Cassation and remand for appellate court's procedural violations in loan annulment and restitution dispute.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiffs' appeal as unfounded, but admitted the defendant's appeal, quashed the appellate decision in its entirety, and remanded the case to the same appellate court (Alba Iulia Court of Appeal) for retrial. The underlying civil dispute involved plaintiffs seeking annulment of two loan contracts secured by mortgages and a subsequent sale contract for a house and land, alleging usurious interest and that the sale was a disguised security arrangement; the trial court had declared the sale and loans absolutely null and void and ordered re-registration of title, while the appellate court partially annulled only the interest exceeding the legal rate and ordered repayment of $9,663.54. In the final ruling, the High Court upheld the dismissal of the plaintiffs' claim for repayment of €140,000 related to a separate farm property, finding they could not prevail because they had not raised a distinct claim to annul the underlying sale contracts, and their invocation of incidental nullity was incompatible with their procedural position as claimants. The court, however, found the appellate decision revolved around procedural defects, specifically the appellate court's failure to address the defendant's argument that the trial court had reclassified the plaintiffs' claim for annulment as one for absolute nullity without allowing contradictorial debate (violating procedural fairness under Art. 224 Cod proc. civ.), and it identified contradictory reasoning in the appellate holding that, despite finding no repayment had occurred, it nonetheless ordered restitution of interest; these defects warranted cassation under Art. 488(1)(6) Cod proc. civ., with the remand limited to resolving procedural issues and the defendant's remaining substantive defenses.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 948 C. civ, art. 480 pct. 3 C. proc. civ, art. 224 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Cassation and remand for appellate court's procedural violations in loan annulment and restitution dispute: The underlying civil dispute involved plaintiffs seeking annulment of two loan contracts secured by mortgages and a subsequent sale contract for a house and land, alleging usurious interest and that the sale was a disguised security arrangement; the trial court had declared the sale and loans absolutely null and void and ordered re-registration of title, while the appellate court partially annulled only the interest exceeding the legal rate and ordered repayment of $9,663.54. In the final ruling, the High Court upheld the dismissal of the plaintiffs' claim for repayment of €140,000 related to a separate farm property, finding they could not prevail because they had not raised a distinct claim to annul the underlying sale contracts, and their invocation of incidental nullity was incompatible with their procedural position as claimants. The court, however, found the appellate decision revolved around procedural defects, specifically the appellate court's failure to address the defendant's argument that the trial court had reclassified the plaintiffs' claim for annulment as one for absolute nullity without allowing contradictorial debate (violating procedural fairness under Art. 224 Cod proc. civ.), and it identified contradictory reasoning in the appellate holding that, despite finding no repayment had occurred, it nonetheless ordered restitution of interest; these defects warranted cassation under Art. 488(1)(6) Cod proc. civ., with the remand limited to resolving procedural issues and the defendant's remaining substantive defenses.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to reject the plaintiffs' appeal as unfounded.
Used to admit the defendant's appeal based on lack of reasoning and contradictory grounds.
Used to quash the decision and remand the case for retrial.
Full text
Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020
Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Obiectul cereri de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată, la 29.10.2014, pe rolul Judecătoriei Sibiu, sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat instanţei, în principal, să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu ipotecă de rang 1 asupra imobilului din Sibiu, Calea x CF x Turnişor A plus I, nr. top. x, 89/1, încheiat între reclamanţii A. şi B. (împrumutaţi) şi pârât (împrumutător), act autentificat sub nr x/4.04.2002 la BNP V.V;
- să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu ipotecă de rang II asupra aceluiaşi imobil, încheiat între reclamanţii A. şi B. (împrumutaţi) şi pârât (împrumutător), act autentificat sub nr. x/09.05.2002; să dispună restabilirea situaţiei anterioare de CF, în sensul de a dispune:
a) anularea contractului de vânzare către pârât a imobilului casă şi curte, din Sibiu, Calea x, CF x Turnişor A plus I, nr. top x. 89/1, în contul cametei de 35.800 euro percepute de pârât şi drept garanţie de restituire a acesteia, act încheiat între reclamanţii vânzători, pe de o parte şi pârâtul C. cumpărător, pe de altă parte, autentificat sub nr x/29.05.2003;
b) anularea încheierii de intabulare nr. x/21.09.2004 prin care pârâtul a înscris în CF dreptul de proprietate asupra imobilului anterior menţionat în baza contractului de vânzare cumpărare menţionat la lit. a) acestui petit.
Totodată, s-a mai solicitat şi obligarea pârâtului la plata către reclamant a următoarelor sume datorate după cum urmează:
a) suma de 12.000 USD (16000 + 12000 = 28000) reprezentând diferenţa în plus plătită cu titlu de camătă pârâtului pentru cele două împrumuturi reale în valoare totală de 16.000 USD până la concurenţa sumei de 28.000 USD cât a plătit efectiv acestuia (deşi datora numai 16.000 USD (5.000 USD + 11 000 USD), respectiv:
- camătă de 8.500 USD achitată pentru primul împrumut de 11.000 USD (în act s-a consemnat 19.500 USD faţă de suma real împrumutată de 11 000 USD; 19.500 -11.000 = 8 500 plătiţi în plus şi nedatoraţi);
- camătă de 3.500 USD achitată pentru al doilea împrumut de 5.000 USD (în act s-a consemnat 8.500 USD faţă de suma real împrumutată de 5.000 USD; 8.500 - 5.000 = 3.500 plătiţi în plus şi nedatoraţi);
b) suma de 140.000 euro (echivalentul sumei de 480.000 RON) plătiţi pârâtului în contul unei creanţe inexistente şi drept garanţie a restituirii acesteia pentru a răscumpăra de la pârât imobilul fermă vândută lui drept garanţie de executare a cametei în sumă de 45.000 euro. Vânzare, în realitate, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.01.2007 unde a menţionat ca preţ de vânzare suma de 480.000 RON, plătită astfel:
- 400.000 RON, achitată prin ordin de plată emis de D., în 5.02.2007;
- 80.000 RON, achitată în numerar la 29.01.2007, la data actului.
