Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 145/2020 AI generated

Active standing of local authority as primary credit ordinator to claim reimbursement of necessary improvements to public domain property in vindication proceedings

Case Number Decizia nr. 145/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal filed by the private claimant, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which had annulled the first-instance judgment and remanded the case for retrial; consequently, the Municipality retains procedural standing to pursue its counterclaim for reimbursement of improvement costs. The dispute concerned a counterclaim for 150,000 RON in necessary and useful improvements and a lien on real property involved in an earlier successful ownership claim (vindication action) against the Municipality, where the lower court had rejected the counterclaim due to lack of active standing, arguing that the specific budgetary units (kindergarten/schools) that executed the payments were the proper parties. The Supreme Court ruled that as the owner of the public domain property and the primary credit ordinator, the Municipality is the legal entity prejudiced by the expenditure of local budget funds for improvements to its own asset, and thus possesses active procedural standing to claim reimbursement under Article 997 of the Civil Code, rejecting arguments that the municipal mayor or subordinate budget centers were the exclusive liable or entitled parties under the local finance and education laws.

Legislator headnote

AI generated

art. 167 din Legea nr. 84/1995, art. 63 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, art. 304 din C. proc. civ, art. 63 alin. (4) din Legea nr. 215/2001, art. 36 din C. proc. civ; Active standing of local authority as primary credit ordinator to claim reimbursement of necessary improvements to public domain property in vindication proceedings: În acest sens, apelantul a evocat interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 166 şi art. 167 din Legea nr. 84/1995, art. 13 din O.G. nr. 32/2001, art. 20, art. 5 şi art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 538/2001, art. 63 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, republicată.

Keywords

AI generated
standing of the municipality local budget standing to appeal counterclaim public property civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 167 din Legea nr. 84/1995
166 şi art. 167 din Legea nr. 84/1995, art.
art. 63 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001
538/2001, art. 63 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, republicată.
art. 14 alin. (2) din Legea nr. 273/2006
Pe de altă parte, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi speciale şi în legile bugetare anuale.
art. 304 din C. proc. civ
S.A., prin care a criticat decizia instanţei de apel, fără a întemeia recursul pe vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
art. 63 alin. (4) din Legea nr. 215/2001
În mod greşit a reţinut instanţa de apel argumentul că Municipiul Craiova este ordonator principal de credite, contrar prevederilor art. 63 alin. (4) din Legea nr. 215/2001, potrivit cu care primarul este ordonator principal de credite.
art. 36 din C. proc. civ
A conchis recurenta în sensul că ordonatorul principal de credite nu este reclamantul Municipiul Craiova, ci Primarul municipiului Craiova, astfel că nu justifică, potrivit art. 36 din C.
art. 63 alin. (1) din Legea nr. 215/2001
În acest sens, apelantul a evocat interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 166 şi art. 167 din Legea nr. 84/1995, art. 13 din O.G. nr. 32/2001, art. 20, art. 5 şi art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 538/2001, art. 63 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, republicată.
art. 137 din C. proc. civ
Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 din C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea reconvenţională formulată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Dolj, având ca obiect revendicare imobiliară, pârâtul Municipiul Craiova a solicitat obligarea S.C. A. S.A. la plata sumei de 150.000 RON reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse imobilelor revendicate de aceasta, precum şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilelor până la achitarea sumei respective.

Cererea a fost disjunsă, fiind format Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Dolj.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj

Prin Sentinţa civilă nr. 120 din 28 februarie 2017, Tribunalul Dolj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Municipiul Craiova şi a respins cererea formulată de reclamantul-pârât Municipiul Craiova prin Primar, în contradictoriu cu pârâţii Grădiniţa cu program prelungit "B." şi Serviciul Public Management Spitale, Cabinete Medicale şi Creşe din municipiul Craiova pentru Creşa nr. x şi pârâtul-reclamant S.C. A. S.A. Craiova, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente de fapt şi de drept:

Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi cel care pretinde satisfacerea dreptului său născut din raportul juridic dedus judecăţii, iar în cauză nu există identitate între reclamantul Municipiul Craiova şi persoana care a investit contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului construcţie în litigiu.

