Rescission of public real estate exchange: Misapplication of State representation rules and passive procedural standing of Ministry of Public Finance

Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020

Deliberând asupra prezentului recurs şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, la data de 27.04.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Municipiul Braşov, prin primar, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să se dispună următoarele:

- rezoluţiunea contractului de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011 de BNP B. - C. - D.;

- obligarea pârâtului la plata valorii terenului situat în Braşov, str. x, jud. Braşov înscris în CF x Braşov, nr. cad. x, nr. top xb/2, evaluat prin raportul nr. x/2010 la valoarea de 2.051.636 euro;

- restituirea sultei în valoare de 2771 euro, achitată pârâtului, conform chitanţei nr. x/27.04.2011, la momentul încheierii contractului de schimb imobiliar nr. 1040/27.04.2011;

- plata dobânzii legale calculată la suma de 2.051.636 euro şi la suma de 2771 euro, de la data încheierii contractului de schimb şi până la data achitării sumei;

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a depus cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca, în situaţia în care va fi admisă cererea de chemare în judecată, să se dispună obligarea Municipiului Braşov la transmiterea, în favoarea reclamantei, a unui teren cu o valoare egală cu cel situat în str. x, de 5812 mp, iar, în subsidiar, obligarea aceluiaşi pârât la restituirea către reclamantă a sumei de 2.051.636 euro, a sultei de 2771 euro şi a dobânzii aferente acestor sume.

La 28 octombrie 2016, reclamanta şi-a completat cererea, solicitând ca instanţa să dispună, ca urmare a rezoluţiunii contractului de schimb imobiliar, revenirea la situaţia anterioară de carte funciară, în sensul radierii înscrierilor făcute în CF nr. x Braşov, nr. cad. x şi în CF nr. x Braşov (CF vechi x Braşov), nr. cad. x, nr. top xb/2.

La 25 noiembrie 2016, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, a depus o precizare a cererii reconvenţionale, prin care a arătat că aceasta constituie o cerere de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu chematul în garanţie Municipiul Braşov, prin primar, şi a solicitat obligarea acestuia la restituirea către reclamantă a sumei de 2.051.636 euro, reprezentând valoarea terenului de 5812 mp, a sultei de 2771 euro şi a dobânzii aferente acestor sume sau a valorii terenului care se va stabili de instanţa de judecată.

La 26 martie 2018, reclamanta a depus o modificare a capătului al doilea al cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Braşov, prin primar, să încheie contract de schimb imobiliar, prin care să îi transmită în proprietate terenul înscris în CF nr. x Braşov, nr. cad. x, în suprafaţă de 6265 mp, situat în Braşov, Calea x fn., aflat în domeniul privat al Municipiului Braşov, în schimbul terenului proprietatea sa, în suprafaţă de 5812 mp, situat în Braşov, str. x, înscris în CF x Braşov, nr. cad. x, nr. top xb/2, cu obligarea pârâtului la plata sultei valorice; şi înscrierea în cartea funciară a drepturilor de proprietate rezultate în urma schimbului imobiliar; menţinând restul capetelor de cerere din acţiunea iniţială.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 192/S din 03.10.2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în contradictoriu cu chematul în garanţie Municipiul Braşov, prin primar.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 5400 RON către Municipiul Braşov, prin primar, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 598/Ap din 7 mai 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1929/S din 03 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis, în parte, acţiunea astfel cum a fost formulată şi completată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, iar, pe cale de consecinţă, a dispus rezoluţiunea contractului de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011, de BNP B. - C. - D.; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul revenirii la situaţia anterioară de CF a imobilelor terenuri obiect al contractului, respectiv radierea înscrierilor efectuate în CF nr. x Braşov, nr. cad. x şi în CF nr. x Braşov (CF vechi nr. x Braşov), nr. cadastral x, nr. top xb/2; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata, în favoarea apelantei reclamante, a sumei de 2.771 euro, echivalentul în RON, la data plăţii, conform cursului oficial de schimb, precum şi la plata dobânzii legale, calculate de la data efectuării plăţii şi până la data achitării sale efective, reprezentând contravaloarea sultei achitate; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei atacate; a respins apelul incident, formulat de apelantul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, împotriva aceleiaşi sentinţe civile, ca nefondat; a obligat apelantul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata, în favoarea apelantei reclamante, a sumei de 143.258 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru în ambele faze procesuale, fond şi apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 598/Ap din 7 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, au declarat recurs reclamanta A., precum şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