În subsidiar, în ipoteza în care nu se restabileşte situaţia anterioară de CF, s-a solicit obligarea pârâtului la plata către reclamanţii A. şi B. a sumei de 124.000 euro, reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului casă şi teren, din Sibiu, Calea x, CF x Turnişor A plus I, nr. top x, 89/1, înscrise în CF pe numele pârâtului în baza contractului de vânzare autentificat sub nr. x/20.09.2004, drept garanţie, până la restituirea cametei de 35.800 euro, menţionată drept preţ de vânzare în act, sumă care nu a fost achitată reclamanţilor vânzători până în prezent; cu cheltuieli de judecată, ocazionate cu soluţionarea prezentei cauze.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca netemeinică, cu cheltuieli de judecată.
Au fost invocate excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sibiu; excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la petitele 3 lit. a) şi b); excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului cu privire la petitul nr. 4 lit. b) referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 140.000 euro şi excepţia inadmisibilităţii petitului 3 cu privire la restabilirea situaţiei anterioare de CF ca efect al admiterii petitelor anterioare.
La 22.04.2015, reclamanţii au formulat o precizare a cererii de chemare în judecată, privind rectificarea numărului de autentificare a contractului la petitul 3 lit. a), ca) fiind 1568/2004 şi în ceea ce priveşte petitul 4 în sensul că, reclamanţii solicită obligarea pârâtului la plata sumelor menţionate la lit. a) şi b).
2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 3409/5.06.2015 pronunţată de Judecătoria Sibiu a fost admisă excepţia lipsei competenţei materiale a Judecătoriei Sibiu, invocată de pârâţi şi s-a declinat competenta de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul C., în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă sub nr. x/2014 iar, prin încheierea din 07.10.2015, au fost unite cu fondul excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la petitele 3 lit. a) şi b), lipsei calităţii procesuale active a reclamantului cu privire la petitul nr. 4 lit. b) referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 140.000 euro şi inadmisibilităţii petitului 3 cu privire la restabilirea situaţiei anterioare de CF ca efect al admiterii petitelor anterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 115/2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu au fost respinse excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune, lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii petitului 3, invocate de pârâtul C..
S-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul C. şi, în consecinţă:
S-a constatat nulitatea absolută a contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificate la BNP E. sub nr. x/04.04.2002 şi nr. y/09.05.2002 şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP E. sub nr. x/20.09.2004, privind imobilul casă, compusă din două camere, dependinţe şi anexe şi teren în suprafaţă de 1563 mp, situat în Sibiu, Calea x, judeţ Sibiu, înscris în Cf x Turnişor, A+1, nr. top. x, 89/1.
S-a dispus anularea încheierii de întabulare nr. x/21.09.2004 şi restabilirea situaţiei anterioare de Cf privind imobilul identificat anterior.
Au fost respinse celelalte cereri formulate de reclamanţi.
Pârâtul C. a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 4400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
Reclamanţii au fost obligaţi să restituie către stat suma de 2.125 RON, reprezentând cuantumul ajutorului public acordat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi pârâtul.
3. Hotărârea pronunţată în apel.
Prin decizia civilă nr. 956 din 18 octombrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelurile, a schimbat, în parte, sentinţa atacată şi, în consecinţă: a constatat nulitatea absolută, parţială, a contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificate la BNP E. sub nr. x/04.04.2002 şi nr. y/09.05.2002, numai în ceea ce priveşte dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale; a obligat pârâtul C. să plătească reclamanţilor A. şi B. echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 9663,54 $, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale, în baza contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificate la BNP E. sub nr. x/04.04.2002 şi nr. y/09.05.2002; a menţinut, în rest, sentinţa atacată; a obligat intimatul C. să plătească apelanţilor A. şi B. suma de 3611 RON, cheltuieli de judecată parţiale în apel.
4. Calea de atac:
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii B. şi A., precum şi pârâtul C..
1. Prin recursul formulat de reclamanţii A. şi B. a fost invocat motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind formulate, în esenţă, următoarele critici:
Prin decizia recurată, instanţa de apel a schimbat, în parte, sentinţa Tribunalului Sibiu nr. 115/2018, în ceea ce priveşte petitul 4, lit. a), din) acţiunea principală (care a fost respins), obligând pârâtul, în baza raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, la plata către reclamanţi a sumei de 9663,54 $, reprezentând diferenţa în plus peste cuantumul dobânzii legale plătită cu titlu de dobândă pârâtului pentru cele două împrumuturi în valoare totală de 16000 $.
Instanţa de apel a respins, însă, petitul 4, lit. b) al acţiunii, prin care au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 140.000 euro (în echivalent 480000 RON) plătiţi acestuia pentru a răscumpărarea fermei abator, în contul unei creanţe inexistente, drept garanţie a restituirii dobânzii pentru cele 2 împrumuturi de 16000 $ şi cametei de la data vânzării, cuantificate la 45000 euro, aspect confirmat şi de cei doi martori audiaţi, dar şi de lucrările din dosarului penal.
În raport de situaţia de fapt expusă pe larg în memoriul de recurs, reclamanţii at susţinut că instanţa de apel nu a analizat natura juridică şi nici nu a stabilit efectele juridice produse de declaraţia pârâtului, autentificată sub nr x/20.09.2004, în cuprinsul căreia se arată că reclamanţii au restituit suma datorată, în baza ambelor contracte de împrumut, circumstanţe care denotă că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la primul lor motiv de apel. Or, în condiţiile în care în contractele autentificate se menţionează, pe baza declaraţiilor părţilor, că suma datorată este de 28.000$, acest act autentic dovedeşte, incontestabil, cuantumul sumei ce a fost restituită de reclamanţi pârâtului, la data de 20 septembrie 2004, împrejurare susţinută de întreg probatoriul administrat referitor la plata sumei de 28.000 USD.
Recurenţii susţin că totalul dobânzii percepută de pârât este inclusă în suma împrumutată este 12.000 USD, astfel că, orice dobândă calculată ulterior la această sumă reprezintă dobândă la dobândă (camătă) şi excede dobânzii legale, fiind prohibită de lege şi sancţionată cu nulitatea actului. Or, împrumutul era de 16.000 USD şi a fost restituit în totalitate, însă reclamanţii mai datorau pârâtului o diferenţă de dobândă percepută peste cea legală de 2.336,46 USD stabilită de expertul contabil judiciar, ce reprezenta actualizarea dobânzii cămătareşti calculată de pârât pe întreaga perioada scursă până la data actului 20.09.2004.