Facturile şi contractele depuse în probaţiune identificau drept plătitor al contravalorii îmbunătăţirilor, în calitate de ordonator terţiar de credite, fie Colegiul Naţional "C.", fie Grupul Şcolar "D." sau Şcoala Gimnazială "E." pentru Grădiniţa cu Program Prelungit "B.".

Reclamantul se prevalează, în dovedirea calităţii procesuale active, de calitatea de ordonator principal de credite care, în opinia sa, îi conferă calitate procesuală activă cu prioritate, faţă de ordonatorul terţiar de credite, persoană juridică beneficiară directă a sumelor atribuite cu titlu de buget de către ordonatorul principal.

Persoana cu personalitate juridică în calitate de ordonator terţiar de credite este beneficiara unui buget ce i se acordă de către ordonatorul principal de credite în raport de necesităţile sale. Împrejurarea că municipiul este ordonator principal nu îi înlătură calitatea de principal beneficiar şi persoană direct interesată în privinţa banilor ce îi sunt astfel atribuiţi. Municipiul nu poate să se substituie calităţii de persoană prejudiciată a Grădiniţei cu Program Prelungit "B.", arondată instituţiei cu personalitate juridică care a efectuat plăţile din propriul buget, indiferent că acest buget a fost atribuit de cel dintâi.

Drept urmare, cel care a investit efectiv în mod direct sume de bani în îmbunătăţirile deduse judecăţii nu este Municipiul Craiova, ci ordonatorii terţiari de credite, fiind astfel întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului-reclamant.

3. Apelul declarat în cauză

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel reclamantul reconvenţional Municipiul Craiova, prin primar, solicitând, în principal, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea hotărârii atacate şi admiterea cererii reconvenţionale.

În criticat apelantul sentinţa primei instanţe, în esenţă, sub următoarele aspecte:

1. În mod eronat s-a apreciat că cel care a investit efectiv şi direct sume de bani în îmbunătăţirile deduse judecăţii nu este Municipiul Craiova, ci ordonatorii terţiari de credite, câtă vreme calitatea procesuală activă rezultă din metodologia de deschidere a finanţării şi de execuţie a bugetului local în ceea ce priveşte finanţarea învăţământului preuniversitar, astfel cum a fost prevăzută în Normele Metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar, aprobate prin H.G. nr. 538/2001, precum şi din prevederile Legii nr. 84/1995 republicată şi modificată prin Legea nr. 354/2004, imobilul cu destinaţia de unitate de învăţământ fiind preluat de către municipalitate prin efectul Legii învăţământului nr. 84/1995.

În acest sens, apelantul a evocat interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 166 şi art. 167 din Legea nr. 84/1995, art. 13 din O.G. nr. 32/2001, art. 20, art. 5 şi art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 538/2001, art. 63 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, republicată.

2. În mod greşit s-a reţinut lipsa calităţii procesuale cu referire la facturile şi contractele depuse în probaţiune, în condiţiile în care cheltuielile privind consolidările, investiţiile şi reparaţiile capitale efectuate asupra unităţii de învăţământ se realizează din sumele alocate de la bugetul local, potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, prin ordonatorul principal de credite, respectiv Primarul municipiului Craiova, către ordonatorii terţiari de credite, respectiv unitatea de învăţământ sau centrele bugetare/centrele financiare, după caz, aflate în subordinea unităţii administrativ-teritoriale.

A arătat apelantul că dobândirea calităţii de ordonator terţiar de credite era condiţionată de existenţa în unitatea de învăţământ a unui număr minim de elevi/preşcolari, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (9) din Legea învăţământului nr. 84/1995, iar potrivit adresei nr. x/14.11.2016 emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Grădiniţa cu Program Prelungit "B." (fostă Grădiniţa F. Craiova) a fost arondată la următoarele unităţi de învăţământ cu personalitate juridică: Colegiul Naţional "C." Craiova, perioada 1989 - 01.09.1999; Grupul Şcolar "D." Craiova, perioada septembrie 1999 - februarie 2000; Şcoala Gimnazială "E." Craiova, perioada martie 2000 - februarie 2005.

