Revocatory action for sale contracts dismissed; indisponibility measure upheld as automatic legal effect

Şedinţa publică din data de 8 iulie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 03.10.2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G., revocarea, cu efectul inopozabilităţii faţă de reclamanţi, a actelor juridice reprezentate de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.10.2016 (încheiat între C., D. şi E., având ca obiect apt. 3, etj. 1 din str. x, Braşov, CF. x), contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.11.2016 (încheiat între C., D. şi E., având ca obiect apt. 5 din str. x, Braşov, CF x) şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.12.2015 (încheiat între C., D. şi F. şi G., având ca obiect spaţiul comercial din str. x, apt. 12, Braşov, CF x) şi rectificarea cărţilor funciare în sensul radierii drepturilor dobândite de pârâţii cumpărători pentru imobilele ce constituie obiectul acestora.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa nr. 81/S/19.04.2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins excepţiile lipsei de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii, excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune cu referire la contractul încheiat cu pârâţii F. şi G. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.; a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F. şi G., ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia nr. 1450/Ap/09.10.2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acţiunea civilă şi, în consecinţă, a dispus revocarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către pârâţii C. şi D. cu pârâţii E., pe de o parte şi F. şi G., pe de altă parte, în limitele creanţei de 150.000 euro, cu consecinţa inopozabilităţii faţă de reclamanţi a acestor acte juridice, după cum urmează: contract de vânzare - cumpărare din data de 27 octombrie 2016, autentificat cu încheierea nr. 2569/27.10.2016 la Societatea Profesională Notarială H. şi I., încheiat între pârâţii C. şi D., în calitate de vânzători şi pârâta E., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în Braşov, judeţul Braşov; contract de vânzare - cumpărare din data de 26 noiembrie 2016, autentificat cu încheierea nr. 2770/26.11.2016 la Societatea Profesională Notarială H. şi I., încheiat între pârâţii C. şi D., în calitate de vânzători şi pârâta E., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în Braşov, judeţul Braşov; contract de vânzare-cumpărare din data de 22 decembrie 2015, autentificat cu încheierea nr. 1509/22.12.2015 la Biroul Individual Notarial J., încheiat între pârâţii C. şi D., în calitate de vânzători şi pârâtul F., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în Braşov, judeţul Braşov; a dispus înscrierea măsurii de indisponibilizare, până la încetarea executării silite a creanţei de 150.000 euro deţinute de reclamanţii A. şi B., în cartea funciară a imobilelor sus-amintite, la Partea a I-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, după cum urmează: CF x Braşov identificat la A+l cu nr. top x nr. cadastral x CF x Braşov, identificat la A+l cu nr. top x şi CF nr. x Braşov identificat la Al, cu nr. top x; a obligat pe pârâţii intimaţi să plătească reclamanţilor apelanţi următoarele sume cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi apel: C. şi D., în solidar, 17.106 RON, E., 13.648 RON şi F. şi G., în solidar, 3.458 RON; a respins apelul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi C. şi D., formulând următoarele critici de nelegalitate:

-Instanţa de apel a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil: principiul disponibilităţii, principiul contradictorialităţii şi principiul fundamental al dreptului la apărare, cu referire la art. 20, art. 22 alin. (5) şi (6), art. 14 alin. (4), (5), (6), art. 13 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 24 din Constituţie. Au susţinut această critică cu referire la împrejurarea că instanţa de apel nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor o eventuală cerere de înscriere în partea a doua a cărţii funciare a măsurii de indisponibilizare a bunurilor până la încetarea executării silite ci s-a pronunţat, din oficiu, fără ca reclamanţii să fi solicitat acest lucru şi fără ca pârâţii să poată face apărări în raport de o atare solicitare.

Consideră că, din acest punct de vedere, nu au avut parte de un proces echitabil deoarece instanţa de apel s-a pronunţat pe un lucru care nu s-a cerut, nu le-a acordat cuvântul pe această chestiune, nu i-a întrebat dacă e admisibil sau nu formularea unui nou petit în apel, nu s-a pronunţat în niciun fel asupra petitului privind radierea din cartea funciară, în schimb s-a pronunţat pe cu totul altceva. Invocă şi prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora în apel nu se poate schimba obiectul procesului.

-Decizia din apel nu cuprinde motivele pe care s-a întemeiat respingerea apărărilor proprii, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), împrejurare de natură să atragă nulitatea hotărârii.