În aceste circumstanţe, vânzarea celor două imobile către pârât au fost convenite ca operaţiuni cu caracter provizoriu, realizate în garantarea celor 2 împrumuturi de 16.000 $ şi a dobânzilor actualizate şi neachitate la data transferului proprietăţii, ceea ce presupunea ca, după plata cumulativă către pârât a împrumuturilor şi dobânzilor actualizate, imobilele să fie revândute reclamanţilor, fără plata efectivă a unui preţ (răscumpărate).
Nici unul dintre cele 2 contracte de vânzare a casei (20.09.2004) şi fermei (29.05.2003) nu au fost concepute şi acceptate de părţi ca acte definitive, veritabile vânzări, ci acte de garanţie (transfer provizoriu) pentru restituirea împrumuturilor.
Recurentul pretinde că decizia recurată a fost pronunţata şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material inscrise în art. 948, 966, 977 C. civ., în ceea ce priveşte soluţionarea petitului 4, lit. b) din acţiune, privind obligarea pârâtului la plata sumei de 140000 euro.
Susţine că, prin restituirea completă a împrumuturilor şi a dobânzillor aferente, conform declaraţiei pârâtului, autentificată sub nr. x/20.09.2004, orice sumă pretinsă de acesta reclamanţilor (inclusiv cea de 140.000 euro pentru a transfera ferma pe numele său, cu titlu de garanţie până la achitarea cametei pretinse la 1.09.2004), ulterior datei de 20.09.2004, este supusă repetiţiunii, fiind necuvenită, nelegală, ilicită şi nejustificată.
Temeiul juridic în baza căruia reclamanţii pretind suma de 140.000 euro de la pârât nu este acela de preţ, cum greşit s-a interpretat de către instanţa de apel, ci despăgubire cuvenită reclamanţilor, motivat de lipsa cauzei juridice ce grevează contractul de vânzare a fermei, autentificat sub nr. x/2007.
Cauza juridică specifică într-un contact de vânzare - scopul mediat - o constituie coexistenta unor intenţii reciproce a părţilor de a-şi apropia bunul (cumpărătorul) sau preţul (vânzătorul), fiecare parte urmărind însuşirea în schimbul contraprestaţiei oferite. Or, în speţă, această vânzare a fost una fictivă, neexistând intenţia reală a părţilor de vânzare/cumpărare, bazata pe o negociere prealabilă în scopul apropierii şi motivata de o intenţie definitivă de înstrăinare dintr-un patrimoniu în altul.
In realitate, vânzarea s-a realizat în contul cametei percepute de pârât, în suma de 45000 euro la acea dată, iar vânzarea a fost realizata în scopul de a transfera provizoriu ferma, pe numele pârâtului, drept garanţie pentru plata cametei către acesta, urmând ca la momentul plătii celor 45000 euro să se revândă, gratuit, ferma către reclamanţi. Din aceasta cauză, s-a emis doar factura de plată, însă niciodată nu s-a achitat de către pârât preţul menţionat în factură, deoarece nici reclamanţii şi nici pârâtul nu au conceput actul ca fiind o vânzare, ci un transfer provizoriu al proprietăţii până la achitarea cametei de 45000 euro când urma să aibă loc răscumpărarea. Aşadar, nu s-a urmărit de către părţi plata preţului de vânzare a fermei către pârât.
În mod greşit se reţine de către instanţa de apel că preţul de 299 327 778 RON aferent facturii fiscale x/29.05.2003 ar fi fost achitat. Factura nu constituie un document contabil care atesta plata, ci dimpotrivă ea are valoarea unui contract. Doar chitanţa, ordinul de plată, bilet D., etc. pot fi considerate instrumente de plată. în factura este menţionată suma pretinsă cu titlul respectiv, potrivit înţelegerii părţilor de transfer provizoriu al fermei către pârât, până la răscumpărarea ce avea sa se producă condiţionat de plata cametei.
Totodată, suma de 45.000 RON, reprezentând camătă, este o pretenţie ilicită, fiind supusă repetiţiunii, având în vedere faptul că a fost plătită cu ocazia încheierii contractului de vânzare nr. x/2007, prin care ferma cu abator a reintrat în patrimoniul reclamanţilor, fiind parte a preţului menţionat în act de 480.000 RON (140.000 euro).
Diferenţa de la 45000 euro la 140000 euro se explică prin aceea că ordinul de plată a fost semnat în alb de către reclamant (aspect recunoscut de pârât la interogatoriu), ceea ce a permis pârâtului să completeze în loc de 45000 euro suma de 140000 euro care fusese acordată de D. reclamanţilor pe numele S.C. F. S.R.L.. Prin urmare, întreaga sumă (45000 + diferenţa până la 140000 euro) este o sumă pretinsă ilicit de către pârât cu ocazia răscumpărării, sens în care se impune a fi restituită reclamanţilor ca despăgubire pentru prejudiciul cauzat în mod ilicit prin aceasta plată ilicită efectuată către pârât.
Curtea de apel deşi a preluat în mod greşit argumentele instanţei de fond potrivit cărora lipsa unui petit de anulare a contractului de vânzare a fermei către S.C. G. S.R.L., după ce a revenit în patrimoniul reclamanţilor nu ar produce efecte asupra cererii reclamanţilor de obligare a pârâtlui să restituire suma de 140.000 euro, a reţinut posibilitatea analizării pe cale incidentală a nulităţii absolute a acestui contract, ceea ce relevă contradictorialitatea considerentelor.
Deşi nu au solicitat anularea contractului pe cale principală, motivat de lipsa interesului procesual, au susţinut constant nulitatea absolută a acestui contract, contract ce este lipsit de de cauza juridică în sensul reglementat la art. 948 C. civ. (scopului actului nefiind înstrăinarea imobilului, ci garantarea unei creanţe/împrumut şi dobânzi), aspecte care reprezintă motive de nulitate absolută.
Prin urmare, dată fiind lipsa interesului procesual al reclamanţilor de a desfiinţa actul, aceştia reprezentându-şi consecinţele nefaste ce s-ar fi repercutat asupra lor înşişi obligându-i să restituie preţul încasat de la cumpărătoarea subsecventă S.C. G. S.R.L., invocarea nulităţii absolute a acestui contract incidental, ca mijloc de apărare, este suficientă pentru a oferi temeiul admiterii petitului 4, lit. b), în) caz contrar pârâtul se îmbogăţeşte fără just temei, păstrând, pentru sine, suma de 140000 euro, încasată fără un just titlu de la reclamanţi, care şi-au răscumpărat propria proprietate.
