Conflict of territorial competence in tax enforcement attachment: jurisdiction lies with the court where the third-party bank is seated

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 15 octombrie 2019, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Vaslui, ca prin hotărârea ce va pronunţa, instanţa să dispună, în principal, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi din data de 01.10.2019 şi, în consecinţă anularea titlurilor executorii, a adresei de înfiinţare a popririi şi a executării silite înseşi. În subsidiar, a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi anularea titlurilor executorii inserate în adresa de înfiinţare a popririi din data de 01.10.2019, anularea adresei de înfiinţare a popririi din data de 01.10.2019, precum şi anularea executării silite înseşi efectuate împotriva contestatorului în cadrul dosarului de executare nr. x, ca fiind nelegala. Totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea cererii a arătat că intimata i-a comunicat prin intermediul Spaţiului Virtual adresa de înştiinţare privind înfiinţarea popririi din data de 01.10.2019, în care acesta este înştiinţat despre instituirea măsurii indisponibilizării sumelor de bani existente, precum şi a celor viitoare provenite din încasări zilnice în conturile deschise la B. şi la C., până la concurenţa sumei urmăribile de 41.464 RON, stabilită în baza titlului executoriu constând în Decizia nr. x din 20.12.2011.

A invocat excepţia prescripţiei creanţelor fiscale stabilite de către organul fiscal, în raport de dispoziţiile art. 91 şi 93 din Codul de procedură fiscală din 2003, susţinând că, în speţă, creanţa cuprinsă în titlul executoriu emis în anul 2011 este prescrisă.

A mai învederat că anterior comunicării adresei de înfiinţare a măsurii popririi, intimata nu ar fi procedat nici la comunicarea deciziei de impunere nr. x din 20.12.2011 şi nici celelalte titluri ulterioare acestuia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 260 şi urm. din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 712 şi urm. C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 966 din 11 februarie 2020, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, raportat la data începerii executării silite, prin comunicarea somaţiei nr. x/20.12.2011, litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Or, potrivit art. 373 alin. (2) din acest Cod, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Prin urmare, instanţa de executare este cea din raza căreia se află bunurile care urmează a fi executate silit sau sediul terţilor popriţi unde urmează a fi înfiinţată poprirea.

Văzând că în speţă executarea silită se efectuează prin poprire, s-a avut în vedere sediul terţului poprit - B. S.A., care se află în mun. Cluj-Napoca.

Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2507 din 18 iunie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea cauzei către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia, constând suspendarea de drept a cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că obiectul acestei contestaţii la executare vizează adresa de înfiinţare a popririi din data de 01.10.2019, care ar fi fost emisă de organul fiscal în conformitate cu dispoziţiile art. 233 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, neavând relevanţă emiterea altor titluri de creanţă din anul 2011.

S-a apreciat că, indiferent de raportarea la vechiul sau noul C. proc. civ., paradigma legiuitorului în materie de competenţă a instanţei de executare este acceaşi şi este cea din circumscripţia căreia se desfăşoară executarea silită, care a fost interpretată de practica judiciară şi de doctrină, ca fiind instanţa de la domiciliul debitorului.

Or, conform fişei DEPABD de la dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca, domiciliul debitorului este, începând cu anul 2014, în mun. Bucureşti.

Mai mult, se arată că textul art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 trebuie interpretat în sensul că în cazul executării silite indirecte instanţa de executare este cea de la domiciliul debitorului, acolo fiind de regulă bunurile acestuia, şi nu se poate raporta la sediile unităţilor bancare, care sunt de regulă terţii popriţi.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ.., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti contestatorul A. a formulat contestaţie la executare, solicitând atât anularea titlurilor executorii, a adresei de înfiinţare a popririi din data de 01.10.2019, cât şi executarea silită însăşi.

Astfel, contestatorul a învestit instanţa cu o cerere complexă, care nu viza doar solicitarea de anulare a unui act de executare privit ut singuli, ci se solicita a se verifica legalitatea a însăşi procedurii de executare silită demarată împotriva sa.

Fără a se stabili legea procesual civilă aplicabilă litigiului pendinte pe calea regulatorului de competenţă, atribut ce revine instanţei competenţe să soluţioneze fondul pricinii, Înalta Curte observă că principala critică a contestatorului A. vizează emiterea adresei de înfiinţare a măsurii popririi în anul 2019, după împlinirea termenul de prescripţie în raport cu data emiterii titlului executoriu în anul 2011.

Aşadar, raportat la susţinerile contestatorului, potrivit cărora debitul menţionat în adresa de înfiinţare a măsurii popririi ar fi fost stabilit prin titlul executoriu nr. x/20.12.2011, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 145 din O.G. nr. 92/2003 (având corespondent în art. 230 alin. (1) din Legea nr. 207/2015), executarea silită începe prin comunicarea somaţiei, astfel că se impune a fi avută în vedere pentru stabilirea instanţei de executare data de 20.12.2011 - indicată ca fiind data emiterii somaţiei de executare, ceea ce presupune aplicarea prevederilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora "instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Prin adresa din 01.10.2019 debitorul este însţiinţat despre înfiinţarea măsurii popririi prin indisponibilizarea conturilor sale la B. S.A., cu sediul social în Cluj Napoca şi C., cu sediul în Bucureşti.

Văzând că în situaţia executării silite prin poprire instanţa în raza căreia are loc executarea este instanţa de la sediul terţului poprit, şi cum doar sediul unuia dintre terţii popriţi se află în circumscripţia uneia dintre instanţele în conflict, revine Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa de soluţionare a cauzei.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iulie 2020.