Personal injury compensation: equitable quantification of moral damages and distinction between non-patrimonial suffering and material losses

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 23 august 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi pe intervenientul B., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 49.175 euro, reprezentând daune morale şi a sumei de 2066,32 RON - daune materiale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la 30 septembrie 2014 s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea sa corporală. Prin referatul de clasare întocmit de IPJ Ploieşti şi confirmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a stabilit că producerea accidentului a fost cauzată de fapta şoferului B., care a intrat în coliziune cu bicicleta condusă de reclamant.

Reclamantul a precizat că accidentul a generat un retard în carieră, dureri fizice şi psihice, prejudiciu menajer şi de agrement, dar şi dependenţa de un terţ.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1357, 1386, 1391, 2223-2224 C. civ.

Prin încheierea din 14 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a V-a civile a Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1243 din 15 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi cu intervenientul B..

A obligat pârâtul la plata sumei de 939,32 RON - cheltuieli materiale şi a sumei de 10.000 euro - cu titlu de daune morale.

A obligat pârâtul la plata sumei de 2393,02 RON cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1229 A din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-reclamant A. şi de apelantul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva sentinţei civile nr. 1243 din 15 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1229 A din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat în drept pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de recurs, circumscris art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanţa avea obligaţia de a-şi argumenta soluţia adoptată, apreciind că din silogismul juridic detaliat de instanţa de apel în considerentele hotărârii pronunţate se conturează lipsa unei motivări reale, utilizarea unor motive străine cauzei, dar şi o contradicţie evidentă în anumite raţionamente juridice.

A precizat că instanţa de apel a eliminat din sfera prejudiciului nepatrimonial anumite aspecte evidenţiate în cererea de chemare în judecată ca prejudicii privind cariera şi activităţile menajere generate nu de pierderea unui venit, ci de eforturile sporite necesare realizării lor, trecându-le astfel în categoria cheltuielilor materiale, printr-o motivare pe care recurentul-reclamant o apreciază ca fiind în totală contradicţie cu semnificaţia dată acestui tip de prejudiciu în literatura de specialitate.

Aspectele concrete şi esenţiale prin care i-a fost afectată viaţa în urma evenimentului rutier trebuiau analizate şi apreciate separat de către instanţa de apel, ca o componentă a daunelor morale, însă curtea de apel le-a eliminat în totalitate, fără a motiva în fapt şi în drept decizia.

Instanţa de apel, deşi a eliminat din sfera prejudiciului nepatrimonial consecinţele negative apărute în viaţa reclamantului - pe care le numeşte "suferinţe", a făcut totuşi trimitere la jurisprudenţa care obligă la aprecierea şi evaluarea aspectelor în care vătămările se exteriorizează, conturându-se o contradicţie în raţionamentul juridic şi implicit în motivarea instanţei de apel.

Recurentul-reclamant arată că o altă contradicţie în motivarea deciziei rezultă din reţinerea instanţei a faptului că:

"Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu se stabileşte doar în funcţie de aprecierile subiective ale victimei . . . . . . . . . .aprecierea judecătorului realizându-se prin raportare la consecinţele negative pe care accidentul le-a avut asupra vieţii reclamantului, astfel cum acestea sunt reliefate de probele administrate".

De asemenea, cu referire la acelaşi motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel preia anumite menţiuni eronate din cuprinsul hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti - faptul că în cererea de chemare în judecată ar exista susţineri cu privire la pierderea clienţilor, ceea ce determină convingerea părţii că instanţa nu a avut în vedere particularitatea cauzei, rezultatul fiind în total dezacord cu realitatea, iar soluţia nu a avut drept temei analiza şi înţelegerea efectivă a situaţiei reclamantului.

Recurentul-reclamant apreciază că numai declarativ instanţa de apel face referire la consecinţele negative, însă nu există nicio dovadă că procedează efectiv la evaluarea prejudiciului, conturându-se un raţionament pe care partea îl apreciază ca fiind în conflict atât cu jurisprudenţa Înaltei Curţi, cât şi cu ştiinţa în domeniul traumatologiei.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul precizează că instanţa de apel a încălcat normele de drept material care reglementează principul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 C. civ., nereţinând o serie de aspecte ce se impuneau a fi avute în vedere în analiza şi dimensionarea unei componente a prejudiciului, respectiv gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre rejudecarea apelului.