In aceasta situaţie, apreciază că instanţa de apel era ţinută să analizeze pe fond temeinicia solicitării reclamanţilor privind nulitatea absolută a contractului x/2007 şi pe cale de consecinţă, temeinicia pretenţiilor, susţinute probatoriul administrat, la care face trimitere pe larg, sub aspectul restituirii de către pârât a sumei de 140000 euro.
Solicită admiterea recursului în sensul criticilor formulate.
2. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât C. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a formulat, în esenţă, următoarele critici:
- hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii, pe de o parte iar, pe de altă parte, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Recurentul pretinde că soluţia adoptată de către instanţa de apel, privind nemotivarea solicitării de casare cu trimitere (motiv nr. 1 de apel) încalcă dispoziţiile art. 480 pct. 3 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 224 C. proc. civ.
In acest sens, s-a arătat că, deşi reclamanţii au solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. x/20.09.2004, a imobilului casă de locuit, situat în Sibiu, Calea x, instanţa de fond a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, dând astfel o altă calificare a petitului formulat de reclamanţi, faţă cea care a rezultat din exprimarea stricto sensu a cererii formulată, fără a pune în discuţia părţilor acestă nouă calificare juridică, astfel cum impun prevederile art. 224 C. proc. civ., în scopul respectării dreptului la un proces echitabil şi principiul contradictorialităţii.
Astfel, deşi prin motivele de apel a arătat că instanţa de fond a dat o altă calificare petitului formulat de reclamanţi, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect, solicitând anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu, instanţa de apel nu se pronunţa deloc asupra acestei solicitări, lăsând apelul nesoluţionat sub acest capăt de cerere.
Un alt aspect vizează preluarea motivării instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiilor invocate, cu încălcarea dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impuneau prezentarea considerentelor pentru care anumite cereri ale părţilor au fost respinse sau parţial admise, lipsa motivării echivalând cu o nesoluţionare pe fond a acestora.
Lecturând decizia atacată se poate observa faptul că instanţa, în considerente s-a limitat, în privinţa excepţiilor, strict la reproducerea motivaţiei instanţei de fond, fără a justifica propria apreciere, în condiţiile în care, în cuprinsul motivului nr. 2 de apel, au fost ridicate argumente noi faţă de motivaţia instanţei de fond, aspecte pe care instanţa de apel nu le analizează complet.
Susţine recurentul că, în raport de data formulării acţiunii, 29 octombrie 2014, şi prevederile Decretului-Lege nr. 167/1958, acţiunea privind anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 20.09.2004 este prescrisă. Pe de altă parte, instanţa de apel, analizând contractul nr. x/29.05.2003, reţine "nici faţă de acest contract reclamanţii nu au solicitat constatarea nulităţii absolute", considerente care sunt contradictorii atunci când califică şi motivează respingerea excepţiilor invocate.
Recurentul reproşează instanţei de apel soluţia contradictorie adoptată în sensul că, pe de o parte, a constatat nulitatea absolută parţială a contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară numai în ceea ce priveşte dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale iar, pe de altă parte, instanţa l-a obligat la plata sumei de 9.663,54 USD, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale.
Câtă vreme contractele de împrumut cu garanţie imobiliară, în viziunea instanţei de apel, sunt nule numai în privinţa dobânzii achitate peste dobânda legală, ar fi trebuit să sancţioneze cu nulitatea sumele ce constituie obiectul contractelor de împrumut, după cum le analizează în considerentele hotărârii, respectiv 11.000 USD, fata de 19.500 USD şi 5.000 USD, faţă de 8.500 USD, nu să îl oblige la plata unor sume care nu au fost primite. Chiar dacă instanţa a apreciat că dobânda percepută ar depăşi dobânda legală, sancţiunea fiind nulitatea parţială a celor două împrumuturi, preţul de 35.800 Euro se compune din trei împrumuturi nerestituite, astfel că nu se poate reţine că nu există cauză sau că aceasta este nelicită, atât timp cât preţul reprezintă sume de bani împrumutate şi nerestituite.
- Recurentul pretinde că au fost nesocotite normele de drept material reglementate de art. 1191 C. civ., art. 309 pct. 5 şi art. 315 teza I pct. 3 C. proc. civ. cu privire la soluţia adoptată de către instanţa de apel, prin menţinerea sentinţei civile nr. 115/2018 privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/20.09.2004, privind imobilul casa compusă din doua camere, dependinţe şi anexe şi teren în suprafaţă de 1.563 mp, precum şi anularea încheierii de intabulare x/21.09.2004 şi restabilirea situaţiei anterioare de CF.
Se arată că, pe parcursul litigiului, a susţinut că sumele împrumutate au avut dobânda legala practicata de H. la momentul încheierii contractelor, aceasta fiindu-i calculată de contabila pe care o avea la acea vreme, în acest sens fiind şi susţinerile sale la interogatoriul luat, din oficiu, de către instanţă. Astfel, cu acea ocazie a precizat că, în acte, a fost consemnată valoarea reală a împrumuturilor, fiind cuprinsă şi dobânda, însă dobânda era cea legală, respectiv echivalentul dobânzilor acordate de băncile comerciale, fără a putea preciza cu exactitate suma, după atâţia ani de zile. Aprecieză nelegală, în lipsă de probe, concluzia ambelor instanţe, potrivit căreia dobânda din contracte era mult superioară dobânzii legale.
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanţii i-au solicitat alte sume cu titlu de împrumut, însă sumele împrumutate nu erau restituite, astfel încât nu a mai fost de acord cu un nou contract de împrumut. Deşi ambele contracte de împrumut, iniţiale, erau scadente la data de 4.10.2002 până la data de 20 septembrie 2004, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ipoteca nu era radiată. Astfel, preţul contractului de vânzare-cumpărare a reprezentat la acea dată împrumuturile nerestituite şi dobânda legală bancară, precum şi altă sumă de bani împrumutată până la concurenta sumei de 35.800 euro, aşa cum au reţinut ambele instanţe.
Recurentul reproşează instanţei de apel soluţia contradictorie adoptată în sensul că, pe de o parte, a constatat nulitatea absolută parţială a contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară numai în ceea ce priveşte dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale, iar pe de altă parte, recurentul a fost obligat la plata sumei de 9.663,54 USD, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale.