Dacă centrele bugetare nu ar fi fost alimentate prin dispoziţie bugetară de Municipiul Craiova, lucrările privind consolidările, investiţiile şi reparaţiile capitale nu se puteau executa, întrucât ordonatorul terţiar de credite (centrul bugetar) nu avea altă sursă de venit pentru astfel de investiţii, ci deţinea numai buget de cheltuieli, funcţionând ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.

3. Pe fondul cauzei, apelantul-reclamant a susţinut că înscrisurile care emană de la autoritatea publică locală, depuse la dosar, atestă sumele alocate cu această destinaţie, de la bugetul local, prin ordonatorul principal de credite, către Grădiniţa cu Program Prelungit "B.", pe de o parte, şi centrul bugetar/financiar la care era arondată aceasta, pe de altă parte, în calitate de ordonatori terţiari de credite, iar neacordarea lor cu ocazia predării lucrului este de natură să îl prejudicieze fără niciun temei şi, de asemenea, să conducă la o îmbunătăţire fără justă cauză a S.C. A. S.A.

4. În aprecierea calităţii procesuale active, prima instanţă era ţinută a se raporta la dispoziţiile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, în vederea analizării în concret a noţiunii de finanţe publice locale.

Or, sumele necesare finanţării învăţământului preuniversitar fac parte din bugetul local, iar plata acestora se face de la acest buget, prin ordonatorul principal de credite - primarul, care mandatează ordonatorul terţiar de credite, în speţă centrul bugetar, să utilizeze sumele alocate cu această destinaţie.

În plus, calitatea procesuală activă este determinată şi de prevederile art. 41 şi urm. din C. proc. civ. de la 1865, dată fiind calitatea de proprietar al imobilului în litigiu aparţinând domeniului public.

În cazul admiterii acţiunii în revendicare, apelantul a susţinut că ar fi singura entitate prejudiciată de investiţiile efectuate şi care o îndreptăţeşte să promoveze acţiunea în pretenţii.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin Decizia nr. 2548/2019 din 01 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul reconvenţional Municipiul Craiova, prin primar, împotriva Sentinţei civile nr. 120 din 28 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente de fapt şi de drept:

În mod greşit a stabilit prima instanţă că UAT Municipiul Craiova, prin primar, nu are calitate procesuală activă în cererea reconvenţională având ca obiect pretenţii în cuantum 150.000 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse imobilului revendicat de reclamanta-pârâtă reconvenţional.

În sensul acestei concluzii, curtea de apel a constatat că în conformitate cu menţiunile din adresa nr. x din 14.11.2016 emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Grădiniţa cu Program Prelungit "B.", care şi-a desfăşurat activitatea în imobilul revendicat, a fost arondată la următoarele unităţi de învăţământ cu personalitate juridică: Colegiul Naţional "C." Craiova, perioada 1989 - 01.09.1999, Grupul Şcolar "D." Craiova, perioada septembrie 1999 - februarie 2000, şi Şcoala Gimnazială "E." Craiova, perioada martie 2000 - februarie 2005, prin intermediul cărora au fost alocate diferite sume şi efectuate anumite lucrări la imobilul respectiv.

În considerentele sentinţei apelate se menţionează că, deşi Municipiul Craiova este ordonator principal de credit, totuşi această împrejurare nu înlătură calitatea de principal beneficiar şi persoană direct prejudiciată a Grădiniţei cu Program Prelungit "B.", arondată persoanei juridice care a efectuat plăţile.

Însă, a notat instanţa de apel, singurul care a invocat un drept propriu asupra imobilului respectiv a fost Municipiul Craiova, şi nicidecum grădiniţa în discuţie sau instituţiile de învăţământ la care aceasta a fost arondată, iar în considerarea acestei calităţi a alocat anumite sume în vederea efectuării unor lucrări, sporul de valoare al imobilului astfel renovat urmând să se regăsească tot în patrimoniul său.

