Scope of appellate devolution for procedural capacity exceptions and statutory basis for phonogram producers' collective management rights

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30.06.2016 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., în calitate de administrator, să se dispună:

- obligarea pârâtei la plata remuneraţiei echitabile (cu TVA inclus), datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, începând cu luna martie 2015 - până în prezent (data efectuării raportului de expertiză), datorată de către pârâtă pentru postul TV naţional deţinut, potrivit cu veniturile reale ale pârâtei obţinute din activitatea de radiodifuzare şi cu ponderea utilizării fonogramelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 3, 4, 5 şi 6 din Decizia ORDA nr. 133/2012.

Reclamanta a arătat că evaluează prezentul capăt de cerere în judecată la valoarea de 15.907,44 RON (TVA inclus).

- În subsidiar, în măsura în care pârâta nu permite evidenţierea corectă a bazei de calcul şi a ponderii utilizării fonogramelor pentru postul TV naţional deţinut, respectiv a remuneraţiilor datorate, potrivit art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 şi art. 13 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 133/2012, solicită instanţei să oblige pârâta la plata triplului remuneraţiilor minime corespunzătoare postului naţional deţinut.

Acest capăt de cerere subsidiar a fost evaluat de reclamantă la valoarea de 39.768,6 RON, fără plata penalităţilor de întârziere aferente remuneraţiilor neachitate, în cuantum de 0,1% pentru radiodifuzarea fonogramelor.

- să se dispună şi obligarea pârâtei la predarea listelor complete de fonograme de comerţ şi reproduceri ale acestora radiodifuzate începând cu luna martie 2015 - până în prezent pentru postul deţinut, conform modelului de playlist reglementat de Decizia ORDA nr. 133/2012, necesare în vederea repartiţiei remuneraţiilor colectate de reclamantă; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 105 lit. f), art. 1065, art. 139 şi pe orice dispoziţii legale din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, şi dispoziţiile Metodologiei publicate în M. Of. prin Decizia ORDA nr. 133/2012, raportate la dispoziţiile art. 1349 şi art. 1531-1535 noul C. civ.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1966/20.12.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea formulată de B.; a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 20.931,25 RON, remuneraţii aferente perioadei martie 2015- iunie 2017, plus 9.138,18 RON-penalităţi calculate până la data de 21.09.2017 şi, în continuare, până la plata debitului principal şi 1.900 RON, cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtă S.C. A. S.R.L., admiterea apelului, casarea sentinţei civile nr. 1966 din data de 20.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi, rejudecând, să se dispună respingerea acţiunii formulate de către B. împotriva pârâtei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi urm. C. proc. civ., 246 alin. (1) şi art. 248 alin. (1) C. proc. civ., principiile de drept în materie şi a invocat lipsa calităţii procesuale active a intimatei-reclamante B..

Prin decizia nr. 484A din 27 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondată, calea de atac formulată de pârâta S.C. A. S.R.L., fiind obligată la plata sumei de 2.050 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., a constatat, în aplicarea principiului disponibilităţii, că rejudecarea în fapt şi în drept a acţiunii se face în limitele criticilor formulate de apelant. Drept urmare, curtea de apel s-a pronunţat asupra singurei critici formulate prin cererea de apel care privea excepţia lipsei calităţii procesuale active a B..

Recurenta susţine însă că judecata în apel nu este limitată doar la motive de nelegalitate (identificarea, interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept incidente), astfel încât, ca efect al caracterului devolutiv al apelului, prin motivele de apel, părţile pot concepe şi critici de netemeinicie, iar instanţa de apel va cerceta dacă situaţia de fapt reţinută prin hotărârea apelată este corespunzătoare realităţii şi are fundament în probele administrate în cauză.

Totodată, recurenta învederează că instanţa de apel are obligaţia de a verifica situaţia de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, sub toate aspectele asupra cărora aceasta s-a pronunţat, în ipoteza în care aceasta este învestită cu un apel motivat, date fiind prevederile art. 476 alin. (2) din C. proc. civ. şi sub toate aspectele deduse judecăţii la prima instanţă, dacă se constată incidenţa art. 477 alin. (2) care dispune în sensul unei devoluţiuni cu privire la întreaga cauză, atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.