4.1. Recursul declarat de recurenta-reclamantă:

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi casarea, în parte, a deciziei atacate, iar, pe fond, admiterea capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român să plătească reclamantei suma de 2.051.636 euro, în RON, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând valoarea imobilului teren proprietatea reclamantei, în suprafaţă de 5.812 mp., situat în municipiul Braşov, judeţul Braşov, înscris în C.F. nr. x Braşov, nr. cad. x, nr. top. xl/l/b/2, conform evaluării din Raportul de evaluare nr. x/2010, întocmit de S.C. E. S.R.L.; obligarea pârâtului Statul Român să plătească reclamantei dobânda legală, în RON, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, calculată la suma de 2.051.636 euro, de la data efectuării plăţii şi până la data achitării integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.

In dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susţinut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1075 C. civ. de la 1864.

Astfel, reclamanta a arătat că, în mod corect, instanţa de apel a admis capătul principal de cerere şi a dispus rezoluţiunea contractului de schimb imobiliar, dar a păstrat soluţia de respingere a capătului de cerere accesoriu privind obligarea pârâtului la plata contravalorii terenului, proprietatea reclamantei.

Repunerea părţilor în situaţia anterioară, ca efect al rezoluţiunii contractului de schimb imobiliar, impune, în primul rând, predarea de către coschimbaşi a bunurilor care au făcut obiectul material al schimbului.

În speţă, reclamanta a predat efectiv şi l-a pus în posesie pe pârât asupra terenului pe care l-a primit la schimb în str. x, pârâtul, însă, se află în imposibilitate de a preda reclamantei terenul pe care l-a primit la schimb în str. x, pentru că, pe acest teren, s-a construit Biserica Sf. Petru.

Instanţa de apel a constatat, în mod expres şi neechivoc, situaţia în care se află pârâtul, dar lasă această situaţie nerezolvată, îndrumând însă pe reclamantă să soluţioneze situaţia.

Încheierea contractului de schimb imobiliar a avut ca efect naşterea obligaţiilor corespunzătoare între părţi, iar rezoluţiunea contractului de schimb imobiliar,dispusă de instanţă, are ca efect naşterea obligaţiilor corespunzătoare rezoluţiunii. Principalul efect al rezoluţiunii îl constituie repunerea părţilor în situaţia anterioară, părţile fiind obligate să îşi restituie una alteia tot ceea ce şi-au prestat în temeiul contractului desfiinţat.

Repunerea părţilor în situaţia anterioară nu obligă numai la revenirea scriptică la situaţia anterioară de CF, (dispusă de instanţa de apel), ci obligă părţile să îşi predea efectiv în posesie bunurile primite prin schimb.

Reclamanta este, în temeiul rezoluţiunii contractului, creditoarea obligaţiei de a i se preda efectiv terenul din str. x, iar pârâtul este debitorul obligaţiei corelative de predare efectivă a terenului.

Potrivit dispoziţiilor art. 1073 ale C. civ. de la 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea întocmai a obligaţiei, iar în caz contrar, are dreptul la dezdăunare. În toate cazurile de rezoluţiune, partea care şi-a executat sau este gata sa îşi execute obligaţiile este îndreptăţită a obţine despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligaţiilor de către partea în culpă.

În speţă, instanţa de apel nu a dispus obligarea pârâtului să predea efectiv reclamantei terenul din str. x, pentru că stabilise deja, în considerente, că obligaţia de predare a posesiei terenului este imposibil de executat de către pârât.

Potrivit dispoziţiilor art. 1075 C. civ. de la 1874, orice obligaţie de a face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului.

Constatând că pârâtul este debitorul obligaţiei de a preda efectiv în posesia reclamantei terenul proprietatea acesteia din str. x şi că pârâtul se află în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţia, instanţa de apel urma să admită capătul de cerere privind obligarea pârâtului la dezdăunări, respectiv la plata contravalorii terenului.

Valoarea terenului din str. x a fost stabilită, prin contractul de schimb, la suma de 2.051.636 euro. Astfel cum este menţionat în contract, valorile terenurilor care fac obiectul schimbului au fost însuşite de Consiliul Local al Municipiului Braşov, conform art. 3 din H.C.L. nr. 800/26.11.2010, prin care s-a dispus încheierea contractului de schimb.

