Territorial jurisdiction for medical malpractice claims: location of illicit act in IVF procedure determines competent court

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 31 octombrie 2019, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale în cuantum de 480.000 RON faţă de fiecare reclamant, de daune materiale în cuantum total de 36.000 RON faţă de ambii reclamanţi şi la plata dobânzii legale pentru sumele acordate începând cu data promovării acţiunii şi până la data plăţii efective.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt părinţii defunctei D., decedată la data de 29.08.2012 după ce a urmat o procedură medicală de fertilizare in vitro (FIV) la Clinica E. Sibiu, procedură realizată de către pârâtul C., medic ginecolog în cadru respectivei clinici.

Reclamanţii susţin că decesul s-a produs în contextul în care, pe parcursul procedurii medicale pentru fertilizarea in vitro (FIV) efectuată de pârât, fiica acestora a fost supusă unui tratament de stimulare ovariană administrat de pârât, începând cu data de 27 iulie 2012, tratament din cauza căruia în următoarele 11 zile i s-a dezvoltat un număr enorm de ovule (ovocite), respectiv 54 (cincizeci si patru), în condiţiile în care numărul obişnuit este de maxim 20-30, iar ovocitele ajunseseră la dimensiuni de 11-16 mm, adică minim un centimetru fiecare.

La data de 07 august 2012, cele 54 de ovocite (ajunse deja la dimensiuni foarte mari) au fost recoltate de către pârât (prin puncţie ovariană, sub anestezie), ovocitele au fost criogenate, iar fiica reclamanţilor a fost trimisă acasă (de la Sibiu la Rm. Vâlcea), fără explicaţii, fără a se stabili data la care i se vor implanta embrionii, fără a fi supravegheată medical şi fără o recomandare medicală care să permită reducerea riscurilor post-puncţie, deşi era deja evidentă instalarea la pacientă a sindromului de hiperstimulare ovariană care, în final, a condus la deces.

Analizele (impuse chiar de programul subvenţionat de stat) pe care fiica reclamanţilor le-a prezentat medicului curant, adică pârâtului C., arătau că aceasta avea o condiţie medicală (sindromul ovarelor micropotichistice) care reprezenta un risc pentru pacientă în cazul tratamentului de stimulare ovariană, aspect care, de asemenea, impunea prudenţă şi supraveghere din partea medicului pe durata procedurii.

Cu toate aceste riscuri, pârâtul a aplicat fiicei reclamanţilor tratamentul de stimulare ovariană fără prudenţă, precauţii şi fără o supraveghere efectivă ulterior puncţiei ovariene, context în care, la aceasta, a apărut sindromul de hiperstimulare ovariană, pe fondul căruia organismul său a cedat şi, în scurt timp, a intrat în comă apoi, pe 29 august 2012, a decedat.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 1357, art. 1365 şi art. 1381 C. civ., precum si art. 2 din CEDO.

Prin sentinţa nr. 303 din 06.03.2020, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. potrivit cărora: "În afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: 9. instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.’’

Pentru cererile de chemare în judecată privind obligatii izovorate din săvârşirea unei faptei ilicite, legiuitorul instituie o competenţă teritorială alternativă, în sensul că sunt competente instanţa domiciliului/sediului pârâtului, instanţa locului săvârşirii faptei ilicite sau instanta locului producerii prejudiciului.

Instanţa a reţinut că în cauză pârâtul domiciliază în Sibiu, fapta ilicita a fost săvârşită tot în Sibiu, iar prejudiciul, constând în decesul fiicei reclamaţilor, D., s-a produs în Bucuresti.

Ca atare, având în vedere că pârâtul domiciliază în circumscripţia Tribunalului Sibiu şi că tot în circumscriptia acestui tribunal a fost savarsită fapta ilicită, Tribunalul Vâlcea a declinat competenţa teritorială de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Sibiu la 21.05.2020.

Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 190 din 19 iunie 2020, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

Tribunalul Sibiu a reţinut că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - acţiune în răspundere civilă delictuală - în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. care prevăd că în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ. mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, precum şi prevederile cuprinse în art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În motivarea soluţiei de declinare, instanţa a avut în vedere susţinerile reclamanţilor, în sensul că principala culpă în actul medical a pârâtului a constat în lipsa de supraveghere a pacientei după efectuarea actului medical şi recomandarea acestuia de a se întoarce la domiciliul din mun. Rm. Vâlcea, loc în care pacienta nu a mai beneficiat de supravegherea medicală, ceea ce a determinat apariţia accidentului vascular ischemic, care, prin întindere şi gravitate, a condus la deces.