Or, în aceste condiţii, instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., a constatat, în aplicarea principiului disponibilităţii, că rejudecarea în fapt şi în drept a acţiunii se face în limitele criticilor formulate de apelant. Ca atare, instanţa de apel s-a pronunţat asupra singurei critici formulate prin cererea de apel care privea excepţia lipsei calităţii procesuale active a B..

În continuarea memoriului de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a arătat că, acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procedurale, prin care în cadrul procesului civil, se asigură protecţia dreptului subiectiv civil, ori a unor interese civile ocrotite de lege.

Elementele acţiunii civile sunt părţile (cel care se pretinde titularul dreptului subiectiv şi cel care a fost tulburat în exercitarea normală al acestui drept), obiectul (protecţia respectivului drept sau interes) şi cauza (este vorba de causa petendi, adică scopul spre care se îndreaptă voinţa celui ce reclamă sau se apără şi nu causa debendi, adică temeiul juridic al dreptului invocat).

Îndreptăţirea de a figura într-un proces ca reclamant sau pârât se numeşte calitate procesuală. Au această calitate titularului dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă), respectiv cel obligat în acelaşi raport (calitate procesuală pasivă).

Atât calitatea procesuală activă cât şi cea pasivă trebuie justificate de către reclamant prin indicarea motivelor de fapt şi de drept şi a obiectului pretenţiei sale, iar instanţa este obligată să le verifice, fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.

Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului, de către partea interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu.

Astfel, faptul că atât prima instanţă, cât cea de apel au admis şi validat în mod greşit acţiunea formulată de intimata reclamantă B., în condiţiile în care calitate procesuală activă în cauză, conform actelor administrative ce-i reglementează activitatea, nu poate avea B., ci Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, calitate ce derivă din Legea nr. 8/1996 şi Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006, întrucât, deşi prin Decizia nr. 305/2011 a fost schimbat colectorul pe sursa ambiental, respectiva măsură a fost anulată de instanţa de contencios administrativ la data de 05.10.2012, astfel că, Decizia nr. 399/2006 continuă să se aplice în varianta sa iniţială, conform căreia calitatea de colector al remuneraţiilor datorate de utilizatori îi revine Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, aspect întărit şi de Decizia O.R.D.A. nr. 189/2013, prin care au fost actualizate cu indicele de inflaţie tarifele stabilite prin Decizia nr. 399/2006.

Astfel, Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 982 din 8 decembrie 2006, organismul de gestiune colectivă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a fost desemnat drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, iar prin Decizia O.R.D.A. nr. 305/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 5 din 4 ianuarie 2012, a fost desemnat în aceeaşi calitate, luând locul celui dintâi, C..

Ulterior, însă, prin sentinţa civilă nr. 5570/05.10.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, s-a dispus anularea Deciziei nr. 305/2011 şi a actelor subsecvente, soluţia menţionată devenind irevocabilă prin Decizia nr. 4789/11.12.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 753 din 8 octombrie 2015

Rezultă, deci, că în urma anulării Deciziei O.R.D.A. nr. 305/2011, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a redevenit colectorul remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, instanţa reţinând în mod greşit că B. dispune de calitate procesuală activă, de vreme ce i-a fost admisă acţiunea formulată împotriva sa.

Având în vedere cele de mai sus, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând, respingerea acţiunii formulate de B. ca fiind formulată de o persoană fără calitatea procesuală activă.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata B. arată că, în apelul său, pârâta S.C. A. S.R.L. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale active, susţinând că organismul de gestiune colectivă îndreptăţit să colecteze remuneraţiile solicitate în prezenta cauză, este CREDIDAM.

Prin urmare, apelul nu a fost nemotivat, apelanta întemeindu-şi apelul doar pe invocarea aspectelor privind lipsa calităţii procesuale active.

În aceste condiţii, în mod corect, instanţa de apel a aplicat principiul disponibilităţii, conform art. 479 alin. (1) noul C. proc. civ.

Invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei B..

Apelanta reiterează şi în recurs excepţia lipsei calităţii procesuale active a B., invocată şi în apel.

Intimata învederează că B. are calitate procesuală activă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - plata remuneraţiei echitabile (cu TVA inclus) -, datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora, pe perioada martie 2015 - iunie 2017. Potrivit Deciziei ORDA nr. 154/2012, B. a fost înregistrată în registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal sub nr. 28876, desemnat drept colector al remuneraţiilor cuvenite producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, stabilite prin Hotărârea arbitrală nr. 8 pronunţată la data de 9 iulie 2012, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 26 iulie 2012, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 133/2012.