În continuare, recurenţii au expus apărările în raport de care au considerat că instanţa de apel nu şi-a motivat hotărârea: reclamanţii nu au nicio creanţă împotriva pârâtei D., bunurile comune ale soţilor nu pot fi urmărite de creditorul personal A., creditor care ar trebui să urmărească şi să execute silit prima dată bunurile proprii ale debitorului său, în speţă, părţile sociale deţinute de debitorul său la S.C. K. S.R.L., societate ce are în proprietate un restaurant în centrul vechi al Braşovului, evaluat la câteva sute de mii de euro. Abia apoi, dacă nu-şi îndestulează creanţa, are dreptul să urmărească bunurile comune ale soţilor, promovând, eventual o acţiune pauliană, dar nicidecum înaintea executării silite a părţilor sociale (această apărare, dacă ar fi fost analizată, ar fi susţinut soluţia de respingere ca lipsită de interes a acţiunii dedusă judecăţii). Toate aceste apărări au fost susţinute prin întâmpinarea proprie formulată în apel. De asemenea, instanţa de apel nu a examinat apărări din întâmpinarea pârâţilor E. şi L., prin care se arăta că actul la care este parte familia L. a fost încheiat la 21.12.2015 şi că, la acea dată, în patrimoniul apelantului C. se mai aflau celelalte două imobile ce fac obiectul aceleiaşi acţiuni, dar şi alte bunuri uşor urmăribil, astfel că actul în discuţie nu a provocat vreun prejudiciu creditorului reclamant.

-Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a celor cuprinse la art. 1562 şi art. 1563 C. civ. privind condiţiile cumulative ale exercitării acţiunii revocatorii.

Aceasta întrucât: a) reclamanta B. nu are nicio creanţă împotriva niciunui pârât din dosar. Prin admiterea acţiunii sale, instanţa a încălcat prevederile art. 1563 C. civ. b) reclamantul A. nu are nicio creanţă împotriva pârâtei D., iar prin admiterea acţiunii faţă de aceasta s-au încălcat aceleaşi prevederi legale; c)bunurile comune ale soţilor nu pot fi urmărite de creditorul personal A., în raport de dispoziţiile art. 353 alin. (1) şi (2) C. civ., care au fost încălcate prin soluţia instanţei de apel; d) în cauză nu au fost dovedite prejudiciul şi insolvabilitatea debitorului întrucât pârâtul C. deţine mai multe bunuri, inclusiv jumătate din societatea comercială care are în proprietate restaurantul, părţile sociale deţinute în societate nefiind executate silit de creditor din vina sa. Cât timp C. deţine bunuri proprii şi comune cu soţia sa, nu este insolvabil şi nu este îndeplinită condiţia privind existenţa prejudiciului creditorului urmăritor, fiind încălcate prevederile art. 1562 C. civ. e) creditorul ar putea executa silit bunurile a căror urmărire a şi început, întrucât interdicţiile de înstrăinare şi grevare care afectează imobilele se referă doar la actele benevole ale proprietarului, iar nu la executarea silită, însă el preferă să şicaneze soţia debitorului; f) nelegal şi ilogic se reţine că plata altor creditori ar conduce la o însărăcire a debitorului, deoarece are loc o scădere cu aceeaşi valoare atât a activului, cât şi a pasivului; g) creditorul din cadrul acţiunii pauliene este şi rămâne un creditor chirografar, el nu devine unul privilegiat şi nu are dreptul să revoce actele de plată făcute către alţi creditori, neavavând un drept de preferinţă în faţa altor creditori plătiţi; h) nu există nicio complicitate la fraudă din partea unui terţ, de vreme ce în cărţile funciare ale imobilului nu erau înscrise sarcini sau alte menţiuni relevante pe acest aspect.

Astfel, soluţionând acţiunea, instanţa de apel a utilizat indirect o prezumţie de complicitate la fraudă în privinţa terţilor subdobânditori cu titlu oneros, ceea ce contravine art. 14 alin. (2) C. civ.. De asemenea, şi instanţa de apel a făcut o confuzie cu privire la efectele admiterii acţiunii revocatorii atunci când a decis sesizarea Camerei Notarilor Publici mai înainte de a aştepta soluţionarea recursului.

Împotriva aceleiaşi decizii au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi E., F., G., susţinând următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

-Hotărârea instanţei de apel este nemotivată, critică susţinută cu argumentul neindicării motivelor de fapt şi de drept care au dus la admiterea cererii reclamanţilor şi prin care au fost înlăturate apărările proprii formulate în apel, respectiv cele privitoare la faptul că pârâtul C. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu F. la 21.12.2015, la o epocă la care în patrimoniul debitorului se aflau bunuri mobile şi imobile de o valoare foarte mare. În atare situaţie, în mod obiectiv nu se putea deduce sau prevede, nici cu cea mai mare diligenţă, că vânzătorul încheiase cu patru ani în urmă un contract de împrumut de o asemenea valoare şi nici că la scadenţă acesta nu va restitui datoria.

În motivarea admiterii apelului, instanţa de apel face referire la preţul derizoriu al vânzărilor efectuate de C., deşi reclamanţii nu au invocat niciodată acest motiv pentru declararea inopozabilităţii contractelor de vânzare-cumpărare.

Pentru aceste considerente, au solicitat sancţionarea deciziei atacate ca nefiind corespunzătoare exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

-Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1562, art. 1563 şi art. 353 C. civ. privind condiţiile acţiunii pauliene, menţionând că situaţia financiară a intimatului C. permitea continuarea executării silite şi îndestularea creditorului pe seama celor 10 părţi sociale deţinute la S.C. K. S.R.L..