În conformitate cu art. 5 din H.G. nr. 538/2001, fiecare instituţie de învăţământ preuniversitar de stat are obligaţia să îşi desfăşoare activitatea pe baza bugetului propriu, aprobat în condiţiile legii privind finanţele publice şi cu respectarea dispoziţiilor legale privind angajarea şi utilizarea fondurilor publice.

Tot astfel, art. 9 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că bugetul se întocmeşte în faza de elaborare a proiectului bugetului local, respectiv a bugetului de stat, se definitivează după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat şi se aprobă odată cu aprobarea bugetelor locale.

Pe de altă parte, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi speciale şi în legile bugetare anuale.

Art. 22 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

Prin urmare sumele alocate de ordonatorii principali de credit pot fi folosite doar pentru plăţile pentru care a fost aprobate, având destinaţie precisă, ordonatorul terţiar neputând schimba destinaţia acestora. În cauza de faţă, destinaţia era efectuarea unor lucrări la un imobil asupra căruia proprietar aparent era Municipiul Craiova. Eventuala restituire a sumelor respective către ordonatorii terţiari de credit nu se justifică şi prin prisma faptului că acestea nu mai pot fi folosite conform destinaţiei stabilite prin buget.

A conchis curtea de apel în sensul că Municipiul Craiova are calitate procesuală activă în cererea reconvenţională formulată şi, întrucât prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului iar apelanta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul 297 alin. (1) din C. proc. civ., se impune anularea hotărârea atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, situaţie în care nu se mai impune analiza celorlalte motive de apel.

5. Recursul declarat în cauză

Împotriva Deciziei civile nr. 2.548 din 01.10.2019 a declarat recurs reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A., prin care a criticat decizia instanţei de apel, fără a întemeia recursul pe vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., sub următoarele aspecte:

Pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit "B." are personalitate juridică şi a primit fonduri băneşti, în conformitate cu bugetul aprobat, de la ordonatorul principal de credite - Municipiul Craiova, prin primar, grădiniţa fiind la rândul ei ordonator terţiar de credite.

După cum rezultă şi din Sentinţa civilă nr. 167/2018 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 1.315 din 20.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, grădiniţa pârâtă a avut calitatea de detentor precar, ceea ce nu justifică, sub nicio formă, efectuarea îmbunătăţirilor aduse imobilului, în nume propriu.

În mod greşit a reţinut instanţa de apel argumentul că Municipiul Craiova este ordonator principal de credite, contrar prevederilor art. 63 alin. (4) din Legea nr. 215/2001, potrivit cu care primarul este ordonator principal de credite.

A susţinut recurenta că pârâta grădiniţă, având personalitate juridică, a formulat cerere reconvenţională în dosarul de revendicare nr. x/2012 (fost dosar nr. x/2006), prin care a solicitat obligarea reclamantei-recurente la plata sumei 220.000 RON, reprezentând îmbunătăţiri aduse imobilului situat în Craiova, cerere care a fost disjunsă şi care formează obiectul dosarului nr. x/2016, cu termen la 03.12.2019.

A mai arătat recurenta că, prin cererea reconvenţională formulată în Dosarul nr. x/2006, precum şi prin precizările din 12.07.2016 formulate în Dosarul nr. x/2016, pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit "B." consideră că, în baza Legii nr. 84/1995 şi a O.U.G. nr. 30/2000, imobilul în discuţie a fost preluat în proprietate de Ministerul Învăţământului, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean, şi a fost predat în administrare grădiniţei, astfel că reclamantul Municipiul Craiova nu este singurul care invocă un drept propriu asupra imobilului.

Municipiul Craiova, în opinia recurentei, nu a avut niciodată vreun drept subiectiv asupra imobilului în litigiu, după cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 167 din 16.03.2018 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2012, irevocabilă, aprecierea contrară a instanţei de apel, cum că Municipiul Craiova este aparent proprietarul imobilului, fiind vădit tendenţioasă.

