Delictual liability for bank credit losses: res judicata effect of criminal judgment and applicability of new civil procedure code to post-2013 civil filings.

Şedinţa publică din data de 8 iulie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar a solicitat, în contradictoriu cu B., C., D., obligarea pârâţilor la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 3.577.606.470,37 ROL (damnum emergens), plus dobânda legală aferentă (lucrum cessans), de la data plângerii penale şi până la plata efectivă, plângere înregistrată la A. sub nr. x/09.10.2002 şi depusă/înaintată la aceeaşi dată de lichidatorul A. la Direcţia Naţională Anticorupţie, conexată la dosarul penal nr. x/2005 al DIICOT şi, în final, la dosarul penal nr. x/2011 al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PICCJ, în care, pe latura penală, prin Ordonanţa din 22.09.2014, s-a dispus clasarea faţă de aceştia, intervenind o lege penală mai favorabilă.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998, 999 C. civ. de la 1865 şi art. 20 C. pen.

Pârâtul C. a solicitat, prin cerere reconvenţională, obligarea reclamantei A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând despăgubiri morale, pentru atingerea adusă prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, pentru repararea prejudiciilor cauzate prin atingeri aduse onoarei, demnităţii, reputaţiei, vieţii familiale şi private, întrucât prin fapta săvârşită de A. a fost vătămat, suferind o vătămare morală şi materială.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova

Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 5031/10.11.2017, a respins excepţia abuzului de drept procesual invocată de pârâtul C.. A respins excepţia litispendenţei invocată de reclamantă. A admis acţiunea formulată de A. S.A. şi a obligat pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 26.505.816 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de aceştia. A respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul C., ca neîntemeiată. A respins cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 12 decembrie 2017, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis sesizarea din oficiu. A dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 5031/10.11.2017, în sensul că i-a obligat pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 265.058,16 RON ron în loc de 26.505.816 RON ron, cum în mod eronat s-a consemnat, urmare a denominării leului.

Prin sentinţa nr. 722/23.02.2018, Tribunalul Prahova, secţia 1 civilă a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 5031/10.11.2017, formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 732/13.03.2019, a respins excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de A. împotriva sentinţei tribunalului. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, împotriva sentinţei, în contradictoriu cu pârâţii D., prin curator E., C. şi B.. A admis apelul pârâţilor C. şi B. împotriva aceleiaşi hotărâri. A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei. A respins celelalte excepţii şi cereri formulate de apelanţii-pârâţi. A admis apelul reclamantei A. împotriva sentinţei nr. 722/23.02.2018 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o, în tot. A admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei 5031/10.11.2017 a Tribunalului Prahova şi a dispus completarea dispozitivului acestei sentinţe, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei A. de acordare a dobânzii legale. A obligat-o pe apelanta - reclamantă A. la plata sumei de 2285 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, corespunzător culpei procesuale, către apelantul B..

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta A. - S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, care a invocat incidenţa motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în susţinerea cărora a arătat următoarele:

- Decizia se bazează pe o motivare confuză şi contradictorie, reţinând o stare de fapt străină cauzei.

Astfel, la pagina 41 a deciziei recurate se face trimitere la cele reţinute în decizia penală nr. 424/A/22.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, în legătură cu modalitatea de acordare a creditelor A. în perioada care interesează cauza şi la faptul că aprobarea creditului nr. 90/29.11.2001 s-a făcut de către numitul F., în calitatea acestuia de preşedinte al băncii, în timp ce B., C. şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, conform cărora s-au constatat nereguli în acordarea creditului.

Or, la pagina respectivă din decizia penală menţionată se face o prezentare a celor reţinute de către tribunal, nefiind o statuare a instanţelor de apel.

La fel, se face trimitere la cele reţinute de instanţa penală în apel, în legătură cu modul de acordare, garantare şi rambursare a unor credite de la A. - Sucursala Ploieşti, deşi nici aceste aspecte nu sunt stabilite prin decizia penală, ci reprezintă doar redări ale celor constatate prin sentinţa fondului.

Tot în mod eronat, şi în contra situaţiei reale, decizia civilă recurată constată că în cauza penală finalizată prin decizia penală nr. 424/A/23.03.2018 s-ar fi stabilit că numitul F. a continuat săvârşirea de acte materiale care se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de delapidare, cu titlu de exemplu fiind menţionată acordarea creditului nr. 90/29.11.2001 de către S.C. G. S.R.L., care nu a fost garantat cu depunere de cash colateral şi nu au fost respectate Ordinele BNR privind limitele garanţiilor constituite.

