Conflict of jurisdiction: ex officio invocation of non-exclusive territorial incompetence barred by Art. 130(3) CPC

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 16.10.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat instanţei obligarea, în solidar, a pârâţilor Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, B., C., D., E. şi F. la plata sumei de 800.000 de Euro (echivalentul in RON la data plăţii) cu titlu de daune morale cauzate acestuia ca urmare a săvârşirii faptelor civile delictuale prin producerea de tratamente denigrante şi inumane la care a fost supusă mama sa, G., în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., art. 194 şi urm. C. proc. civ. şi art. 2 şi 3 din CEDO.

Prin sentinţa civilă nr. 2318 din 25 octombrie 2019, Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut că pentru soluţionarea excepţiei se va avea în vedere regula generală în materia competenţei teritoriale, instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se va introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

S-a reţinut, raportat la motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, că nu s-a invocat vreo faptă ilicită a Statului român şi, implicit, vreun eventual raport juridic delictual în privinţa acestuia, concluzionându-se, astfel, că ar fi fost indicat în mod formal în cuprinsul cererii, doar în vederea atragerii competenţei Tribunalului Bucureşti.

Totodată, constatând că toţi ceilalţi pârâţi au domiciliile/sediile indicate ca fiind în municipiul Bacău, că pretinsele fapte ilicite, dar şi că pretinsul prejudiciul generat de aceştia ar fi fost comis şi produs în mun. Bacău, a apreciat că revine Tribunalului Bacău competenţa de soluţionare a pricinii.

Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a pronunţat sentinţa nr. 98 din 4 martie 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În motivare s-a reţinut că Tribunalul Bucureşti a soluţionat excepţia de necompetenţă teritorială în temeiul art. 200 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., fără a pune în dezbaterea contradictorie a părţilor excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, precum şi că necompetenţa teritorială, în speţa de faţă, nu are caracter absolut, neputând fi invocată de instanţă din oficiu, ci doar de pârât prin întâmpinare.

Totodată, a constatat că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul a avut alegerea între două deopotrivă competente în raport de persoanele pe care a înţeles să le cheme în judecată, şi acesta a învestit Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea cererii.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului ce a generat desesizarea celor două instanţe şi crearea conflictului negativ de competenţă îl constituie cererea având ca obiect răspundere civilă delictuală, formulată de reclamantul A. prin care a solicitat instanţei obligarea pârâţilor Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, B., C., D., E. şi F. la plata echivalentului în RON a sumei de 800.000 de Euro, reprezentând daune morale datorate pentru pretinsele fapte ilicite săvârşite de pârâţi, constând în tratamente denigrante şi inumane la care a fost supusă mama sa, G., în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.

Acţiunea a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a înfăţişat în faţa instanţei de judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.

Astfel, potrivit art. 130 C. proc. civ.,"(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. (3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Pentru toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Necompetenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., avută în vedere de ambele instanţe, este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, instanţa învestită neputând-o invoca din oficiu.

Aceeaşi regulă se aplică şi în situaţia prevăzută de art. 112 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează ipoteza în care un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el, legiuitorul prevăzând în acest caz, în mod expres, că necompetenţa se poate invoca de oricare dintre pârâţi la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Din interpretarea textelor de lege sus-menţionate rezultă că, atât timp cât niciunul dintre pârâţi nu a formulat întâmpinare în cauză, prin care să fi invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, soluţionarea cauzei este în competenţa instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Faţă de considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iulie 2020.