În continuare, recurenta a arătat că s-a privatizat prin metoda standard, la începutul anului 1995, iar legea învăţământului este aplicabilă începând cu luna august 1995.

A evocat recurenta Decizia nr. 121/1996 a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că prevederile art. 166 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995 sunt neconstituţionale în raport de privatizarea societăţilor comerciale care a avut loc înainte de intrarea în vigoare a legii învăţământului, cum este cazul de faţă, precum şi Decizia în interesul legii nr. 13/2016, prin care s-a stabilit că ordonatorii principali de credite nu au calitate procesuală în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea acestora, argumentele instanţei supreme fiind valabile şi în litigiul pendinte.

A conchis recurenta în sensul că ordonatorul principal de credite nu este reclamantul Municipiul Craiova, ci Primarul municipiului Craiova, astfel că nu justifică, potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitate procesuală, iar această legitimare procesuală o are doar Grădiniţa cu Program Prelungit "B.", care are personalitate juridică şi care este beneficiara unor sume alocate din bugetul local de către ordonatorul principal de credite - Primarul municipiului Craiova, formulând la rându-i acţiune în justiţie având ca obiect contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului din str. x.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimatul a argumentat, în privinţa nulităţii căii de atac, faptul că recurenta s-a limitat la a face consideraţii de netemeinicie asupra cererii reconvenţionale, fără a indica prevederile legale nesocotite de instanţa de apel.

În combaterea pe fond a motivelor de recurs, intimatul a arătat, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 62 alin. (1), art. 63 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, că numai unitatea administrativ-teritorială este înzestrată cu personalitate juridică şi numai aceasta poate sta în judecată în nume propriu, primarul îndeplinind atribuţiile ce-i revin potrivit legii şi hotărârilor consiliului local, astfel că în mod legal instanţa de apel a constatat calitatea procesuală activă a Municipiului Craiova.

În mod corect, în opinia intimatului, s-a reţinut că este singurul care a invocat un drept propriu asupra imobilului, ce face parte din domeniul public al Municipiului Craiova, potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 965/2002, iar în considerarea acestei calităţi a alocat sume pentru efectuarea unor lucrări, sporul de valoare al imobilului astfel renovat urmând să se regăsească în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale.

S-a mai apărat intimatul arătând că, potrivit Normelor Metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 538/2001, sumele necesare finanţării învăţământului preuniversitar fac parte din bugetul local, iar plata acestora se face de la bugetul local, astfel că unitatea administrativ-teritorială, respectiv ordonatorul principal de credite nu trebuie priviţi ca simpli depozitari.

În plus, actul normativ menţionat, în cuprinsul art. 20, art. 5 şi art. 9 alin. (3), clarifică chestiunea pentru care plăţile privind consolidările, investiţiile şi reparaţiile aduse imobilului în litigiu s-au efectuat prin intermediul centrelor bugetare/financiare, în speţă Centrul Bugetar nr. 6 - Şcoala nr. 36, actuala Şcoală Gimnazială "E.", Centrul Bugetar nr. x, Liceul Naţional C., sau prin intermediul unităţii de învăţământ de sine-stătătoare. Dacă centrele bugetare nu ar fi fost alimentate prin dispoziţie bugetară de Municipiul Craiova, lucrările nu se puteau executa, întrucât ordonatorul terţiar de credite (centrul bugetar) nu avea altă sursă de venit pentru astfel de investiţii, acestea deţinând numai buget de cheltuieli.

A mai arătat intimatul că nu poate fi reţinută critica potrivit cu care Municipiul Craiova nu ar fi avut niciodată un drept subiectiv asupra imobilului, atâta timp cât cererea reconvenţionala este disjunsă din dosarul de revendicare imobiliară nr. x/63/2012*, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 1.315/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 din C. proc. civ. din 1865 (aplicabil litigiului pendinte), excepţia procesuală absolută şi peremptorie a nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

În reglementarea legii procesuale civile, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate al hotărârii atacate, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile speciale, de strictă interpretare, ale art. 304 pct. 1 - 9 din C. proc. civ.

