Prisoner detention conditions claim and nullity of cassation appeal for lack of specific legal grounds

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă la data de 31 martie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul Bucureşti Rahova şi Ministerul Justiţiei, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale produse în perioada 28 mai 2014 - 1 iulie 2016, când reclamantul s-a aflat în detenţie în Arestul Central Bucureşti şi Penitenciarul Rahova, cauzate de condiţiile de detenţie care încalcă prevederile Constituţiei României şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa nr. 938 din data de 29 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia nr. 967/A din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de reclamant, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în rejudecare:

Prin sentinţa nr. 956 din 9 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţională a Penitenciarelor şi a respins acţiunea formulată de reclamant împotriva acestor pârâţi; a admis în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Bucureşti Rahova pe care l-a obligat la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON cu titlu de daune morale.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în al doilea ciclu procesual:

Prin decizia nr. 1364A din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantul A. şi de pârât Penitenciarul Bucureşti Rahova împotriva sentinţei nr. 956/09.05.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerului Justiţiei.

6. Calea de atac formulată în cauză:

Decizia pronunţată de instanţa de apel fost atacată cu recurs de către pârâtul Penitenciarul Bucureşti-Rahova.

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât, în esenţă, a susţinut următoarele:

- în mod greşit instanţa de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în privinţa intimatului-reclamant A., în cauza de faţă neexistând nici fapta culpabilă şi nicio consecinţă a unor presupuse condiţii de detenţie vătămătoare, având în vedere că respectarea condiţiilor de detenţie, astfel cum a reţinut şi Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 156/2011, pronunţaată într-o cauză similară celei de faţă, nu poate fi apreciată strict sub aspectul suprafeţelor camerelor de detenţie, acesta fiind un concept mai vast care chiar şi în viziunea Comitetului pentru prevenirea torturii presupune o dezvoltare continuă;

- instanţa de apel a interpretat greşit prevederile OMJ nr. 433/2010, emis în temeiul art. 33 alin. (4) Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, raportat la cele reţinute în decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 156 din data de 9 septembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. x/2011 (definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), în soluţionarea unei cereri de chemare în judecată similare celei din cauza de faţă, prin care s-a arătat că normele prevăzute prin acest ordin nu se referă la unităţile penitenciare, care au fost construite cu mult înainte de intrarea în vigoare a acestuia;

- nu poate fi atrasă răspunderea sa civilă delictuală întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile acesteia.

7. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În procedura de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi recurentul-pârât Penitenciarul Bucureşti-Jilava au depus punct de vedere la raport prin care au susţinut admisibilitatea recursului.

8. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, criticile referitoare la greşita reţinere de către instanţa de apel a condiţiilor răspunderii civile declictale, pe motiv că nu există nici fapta culpabilă şi nicio consecinţă a unor presupuse condiţii de detenţie vătămătoare sunt doar simple susţineri şi generalităţi, neargumentate prin raportare la date speţei, recurentul pârât nearătând modalitatea în care instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Or, condiţia legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, susţinerea recurentului pârât referitoare la interpretare greşită de către instanţa de apel a prevederilor OMJ nr. 433/2010 emis în temeiul Legii nr. 275/2006, în raport de aspectele reţinute de Curtea de Apel Ploieşti în decizia nr. 156 din data de 9 septembrie 2011, în soluţionarea unei cereri de chemare în judecată similare celei din cauza de faţă, nu se poate constitui într-o critică de nelegalitatea a deciziei recurate, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

Prin urmare, având în vedere că susţinerile formulate de recurentul-pârât nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În aceste condiţii, având în vedere că în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Bucureşti Rahova împotriva deciziei nr. 1364A din 30 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iulie 2020.