Se mai arată de către intimata că apelanta (pentru această etapă procesuală, se va înţelege că intimata se referă la recurentă) a susţinut că B. nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză, considerând că organismul de gestiune colectivă care ar avea calitate procesuală este CREDIDAM.

Recurenta face o dublă confuzie: în primul rând, apelanta (recurenta) nu face distincţie între diversele categorii de titulari de drepturi, nesocotind faptul că titularii de drepturi reprezentaţi de B. sunt producătorii de fonograme, în timp ce titularii de drepturi reprezentaţi de CREDIDAM sunt artiştii interpreţi sau executanţi; în al doilea rând, apelanta (recurenta) face confuzie între dreptul de comunicare publică şi dreptul de radiodifuzare a fonogramelor, invocând o serie de decizii ORDA cu privire la comunicarea publică a fonogramelor (Decizia nr. 399/2006, Decizia nr. 189/2013).

Potrivit C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios. B. este organismul desemnat colector prin Decizia ORDA 154/2012 pentru remuneraţia datorată producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de către organismele de televiziune, iar recurenta S.C. A. S.R.L. radiodifuzează fonograme prin intermediul postului TV deţinut, D., existând astfel identitate între părţi şi subiectele raportului juridic litigios.

Se apreciază de către intimată că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că "în speţă, singura critică formulată priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei B., despre care apelanta susţine că a fost nelegal respinsă. Descrierea parcursului procesului în primă instanţă, făcută în partea introductivă a apelului, nu echivalează cu o critică adusă sentinţei apelate.

Critica privitoare la excepţia lipsei procesuale active este însă nefondată."

Intimata mai arată că în faţa primei instanţe, S.C. A. s-a apărat susţinând că nu datorează remuneraţie către B., întrucât postul TV D. retransmite postul E., iar Tribunalul Bucureşti, în mod corect a reţinut că "preluarea programelor unei alte societăţi comerciale, titulară a unui post de televiziune, nu o scuteşte pe pârâtă de obligaţia de plată."

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 24 martie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 484A din 27 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 12 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, în temeiul Decretului nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 311 din data de 14 aprilie 2020, cauza a fost suspendată de drept, iar prin rezoluţia din 18 mai 2020, s-a dispus repunerea pe rol a acesteia şi s-a fixat termen în şedinţa publică de astăzi.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prealabil, se impune precizare că deşi recurenta s-a prevalat de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod, Înalta Curte constată că, prioritar, aceasta invocă motive de ordin procedural, dintr-o dublă perspectivă: limitele judecăţii în apel şi dezlegarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, astfel încât, se impune analizarea acestor critici pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine, astfel cum şi recurenta susţine, că apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că, în principiu, instanţa de apel procedează la o nouă judecată a cauzei, verificând însă stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a normelor de drept incidente, dată fiind competenţa instanţe de apel de instanţă de control judiciar.

Acest caracter devolutiv al apelului nu este însă absolut, ci el are două limite, reglementate prin dispoziţiile art. 477 din C. proc. civ., determinate de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum) şi prin prevederile art. 478 din acelaşi Cod, determinate de ceea ce s-a suspus judecăţii la prima instanţă (tantum devolutum quantum iudicatum).

Art. 477 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. stabilesc astfel:

"(1) Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

(2) Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv, ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil."

Invocând prevederile anterior citate ale art. 477 alin. (2), recurenta tinde să susţină că această normă ar fi impus instanţei de apel, în contextul cauzei de faţă, obligaţia cercetării cauzei sub toate aspectele, chiar dacă prin motivele de apel nu a formulat alte critici, ci doar a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B..

Înalta Curte apreciază că norma citată prezintă relevanţă în cazurile în care criticile susţinute prin motivele de apel sunt imprecise, astfel că dispoziţia din art. 477 alin. (2) o complineşte pe cea din art. 477 alin. (1), pentru o mai bună determinare a limitelor devoluţiunii în apel, în funcţie de ceea ce s-a apelat.

Ambele ipoteze de la art. 477 din C. proc. civ. nu permit extinderea limitelor fixate prin motivele de apel, dincolo de situaţiile pe care acestea le reglementează.