Deşi recurenta nu a invocat, ca temei al recursului, vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304, totuşi criticile formulate, prin care se arată în concret care sunt prevederile legale pretinse a fi fost aplicate sau interpretate greşit de către instanţa de apel, pot fi încadrate din oficiu, conform art. 306 alin. (3), în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, ipoteza care vizează pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Prin urmare, excepţia nulităţii se vădeşte a fi neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Pe fondul motivelor de recurs, Înalta Curte constată că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Craiova este rezultatul interpretării şi aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente, criticile recurentei fiind nefondate.

Astfel, este cunoscut că, în cadrul condiţiilor generale de exercitare a acţiunii civile, calitatea procesuală activă semnifică identitatea între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat, fiind vorba, în mod evident, despre o identitate raportată la pretinderea respectivului drept subiectiv, iar nu la existenţa însăşi a acestuia.

Înalta Curte are în vedere că, în cauză, calitatea procesuală activă a fost cercetată în privinţa cererii reconvenţionale formulate de pârâtul-reclamant Municipiul Craiova, în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Dolj, prin care acesta a solicitat obligarea reclamantei-pârâte S.C. A. S.A. la plata sumei de 150.000 RON reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse imobilelor revendicate şi instituirea unui drept de retenţie, cererea reconvenţională fiind disjunsă prin încheierea de şedinţă din 13.12.2016 şi format Dosarul nr. x/2012.

Dosarul de bază, nr. x/2012, în care s-a formulat cererea incidentală, a avut ca obiect acţiunea în revendicare imobiliară, evacuare şi despăgubiri pentru lipsă de folosinţă, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Craiova prin primar, Grădiniţa de Copii cu Program Prelungit "B." şi Serviciul Public Management Spitale - Cabinete Medicale şi Creşe din Municipiul Craiova.

Bunul asupra căruia a purtat dreptul litigios este imobilul teren şi construcţii - grădiniţă şi creşă, situat în municipiul Craiova, str. x.

Prin Sentinţa civilă nr. 167 din 16.03.2018 a Tribunalului Dolj, secţia I civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.315 din 20.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei S.C. A. S.A., fiind obligat pârâtul Municipiul Craiova să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul de 4885 m.p. şi construcţia grădiniţă şi creşă şi să-i plătească despăgubiri civile pentru lipsa de folosinţă aferentă perioadei noiembrie 2004 - decembrie 2016, şi a fot respinsă ca rămasă fără obiect cererea de evacuare a celorlalte pârâte.

Aşadar, pârâtul-reclamant Municipiul Craiova a formulat, în procesul de revendicare imobiliară, prin cererea reconvenţională, pretenţii proprii constând în contravaloarea îmbunătăţirilor necesare şi utile pretins a fi fost aduse imobilului revendicat.

Înalta Curte are în vedere faptul că, între efectele principale ale admiterii acţiunii în revendicare imobiliară, se include şi restituirea de către proprietar a eventualelor cheltuieli necesare şi utile cerute de posesorul neproprietar, conform art. 997 din C. civ. din 1864.

Drept urmare, în calitatea sa de pârât căzut în pretenţii în acţiunea în revendicare şi obligat la restituirea imobilului revendicat, Municipiul Craiova justifică deplină calitate procesuală în cererea reconvenţională ce are ca obiect plata pretinselor îmbunătăţiri necesare şi utile aduse imobilului.

Realitatea efectuării unor atare cheltuieli ori îndeplinirea condiţiilor legale de restituire a acestora sunt chestiuni care vizează fondul pretenţiei afirmate prin cererea reconvenţională, astfel că, în mod evident, exced prezentului control de legalitate care este limitat la aspectul legitimării procesuale active a Municipiului Craiova în cererea reconvenţională ce formează obiectul dosarului nr. x/2017

Din aceleaşi raţiuni, apar lipsite de relevanţă criticile recurentei S.C. A. S.A. bazate pe evocarea efectului de lucrului judecat al Deciziei nr. 2.862 din 26.04.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ori pe efectul obligatoriu erga omnes al Deciziei nr. 121/1996 a Curţii Constituţionale, întrucât aceste decizii au făcut obiect de analiză în cadrul examenului de fond asupra titularului dreptului de proprietate al imobilului revendicat, chestiune de drept dezlegată irevocabil în favoarea recurentei.