Consideră că nu sunt suficiente probele constând în calitatea de rude între pârâţi şi lăsarea bunurilor în posesia vânzătorilor M., pentru a se statua în sensul complicităţii la fraudă a terţilor dobânditori ai bunurilor imobile, aşa cum a făcut-o prin hotărârea sa instanţa de apel. Nici cartea funciară nu conţinea niciun fel de menţiuni nici în anul 2015 şi nici în anul 2016, pârâţii neputând fi făcuţi culpabili pentru pasivitatea de care a dat dovadă creditorul. Pârâta E. a dorit să facă o investiţie în viitor, în perspectiva revenirii sale în ţară.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 20.11.2019 completul de filtru a admis în principiu recursurile şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestora la data de 15.01.2020, când pricina a fost amânată la termenele din 12.02.2020 şi din 13.05.2020.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au învederat următoarele:

Referitor la recursul pârâţilor E., F. şi G. au solicitat, în principal, anularea acestuia pentru neîncadrare, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Ca aspecte prealabile, au solicitat a se avea în vedere excepţiile tardivităţii şi netimbrării recursului.

Au apreciat că prin motivele subsumate pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., recurenţii urmăresc o nouă judecată în apel a cererii de chemare în judecată, fără a menţiona în ce constă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept la care au făcut trimitere.

Întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, neavând caracter devolutiv, în opinia intimaţilor-reclamanţi nu poate provoca o nouă judecată asupra fondului cauzei, urmând a se examina hotărârea atacată numai din perspectiva conformităţii acesteia cu normele de drept aplicabile cazului dedus judecăţii.

Pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la recursul pârâţilor C. şi D., au formulat aceleaşi apărări, solicitând, în plus, raportat la motivul de recurs circumscris pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., a se observa că nu s-au invocat care sunt regulile de procedură încălcate de instanţa de apel a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea.

Au invocat totodată şi o serie de excepţii procesuale, respectiv excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte primul motiv de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care împotriva deciziei, recurenţii au formulat o cerere de revizuire pentru aceste motive, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Braşov.

În legătură cu acest motiv de recurs au înţeles să invoce şi excepţia lipsei de interes, întrucât recurenţii nu mai sunt proprietarii imobilelor la care se referă acţiunea revocatorie de la data înstrăinării acestora prin contractele de vânzare-cumpărare identificate prin cererea de chemare în judecată, astfel încât măsura indisponibilizării imobilelor dispusă prin decizia atacată nu-i afectează.

Au solicitat şi respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli şi judecată.

La 15.07.2019, în afara termenului legal, recurenţii-pârâţi C. şi D. au depus întâmpinare la recursul celorlalţi pârâţi, solicitând admiterea acestuia.

De asemenea, recurenţii C. şi D. au formulat, în termen legal, răspuns la întâmpinarea intimaţilor-reclamanţi, solicitând a se respinge excepţiile tardivităţii şi netimbrării recursului, care au fost ridicate formal.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, au apreciat-o ca fiind neîntemeiată, în condiţiile în care motivele de recurs se încadrează la cele prevăzute la pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ.

Au solicitat şi respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, întrucât decizia nr. 383/21.03.2019 a Curţii de Apel Braşov nu este definitivă, fiind declarat recurs împotriva acesteia pe rolul înaltei Curţi, precum şi a excepţiei lipsei de interes, deoarece prin exercitarea recursului se tinde a se evita angajarea răspunderii civile pentru evicţiune.

Prin raportul asupra recursului s-a apreciat asupra formulării în termen a ambelor memorii de recurs, s-a constat achitarea taxelor judiciare de timbru de către recurenţi, s-a apreciat asupra încadrării recursurilor formulate în motivele de recurs indicate de părţi, astfel că s-a constatat că excepţiile de nulitate a recursurilor pentru neîncadrare, de tardivitate şi de netimbrare nu pot fi reţinute, acestea având un caracter formal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursurile formulate în raport de criticile susţinute în cuprinsul acestora, Înalta Curte reţine caracterul lor nefondat, potrivit celor ce urmează:

a)Recursul pârâţilor D. şi C. a susţinut, prin cea dintâi critică a acestuia, nelegalitatea deciziei atacate, pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., decurgând din încălcarea principilor fundamentale care guvernează procesul civil - principiul disponibilităţii, contradictorialităţii şi cel al dreptului la apărare - în legătură cu dispoziţia instanţei de apel (regăsită în dispozitivul hotărârii) de înscriere a măsurii de indisponibilizare, până la încetarea executării silite a creanţei de 150.000 euro, a imobilelor ce au făcut obiectul material al actelor juridice în privinţa cărora a fost admisă acţiunea revocatorie.

În esenţă, recurenţii pârâţi au criticat o pronunţare a instanţei de apel realizată din oficiu şi direct în apel, pe o cerere cu care aceasta nu fusese învestită prin acţiunea reclamanţilor, fără a o pune în discuţia părţilor şi fără a se mai pronunţa pe ceea ce solicitaseră, de fapt, reclamanţii, anume radierea din cartea funciară a drepturilor înscrise pe numele terţilor subdobânditori.