Câtă vreme contractele de împrumut cu garanţie imobiliară, în viziunea instanţei de apel, sunt nule numai în privinţa dobânzii achitate peste dobânda legală, ar fi trebuit să sancţioneze cu nulitate sumele ce constituie obiectul contractelor de împrumut, după cum le analizează în considerentele hotărârii, respectiv 11.000 USD, fata de 19.500 USD şi 5.000 USD, faţă de 8.500 USD.
Chiar dacă instanţa a apreciat că dobânda percepută ar depăşi dobânda legală, sancţiunea fiind nulitatea parţială a celor două împrumuturi, preţul de 35.800 Euro se compune din trei împrumuturi nerestituite, astfel că nu se poate reţine că nu există cauza sau ca aceasta este nelicită, atâta timp cât preţul reprezintă sume de bani împrumutate şi nerestituite.
Sub aspectul încălcării normelor de drept substanţial înscrise în art. 994, art. 998, art. 1 191, art. 1576, art. 1578 şi art. 1586 C. civ., susţine, relativ la cauza ilicită reţinută de instanţa de fond şi păstrată de instanţa de apel, prin neachitarea preţului, nu constituie un motiv de nulitate absolută, potrivit normelor dreptului material.
În esenţă, în opinia recurentului, nu se poate vorbi de lipsa preţului câtă vreme reclamanţii au primit sumele de bani şi au propus încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Aşadar, la momentul încheierii contractului în discuţie, ambele părţi contractante au avut reprezentarea clară a semnificaţiei şi a consecinţelor consimţământului dat, precum şi a faptului că, în schimbul imobilului pe care l-au înstrăinat, au primit suma de bani menţionată în contract.
În consecinţă, în considerarea faptului că nulitatea absolută este o formă de ineficacitate a contractului, care intervine, în cazul încălcării, la încheierea actului, a unei dispoziţii legale imperative care ocroteşte un interes general, public, iar în speţa deduse judecăţii ambele părţi contractante au convenit în sensul celor menţionate în contract, astfel încât apreciază că sancţionarea cu nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare contravine dispoziţiile legii.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, casarea deciziei, admiterea apelului formulat şi schimbarea, în parte, a sentinţei atacate în sensul respingerii, în tot, a acţiunii reclamanţilor.
5. Apărările formulate în cauză:
Recurenţii reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentul pârât C., în cadrul întâmpinării, a susţinut respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de către reclamanţi. A depus răspuns la întâmpinarea formulată de reclamanţi.
6. Procedura de filtru:
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 ianuarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 956 din 18 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată a recursurilor la 11 iunie 2020, ora 09:00, în şedinţă publică, complet C4, cu citarea părţilor.
I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
I. Relativ la recursul declarat de reclamanţii B. şi A..
Printr-un prim motiv de recurs, încadrat în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat natura juridică şi nu a stabilit efectele juridice produse de declaraţia autentificată a pârâtului, în cuprinsul căreia acesta recunoaşte că reclamanţii au restituit suma datorată în baza ambelor contracte de împrumut, apreciind că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la primul motiv de apel prin care au criticat sentinţa Tribunalului Sibiu cu privire la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a declaraţiei pârâtului, autentificată sub nr. x/2004. S-a susţinut că simpla negare a conţinutului declaraţiei de către pârât, în lipsa unui probatoriu amplu care să îi susţină poziţia, nu este suficient pentru infirmarea plăţii sumei de 28000$
Critica reclamanţilor deşi, formal, încadrată în motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este susceptibilă de încadrare în textul de lege evocat şi nici într-un alt motiv de nelegalitate.
În realitate, recurenţii reiterează criticile deduse judecăţii în calea de atac a apelului privind modalitatea în care instanţa de fond a dat valenţă probatorie declaraţiei pârâtului, autentificată sub nr. x/2004, precum şi a celorlalte mijloace de probe administrate în vedere stabilirii situaţiei de fapt deduse judecăţii. Or, susţinerile referitoare la modalitatea în care instanţele de fond au înţeles să interpreteze probatoriul nu pot constitui motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.
Susţinerea potrivit căreia curtea de apel nu ar fi analizat motivul de apel care viza interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a declaraţiei autentice a pârâtului, este eronată, deoarece actul autentic la care fac referire recurenţii nu are natura unui actul juridic, în sens de negotium şi care să facă obiect al judecăţii. Declaraţia autentică evocată de recurenţi a fost administrată ca mijloc de probă, la instanţa de fond şi a fost evaluată în contextul analizării întregului ansamblu probator.
În realitate, în cadrul acestui motiv de recurs, reclamanţii nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, preluând ad literam, paragraf cu paragraf, aspectele evocate în cuprinsul primului motiv de apel referitoare la probele administrate şi evaluarea situaţiei de fapt realizată de instanţa de fond, fără a formula, însă, critici noi, care să se raporteze la considerentele deciziei recurate - obiect al prezentei căi extraordinare de atac şi care să poată fi avute în vedere de instanţa de control judiciar în condiţiile reglementate de art. 488 C. proc. civ.
Printr-un alt motiv de recurs, reclamanţii au susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept substanţial înscrise în art. 948, art. 966 şi art. 977 C. civ. în ceea ce priveşte soluţionarea petitului 4, lit. b) din acţiune, care privea obligarea pârâtului la restituirea sumei de 140.000 euro. In acest sens, s-a susţinut că, prin restituirea completă, la 20.09.2004, a împrumuturilor cu dobânzile aferente, astfel cum rezultă din cuprinsul declaraţiei autentice a pârâtului, orice sumă pretinsă de acesta reclamanţilor (inclusiv cea de 140.000 euro pentru a transfera ferma pe numele pârâtului), ulterior datei de 20.09.2004, este supusă repetiţiunii, fiind necuvenită, nelegală şi ilicită. S-a mai susţinut că, după data de 20.09.2004, reclamanţii nu mai datorau nimic pârâtului, astfel încât suma de 140000 euro se impune a le fi restituită, de vreme ce vânzarea fermei către pârât a fost una fictivă, neexistând intenţia reală a părţilor de a vinde şi, respecti, de a cumpăra.
