiective ale cauzei ce au rezultat din probele administrate, că nu a fost invocată jurisprudenţă corespunzătoare unor cazuri similare din care să rezulte că suma stabilită de către instanţa de apel ca despăgubiri pentru prejudiciul produs pentru încălcarea unui drept nepatrimonial ar fi disproporţionată în mod vădit, nu se poate reţine existenţa unor motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii pârâţi au mai susţinut în cadrul motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că înţeleg să critice prin prezentul recurs şi soluţia Curţii de Apel Bacău prin care stabileşte ca "fiecare dintre cei doi pârâţi datorează aceeaşi suma de 45.000 RON" daca aceasta se va interpreta în sensul de a fi înlăturată solidaritatea pârâţilor.

Pe de o parte, solidaritatea pasivă reprezintă un beneficiu în favoarea creditorului, beneficiu care constă în posibilitatea de a executa pe fiecare dintre debitori pentru întreaga obligaţie, cu corelativul obligaţiei fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime. Astfel, deşi există o pluralitate de debitori ei sunt ţinuţi de o prestaţie unică. În caz contrar, creditorul ar trebui să îşi dividă pretenţia între cei doi debitori, în funcţie de raporturile obligaţionale specifice existente între aceştia. Ca atare, înlăturarea solidarităţii pasive prin hotărârea atacată, nu ar fi reprezentat în mod obligatoriu un dezavantaj pentru pârâţii debitori.

Pe de altă parte, instanţa de apel a constatat că fiecare din cei doi pârâţi datorează aceeaşi sumă de 45.000 RON, având în vedere că fapta ilicită a celor doi pârâţi este unică.

Or, nu rezultă din această afirmaţie că instanţa de apel ar fi înlăturat efectul principal al solidarităţii pasive, şi anume posibilitatea de a executa pe fiecare dintre debitori pentru întreaga obligaţie, chiar dacă a legat acest efect nu de instituţia solidarităţii pasive ci de circumstanţele specifice de săvârşire a faptei ilicite, faptă unică-prejudiciu unic.

Recurenţii pârâţi au mai susţinut că această soluţie a instanţei de apel ar reprezenta şi o ingerinţa în dreptul lor la libera exprimare ocrotit de art. 10 din Convenţie, dar nu au adus argumente suplimentare faţă de cele expuse anterior, care să poată face obiectul analizei temeiniciei lor în faţa instanţei de recurs.

Astfel, este nefondată şi această critică, neputându-se reţine încălcarea principiului neproducerii unei situaţii mai grele în propria cale de atac sau a limitelor apelului.

B.2. Este nefondat recursul incident formulat împotriva unei părţi din considerentele deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 de către pârâţii C. şi S.C. B. S.A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În prealabil, ţinând cont că pentru situaţia în care se formulează cale de atac separată împotriva considerentelor unei hotărâri legiuitorul a reglementat, în cadrul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., o procedură generală raportat la care nu există norme speciale în cadrul art. 488 şi urm. C. proc. civ., care să fie aplicate cu prioritate, urmează ca aceste motive să fie analizate din această perspectivă.

Prin acest recurs s-a solicitat înlăturarea considerentelor Curţii de Apel Bacău prin care s-a reţinut că "decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie înlătură însă acest caracter solidar al răspunderii patrimoniale" (pag. 15, penultimul paragraf).

S-a invocat, pe de o parte, că aceste considerente ar fi excedentare, întrucât apelantul A. nu ar fi adus prin apel critici vizând stabilirea solidarităţii dintre debitori de către prima instanţă de fond, iar pe de altă parte, ca fiind greşite, deoarece decizia de casare statua cu privire la aspecte procedurale şi nu de drept material.

Nu se poate reţine că aceste considerente ale instanţei de apel ar exceda limitelor rejudecării în apel, având în vedere că instanţa de apel a făcut această analiză prin aplicarea art. 501 C. proc. civ., în încercarea de a determina problemele de drept dezlegate de instanţa de recurs care ar fi fost obligatorii pentru instanţa de apel.

De asemenea, nu se poate reţine că argumentul din cadrul deciziei din recurs că "nu se pune problema unei coparticipări procesual pasive obligatorii între cei doi pârâţi, pentru a se reţine că soluţia favorabilă unuia dintre ei produce efecte şi în favoarea celui de-al doilea" ar statua cu privire la aspecte procedurale şi nu de drept material.

Situaţia coparticipării procesuale pasive obligatorii reprezintă un aspect de drept material, care prin voinţa legiuitorului produce efecte în plan procesual, conform art. 60 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, aceste argumente formulate în recursul incident nu pot sta la baza înlăturării considerentelor din decizia atacată, relevate în cadrul acestuia.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 şi a încheierii de şedinţă din data de 28 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, recursul principal şi recursul incident declarate de pârâţii S.C. B. S.A. şi C. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 şi a încheierii de şedinţă din data de 28 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondate, recursul principal şi recursul incident declarate de pârâţii S.C. B. S.A. şi C. împotriva deciziei nr. 984 din data de 7 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iulie 2020.