În acest context, cu reţinerea unei stări de fapt greşite, au fost înlăturate susţinerile reclamantei conform cărora dosarul penal a privit un alt credit faţă de cel acordat S.C. G. S.R.L. Băicoi, conform contractului nr. x/29.11.2001.

În mod eronat a concluzionat instanţa de apel că, potrivit experţilor desemnaţi în cauza penală, în cuantumul prejudiciului stabilit, de 263.581.160.534 RON/ROL, decurgând din acordarea de credite din surse proprii şi atrase ale băncii, este inclus şi cel aferent contractului nr. x/2001, în valoare de 1.680.000 RON, ce face obiectul prezentei judecăţi.

Concluzia este greşită, fundamentată pe motive extrase dintr-o stare de fapt străină cauzei întrucât creditul nr. x/2001, în valoare de1.680.000 RON nu este cel vizat prin prezenta acţiune. Acest credit a fost acordat de numitul F., dar prin Sucursala Bucureşti a A.., la data de 15.05.2001, către S.C. H. S.R.L. Bucureşti, fiind utilizat, la data acordării, pentru rambursarea creditelor nr. 83/2001 şi 84/2001 acordate de S.C. I. S.A. Deva şi nu a fost restituit.

Or, creditul ce face obiectul cauzei, deşi poartă tot nr. x/2001, a fost acordat la data de 29.11.2001, societăţii G. S.R.L. Băicoi, fiind un credit de exploatare - linie de credit - în valoare de 5.000.000.000 RON vechi. Acest credit a constituit iniţial obiect al dosarului de urmărire penală nr. 34/D/P/2005 al DIICOT, ulterior, obiect al dosarului de urmărire penală nr. 879/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a fost soluţionat doar pe latura penală, rămânând nesoluţionată latura civilă.

- În ceea ce priveşte prejudiciul pretins în prezenta cauză, aprecierea instanţei de apel în legătură cu cele două contracte de credit a determinat aceeaşi concluzie eronată, în sensul că acesta ar fi inclus, potrivit considerentelor deciziei penale, în cuantumul prejudiciului total de 263.581.160.534 RON (ROL).

În realitate, în totalul prejudiciului menţionat anterior intră, potrivit raportului de expertiză contabilă administrat în procesul penal, creditul cu nr. x din 15.05.2001, în valoare de 16.800.000.000 RON (ROL), acordat către S.C. H. S.R.L. şi nu creditul nr. x/29.11.2001, linie de credit de 5.000.000.000 RON (ROL) către S.C. G..

- Decizia a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură aplicabile, precum şi a normelor de drept material, respectiv art. 998-999, 1003, 1.201 C. civ.

Astfel, apelul a fost judecat în baza Noului C. proc. civ., contrar dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, conform cărora noua reglementare se aplică doar proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Or, în speţă, deşi cererea a fost înregistrată la instanţa civilă după data de 15.02.2013, aceasta a fost înregistrată în dosarul de urmărire penală nr. 34/D/P/2005 al DIICOT şi ulterior, în dosarul nr. x/2011 al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind latura civilă rămasă nesoluţionată în acest din urmă dosar.

Au fost indicate, ca nesocotite astfel, dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. (legea aplicabilă, proceselor noi), art. 26 alin. (1) C. proc. civ. (legea aplicabilă mijloacelor de probă), art. 20 C. proc. civ. (respectarea principiilor fundamentale), art. 20 C. proc. pen. 1968 (cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile).

- În ce priveşte încălcarea dispoziţiilor de drept material (art. 998-999, art. 1003 şi 1.201 C. civ.) s-a susţinut că prin respingerea acţiunii în despăgubiri a reclamantei, instanţa de apel a constatat că prejudiciul pretins de aceasta ar fi fost deja pus în sarcina unei alte persoane (F.), aşa încât nu se poate reţine că la acest moment "mai poate fi opus un prejudiciu cert pârâţilor", lipsind una din condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale.

În felul acesta, indirect şi în mod greşit, instanţa de apel reţine puterea de lucru judecat, deşi nu sunt îndeplinite condiţiile legale ale art. 1201 C. civ., între latura civilă din procesul penal (dosar nr. x/2010 Curtea de Apel Bucureşti) şi dosarul civil de faţă neexistând identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, nu se observă că pe latura civilă, sentinţa nr. 764/2015 a Tribunalului Bucureşti a fost modificată în tot prin decizia penală nr. 424/A/2018, că prejudiciul A. a fost stabilit prin această din urmă decizie şi că în el nu este inclus prejudiciul pretins în prezenta cauză.

În mod eronat n-au mai fot analizate celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.