Susţinerile evocate vor fi examinate de Înalta Curte din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Din perspectiva modalităţii de învestire a primei instanţe, reclamanţii B. şi A. au solicitat (petitul 4b din acţine) "obligarea pârâtului la plata sumei de 140000 euro (echivalentul sumei de 450000 RON), plătiţi pâtâtului, în contul unei creanţe inexistente, pentru a răscumpăra de la pârât imobilul fermă, vândută lui ca garanţie de executare a cametei în sumă de 45000 euro, vânzare realizată conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/29.01.2007". În justificarea cererii, reclamanţii au pretins că acest contract este lipsit de cauză juridică, în sensul art. 948 C. civ., întrucât scopul actului nu a fost înstrăinarea imobilului, ci garantarea unui împrumut şi a dobânzilor aferente, menţionând căauales să invoce nulitatea absolută a contractului de vânzare a fermei abator, către pârât, pe cale incidentală, ca apărări de fond.
În soluţionarea cererii, ca situaţie de fapt, instanţele de fond au avut în vedere că, anterior perfectării contractului vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.01.2007, între reclamantul A., ca asociat al S.C. I. S.R.L. şi pârâtul C. a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. x/29.05.2003 cu privire la imobilul-fermă situat în Sibiu, Calea x, al cărui preţ de vânzare de 299.327.778 RON şi TVA-ul aferent în valoare de 56.872.278 RON a fost achitat în baza facturii fiscale nr. x/29.05.2003, aspect stabilit de instanţele de fond pe baza examinării declaraţiilor reclamantului consemnate în procesului-verbal de confruntare, din 10.09.2013, întocmit în dosarul de urmărire penală.
Acelaşi imobil, ce a făcut obiectul contractului nr. x/29.05.2003, a făcut şi obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.01.2007, contract intervenit de această dată între pârât, în calitate de vânzător, şi reclamantul A., în calitate de asociat unic al S.C. F. S.R.L. Sibiu, în calitate de cumpărător, pentru care s-a achitat suma de 480000 RON, echivalentul a 140000 euro ce se solicită a fi restituiţi de pârât.
Relativ la aceste contracte care au vizat imobilul-fermă, s-a avut în vedere că, deşi s-a susţinut că preţul stipulat în contracte nu a fost achitat şi că, în realitate, scopul încheierii acestor contracte a fost de a se asigura o garanţie pentru achitarea sumelor rezultate din cele două contracte iniţiale de împrumut, reclamanţii nu au solicitat printr-un capăt de cerere distinsct sau acţiune separată, pentru aspectele evocate, nulitatea absolută a contractelor prin care a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului-fermă abator.
Recurenţii reclamanţi au arătat că au ales să invoce nulitatea absolută a contractului de vânzare a fermei către pârât, autentificat sub nr. x/29.01.2007, pe cale incidentală, înţelegând să o formuleze ca o apărare de fond/mijloc de apărare în demersul de a obţine obligarea pârâtului la restituirea sumei de 140000 euro, plătiţi pentru răscumpărarea fermei, în temeiul unui contract nelegal, lipsit de cauză juridică.
Această modalitate procesuală prin care recurenţii-reclamanţi intenţionează să înlăture, ca nelegale, actele juridice prin care imobilul fermă abator a fost achiziţionat de pârât şi, apoi, revândut reclamanţilor (nr. 572/2003 şi nr. 160/2007, întrucât la ambele contracte au făcut referire şi în motivele de recurs), precum şi efectele acestor acte, este incompatibilă cu poziţia lor procesuală, de reclamanţi.
Totodată, lipsa unei cereri de contestare a acestor acte juridice, în care se menţionează transferul bunului vândut şi plata preţului, determină ca demersul reclamanţilor sprijinit, exclusiv, pe formularea acţiunii în pretenţii, să nu poată fi soluţionat în sensul intenţionat de aceste părţi, în contextul în care nu există un capăt de cerere distinct, în cadrul prezentului demers judicar, prin care să conteste actele juridice ce au avut ca efect transferul dreptului de proprietate asupra imobilul, în legătură cu care, însă, a fost formulată solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei de 140000 euro.
Or, având în vedere calitatea recurenţilor B. şi A. de reclamanţi care au pornit demersul lor judiciar, motivele de fapt şi de drept care conduc, în opinia acestora, la înlăturarea efectelor respectivelor acte juridice, trebuie să se suprapună unui capăt de cerere distinct prin care să se solicite nulitatea acestor acte. În absenţa unei astfel de cereri, susţinerile respective nu pot fi analizate, întrucât exced limitelor acţiunii care conturează cadrul procesual al învestirii instanţei şi, care, nu implică şi verificarea valabilităţii contractelor de vânzare cumpărare, nr. 572/29.05.2003 şi nr. 160/29.01.2007, ipoteza din urmă fiind specifică doar unui petit, distinct, prin care să se fi solicitat nulitatea respectivelor acte juridice.
În concluzie, "apărările de fond" pretinse de recurenţi nu sunt compatibile cu poziţia lor procesuală de reclamanţi şi nu pot servi ca temei juridic al pretenţiilor formulate. În cazul reclamanţilor, pentru a putea fi examinate, susţinerile respective trebuiau să îmbrace nu forma unor apărări, ci a unor argumente în fapt şi în drept, care să sprijine o cerere în nulitate, expres formulată, iar interesul acestora în formularea unui capăt de cerere distinct era justificat prin aceea că desfiinţarea contractului de vânzare a fermei către pârât ar fi avut, ca efect, reîntoarcearea imobilului în patrimoniul reclamanţilor.
Or, reclamanţii nu au formulat o asemenea cerere, astfel încât argumentele acestora privind nelegalitatea respectivelor contracte au fost corect înlăturate de instanţele anterioare şi, prin urmare, nici susţinerile acestora, din cuprinsul cererii de recurs, referitoare la aspectele care scot în evidenţă vânzarea fictivă şi neachitarea preţului din contractul de vânzare cumpărare a fermei din 2003, nu pot constitui obiect de analiză în recurs.
Cum recurenţii nu au întreprins niciun demers prin care să conteste valabiltatea actelor juridice care au avut ca efect transferul dreptului de proprietate, aceştia nu îşi pot întemeia pretenţiile care au ca obiect plata sumei de 140000 euro nici pe temeiul împogăţirii fără justă cauză, dat fiind caracterul subsidiar al acţiunii de in rem verso.
În contextul argumentelor deja prezentate, este de prisos a mai analiza susţinerile recurenţilor care vizează aprecierea eronată a instanţei de apel că suma pretinsă de la pârât, de 140000 euro, a fost solicitată cu titlu de restituire a preţului şi nu de despăgubire, pentru lipsa cauzei juridice ce grevează contractul de vânzare a fermei de la reclamanţi către pârât (contractul de vânzare cumpărare nr. x/2007).
