Cassation nullity for failure to allege material law violation instead of challenging appellate fact-finding on property compensation claims

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Deliberând, în condiţiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 7 martie 2019, sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. 5541/25.01.2019 emisă de Comisia Judeţeană Arad, să constate că au calitate de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri compensatorii, şi să oblige pârâta la emiterea unei noi decizii de acordare a măsurilor compensatorii băneşti potrivit Legii nr. 290/2003 în favoarea acestora. Cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş

Prin sentinţa nr. 831/PI din 12 iunie 2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamante.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 255 din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de către apelantele B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 831/12.06.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs reclamantele A. şi B., prin care arată că, deşi au făcut dovada dreptului de proprietate al testatorului C., instanţa de apel a reţinut că nu au făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate a numitei D..

Arată că menţiunile din testamentul autentic privind dreptul de proprietate al testatorului C. sunt completate prin decizia Comisiunii centrale de judecată de pe lângă casa noastră nr. 1692/13.11.1922, din care reiese că din cele 100 ha teren, o cotă de 50 ha a revenit mamei acestora D.. Astfel, consideră că numita D. are calitate de persoană îndreptăţită, beneficiind de prevederile Legii nr. 290/2003.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 23 aprilie 2020, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentelor la 4 şi 5 mai 2020, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, nefiind depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 22 mai 2020 a fost stabilit termen de judecată la data de 14 iulie 2020, când Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra chestiunii nulităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Deşi reclamantele şi-au întemeiat motivele de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi incidente în speţă, în condiţiile în care nu se menţionează normele de drept material care ar fi fost încălcate de curtea de apel.

În realitate, recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susţineri care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., şi care nici nu reprezintă critici concrete împotriva raţionamentului instanţei de apel pe care se sprijină soluţia pronunţată în cauză.

În calea de atac a recursului, reclamantele au reiterat criticile formulate în apel, preluandu-le ca atare din pagina 2 din cererea de apel, fără a arăta care sunt considerentele pentru care decizia Curţii de Apel Timişoara este nelegală.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţilor poate duce la casarea unei hotărâri.

Mai mult, criticile, astfel cum au fost preluate din apel se referă la modul de interpretare a probatoriului de către instanţă, prin acestea susţinându-se că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei reclamantelor, astfel că au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri compensatorii potrivit Legii nr. 290/2003.

Recurentele au dedus, astfel, judecăţii aspecte de netemeinicie, criticile acestora vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanţa de apel, în ceea ce priveşte existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei reclamantelor.

Or, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susţinerile care vizează modul de apreciere a probelor, instanţele de fond şi de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În consecinţă, Înalta Curte, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată nulitatea recursului declarat de reclamantele A. şi B. împotriva deciziei nr. 255 din 5 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva deciziei nr. 255 din 5 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iulie 2020.