Territorial jurisdiction for copyright remuneration claims: place of damage defined as creditor's seat for monetary obligations in collective rights management disputes

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 12 octombrie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 91,80 RON la care se adaugă TVA, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.11.2015-29.02.2016; la plata sumei de 685,80 RON (cu TVA inclus) înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.03.2016 până la data de 30.09.2018, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitatea nedeclarată la A.; la plata sumei de 282,14 RON înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate Ia remuneraţia fără TVA, conform dispoziţiilor deciziilor ORDA nr. 10/2016 şi ORDA nr. 120/2016 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de la punctul 2 al acţiunii; să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate; la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 şi Deciziile ORDA nr. 399/2006, nr. 189/2013, nr. 10/2016 şi nr. 120/2016.

Prin sentinţa nr. 807 din 18 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

În motivarea soluţiei de declinare tribunalul a reţinut că fapta ilicită ce face obiectul acţiunii constă în comunicarea operelor artiştilor interpreţi reprezentaţi de A., fără autorizaţie legală, astfel cum este prevăzută de dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996. Această faptă ilicită se consumă la sediul pârâtei, care este situat în loc. jud. Constanţa.

Locul unde s-a produs prejudiciul nu poate fi considerat locul unde trebuie făcută plata, întrucât acţiunea priveşte plata remuneraţiilor în lipsa unei convenţii de stabilire a locului plăţii. Reclamanta a indicat drept loc al producerii prejudiciului mun. Bucureşti, însă acesta nu este opozabil pârâtei, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., întrucât litigiul nu este întemeiat pe existenţa unei convenţii.

Totodată, acţiunea nu este una îndreptată împotriva persoanei reclamantei sau a bunurilor acesteia, astfel că alternativa de stabilire a competenţei la locul de producere al prejudiciului nu îşi găsesşte aplicare în acest caz.

Tribunalul a mai reţinut că reglementarea naţională urmăreşte reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 44/2001, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie (cauza C-21/76 Gj Bier vs Mines de Potasse).

Curtea Europeană a statuat că locul producerii prejudiciului nu este locul unde reclamantul pretinde că a suferit pierderea economică şi că dispoziţia legală nu este menită să ofere protecţie, în sensul stabilirii competenţei în favoarea părţii care pretinde reparaţia prejudiciului.

S-a mai reţinut şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind amintite deciziile nr. 561/2015 şi nr. 3393/2014, în care s-a stabilit competenţa teritorială pentru soluţionarea unor acţiuni similare, fie la sediul pârâtei, fie la locul săvârşirii faptei ilicite.

Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 1056 din 17 iunie 2020, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia, dispunând pentru acesta şi suspendarea judecării cauzei.

În motivare instanţa a reţinut că art. 113 alin. (9) C. proc. civ. consacră o competenţa teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, pe lângă sediul pârâtei cererea putând fi introdusă şi la instanţa în a cărei circumscripţie a fost săvârşită fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

În speţă, fapta ilicită care se impută pârâtei constă în comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.11.2015-29.02.2016 fără a deţine autorizaţii/licenţe neexclusive valabile din partea A. şi fără a achita remuneraţiile cuvenite, conform legii.

Cât priveşte locul producerii prejudiciului, acesta este locul în care se face plata/încasarea sumelor reclamate de către colectorul unic, reclamantul în speţă.

Potrivit art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., "în lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor, obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii".

În speţă, sediul creditorului, în speţă A., este în Bucureşti, unde se află şi unitatea bancară la care acesta are cont deschis (C. Lipscani) şi unde se colectează sumele în litigiu, astfel că revine Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, prejudiciul patrimonial suportat de reclamantă producându-se în circumscripţia acestei instanţe.

Art. 113 pct. 9 C. proc. civ. nu condiţionează competenţa teritorială de o convenţie privind stabilirea locului plăţii, întrucât o atare convenţie este exclusă de incidenţa răspunderii civile delictuale.

De asemenea, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantei, care a optat, în temeiul art. 116 C. proc. civ., pentru Tribunalul Bucureşti, ca fiind locul producerii prejudiciului.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin acţiunea cu care a învestit instanţa de judecată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 91,80 RON la care se adaugă TVA, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.11.2015-29.02.2016; a sumei de 685,80 RON (cu TVA inclus) înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.03.2016 până la data de 30.09.2018, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitatea nedeclarată la A.; a sumei de 282,14 RON înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate Ia remuneraţia fără TVA, conform dispoziţiilor deciziilor ORDA nr. 10/2016 şi ORDA nr. 120/2016 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate, pentru sumele de la punctul 2 al acţiunii; obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate; precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Art. 113 pct. 9 C. proc. civ. consacră o competenţă teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

În speţă, fapta ilicită care se impută pârâtei constă în comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor/prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual aparţinând artiştilor interpreţi fără a achita remuneraţiile cuvenite, conform legii.

Cât priveşte locul producerii prejudiciului, acesta este locul în care se face plata/încasarea sumelor reclamate de către colectorul unic, reclamantul în speţă.

Potrivit art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., în lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor, obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii.

Cum sediul creditorului, în speţă reclamantul, în calitate de colector unic, este în Bucureşti şi inclusiv unitatea bancară la care acesta are cont deschis este în aceeaşi localitate, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată (C. Lipscani), competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.

La stabilirea competenţei s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., din interpretarea cărora rezultă că, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, reclamantul A. a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă care nu îşi putea invoca din oficiu necompetenţa de soluţionare a cauzei, fiind ţinută de alegerea făcută de reclamant, în raport de locul producerii prejudiciului.

Astfel, raportat la dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., coroborate şi cu prevederile art. 126 alin. (1) din acelaşi act normativ, văzând că în speţă competenţa de soluţionare a litigiului este una alternativă, Înalta Curte constată că revine Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iulie 2020.