Astfel, alin. (1) din art. 477 atrage în limitele efectului devolutiv al apelului şi criticile implicite ce decurg din motivele de apel, precum şi soluţiile dependente de partea din hotărâre atacată, chiar dacă nu sunt susţinute critici concrete cu privire la soluţiile dependente de soluţia atacată; această normă care îşi are raţiunea în asigurarea unui instrument procedural pentru soluţionarea completă a raportului juridic dedus judecăţii (de exemplu, în cazul în care se atacă hotărârea primei instanţe, dar în motivele de apel nu se critică decât soluţia dată cererii principale, nu şi cea pronunţată cu privire la cererea accesorie etc.), iar pentru situaţia în care hotărârea se atacă numai în parte, vor fi considerate ca incluse în limitele efectului devolutiv şi soluţiile dependente de partea din hotărârea atacată.

Ipoteza legală de la art. 477 alin. (2) stabileşte regula devoluţiunii totale în cazul în care apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv (a), ori atunci când se tinde la anularea hotărârii (b) sau dacă obiectul litigiului este indivizibil (c).

Prima variantă (a) are în vedere situaţia în care în dispozitivul hotărârii atacate conţine mai multe dispoziţii, iar apelantul nu atacă doar parte din soluţiile din dispozitiv, astfel că, în funcţie de poziţia procesuală a părţii care face uz de calea de atac, se va considera că apelul vizează toate dispoziţiile din dispozitiv prin care au fost soluţionate cereri pe care apelantul le-a formulat la prima instanţă, altele decât cele deja incluse, prin ipoteză, în efectul devolutiv al apelului, prin aplicarea prevederilor art. 477 alin. (1) din C. proc. civ.

Devoluţiunea va fi totală şi în cazul în care obiectul litigiului este indivizibil (c), dar şi atunci când, prin apel, se tinde numai la anularea hotărârii (b), ca urmare a invocării prin motivele de apel a unei nulităţi de procedură ce poate fi valorificată în mod valabil în calea de atac, în condiţiile art. 178 din Cod.

Se apreciază că ipoteza analizată este aceea în care soluţia apelată conţine o soluţie asupra fondului cauzei sau asupra unei alte excepţii procesuale decât cea invocată sau contestată prin motivele de apel şi a cărei reevaluare în apel este compatibilă cu soluţia de anulare indicată în mod expres de art. 477 alin. (2); în acelaşi timp, este necesar ca excepţia admisă de prima instanţă să se afle într-o ordine de soluţionare subsecventă excepţiei soluţionate de prima instanţă şi criticate prin motivele de apel, potrivit celor prevăzute de art. 248 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, în cauza de faţă, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei prin motivele de apel, fără a formula şi alte critici, în condiţiile în care sentinţa apelată dezlega fondul raportului juridic litigios.

Excepţia procesuală valorificată de către apelantă prin motivele de apel este o excepţie de fond, absolută, peremptorie al cărei regim juridic, într-adevăr, permite invocarea ei în orice stadiu al pricinii, potrivit art. 246 alin. (1) şi 247 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu toate acestea, pentru ca recurenta să se prevaleze în mod întemeiat de dispoziţiile art. 477 alin. (2) din C. proc. civ. era necesar ca eventuala admitere a excepţiei invocate prin motivele de apel să conducă la anularea hotărârii şi, în plus, excepţia invocată să nu fi fost prioritară, ci subsecventă, aspectelor procedurale reflectate în dispozitiv (în acest caz, soluţionarea pe fond a litigiului).

Ca atare, constatându-se, în primul rând, că eventuala admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active nu ar fi condus la anularea sentinţei, ci la schimbarea acesteia, potrivit prevederilor art. 480 corob. cu art. 40 din Cod, iar, în al doilea rând, că excepţia lipsei calităţii procesuale active este prioritară soluţionării cauzei pe fond, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 477 din C. proc. civ. nu impuneau instanţei de apel să analizeze alte aspecte decât cele susţinute prin motivele de apel sau să considere că, invocându-se excepţia lipsei calităţii procesuale active, apelanta a înţeles să atace însăşi soluţia din dispozitiv.

Urmează a fi înlăturat ca nefondat şi argumentul recurentei referitor la analogia situaţiei generate prin formularea motivelor de apel prin care a invocat doar excepţia lipsei calităţii procesuale active cu ipoteza apelului nemotivat şi, în consecinţă, cu prevederile art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât premisa acestei norme este un apel prin care titularul căii de atac nu formulează niciun motiv de apel.