Cu privire la obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de apel, admiţând capătul de cerere privind restituirea sultei, a admis şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, calculate de la data plăţii şi până la data achitării efective. Instanţa a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la plata daunelor interese moratorii, sub forma dobânzii legale, calculată la valoarea sultei achitate.

Reclamanta este îndreptăţită la plata dobânzii legale, calculată la contravaloarea terenului din str. x, de a cărui folosinţă a fost lipsită, de la data încheierii contractului de schimb - 27.04.2011 şi până la achitarea efectivă a sumei.

4.2. Recursul declarat de recurentul-pârât:

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, a solicitat casarea deciziei recurate, respingerea apelului reclamantei şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român în cauză sau admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român, şi admiterea cererii de chemare în garanţie a Municipiului Braşov, după caz.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prin sentinţa civilă nr. 192/S/2018, Tribunalul Braşov a respins cererea reclamantei cu privire la rezoluţia contractului, repunerea în situaţia anterioară şi plata contravalorii terenului din str. x şi, pe cale de consecinţă, a respins şi cererea de chemare în garanţie a Municipiului Braşov, formulată, în numele Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca rămasă fără obiect (considerentul expus cu privire la acest petit fiind fără echivoc).

Întrucât apelanta reclamantă a prezentat, în apelul său, şi o critică a soluţiei de respingere a cererii de chemare în garanţie a Municipiului Braşov, pe care Ministerul Finanţelor Publice/Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a formulat-o la fond, instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei în privinţa acestui motiv de apel, deşi reclamanta avea interesul, şi, deci, şi calitatea de a menţine o poziţie procesuală pentru Municipiul Braşov.

Însă, în condiţiile în care instanţa de apel a modificat complet soluţia de fond, aceasta avea obligaţia - din oficiu - de a rejudeca fondul şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată (art. 477 C. proc. civ.).

În loc de a proceda astfel, instanţa de apel a susţinut că, în condiţiile în care soluţia pronunţată de prima instanţă nu a fost atacată de partea interesată, prin apel principal sau apel incident, soluţia este definitivă şi beneficiază astfel de autoritate de lucru judecat.

Or, acest raţionament este, cu desăvârşire, eronat, întrucât respingerea cererii de chemare în garanţie a Municipiului Braşov a avut caracter accesoriu în raport cu soluţia de respingere a cererii reclamantei.

Prin urmare, Ministerul Finanţelor Publice, pentru Statul Român, nu avea de ce să critice această soluţie, prin apel sau prin apelul incident, câtă vreme soluţia principală era una favorabilă.

Menţiunea din dispozitivul deciziei nr. 598/Ap/2019 a Curţii de Apel Braşov, conform căreia:

"Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei atacate", reprezintă o greşeală, întrucât, admiţând, rezoluţiunea contractului şi dispunând păstrarea părţii din dispoziţiile sentinţei civile nr. 192/2018, prin care tribunalul a respins cererea de chemare în garanţie, formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar AJFP Braşov, fără a fi procedat la judecarea pe fond a acesteia, ca o consecinţă a modificării în tot a soluţiei date cererii principale, s-a pronunţat o hotărâre care încălcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) sau s-a dat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).

În condiţiile în care instanţa de apel, rejudecând cauza, a înţeles să modifice, în mod esenţial, soluţia, era ţinută, în temeiul art. 477 C. proc. civ., să ia în considerare şi să reanalizeze şi cererea de chemare în garanţie, care era accesorie, în raport de partea de hotărâre modificată.

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Instanţa de apel a analizat existenţa, în speţă, a cauzei de rezoluţiune a contractului, pornind de la definiţia acestei instituţii juridice - sancţiune a nerespectării culpabile a contractului sinalagmatic de schimb imobiliar.

Însă, instanţa de apel nu a indicat care ar fi obligaţia corelativă a reclamantei, care devenea lipsită de suport, prin neîndeplinirea obligaţiei asumate de Municipiul Braşov, întrucât de esenţă, în materia schimbului imobiliar, este transmiterea reciprocă a dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare parte fiind considerată simultan, vânzător şi, respectiv, cumpărător; câtă vreme bunurile au fost preluate de către fiecare parte, s-a plătit sulta şi s-au realizat şi procedurile de publicitate imobiliară, nu s-a evidenţiat care ar mai fi obligaţiile interdependente, contractul de schimb fiind uno ictu, iar nu cu executare succesivă.