De asemenea, şi în ipoteza în care la repararea prejudiciului ar fi fost obligat un terţ - de altfel, a fost obligat administratorul S.C. G. S.R.L. - intimaţii-pârâţi nu pot fi exoneraţi de răspundere civile delictuală, câtă vreme au avut o contribuţie esenţială la producerea directă a pagubei, fiind incidente dispoziţiile art. 1.003 C. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 26.02.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul - constatând posibilitatea încadrării criticilor în aspectele de nelegalitate invocate - şi a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia la data de 13.05.2020 când, datorită instituirii stării de urgenţă prin Decretul nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212/16.03.2020, prelungită prin Decretul nr. 240/14.04.2020, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 311/14.04.2020, judecata cauzei a fost suspendată de plin drept, în conformitate cu dispoziţiile acestor acte normative.

Prin rezoluţia din 27.05.2020, cauza a fost repusă pe rol, fiind acordat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi, la data de 08.07.2020.

6. Apărările formulate în cauză

Urmare a comunicării motivelor de recurs, la 23.09.2019, în termen legal, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul - pârât C., prin care a fost invocată excepţia nulităţii recursului şi a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, neîntemeiat şi vădit nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

La 02.10.2019, recurenta - reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul - pârât C., prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate.

Referitor la excepţia nulităţii recursului a arătat că prin recurs nu a invocat doar explicit motivele de nelegalitate ci a formulat critici obiective/efective privind nelegalitatea deciziei.

La 10.10.2019, în termen legal, intimatul -pârât B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind lovit de nulitate, iar în subsidiar, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că motivele invocate nu se încadrează în cele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în sensul că deşi le invocă pe cele ale pct. 6 şi 8, argumentele se referă la modul de administrare a probatoriilor.

Dacă se va trece peste excepţia nulităţii recursului, a învederat că susţinerile recurentei sunt nefondate.

La 21.10.2019, a fost înregistrat răspunsul la întâmpinarea intimatului - părât B. formulat de intimatul - pârât C..

Recurenta a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinarea intimatului -pârât B., înregistrată la 23.10.2019.

A solicitat unirea excepţiei nulităţii cu fondul recursului, având în vedere că sunt necesare apărări care nu pot fi desprinse de aceasta.

A arătat că excepţia nulităţii recursului nu poate fi reţinută, fiind nefondată, invocată cu rea-credinţă şi formal, în condiţiile în care cererea de recurs cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute la art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora în sensul şi în limitele următoarelor considerente:

- Decizia din apel se fundamentează, cum corect se arată prin criticile recurentei, pe motive contradictorii şi străine cauzei, apte să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, reţinând că a existat un proces penal finalizat prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a stabilit că altă persoană (numitul F.) ar fi fost deja obligată la plata prejudiciului solicitat prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, instanţa de apel face trimitere la considerente ale acestei decizii care nu-i susţin argumentarea.

În acest sens, se constată că paginile indicate (44,110,116) din decizia penală, ca fiind cele în care se realizează analiza contractului de credit nr. x/29.11.2001, n-au un astfel de corespondent (vizând, în realitate, alte aspecte, referitoare la legalitatea operaţiunilor de majorare capital social al A.; situaţia constituirii şi desfiinţării unor depozite; competenţele privind plasamentele în valori mobiliare, prin intermediul S.C. J. S.A.).

În acelaşi timp, confuzia în care se găseşte instanţa de apel atunci când prezintă ca fiind statuări cu caracter definitiv ale deciziei penale (separat de aspectul semnalat anterior, al lipsei oricărei corespondenţe între paginile indicate şi ceea ce se consemnează, în realitate, în conţinutul respectivelor pagini) rezultă în mod evident şi din aceea că decizia penală pe care îşi sprijină raţionamentul realizează, în realitate, prezentarea motivelor de apel şi în continuare, analiza acestora (cu schimbarea soluţiei pe latura civilă), la paginile 200-279.

Astfel fiind, acea parte a hotărârii penale, la care face trimitere Curtea de Apel Ploieşti în decizia civilă recurată, nu conţine temeiurile de fapt şi de drept ale adoptării deciziei penale, ci doar prezentarea sentinţei de primă instanţă, obiect al controlului judiciar în calea de atac a apelului.

De aceea, concluzia la care ajunge, în sensul că potrivit deciziei penale nr. 424/A/22.03.2018 s-ar fi statuat asupra creditului nr. 90/29.11.2001, în sensul că a fost acordat de preşedintele A.. fără să fi fost îndeplinite condiţiile de creditare, este una bazată pe motive străine în contextul arătat, al inexistenţei unei astfel de analize şi statuări în considerentele justificative ale deciziei penale, (care dimpotrivă, admiţând apelul A., a schimbat soluţia pe latura civilă, conform considerentelor regăsite la filele x).