De asemenea lipsită de relevanţă juridică în recursul de faţă este şi Decizia nr. 49/2018 (indicată eronat cu nr. 13/2016) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru delegarea unor chestiuni de drept. Problema de drept dezlegată cu valoare de principiu de către instanţa supremă se referă, în esenţă, la soluţia egalizării salarizării pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional, analiza instanţei supreme făcând distincţie între subordonarea financiară în cadrul aceluiaşi ordonator de credite şi subordonarea funcţională şi metodologică a activităţii specifice faţă de autoritatea centrală. Contrar susţinerilor recurentei, nu poate fi reţinută, nici măcar cu valoare de rezolvare implicită, o statuare care să aibă legătură cu problema de drept din litigiul pendinte.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei referitoare la pronunţarea deciziei instanţei de apel cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii învăţământului nr. 84/1995.

Înalta Curte are în vedere că Municipiul Craiova este o persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I din Legea nr. 215/2001, iar conform alin. (5) teza I al aceluiaşi articol "Despăgubirile primite de unităţile administrativ-teritoriale în urma hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată se constituie în venituri la bugetele locale".

Cu referire la reprezentarea legală şi convenţională a unităţii administrativ-teritoriale în justiţie, sunt relevante dispoziţiile art. 21 alin. (2), (21) şi (3) din aceeaşi lege, din care rezultă că, în justiţie, Municipiul Craiova este reprezentat legal prin primar şi poate fi reprezentat convenţional prin consilier juridic sau avocat.

Distinct de calitatea de reprezentant legal, primarul unităţii administrativ-teritoriale intimate exercită, într-adevăr, şi funcţia de ordonator principal de credite pentru bugetul local, conform art. 63 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001 şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

Însă funcţia de ordonator principal de credite pentru bugetul local, cu rolul şi responsabilităţile strict stabilite de lege, în sarcina primarului, nu poate avea semnificaţia juridică atribuită de recurentă, în sensul de a suprima legitimarea procesuală activă a Municipiului Craiova, câtă vreme bugetul local cuprinde veniturile şi cheltuielile unităţii administrativ-teritoriale, aşa cum sunt şi cheltuielile necesare şi utile solicitate prin cererea reconvenţională, despre care se afirmă că au fost alocate din bugetul local al Municipiului Craiova.

În mod corect a reţinut instanţa de apel şi mecanismul de finanţare a instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat - aşa cum este şi cazul unităţii de învăţământ care a funcţionat în imobilul revendicat -, în sensul că fondurile necesare finanţării activităţi acestora au fost alocate de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale, în procedura reglementată de Legea nr. 273/2006 şi de Normele metodologice privind finanţarea învăţământului preuniversitar de stat aprobate prin H.G. nr. 538/2001.

Drept urmare, alocarea resurselor financiare de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale, în cadrul şi cu procedura strict reglementate de lege, către unitatea de învăţământ sau centrele bugetare/financiare, a vizat şi plăţile pentru pretinsele lucrări de consolidare, investiţii şi reparaţii capitale aduse imobilului revendicat, cheltuieli ce formează obiectul cererii reconvenţionale pendinte.

Ca atare, raţionamentul instanţei de apel în reţinerea calităţii procesuale active a reclamantului-pârât Municipiul Craiova a fost unul corect, fundamentat pe dispoziţii legale interpretate şi aplicate judicios, vădindu-se, astfel, a fi nefondate criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de ar. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Craiova împotriva Deciziei nr. 2.548 din 01.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant Municipiul Craiova, prin primar.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Craiova împotriva Deciziei nr. 2.548 din 01.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2020.

GGC - ED