În continuare, în expunerea analizei sale asupra contractului de schimb, instanţa de apel a reţinut că "parte a contractului de schimb este Statul Român, prin Municipiul Braşov, prin primar" şi că scopul schimbului era determinat - "anume de a se construi locuinţe colective", cu un anumit regim de înălţime, conform CU.

Se impune observaţia că scopul urmărit de Municipiul Braşov, în efectuarea schimbului, era soluţionarea încurcăturii terenului notificat de reclamantă, din str. x, pe care Consiliul Local Braşov îl concesionase în anul 1994, fără a se fi asigurat, în prealabil, clarificarea situaţiei juridice a imobilului, în timp ce scopul urmărit de către reclamantă a fost acela de a valorifica terenul din str. x, prin edificarea de blocuri. Ca o primă concluzie, în mod categoric, nu se poate reţine un scop comun al părţilor la încheierea contractului, aşa cum statuează instanţa.

Instanţa de apel a reţinut că obligaţia apelantului pârât Statul Român, asumată prin Municipiul Braşov, de a o garanta pe apelanta că, pe terenul transmis, pe calea schimbului, poate edifica construcţii cu regim P+10 E, reprezintă o obligaţie esenţiala a cărei nerespectare culpabilă conduce la rezolvirea întregului contract.

În continuare, instanţa statuează asupra culpei apelantului Statului Român, fără precizarea reprezentantului în neîndeplinirea acestei obligaţii.

Aşadar, instanţa de apel stabileşte că există culpa Statului Român pentru neîndeplinirea obligaţiilor de urbanism asumate, reţinând că, prin apărările formulate, "apelantul pârât" "a invocat că neavizarea documentaţiei PUZ se datorează unei cauze străine, în sensul art. 1082 C. civ., ce nu îi este imputabilă, fiind de natură a înlătură răspunderea care îi incumbă".

În consecinţă, se impune a se observa că instanţa de apel dă semne certe de confuzie asupra cadrului procesual, expunând motive contradictorii şi incoerente, pentru a fixa culpa procesuală în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, s-a invocat aplicarea greşită chiar a dispoziţiilor art. 223 C. civ., precum şi a dispoziţiilor similare ale H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, art. 3 alin. (1) pct. 81. Potrivit acestor texte, ipoteza de reprezentare a Statului de către Ministerul Finanţelor Publice are o dublă condiţionare:

- statul să participe (să fie obligat) nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, ca subiect de drepturi şi obligaţii;

- legea să nu stabilească, în acest scop, un alt organ.

Or, în speţa de faţă, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au apreciat că participarea procesuală a Statului, în nume propriu, şi prin reprezentare de către Ministerul Finanţelor Publice se justifică prin situaţia juridică a imobilului din str. x (obiect al contractului de schimb a cărui rezoluţiune s-a cerut), anume că acesta figura, la momentul schimbului, ca proprietate tabulară a Statului Român.

Or, respectivul imobil este, ope legis, prin efectul art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, teren proprietate privată a Municipiului Braşov, acest text răsturnând prezumţia relativă instituită de înscrierea în CF, chiar şi în condiţiile Noului C. civ.

Mai mult, în acest contract de schimb, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu a participat, astfel că nu i se putea atrage, din oficiu, o calitate procesual pasivă. Nu există un mandat emis de Ministerul Finanţelor Publice pentru Municipiul Braşov sau vreo altă formă de acord pentru contractul de schimb.

Mai mult, nu există niciun temei legal care să fi impus obligaţia ca Statul Român, în nume propriu, deci prin Ministerul Finanţelor Publice, să participe la semnarea respectivului contract.

Dar, chiar şi dacă ar fi existat un astfel de temei, teza a doua a art. 223 C. civ. şi pct. 81 art. 3 din H.G. nr. 34/2009 impune cea de-a doua condiţie: ca legea să nu stabilească, în acest scop, un alt organ.

Această formulare nu trebuie înţeleasă mecanic - în sensul de a se pretinde identificarea unui text care să indice, expressis verbis, că, într-un anumit domeniu de reglementare, o autoritate/instituţie va reprezenta Statul Român, în raporturile juridice generate de aplicarea legii respective (şi, implicit, în litigii), ci trebuie interpretată prin raportare la întreaga economie a actelor normative, prin care statul a transferat parte din atribuţiile sale către alte entităţi.