5. Procedura de filtru:

Învestită cu soluţionarea recursului la 26 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la comunicarea cererii de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

La 19 iunie 2019 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia părţilor din cauză.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a dispus admisibilitatea în principiu a recursului şi a stabilit termen de judecată, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, se constată că acesta este nefondat.

Instanţa de apel era obligată să motiveze soluţia dată fiecărui motiv de apel formulat de apelantul-reclamant, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut.

Astfel, curtea de apel, analizând motivele de apel invocate de reclamant, a concluzionat că sunt neîntemeiate criticile formulate de acesta în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru daunele morale.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă a cauzei, ţinând cont de probele administrate în dosar - proba cu acte medicale şi medico-legale, precum şi proba cu depoziţia martorei propuse de reclamant, ajungând la concluzia că "prima instanţă a ţinut seama de suferinţele reclamantului şi de reala durere prin care trece întreaga familie urmare a evenimentului nefericit, raportându-se şi la stilul de viaţă al reclamantului, reluarea vechilor activităţi curente ale acestuia ca urmare a procesului de refacere fizică, reţinând, totodată, în mod întemeiat, faţă de susţinerile din cererea de chemare în judecată privitoare la pierderea clienţilor că nu s-au dovedit veniturile obţinute din activităţile lucrative desfăşurate anterior, pentru a se aprecia asupra urmărilor invocate, aşa cum nu s-a dovedit nici realitatea activităţilor de recreere desfăşurate anterior accidentului, invocate din perspectiva prejudiciului de agrement pretins."

Este nefondată şi critica referitoare la faptul că instanţa de apel ar fi preluat anumite menţiuni eronate din cuprinsul hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, respectiv a preluat faptul că în cererea de chemare în judecată ar exista susţineri cu privire la pierderea clienţilor, ceea ce determină convingerea părţii că instanţa nu a avut în vedere particularitatea cauzei.

Instanţa de apel a avut în vedere şi a analizat particularitatea cauzei, ţinând cont de situaţia de fapt expusă de reclamant în cuprinsul cererii de judecată (unde la pagina 8 se detaliază faptul că, urmare a accidentului suferit, reclamantul a fost nevoit să renunţe la contractul de colaborare, deşi acesta era încheiat pe o perioadă nedeterminată), curtea de apel preluând, într-adevăr şi terminologia folosită de instanţa de fond ("pierderea clienţilor") - aspect care nu este însă de natură a conduce la concluzia că instanţa nu şi-a argumentat soluţia adoptată, că a utilizat motive străine cauzei sau că nu a avut în vedere particularitatea speţei. Curtea a prezentat propriile argumente cu privire la modalitatea de stabilire şi cuantificare a prejudiciului moral, neexistând nicio contradicţie în raţionamentul juridic enunţat.

Instanţa nu a eliminat din sfera prejudiciului nepatrimonial anumite aspecte evidenţiate în cererea de chemare în judecată ca prejudicii, astfel cum susţine recurentul-reclamant, ci a explicat de ce nu poate fi apreciat ca fiind temeiul acordării daunelor morale un anumit tip de prejudiciu.

Astfel, cu referire la prejudiciul privind cariera, suferit de reclamant (denumit retard în carieră), Curtea a reţinut, în mod deloc contradictoriu, faptul că:

"daunele morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui drept sau interes personal, nepatrimonial, acestea nefiind susceptibile de evaluare bănească", pentru ca mai apoi, la pagina 16 a deciziei recurate, să argumenteze noţiunea de prejudiciu material concret şi actual - în speţă faptul nerealizării unor venituri de acelaşi nivel ca acel anterior producerii faptei ilicite sau faptul că reclamantul efectuează cheltuieli suplimentare necesare desfăşurării aceloraşi activităţi lucrative ori, după caz, a celor casnice, pe care le realiza în trecut.

De asemenea, instanţa a reţinut că diminuarea capacităţii de muncă (care determină efortul suplimentar al victimei ori, după caz, cheltuieli suplimentare pentru ajutorul remunerat al altor persoane) are relevanţă în plan material, putând determina un alt cuantum al prejudiciului material (prejudiciu necontestat de reclamant în apel, criticile sale vizând doar cuantumul daunelor morale).