Critica pârâţilor nu poate fi primită, neputându-se reţine incidenţa motivului de recurs instituit prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în legătură cu partea din hotărâre vizată de aceştia.

Potrivit art. 1565 alin. (2) teza a II-a C. civ., "hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea, dispoziţiile privitoare la publicitatea şi efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzător".

Reglementată ca un efect legal al admiterii acţiunii revocatorii, indisponibilizarea bunului imobil poate fi dispusă de instanţă în mod independent de existenţa unei solicitări exprese a părţii, luarea ori, dimpotrivă, neluarea unei atare măsuri de către instanţa care admite acţiunea revocatorie neconstituind o chestiune care să ţină de respectarea ori încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.

Nepronunţarea instanţei de apel pe cererea accesorie cu care reclamanţii învestiseră instanţele, de rectificare a cărţilor funciare prin radierea drepturilor dobândite de pârâţii cumpărători, şi reală de ar fi, nu vatămă interesele pârâţilor M., cei care au formulat această critică, singurii în măsură să reclame o neregularitate a judecăţii înfăptuite în apel, sub acest aspect, neputând fi alţii decât înşişi titularii cererii, respectiv reclamanţii.

Înalta Curte apreciază însă că nu poate fi vorba despre o nepronunţare a instanţei de apel pe această solicitare cât timp, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziei atacate reflectă soluţia dată cererii de chemare în judecată (în întregul său şi în privinţa tuturor capetelor de cerere) şi justificarea legală a acesteia, potrivit raţionamentului curţii de apel (cu referire la primul paragraf al filei 7 a considerentelor, unde se regăseşte tratat motivul de apel al apelanţilor-reclamanţi N. vizând radierea din cartea funciară a terţului subdobânditor, şi la primul paragraf al dispozitivului, prin care se admite în parte apelul reclamanţilor).

Din aceste motive, Înalta Curte nu poate primi critica recurenţilor-pârâţi de încălcare a principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil în raport cu dispoziţia criticată din hotărârea instanţei de apel.

De altfel, argumentelor invocate în susţinerea acestui prim motiv de recurs li se opun, cu puterea lucrului judecat sub aspect pozitiv, dezlegările definitive ale deciziei nr. 383Ap/21.03.2019 a Curţii de Apel Braşov care a soluţionat, între aceleaşi părţi, cererea de revizuire formulată de pârâţii D. şi C. întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ("s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut"), şi care a atacat acea parte a soluţiei pronunţate de instanţa de apel, criticată şi prin motivul de recurs prezentat anterior. Cererea de revizuire cu acest obiect şi având atare temei a fost respinsă ca lipsită de interes prin decizia nr. 383/21.03.2019 a Curţii de Apel Braşov, care şi-a justificat soluţia prin argumentul decisiv - dedus pe baza observării conţinutului normativ al art. 1565 alin. (2) din C. civ. şi a art. 185 alin. (8) din Ordinul nr. 700/2014 al directorului ANCPI - în sensul că admiterea acţiunii revocatorii a unui act juridic este aptă în sine să conducă la înscrierea în cartea funciară a măsurii indisponibilizării bunului imobil, obiect material al acestuia, sau să fundamenteze măsura deja înscrisă. Astfel fiind, s-a apreciat că înlăturarea din decizia atacată a dispoziţiei de notare a indisponibilizării celor trei imobile nu le-ar aduce revizuenţilor (actuali recurenţi-pârâţi) niciun beneficiu practic deoarece prin aceeaşi decizie s-a admis acţiunea revocatorie în privinţa actelor juridice de înstrăinare a imobilelor.

Deşi definitivă, hotărârea în cauză, fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs în condiţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. (care a şi fost exercitat, având termen stabilit pentru soluţionare la 6.10.2020, conform evidenţelor ecris), se bucură, în conformitate cu prevederile art. 430 alin. (4) C. proc. civ., de autoritate de lucru judecat provizorie.

Această dezlegare a instanţei de revizuire se impune cu puterea lucrului judecat sub aspect pozitiv iar nu extinctiv (după cum a fost invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare), observându-se că argumentele de nelegalitate a deciziei de apel atacate, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., depăşesc sfera celor susţinute prin motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (subsumate, în esenţă, încălcării principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil), prin recurs invocându-se, în plus faţă de cererea de revizuire, că instanţa de apel ar fi schimbat obiectul judecăţii direct în apel, încălcând totodată principiul dublului grad de jurisdicţie, principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Observaţia de mai sus se opune aprecierii că motivul de recurs supus analizei ar putea fi considerat complet şi definitiv rezolvat prin chiar decizia instanţei de revizuire spre a fi respins (ca şi cererea de revizuire având aceiaşi titulari) ca lipsit de interes sau prin reţinerea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 383/2019 a Curţi de Apel Braşov, după cum intimaţii-reclamanţi au indicat prin întâmpinare.