Ca atare, s-a reţinut că fapta imputată pârâtului de către reclamanţi este de nesupraveghere a pacientei, ulterior efectuării actului medical, ceea ce ar fi condus la decesul acesteia. Asistenţa medicală ar fi putut fi acordată la locul unde se afla victima, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

În concluzie, s-a apreciat că eventuala faptă ilicită pretins că ar fi fost săvârşită de către pârât s-ar fi consumat raportat la locul unde se afla pacienta, municipiul Rm. Vâlcea şi, implicit, în acelaşi loc s-ar fi produs şi prejudiciul solicitat, iar instanţa competentă din punct de vedere teritorial este Tribunalul Vâlcea.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamanţii A. şi B. au învestit instanţa de judecată cu o acţiune în răspundere civilă delictuală prin care au solicitat obligarea pârâtului C. la plata de daune morale şi materiale pentru prejudiciul suferit prin decesului fiicei acestora, după ce a urmat o procedură medicală de fertilizare in vitro (FIV) la Clinica E. Sibiu, procedură realizată de pârât, medic ginecolog în cadru respectivei clinici.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acţiune în răspundere civilă delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, în sensul stabilirii acesteia în funcţie de domiciliul pârâtului, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 se stipulează că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Dezînvestirea reciprocă a instanţelor aflate în conflict nu a fost generată de aplicarea unor norme de competenţă teritorială diferite, întrucât ambele instanţe au reţinut incidenţa în cauză a art. 113 pct. 9 C. proc. civ., ci a fost generată de interpretarea diferită pe care cele două instanţe au făcut-o cu privire la locul savârşirii faptei ilicite şi cel al producerii prejudicului.

Tribunalul Vâlcea a reţinut că fapta ilicită a fost săvârşită în Sibiu, iar prejudiciul constând în decesul fiicei reclamaţilor, D., s-a produs în municipiul Bucuresti, în timp ce Tribunalul Sibiu a reţinut că fapta ilicită s-a produs în municipiul Râmnicu Vâlcea, având în vedere că după intervenţia suferită pacientă nu a mai beneficiat de supravegherea medicală, ceea ce a determinat apariţia accidentului vascular care a condus la deces, acesta fiind şi locul producerii prejudiciului.

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii pretind repararea prejudiciului suferit în urma decesului fiicei lor, prin obligarea pârâtului la plata de daune morale şi materiale, fapta pretins ilicită a pârâtului constând în realizarea defectuoasă a unei proceduri medicale de fertilizare in vitro (FIV) la Clinica E. Sibiu, în cadrul căreia pârâtul era medic ginecolog, procedură în urma căreia pacienta a decedat.

Aşadar, fapta pretins ilicită invocată de către reclamanţi a fost săvârşită de către pârât la locul efectuării procedurii medicale de fertilizare in vitro (FIV) la Clinica E. Sibiu, în municipiul Sibiu, şi nu în municipiul Râmnicu Vâlcea, localitate unde s-a aflat pacienta după intervenţie.

În acest sens, nu se poate reţine că desi fapta imputată pârâtului de către reclamanţi constă în nesupravegherea pacientei ori de supravegherea medicală incompletă a acesteia, ulterior efectuării actului medical (ceea ce ar fi condus la decesul acesteia, prejudciul ce se cere a fi reparat prin acordarea de daune material şi morale), asistenţa medicală ar fi trebuit sau ar fi putut fi acordată la locul unde se afla victima, respectiv în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Se apreciază că o atare concluzie - acordarea asistenţei medicale post procedură la domiciliul pacientului -, nu este susţinută de nicio dispoziţie legală, statutară sau regulamentară ori de vreo uzanţă medicală, cu atât mai mult cu cât procedura la care a fost supusă fiica reclamanţilor este una complexă, de strictă specialitate, pentru care este necesară infrastructura unei clinici medicale, nu numai pentru procedură în sine, ci şi pentru urmărirea efectelor acesteia.

Pe de altă parte, în considerarea criteriului alternativ prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., se constată că locul unde s-a produs prejudicial este în municipiul Bucureşti, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, acolo unde fiica reclamanţilor a decedat, la data de 12.08.2012.

Ca atare, faţă de dipoziţiile art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. care instituie o competenţă teritorială alternativă, dar şi faţă de cele ale art. 116 din C. proc. civ. care acordă reclamantului alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Sibiu, ca instanţa în a cărei circumscripţie a fost săvârşită pretinsa faptă ilicită (criteriul legal valorificat de reclamanţi), în timp ce în favoarea Tribunalului Vâlcea nu operează niciunul dintre criteriile alternative prevăzute de dipoziţiile legale menţionate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. raportat la art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 din din acelaşi cod, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iulie 2020.