Astfel, simpla înscriere în CF a dreptului de proprietate asupra unui imobil teren în favoarea statului, (înscriere datând din perioada comunistă, în care toate terenurile, cu excepţia celor proprietate a persoanelor fizice şi a cooperativelor, erau considerate proprietate de stat) reprezintă o prezumţie relativă, care va fi înlăturată, aşa cum este cazul în speţă, prin constatarea că sunt îndeplinite condiţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

Deci, calitatea procesual pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiată pe presupusul drept de proprietate al Statului asupra imobilului din str. x.

Pe de alta parte, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu a fost parte în contractul de schimb a cărui rezoluţiune/anulare se solicită, deci, nu a participat la acest raport juridic în nume propriu. O atare calitate putea fi reţinută numai dacă, la încheierea contractului, ar fi existat un mandat al Ministerului Finanţelor Publice - reprezentantul legal al Statului, în cazurile în care legea nu prevede un alt organ în acest scop.

Or, atât la fond, cât şi în apel au fost indicate actele normative, Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale şi Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii - care au transferat prerogativa de a dispune de imobilele proprietate a statului, aflate pe raza de competenţă a unităţilor administrativ - teritoriale, nesusceptibile de a face parte din domeniul public al statului, către autorităţile locale: primar, consiliu local, astfel că acestea au calitate procesuală (activă/pasivă) or, cel puţin, calitatea de a reprezenta Statul Român (proprietar tabular).

În apel, a subliniat şi faptul că primarul, ca reprezentant al entităţii deţinătoare a imobilelor naţionalizate, acţionează, în egală măsură, şi ca reprezentant al statului.

Prin urmare, în condiţiile în care nu există o obligaţie a Statului Român de a intra în raporturi juridice nemijlocite cu reclamanta şi în condiţiile în care nu a intrat în astfel de raporturi, calitatea sa procesual pasivă este exclusă.

Dacă totuşi, se stăruie în a se reţine o calitate procesual pasivă a Statului Român, prin raportare la situaţia juridică a terenului din str. x, atunci această calitate nu poate fi reţinută decât pentru opozabilitate, întrucât, aşa cum susţin temeiurile de drept substanţial, autorităţile locale au capacitatea integrală de a gestiona patrimoniul din raza lor administrativă, inclusiv cu privire la imobilele proprietate tabulară a statului, cu excepţia celor aflate în domeniul public al statului.

Consecinţa ipotezei calităţii procesual pasive, justificată numai pentru opozabilitate, este aceea că nu poate conduce la atragerea culpei Statului Român şi nici căderea sa în pretenţii.

În pronunţarea deciziei criticate, instanţa de apel a interpretat greşit normele de drept material referitoare la obligaţiile în materie de urbanism, conţinute în Legea nr. 50/1991, cu consecinţa reţinerii, în sarcina statului, a culpei pentru neîndeplinirea obligaţiei de garanţie, asumată în contractul de schimb imobiliar nr. 1040/2011.

Or, fără putinţa de tăgadă, numai Municipiul Braşov avea aceste obligaţii, iar în situaţia în care instanţa de apel ar fi constatat, ca şi instanţa de fond, greşita stabilire, de către reclamantă, a cadrului procesual, prin omisiunea de a chema în judecată şi Municipiul Braşov, în nume propriu, soluţia care se impunea de la sine era păstrarea soluţiei de fond.

Obiectul litigiului nu are nicio legătură cu proprietarul tabular iniţial al terenului din str. x - Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - ci are legătura strict numai cu Municipiul Braşov, cel care a pus la dispoziţie - prin hotărâre a Consiliului Local - terenul respectiv, asumându-şi, în acelaşi timp, şi obligaţiile în legătură cu caracterul construibil al terenului.

Conţinutul obligaţiei de garanţie a fost circumstanţiat diferit de cele două instanţe, instanţa de apel interpretând, în mod greşit, normele de drept material care reglementează fazele şi responsabilităţile pe traseul elaborării şi aprobării PUZ.