În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor, relativ la imputarea instanţelor de fond în legătură cu lipsa formulării un petit distinct, în cadrul acţiunii promovate, care să vizeze "anularea contractului de vânzare-cumpărare pe care l-au perfectat cu S.C. G. SRL" (perfectat după ce imobilul-fermă a revenit în patrimoniul acestora), Înalta Curte constată că alegaţiile recurenţilor nu pot constitui obiect al controlul judiciar în recurs. Aceste susţineri ale recurenţilor, care se referă la un contract perfectat cu un terţ, nu vizează argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, care a făcut trimitere, în cuprinsul considerentelelor care a fundamentat soluţia, la actele jurifice autentificate sub nr. x/2003 şi y/2007.
În consecinţă, reţinând netemeinicia criticilor formulate, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A..
II. Referitor la recursul declarat de pârâtul C..
Prevalându-se de motivul de casare înscris în art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ. - teza lipsei motivării ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază"), pârâtul a criticat decizia recurată din perspectiva omisiunii instanţei de apel de a analiza toate motivele de apel. S-a argumentat, în esenţă, faptul că instanţa de apel nu a analizat motivul de apel referitor la împrejurarea că instanţa de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil şi principiul contradictorialităţii în sensul că, fără a pune în discuţia părţilor, a dat o altă calificare petitului formulat de reclamanţi, care viza anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.09.2004, constatând nulitatea absolută a respectivului contract. Un alt aspect evocat se referă la preluarea motivării instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiilor invocate, cu încălcarea dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impuneau instanţei de apel prezentarea considerentelor proprii în privinţa examinării argumentelor ridicate în cuprinsul motivelor de apel, faţă de considerentele reţinute de instanţa de fond.
Subsumat motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., pârâtul a susţinut şi teza considerentelor contradictorii, din perspectiva contradicţiei între considerente şi dispozitiv, în sensul că, pe de o parte, curtea de apel a constatat nulitatea absolută parţială a contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară numai în ceea ce priveşte dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale, iar pe de altă parte, instanţa de apel îl obligă la plata sumei de 9.663,54 USD, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale, sumă pe care nu a încasat-o.
Drept urmare, Înalta Curte are a examina motivul de casare referitor la nemotivarea deciziei recurate, sub un dublu viciu - cel al lipsei motivării, precum şi cel al motivării contradictorii.
Astfel fiind, cu titlu preliminar, Înalta Curte are învedere natura extraordinară a căii de atac a recursului, în care se exercită exclusiv un control de legalitate cu privire la o hotărâre necesar a nu fi afectată de viciul motivării.
Or, motivarea hotărâriijudecătoreşti estesupusă atât exigenţelor art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., cât şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 parf. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului (a se vedea cauza Albină împotriva Rămâniei, cauza Gheorghe împotriva României, cauza Dima împotriva României).
Ca atare, motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, fiind de esenţa hotărârii, înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar.
Ca instanţă de prim control judiciar, curtea de apel este ţinută a verifica, potrivit art. 479 C. proc. civ., în limitele cererilor de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi, în consecinţă, a realiza un examen propriu al criticilor formulate în cauză şi o "ascultare" reală şi efectivă a tuturor elementelor esenţiale ce i-au fost supuse verificării.
În speţă, însă, în cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel având a răspunde motivelor de apel formulate de pârâtul C., motive care se regăsesc în decizia atacată, nu arată niciun argument pentru care a apreciat că, în cauză, sentinţa apelată întruneşte condiţiile de legalitate prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) C. proc. civ., din perspectiva respectării principiului contradictorialităţii şi dreptului la un proces echitabil atunci când instanţa a procedat la calificarea juridică a cereriii reclamanţilor care se referea la anularea contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.09.2004 şi nici nu justifică, într-o altă modalitate, concluzia sa în privinţa lipsei incidenţei motivului de nulitate a hotărârii apelate, cu a cărui analiză a fost învestită.
În cauză, raportat la petitul cererii care viza contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2004, pârâtul C. a invocat, în cuprinsul motivelor de apel, împrejurarea că instanţa de fond a dat o altă calificare cererii reclamanţilor, fără a pune în discuţia contradictorie a părţilor calificarea petitului formulat de reclamanţi, contrar dispoziţiilor art. 224 C. proc. civ.
Din cuprinsul motivării deciziei recurate rezultă că, verificând modul de soluţionare a excepţiilor invocate de pârât care vizau prescripţia dreptului material la acţiune, inadmisibilitatea petitului 3 al acţiunii şi lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor cu privire la petitul 4, lit. b) din acţiune, instanţa de apel a reţinut soluţionarea corectă a excepţiilor (în sensul respingerii acestora) de către instanţa de fond.
Astfel, relativ la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, într-o primă aserţiune, instanţa de apel reţine că "din modul în care reclamanţii şi-au expus motivele pentru care au formulat prezenta acţiune (lipsa cauzei juridice a contractului), dar şi faţă de finalitatea urmărită, s-a dorit constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi a încheierii de întabulare, acţiunea nefiind astfel supusă prescripţiei extinctive invocate, un astfel de tip de acţiune fiind imprescriptibil.
În acest sens, semnalează "faptul că dintr-o exprimare lipsită de acurateţe juridică, prin petitele astfel cum au fost formulate, s-a cerut anularea contractului şi a încheierii de întabulare şi nu constatarea nulităţii absolute a acestora, nu schimbă calificarea dată de instanţă acţiunii introductive, corelativ cu considerarea corectă dealtfel a imprescriptibilităţii ei."
Conţinutul acestor considerente se limitează doar la validarea raţionamentului instanţei de fond cu privire la calificarea juridică ce poate fi dată cererilor formulate de părţi, în sensul că această calificare nu se realizează exclusiv în funcţie de termenii utilizaţi, ci şi raportat la motivele expuse în cererea de chemare în judecată, însă instanţa de apel nu analizează deloc motivul de apel susţinut de pârâtul-recurent, prin care se imputa instanţei de fond încălcarea formelor de procedură, sub aspectul nepunerii în discuţia părţilor a calificării naturii juridice a nulităţii invocate de reclamanţi relativ la contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2004, care făcea obiectul petitului 3a din acţiune. Or, în absenţa unui răspuns specific şi explicit la acest motiv de apel care viza încălcarea unui principiu fundamental al procesului civil, cel al contradictorialităţii şi, implicit, cel al dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, instanţa de recurs nu poate realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită, întrucât nu poate fi stabilit dacă instanţa de apel a ignorat pur şi simplu această critică sau, dimpotrivă, a apreciat-o ca fiind nefondată şi, în această ultimă ipoteză, pe baza căror argumente.