Totuşi, dezlegarea obligatorie între părţi dată prin decizia nr. 383/21.03.2019 cererii de revizuire, care rezolvă prin ea însăşi doar criticile de recurs circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin care s-a susţinut încălcarea principiului disponibilităţii în proces, şi argumentele proprii ale prezentei instanţe de recurs prin care s-a răspuns acestei prime critici (încălcarea principiului disponibilităţii) demonstrează caracterul nefondat în ansamblu al celui dintâi motiv de recurs, sub toate aspectele invocate. În esenţă, considerentele instanţei de revizuire exprimă ideea, dedusă pe baza conţinutului legal al prevederilor art. 1565 alin. (2) din C. civ. şi art. 185 alin. (8) din Ordinul nr. 700/2014 al directorului ANCPI, că măsura indisponibilizării bunului, obiect al actului juridic în privinţa căruia a fost soluţionată acţiunea revocatorie, constituie efectul legal al admiterii acesteia. De altfel, în acelaşi fel şi-a justificat dispoziţia atacată şi instanţa de apel, opinie împărtăşită, potrivit celor de mai sus, şi de instanţa de recurs.

Or, o atare statuare lipseşte de fundament susţinerea recurenţilor-pârâţi care au acuzat o schimbare a obiectului cauzei direct în apel şi înfrângerea principiului dublului grad de jurisdicţie prin decizia atacată, prin a cărei soluţie instanţa de apel a dispus înscrierea măsurii de indisponibilizare, până la încetarea executării silite a creanţei de 150.000 euro, în cartea funciară a imobilelor tranzacţionate prin actele juridice a căror revocare s-a dispus, de asemenea.

În alte cuvinte, dispunând în acest sens, instanţa de apel nu a făcut decât să dea curs acelei dispoziţii legale (art. 1565 alin. (2) C. civ.) care reglementează efectul admiterii acţiunii revocatorii şi care ţine de regimul juridic al acţiunii pe care a soluţionat-o. Nu era, prin urmare necesară o învestire cu un capăt de cerere având un atare conţinut, singură admiterea acţiunii autorizând instanţa să ia respectiva măsură. Pe cale de consecinţă, nu se poate vorbi nici de o schimbare a obiectului cauzei în apel şi nici de o înfrângere a principiului dublului grad de jurisdicţie. Aceeaşi dezlegare dovedeşte caracterul nefondat şi al acuzaţiei de încălcare a principiului contradictorialităţii ori a dreptului la apărare al recurenţilor, cât timp este vorba de consecinţe pe care legea le deduce din anumite împrejurări legale (în speţă, admiterea acţiunii revocatorii în privinţa celor trei contracte de vânzare-cumpărare).

- Cel deal doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a criticat lipsa motivelor pentru care nu ar fi fost primite apărările formulate în apel, pe cale de întâmpinare, pe de o parte cele ale pârâţilor M., pe de altă parte, cele ale pârâţilor L. şi E..

Cu referire la apărările din întâmpinarea pârâţilor Cristoiu pretins a fi fost omise din analiza instanţei de apel, au fost indicate ca aflate în această situaţie cele prin care se invocase lipsa unei creanţe a reclamanţilor împotriva pârâtei D. şi cele întemeiate pe dispoziţiile art. 353 din C. civ. care instituie regulile de urmărire a bunurilor comune ale soţilor, acestea din urmă susţinând, de altfel, şi lipsa de interes a acţiunii invocată ca apărare de aceleaşi părţi încă din faţa primei instanţe.

Înalta Curte reţine că în apel, pârâţii M. au fost titulari ai acestei căi de atac prin care au criticat soluţia primei instanţe exclusiv sub aspectul dezlegării date excepţiei lipsei de interes a acţiunii, excepţie susţinută tocmai cu argumente legate de regulile de urmărire a bunurilor care fac parte din patrimoniul comun al soţilor.

Or, analiza în apel a acestei "apărări" din proces a pârâţilor M. se regăseşte chiar în partea considerentelor dedicată cercetării însuşi apelului formulat de aceştia, apel care, pentru motivele expuse în al doilea paragraf al file x a deciziei atacate, a fost apreciat ca fiind nefondat.

Este, prin urmare, lipsită de orice fundament critica acestor pârâţi relativă la omisiunea analizării de către instanţa de apel a apărării lor privitoare la regulile de urmărire a bunurilor comune instituite prin dispoziţiile art. 353 C. civ. şi a consecinţelor asupra acţiunii dedusă judecăţii, astfel cum aceştia le înţeleg.