În mod legal a punctat curtea de apel faptul că aceste aspecte pot fi apreciate distinct numai în stabilirea daunelor materiale, având în vedere caracterul cert (cuantificabil pecuniar) al unui atare prejudiciu. Iar în ceea ce priveşte efortul sporit necesar realizării unor activităţi ce ţin de cariera reclamantului, instanţa a motivat soluţia reţinând că acesta reprezintă suferinţa inerentă unei acţiuni ce a produs vătămări fizice, aspect ce a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Contrar susţinerilor reclamantului, în sensul că numai declarativ instanţa de apel face referire la consecinţele negative, însă nu există nicio dovadă că procedează efectiv la evaluarea prejudiciului, se constată că, fără a mai relua situaţia de fapt prezentată în faţa primei instanţei, Curtea a validat raţionamentul instanţei de fond şi, ţinând cont de jurisprudenţa instanţelor, a concluzionat că suma acordată de tribunal cu titlu de daune morale este echitabilă şi compensează rezonabil pecuniar suferinţele cauzate acestuia.

Prin reţinerea faptului că stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu are loc doar în funcţie de aprecierile subiective ale victimei, instanţa nu înlătură dreptul victimei de a explica, în lumina principiului disponibilităţii, în ce constau suferinţele morale, ci doar evidenţiază faptul că în cuantificarea daunelor morale judecătorul trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte legate de circumstanţele particulare ale cauzei şi la consecinţele negative pe care accidentul le-a avut asupra vieţii reclamantului, astfel cum acestea sunt reliefate de probele administrate.

Considerentele hotărârii curţii de apel sunt clare şi concise, examinând succint motivele de apel şi punctând argumentele pentru care instanţa a concluzionat că sentinţa tribunalului este temeinică şi legală. Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea în totalitate de către instanţă a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

Aşa cum a reţinut şi curtea de apel în cuprinsul hotărârii recurate, legislaţia nu cuprinde criterii concrete de determinare a cuantumului daunelor morale, astfel încât jurisprudenţa instanţelor naţionale este unicul criteriu oferit de lege, a cărui corectă aplicare poate face obiectul controlului judiciar în recurs.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a arătat că instanţa de apel a încălcat normele de drept material care reglementează principul reparării integrale a prejudiciului instituit prin dispoziţiile art. 1385 C. civ.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în etapa procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Se reţine că din examinarea considerentelor deciziei recurate nu reiese că instanţa de apel ar fi încălcat normele de drept material care reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ. În lipsa unor criterii legale de determinare a daunelor morale, întinderea acestora trebuie să se stabilească în raport cu gravitatea vătămărilor produse victimei, natura şi intensitatea suferinţelor ce i-au fost cauzate, durata în timp a consecinţelor vătămătoare. La evaluarea despăgubirilor, instanţa trebuie să ţină seama de influenţa şi urmările faptei prejudiciabile asupra vieţii victimei, de gradul în care victima a reuşit să depăşească consecinţele faptei prejudiciabile şi alte asemenea criterii ce oferă repere în evaluarea suferinţei fizice produse prin vătămarea corporală.

Cât priveşte întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, curtea de apel a reţinut că suma acordată de prima instanţă este echitabilă, aceasta făcând aplicarea criteriilor conturate în practica judiciară şi doctrină pentru evaluarea daunelor morale. Câtă vreme nu există o soluţie legislativă, instanţele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii Europene, analizând împrejurările concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit - acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate - şi preocuparea ca prin acordarea daunelor să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

Pentru a putea determina stabilirea unui alt cuantum al despăgubirilor nu este suficientă simpla redare a unor pasaje din hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte, fără nominalizarea acestora prin precizarea numărului şi anului deciziei şi fără a menţiona cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale raportat la numărul de îngrijiri medicale sau la traumele suferite de reclamanţii din cauzele respective, astfel încât să se contureze, în concret, care ar fi jurisprundenţa în materie referitoare la repararea prejudiciului nepatrimonial rezultat din aceeaşi categorie de fapte ilicite.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a indicat, în mod concret, care este acea jurisprudenţă constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva sa, în condiţiile în care soluţia criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în speţe cu o cazuistică similară, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligaţi să plătească sume comparabile cu cea acordată în cauza de faţă.

Analiza unei jurisprudenţe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situaţii similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudenţială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanţa aflată în situaţia de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

Se reţine că în cauză daunele morale au fost corect individualizate pe baza evaluării instanţei de judecată, care a făcut o corectă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1229 A din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iulie 2020.