În cauza de faţă, pârâta a formulat motive de apel prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, fără a solicita şi rejudecarea, situaţie care se circumscrie fără echivoc prevederilor art. 476 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora:

"(3) Prin apel este posibil să nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanţă şi respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepţii sau trimiterea dosarului la instanţa competentă."

Prin urmare, într-o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 476, 477 şi art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., curtea de apel şi-a fixat analiza în calea de atac în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, norme care, alături de art. 478 din acelaşi Cod, reprezintă manifestări ale principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil şi sunt reflectate în regula generală înscrisă la art. 22 alin. (6) din Cod: "(6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Tot pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. va fi analizată şi critica referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a B..

Din acest punct de vedere, recurenta susţine că instanţele de fond au admis în mod greşit acţiunea formulată de intimata-reclamantă B., în condiţiile în care calitate procesuală activă în cauză, conform actelor administrative ce-i reglementează activitatea, nu poate avea B., ci Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, calitate ce derivă din Legea nr. 8/1996, Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006 şi Decizia O.R.D.A. nr. 189/2013, prin care au fost actualizate cu indicele de inflaţie tarifele stabilite prin Decizia nr. 399/2006.

Înalta Curte constată că deşi aceleaşi susţineri au constituit obiectul motivelor de apel, astfel încât au fost dezlegate de instanţa anterioară, recurenta nu se raportează la modalitatea de analizare a acestora, ci le reiterează, ignorând judecata curţii de apel.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare în care se realizează controlul judiciar al legalităţii hotărârii recurate, pe baza criticilor din motivele de recurs, critici care trebuie să se încadreze în ipotezele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte urmează a înlătura ca nefondate aceste susţineri ale recurentei.

Astfel, se constată că în ceea ce o priveşte pe intimata B., curtea de apel în mod legal s-a raportat la obiectul gestiunii colective obligatorii exercitate de către acest organism, anume a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme, această categorie de titulari de drepturi conexe fiind individualizată în prevederile art. 103 din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare pentru perioada de referinţă a litigiului.

Drept urmare, producătorii de fonograme sunt titulari de drepturi conexe distincte decât cele gestionate de către CREDIDAM, organism de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi, definiţi, la rândul lor, de art. 95 din Legea nr. 8/1996.

Art. 1065 din Legea nr. 8/1996 prevede, în schimb, dreptul la remuneraţie unică echitabilă pentru ambele categorii de titulari de drepturi, astfel:

"(1) Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unică echitabilă.

(2) Cuantumul acestei remuneraţii se stabileşte prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 131, 1311şi 131^2."

Totodată, art. 1231 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege de referinţă stabileşte:

"(1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi(...)

f) dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora.

Desemnarea B. în calitate de colector unic al drepturilor cuvenite producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, s-a făcut prin Decizia ORDA nr. 154/2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 670/25.09.2012.

Pe de altă parte, metodologia aplicabilă pentru remuneraţiile solicitate de la pârâtă în prezenta cauză, este cea care se regăseşte în Decizia ORDA nr. 133/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 520 din 26.07.2012 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale nr. 8 din data de 9 iulie 2012, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi si producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie.

Drept urmare, Înalta Curte apreciază că în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, precum şi cu observarea Deciziei ORDA nr. 154/2012, în mod legal curtea de apel a confirmat în cauză calitatea procesuală activă a intimatei-reclamante B..

Aşa fiind, rezultă că Decizia ORDA nr. 399/2006 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Metodologiei privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi ori executanţi şi producătorilor de fonograme, precum şi Decizia ORDA nr. 189/2013, de actualizare a tarifelor stabilite prin metodologia din 2006, nu au aplicabilitate în cauză, contrar celor susţinute de recurentă, întrucât privesc drepturile altor categorii de titulari de drepturi conexe, respectiv ale artiştilor interpreţi sau executanţi, fără legătură cu pricina de faţă.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă, în speţă nefiind întrunite cerinţele cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În temeiul prevederilor art. 451 - 453 din C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimata-reclamantă în această etapă procesuală, în cuantum de 1.000 RON, constând în onorariu de avocat, potrivit dovezilor depuse la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 484A din 27 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta pârâta S.C. A. S.R.L. la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă B., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iulie 2020.