Cât priveşte cealaltă apărare, privitoare la faptul că reclamanţii nu deţin nicio creanţă împotriva pârâtei D., se observă că nu se poate vorbi despre o omisiune a instanţei de apel în analiză (reflectată într-o lipsă a motivării), ci de aplicarea în apel a regulilor de judecată instituite prin dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. (ce dau expresie regulii tantum devolutum quantum apellatum), potrivit cu care rejudecarea fondului în apel are loc în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant. Or, în analiza sa, instanţa de apel a făcut precizarea, pe de o parte, a faptului că rejudecarea cauzei va avea loc cu aplicarea regulii prevăzute de art. 477 C. proc. civ., iar pe de altă parte că, în calitatea lor de titulari ai unui apel împotriva sentinţei tribunalului, pârâţii Cristoiu nu au criticat şi soluţia primei instanţe care le-a respins o altă apărare, respectiv cea a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. justificată cu argumentul inexistenţei unei creanţe a reclamanţilor împotriva acesteia.

Or, fiind vorba despre apărări formulate în primă instanţă, a căror respingere s-a concretizat într-o soluţie a dispozitivului hotărârii tribunalului, repunerea acestora în discuţie în calea de atac a apelului nu mai putea avea loc pe cale de întâmpinare, ci doar prin exercitarea căii de atac prevăzute de lege - apelul - împotriva respectivei soluţii. Cum pârâţii Cristoiu nu au atacat în apel soluţia primei instanţe ce respingea apărarea lor vizând lipsa unei creanţe a reclamanţilor împotriva pârâtei D., transpusă în soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi, în mod corect instanţa de apel, evocând limitele învestirii sale şi definitivarea acestei soluţii a sentinţei tribunalului (în condiţiile art. 634 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.) nu a reluat judecata în privinţa acestei apărări reiterate pe cale de întâmpinare în apel.

Cât priveşte critica de neexaminare a apărărilor din apel formulate de ceilalţi pârâţi (intimaţi) L. şi E., Înalta Curte reţine că nu poate fi analizată în recursul pârâţilor M. întrucât, deşi a fost formulată de aceştia, nu vizează interesul lor procesual, care trebuie să fie direct şi personal, şi nu sprijină apărarea acestora. De asemenea, şi întemeiată fiind susţinerea, activitatea instanţei de apel astfel criticată nu putea vătăma părţile care au invocat-o (pârâţii M.). Urmează ca examinarea acestei critici să aibă loc cu prilejul analizării recursului declarat de pârâţii L. şi E., în cuprinsul căruia aceasta se regăseşte, de asemenea, invocată.

Pentru toate aceste considerente, se apreciază că hotărârea instanţei de apel nu suferă deficienţe în raport de exigenţele impuse prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ. care să impună sancţionarea sa pe tărâmul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Cel de-al treilea motiv al recursului declarat de pârâţii M. a susţinut nelegalitatea hotărârii din apel ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a celor prevăzute prin dispoziţiile art. 1562 şi 1563 din C. civ.

Nici criticile subsumate acestui motiv de recurs nu sunt fondate, reţinându-se că, atunci când invocă o încălcare a art. 1563 C. civ. prin admiterea acţiunii, cu motivaţia că B. nu ar deţine nicio creanţă împotriva niciunui pârât din dosar, recurenţii-pârâţi (sau, cel puţin recurentul-pârât C., ca semnatar direct al actului de împrumut) ignoră clauzele contractului de împrumut încheiat,autentificat sub nr. x/06.06.2012, în care se arată că A. a acordat cu titlu de împrumut suma de 150.000 euro, căsătorit fiind cu B. în regimul comunităţii legale de bunuri. Aceasta semnifică faptul că, în regimul legal al dispoziţiilor art. 339 şi următoarele din C. civ., suma de bani acordată cu titlu de împrumut constituie bun comun al soţilor Radomir şi că acelaşi regim legal îl are şi creanţa născută în patrimoniul acestora.

Afirmaţia că reclamantul A. nu deţine nicio creanţă împotriva pârâtei D. nu constituie un argument de încălcare în speţă a dispoziţiei art. 1563 din C. civ., normă legală ce impune condiţia unei creanţe care trebuie să fi certe la data introducerii acţiunii. Or, îndeplinirea acestei condiţii, a existenţei unei creanţe certe în patrimoniul reclamanţilor (dovedită cu contractul de împrumut autentificat sub nr. x/06.06.2012) a fost recunoscută, necontestat în proces până la acest moment, chiar prin hotărârea de primă instanţă. Din acest motiv, critica pârâţilor Cristoiu, astfel susţinută, apare a fi adresată instanţei de recurs omisso medio, în condiţiile în care apelul lor a vizat exclusiv soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii.

De asemenea, argumentul sprijinit pe dispoziţiile art. 353 alin. (1) şi (2) C. civ., în sensul că bunurile comune ale soţilor nu pot fi urmărite de creditorul A., dat fiind că acesta ar fi un creditor personal doar al soţului împrumutat C., nu are aptitudinea de a demonstra încălcarea ori aplicarea greşită a niciunei dispoziţii legale ce dau sediul materiei acţiunii revocatorii pentru simplul motiv că nu se referă la niciuna din condiţiile de admisibilitate a acesteia. Argumentul este propriu, mai degrabă, unei contestaţii la executarea silită a bunurilor comune ale soţilor urmărite de către creditorul personal al unuia dintre ei, fiind, deci, străin litigiului pendinte care nu judecă o atare acţiune şi în care nu s-a determinat/stabilit cu certitudine că A. ar fi creditorul personal al pârâtului C., singura informaţie a semnării (doar) de către acesta din urmă, în calitate de împrumutat, a contractului de împrumut fiind insuficientă unei atare calificări.