Mai mult, confuzia în care s-a aflat instanţa de apel în legătură cu contractul de credit cu privire la care s-a pretins prejudicierea reclamantei potrivit acţiunii civile de faţă, rezultă şi din referirea pe care aceasta o face la raportul de expertiză contabilă, reţinând că potrivit acestuia s-ar fi stabilit că "prejudiciul total cauzat de acordarea de credite, din sursele proprii şi atrase ale băncii, a fost de 263.581.160.534 RON, din care suma de 16.800.000.000 RON (1.680.000. Ron) este aferentă creditului nr. 90/2001, care nu a fost rambursat până la data de 31.12.2001".

Or, aşa cum a arătat recurenta-reclamantă şi cum a rezultat din actele dosarului, au existat două contracte de credit înregistrate sub nr. x/2001, unul încheiat la 15.05.2001, cu S.C. H. S.R.L. Bucureşti pentru o sumă de 16.800.000.000 RON vechi, acordat de A. - Sucursala Bucureşti şi celălalt, încheiat la 29.11.2001 cu S.C. G. S.R.L. Băicoi, în valoare de 5.000.000.000 RON vechi, acordat de A. - Sucursala Ploieşti.

Ceea ce face obiectul prezentei cauze civile, potrivit motivelor acţiunii ce a învestit instanţa, este pretenţia de despăgubire decurgând din contractul nr. x/29.11.2001 încheiat cu G. S.R.L., iar nu din contractul nr. x/15.05.2001, în privinţa căruia reţine instanţa de apel includerea sumei aferente, de 16.800.000.000 RON, în totalul prejudiciului cauzat băncii.

Aceste considerente confuze şi contradictorii care, pe de o parte, se sprijină pe statuări ale deciziei penale neregăsite ca atare în conţinutul acesteia şi pe de altă parte, fac trimitere la un contract de credit care vizează o altă sumă decât cel care se constituie în fundamentul pretenţiei civile a reclamantei atrag nelegalitatea soluţiei adoptate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Critica referitoare la greşita soluţionare a cauzei prin aplicarea Noului C. proc. civ., deşi acţiunea civilă este de fapt, urmare a nesoluţionării laturii civile într-un dosar penal constituit în baza plângerii penale din 2002, are caracter nefondat.

Astfel, învestirea instanţei civile a avut loc la 14.04.2015, după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ. (la 15.02.2013), iar potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia". În acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., care reglementează legea aplicabilă proceselor noi.

Împrejurarea că anterior învestirii instanţei civile a existat o constituire de parte civilă în dosarul penal nu influenţează, sub aspect temporal, legea aplicabilă procedurii judiciare civile.

Aşa cum rezultă din textele anterior menţionate, legea nouă de procedură civilă se aplică proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare. Or, procesul civil se declanşează, se pune în mişcare prin actul de sesizare a instanţei civile, iar nu prin constituirea de parte civilă în dosarul penal. Câtă vreme acţiunea civilă este ataşată celei penale, ea este supusă sub aspectul normelor procedurale (care vizează, în mod specific, momentul până la care poate fi promovată, prin constituirea de parte civilă; exercitarea actelor de dispoziţie asupra acesteia, etc.) celor prevăzute de C. proc. pen., care reprezintă sediul materiei pentru desfăşurarea procesului penal.

Nu se poate susţine aşadar, că prin constituirea de parte civilă în procesul penal, partea vătămată a învestit instanţa civilă, pentru a pretinde că avea un proces civil în curs la data intrării în vigoare a Noului C. proc. civ. şi ca atare, i-ar fi fost aplicabilă vechea reglementare.

Invocând o nesocotire a normelor de drept tranzitoriu sub acest aspect, recurenta este în eroare asupra sintagmei de "proces început după intrarea în vigoare" a noii legi de procedură întrucât procesului civil (totalitatea mijloacelor procesuale, începând cu acţiunea ce a învestit instanţa, puse în mişcare pentru protejarea dreptului subiectiv în faţa instanţei civile) nu-i poate fi asimilată constituirea de parte civilă în dosarul penal.

În acest sens, dispoziţiile art. 192 N. C. proc. civ., reglementând dreptul de a sesiza instanţa, statuează că "pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime, orice persoană se poate adresa instanţei competente cu o cerere de chemare în judecată"(alin. (1) şi că "procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă, în condiţiile legii" (alin. (2).