Pentru a satisface cerinţa referitoare la motivarea unei hotărâri, prevăzută de dispoziţiile art. 425 alin. (1), litb) C. proc. civ., instanţa de apel avea obligaţia procesuală de a analiza şi a răspunde motivat criticilor formulate de pârât, relativ la omisiunea primei instanţe de a analiza, în conformitate cu art. 224 C. proc. civ., calificarea juridică dată cererii reclamanţilor şi care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe, şi, totodată, de a argumenta motivele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele reţinute de prima instanţă relativ la modul de soluţionare a excepţiilor invocate de pârât, atât timp cât apelul formulat de pârât se sprijinea pe noi apărări.
În consecinţă, sub aspectul sus evocat, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu răspunde problemelor de drept esenţiale deduse judecăţii pe calea apelului formulat de pârât, drept pentru care critica recurentului referitoare la lipsa motivării, invocată ca motiv de casare a deciziei curţiide apel, se vădeşte a fi întemeiată.
Examinând, în continuare, din perspectiva viciului motivării contradictorii, măsura în care decizia curţii de apel respectă exigenţelereferitoare la claritatea, precizia, consecvenţa şi, în final, la necontradictorialitatea motivării, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată este casabilă pentru incidenţa ipotezei prevăzută de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., vizând contradictorialitatea motivării (când considerentele hotărârii conduc la o altă soluţie faţă de cea dispusă în dispozitiv).
Recurentul-pârât invocă contradictorialitatea motivelor deciziei instanţei de apel în privinţa soluţiei de schimbare a sentinţei Tribunalului Sibiu în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute parţiale a contractelor de împrumut, cu consecinţa obligării sale la plata dobânzii de 9663,54 USD, percepută peste cuantumul dobânzii legale.
Verificând motivul de nulitate invocat în privinţa contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificate sub nr. x/04.04.2002 şi nr. y/09.05.2002, instanţa de apel a reţinut nulitatea absolută, parţială, a celor două contracte de împrumut, pe temeiul existenţei unei cauze ilicite, caracterizate prin includerea unor dobânzi mai mari decât cuantumul dobânzii legale. Pe baza probelor administrate, ca situaţie de fapt, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanţii nu au achitat sumele imprumutate (nici cele împrumutate şi nici dobânda) şi datorită nerestituirii împrumuturilor, părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 20.09.2004. Astfel, verificând validitatea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului casă şi teren, situat în Sibiu, Calea x, instanţa a stabilit legătura directă a acestui act cu cele două contracte de împrumut, reţinând faptul că suma stabilită cu titlu de preţ, de 35800 euro, reprezintă de fapt sume de bani împrumutate şi nerestituite.
Validând situaţia de fapt stabilită în cauză, instanţa de apel reţine nulitatea parţială a contractelor de împrumut, respectiv doar în ceea ce priveşte dobânda.
În acest sens, într-o primă aserţiune, instanţa de apel statuează că "reclamanţii recunosc că valoarea împrumutului a fost de 11000$ în baza primului contract şi de 5000$ în baza celui de-al doilea, arătând că diferenţa până la 28000$ reprezintă dobânda percepută de pârât.
Deci, în ceea ce priveşte partea din contracte care vizează împrumutul real, aceasta rămâne validă, neputând fi sancţionată cu nulitatea, câtă vreme se recunoaşte existenţa acestor împrumuturi.
Ceea ce trece în sfera ilicitului este doar cuantumul dobânzii percepute de pârât în baza aceloraşi acte autentice, acestea neputând depăşi dobânda legală raportat la disp. O.G. nr. 9/2000 reţinute mai sus".
Ca o consecinţă a constatării nulităţii absolute parţiale a contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificate sub nr. x/04.04.2002 şi nr. y/09.05.2002, instanţa de apel dispune obligarea pârâtului C. să plătească reclamanţilor A. şi B. echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 9663,54 $, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale.
Din conţinutul acestor considerente, rezultă maniera contradictorie în care au fost formulate aprecierile instanţei de apel care au stat la baza obligării pârâtului la plata restituirii sumei de 9663,54 $. Astfel, deşi a fost menţinută situaţia de fapt stabilită în cauză, potrivit căreia reclamanţii nu au restituit nici împrumutul şi nici dobanda rezultate din cele două contracte de împrumut cu garanţie, instanţa de apel a dispus schimbarea sentinţei tribunalului şi obligarea pârâtului la plata dobânzii "achitată" de reclamanţi, peste cuantumul dobânzii legale.
Se remarcă, astfel, modalitatea contradictorie în care au fost formulate aprecierile instanţei de apel care au stat la baza încuviinţării pretenţiilor formulate, acest raţionament neputând explica maniera în care, în contextul în care pe baza aceleiaşi situaţii de fapt şi fără a fi realizate verificări suplimentare în legătură cu plata sumelor solicitate a fi restituite, pretenţiile au fost imputate în sarcina pârâtului, raţionament care nu este în măsură să susţină soluţia dispusă prin decizia recurată.
Prin urmare, şi în raport de aceste constatări care evidenţiază aspecte contradictorii ale hotărârii, Înalta Curte va reţine nelegalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel.
În ceea ce priveşte celelalte critici de nelegalitate formulate de recurentul-pârât, prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea vizează fondul raportului juridic, neputând face obiect de analiză la acest stadiu procesual, faţă de ceea ce s-a impus, prioritar, verificării jurisdicţionale în recurs, legat de maniera de redactare a considerentelor deciziei atacate.
Pentru argumentele expuse, constatând întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul formulat de pârâtul C., va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe care va analiza şi celelalte apărări de fond ale pârâtului, ce sunt subsecvente clarificării chestiunilor procedurale care au atras casarea hotărârii.
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 956 din 18 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Admite recursul formulat de pârâtul C. împotriva aceleiaşi decizii.
Casează, în tot, decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iulie 2020.