Aşa cum corect a statuat instanţa de apel, un astfel de argument nu demonstrează nici măcar lipsa condiţiei interesului în promovarea acţiunii revocatorii întrucât efectul admiterii acesteia nu este cel al readucerii bunurilor din patrimoniul terţilor dobânditori în cel al soţilor M., ci acela al inopozabilităţii faţă de creditor a actelor juridice de înstrăinare. Doar ca efect al declarării inopozabilităţii acestora devine admisibilă o eventuală acţiune de partajare a bunurilor comune ale soţilor şi devin actuale probleme legate de clarificarea regimului juridic al bunurilor şi datoriilor acestora.

Neîntrunirea condiţiilor legale a producerii unui prejudiciu creditorului şi a insolvabilităţii debitorului, prevăzute prin dispoziţiile art. 1562 din C. civ., au fost contestate de recurenţii-pârâţi cu elemente ale situaţiei de fapt a cauzei, invocându-se că pârâtul C. deţine bunuri proprii şi bunuri comune cu soţia sa, inclusiv jumătate din societatea comercială ce are în proprietate restaurantul din centrul vechi al oraşului Braşov, iar neurmărirea de către reclamantul-creditor a celor 10 părţi sociale deţinute nu ar demonstra nici condiţia prejudiciului, nici pe cea a insolvabilităţii debitorului. De asemenea, s-a susţinut că plata altor creditori nu poate fi văzută ca o acţiune ce conduce la însărăcirea debitorului şi că nu pot face obiectul acţiunii revocatorii actele prin care s-a plătit un alt creditor de bună-credinţă.

Înalta Curte constă că toate elementele contestate de recurenţii-pârâţi la subpunctele d)-i) ale celui de-al treilea motiv al recursului acestora vizează judecăţii de valoare ale instanţei de apel realizate pe baza evaluării de ansamblu a elementelor de fapt ale cauzei, astfel că ele scapă cenzurii instanţei de recurs a cărei activitate urmăreşte să supună, în condiţiile legii, examinarea conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile (potrivit art. 484 alin. (3) C. proc. civ.). Este atributul instanţei de fond de a evalua în ce măsură, în raport cu creanţa rămasă neachitată, cu actele a căror revocare s-a cerut pe calea acţiunii pauliene şi cu bunurile rămase în patrimoniul debitorului, funcţie şi de aptitudinea acestora de a putea fi efectiv valorificate pentru realizarea creanţei, se poate aprecia ca întrunită condiţia prejudiciului şi/ori cea a insolvabilităţii debitorului. Tot în puterea de apreciere a instanţei de fond se află şi evaluarea conduitei părţilor implicate, care pot să-şi justifice acţiunile sub aparenţa intenţiei de stingere a altor datorii, plăţii altor creditori, eventual, de bună-credinţă.

Analiza tuturor acestor elemente de fapt ale cazului a fost realizată de instanţa de apel care, în urma evaluării proprii, a concluzionat asupra întrunirii atât a condiţiei prejudicierii creditorului N., cât şi asupra condiţiei relative la crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului iar concluziile sale, pentru motivele arătate, nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs.

În mod nefondat critică recurenţii-pârâţi condiţia complicităţii la fraudă a terţilor subdobânditori cu trimitere la inexistenţa de menţiuni relevante în cărţile funciare ale imobilelor, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut demonstrarea acesteia prin legătura de rudenie existentă între pârâţi, vânzările efectuate la preţuri derizorii pentru imobile situate în centrul istoric al municipiului Braşov, încheierea actelor de înstrăinare a bunurilor la un moment anterior scadenţei împrumutului, lăsarea imobilelor vândute în posesia vânzătorilor de către cumpărători ulterior încheierii actelor şi transferării proprietăţii asupra acestora.

Desigur că, faţă de toate aceste elemente avute în vedere de instanţa de apel, acuzaţia recurenţilor de încălcare a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din C. civ. (care instituie prezumţia de bună-credinţă) prin utilizarea în soluţionarea cauzei a unei prezumţii de complicitate la fraudă a terţilor subdobânditori cu titlu oneros apare ca fiind lipsită de orice fundament, sfidând evidenţa.

b)Recursul pârâţilor E. şi L. a fost întemeiat exclusiv pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., nefiind permisă, din acest motiv, posibilitatea acestor părţi nici de a completa şi nici măcar de a nuanţa motivele recursului declarat de pârâţii M., în partea sa întemeiată pe dispoziţiile art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel cum s-a încercat la termenul de dezbatere a recursurilor, prin susţinerea de către aceşti recurenţi a viciilor judecăţii înfăptuite în apel relative la dispoziţia instanţei de înscriere a măsurii indisponibilizării bunurilor imobile în cărţile funciare ale acestora.