Este vorba, în mod evident, despre începerea procesului la instanţa civilă odată cu actul de învestire a acesteia, proces care va fi supus noii reglementări cu respectarea criteriului temporal aşa cum rezultă el din dispoziţiile legale menţionate anterior, ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, art. 24 N. C. proc. civ.

- În ce priveşte nesocotirea normelor de drept material, respectiv a condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a constatat că nu există prejudiciu - şi astfel, nu se mai impune analiza celorlalte elemente - dat fiind faptul că acesta a fost stabilit prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, fiind deja obligat numitul F. la repararea acestuia.

Or, a arătat recurenta, în prejudiciul reţinut prin decizia penală nu este inclus şi prejudiciul pretins în prezenta cauză.

Pentru argumentele arătate în analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se va constată că, într-adevăr, nestabilind care sunt elementele prejudiciului asupra căruia s-a pronunţat decizia penală şi nereţinând, fără a confunda două contracte de credit, care dintre ele constituie fundamentul pretenţiei civile de faţă, instanţa de apel nu se putea pronunţa, în maniera în care a făcut-o, asupra lipsei unui element al răspunderii civile delictuale.

Deşi de principiu efectele hotărârii penale se repercutează cu autoritate de lucru judecat şi asupra judecăţii acţiunii civile de către instanţa civilă (nefiind necesară, cum greşit susţine recurenta, existenţa triplei identităţi de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ., întrucât este vorba de raportul între două jurisdicţii diferite), în acelaşi timp, pentru a se da eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat din penal (sub aspectul existenţei faptei şi a persoanei care răspunde de ea), instanţa trebuia să lămurească fără dubiu că respectivul contract de credit fusese analizat şi inclus ca atare în prejudiciul total stabilit prin decizia penală.

Or, reclamanta a pretins de la momentul învestirii instanţei că latura civilă din procesul penal (dosar nr. x/2010) soluţionat prin decizia penală nr. 424/A/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, este diferită de pretenţiile prezentei acţiuni, fiind vorba, în prezenta cauză, de latura civilă nesoluţionată a altui dosar penal, în care calitatea de învinuiţi au avut-o cei trei intimaţi-pârâţi (dosar nr. x/2011) şi în care s-a pronunţat soluţia de clasare.

De aceea, extinzând efectele autorităţii de lucru judecat din penal asupra unor aspecte în privinţa cărora nu a demonstrat, prin considerente pertinente, că instanţa penală s-ar fi pronunţat, decizia recurată lipseşte de analiza proprie, efectivă, condiţiile răspunderii civile delictuale care au fundamentat pretenţiile reclamantei.

În acest context, statuarea că există deja o hotărâre judecătorească (decizia penală) care constituie titlu executoriu şi de aceea, prejudiciul nu ar avea caracter cert, este una bazată pe o analiză defectuoasă (contradictorie şi confuză) care nu a stabilit cu certitudine şi claritate elementele componente ale prejudiciului din cauza penală, în aşa fel încât să se opună cu valoarea efectului pozitiv al lucrului judecat în raportul dintre cele două jurisdicţii - penală şi civilă.

Ca atare, reţinând caracterul contradictoriu respectiv, lipsit de pertinenţă (prin trimiterile făcute la decizia penală) al considerentelor deciziei recurate, cu consecinţele arătate asupra analizei de fond a elementelor răspunderii civile delictuale, precum şi asupra modalităţii în care poate fi valorificat efectul pozitiv al lucrului judecat în penal asupra acţiunii civile ulterioare, Înalta Curte va admite recursul şi în baza art. 497 C. proc. civ., cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La reluarea judecăţii, se vor avea în vedere obiectul acţiunii reclamantei - dat de pretenţiile de despăgubire a acesteia în legătură cu contractul de credit nr. x/29.11.2001 încheiat de A. - Sucursala Ploieşti cu S.C. G. S.R.L. Băicoi pentru suma de 5.000.000.000 RON şi fundamentul juridic al acestei acţiuni reprezentat de dispoziţiile art. 998-999 C. civ. se va analiza în ce măsură acest contract a făcut obiectul judecăţii penale finalizate prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti şi în ce măsură efectele lucrului judecat ataşate acestei hotărâri se pot repercuta asupra judecăţii civile din perspectiva dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen., în situaţia contrară urmând a se proceda la propria analiză a instanţei civile asupra fondului raporturilor juridice deduse judecăţii şi asupra modalităţii în care sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana intimaţilor-pârâţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, cu sediul în Braşov, P-ţa Sfatului nr. 26, judeţul Braşov împotriva deciziei nr. 732/13.03.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C., cu domiciliul în judeţul Prahova, B., cu domiciliul în judeţul Prahova, D., cu domiciliul în judeţul Prahova.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 8 iulie 2020.