Nemotivarea hotărârii - critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - a fost susţinută cu referire la neanalizarea apărării din apel a acestor pârâţi relativă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.12.2015 la o epocă la care în patrimoniul debitorului se mai aflau alte bunuri mobile şi imobile de o valoare mare.

Critica nu poate fi primită deoarece se pretinde, în realitate, ca instanţa de apel să fi realizat o evaluare individuală şi izolată a acestui act juridic, rupt din contextul acţiunilor debitorului şi a celorlalte acte de înstrăinare care i-au urmat. Or, date fiind legăturile strânse dintre părţi (cele de rudenie) şi modul în care acestea au acţionat, evaluarea situaţiei de fapt, reflectată în considerentele instanţei de apel, nu putea fi decât una de ansamblu şi retrospectiv, pornind de la data exigibilităţii creanţei şi, înapoi, până la momentul naşterii acesteia, prin urmărirea succesiunii de acte juridice încheiate de debitor şi observarea acţiunilor, care, cumulat, dovedesc voinţa şi intenţia acestuia şi a celorlalţi contractanţi.

Apărarea acestor recurenţi cum că la data încheierii contractului menţionat ei nu ar fi putut prevedea nici existenţa împrumutului şi nici eventuala nerestituire (viitoare) a acestuia de către C. este nerelevantă faţă de toate celelalte elemente reţinute de instanţa de apel ca demonstrând, fără putinţă de tăgadă, complicitatea la fraudă a terţilor dobânditori (evocate cu prilejul analizei recursului pârâţilor Cristoiu), elemente prevăzute şi repetate de aceeaşi manieră în toate cele trei contracte de vânzare-cumpărare ce au făcut obiectul acţiunii de faţă (actele fiind încheiate anterior scadenţei împrumutului, între rude, pentru preţuri situate cu mult sub valoarea de piaţă a bunurilor tranzacţionate, în cazul actului vizat prin critica recurenţilor fiind semnificativă vârsta cumpărătorului F., de peste 80 de ani, şi destinaţia de spaţiu comercial a bunului).

Contrar recurenţilor-pârâţi, preţul derizoriu al vânzărilor efectuate a fost subliniat de reclamanţi, ca indiciu al fraudei concurente a debitorului şi terţilor achizitori, încă din cererea de chemare în judecată a acestora, prin urmare valorificarea unui atare argument în considerentele deciziei atacate nu are nicidecum semnificaţia unui element "niciodată" invocat de apelanţii-reclamanţi, după cum s-a susţinut.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceşti recurenţi au făcut trimitere generică la nerespectarea dispoziţiilor art. 1562, 1563 şi 353 C. civ., indicate ca greşit aplicate ori încălcate şi prin recursul recurenţilor-pârâţi Cristoiu. Singura trimitere concretă a fost făcută cu referire la situaţia financiară a debitorului C. şi la posibilitatea îndestulării creditorului pe seama celor 10 părţi sociale deţinute în S.C. K. S.R.L. Se menţin, prin urmare, şi în cazul acestui recurs, considerentele expuse cu prilejul examinării recursului pârâţilor M., în privinţa condiţiilor existenţei unui prejudiciu adus reclamanţilor N. prin încheierea celor trei acte juridice şi a insolvabilităţii debitorului.

Pretinzând o insuficienţă a argumentelor, pe baza cărora instanţa de apel a dedus concluzia complicităţii lor la fraudă (ca terţi achizitori), aceşti recurenţi-pârâţi s-au referit la calitatea de rude cu pârâţii M. şi la lăsarea bunurilor în posesia acestora, omiţând, pe de o parte, să explice acest comportament al lor aproape deloc întâlnit în tipologia actelor de vânzare-cumpărare imobiliare, iar pe de altă parte, împrejurarea că la baza concluziei contestate s-au regăsit şi alte elemente relevante analizei, cum ar fi preţurile derizorii din actele încheiate, realizarea actelor premergător scadenţei împrumutului, cunoaşterea de către pârâta E. a stării patrimoniale de insolvabilitate a pârâţilor M..

În considerarea tuturor acestor motive, reţinând că, pe baza criticilor formulate, nu s-a demonstrat nelegalitatea deciziei atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondate cele două recursuri declarate.

Deşi prin întâmpinările formulate, intimaţii-reclamanţii au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată din recurs, se reţine că în concluziile formulate cu prilejul dezbaterii recursurilor, aceleaşi părţi au precizat prin apărătorii lor, că vor uza de o cale separată pentru recuperarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii G., E. ambele cu domiciliul procesual ales în Braşov, judeţul Braşov, F. (în prezent decedat) şi de pârâţii C., D., ambii domiciliaţi în municipiul Braşov, judeţul Braşov, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat O., cu sediul în municipiul Braşov, judeţul Braşov împotriva deciziei nr. 1450/Ap din 9 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., B., domiciliaţi în municipiul Braşov, judeţul Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi,8 iulie 2020.