Concluzia este aceea că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu a participat la încheierea contractului de schimb şi nu a asumat nicio obligaţie referitoare la situaţia şi parametrii urbanistici ai imobilului situat pe str. x, întrucât nu deţinea nicio abilitare legală în acest sens şi, chiar dacă ar fi acordat un mandat pentru garanţia asumată în contract, acesta ar fi fost nul, întrucât ar fi încălcat competenţele exclusive ale altor autorităţi.

5. Apărările formulate în cauză:

La data de 7 octombrie 2019, recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă.

La 17 octombrie 2019, Municipiul Braşov, prin primar, a formulat întâmpinare comună la cele două recursuri declarate în cauză, solicitând respingerea recursului formulat de reclamanta A.; respingerea, în parte, a recursului formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, cu referire la soluţiile privitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual-pasive a Statului Român, admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român, şi la cererea de chemare în garanţie a Municipiului Braşov.

De asemenea, a solicitat admiterea, în parte, a recursului formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în sensul casării, în parte, a hotărârii recurate, prin care instanţa de apel a dispus rezoluţiunea contractului de schimb imobiliar, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata către reclamantă a sumei de 2771 euro, echivalentul în RON la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale, calculate de la data efectuării plăţii şi până la data achitării sale efective, reprezentând contravaloarea sultei achitate, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, în aceste limite.

La 21 octombrie 2019, reclamanta A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, cu cheltuieli de judecată.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 492 C. proc. civ.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 6 mai 2020, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, împotriva deciziei civile nr. 598/Ap din 07 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 17 iunie 2020, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale relevante, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, urmează a fi analizat cu precădere, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., pentru că acesta conţine critici referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru acest pârât.

Sub un prim aspect, trebuie reţinut că, prin demersul judiciar iniţiat în cauză, reclamanta A. a solicitat, în principal, instanţei, ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Municipiul Braşov, prin primar, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să se dispună rezoluţiunea contractului de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011 de BNP B. -C. - D..

Prin încheierea de şedinţă de la termenul din data de 17.09.2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a municipiului Braşov, pentru pârâtul Statul Român; a fost respinsă excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice pentru pârâtul Statul Român.

Soluţia primei instanţe, privind dezlegarea acestor excepţii procesuale, a fost validată de instanţa de apel care, admiţând în parte cererea, astfel cum a fost formulată şi completată, a dispus rezoluţiunea contractului de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011; repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul revenirii la situaţia anterioară de CF a imobilelor terenuri obiect al contractului; obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata, în favoarea apelantei reclamante, a sumei de 2.771 euro, echivalentul în RON, la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale, calculate de la data efectuării plăţii şi până la data achitării sale efective, reprezentând contravaloarea sultei achitate.

A reţinut instanţa de apel că, potrivit legislaţiei în vigoare, nu există nicio normă legală care să îi confere unităţii administrativ - teritoriale calitatea de reprezentant al Statului Român, în cadrul litigiului cu un astfel de obiect.

Totodată, calitatea Municipiului Braşov de proprietar extratabular, în baza Legii nr. 213/1998, asupra imobilului teren de pe strada x din municipiul Braşov, care a făcut obiectul contractului de schimb, nu îi poate conferi acestuia, prin ea însăşi, calitatea de reprezentant al apelantului pârât Statul Român, în calitatea acestuia din urmă de proprietar tabular al aceluiaşi teren, conform înscrierii din cartea funciară.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român, instanţa de apel a reţinut că Statul Român figura, anterior încheierii contractului de schimb în litigiu, ca fiind proprietar al imobilului teren intravilan situat pe strada x din municipiul Braşov, de la A1, conform înscrierii de la B1 din CF x Braşov.

Or, având în vedere această situaţie de carte funciară, faptul că, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, sub aspectul intabulării dreptului de proprietate al părţilor în CF şi faţă de principiul relativităţii înscrierii, în mod corect prima instanţă a reţinut că apelantul pârât are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, pentru apelantului pârât Statul Român, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, această instituţie are ca atribuţie, printre altele, pe aceea de a reprezenta statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.

Or, în condiţiile în care, în cauză, faţă de legea aplicabilă, nu este stabilit un alt organ/altă instituţie abilitată să reprezinte Statul Român, sunt aplicabile dispoziţiile amintite, aşa încât Ministerul Finanţelor Publice are calitatea de reprezentant legal al acestuia. Totodată, în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 223 alin. (1) C. civ., în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.

În aprecierea relativă la justeţea raţionamentului astfel adoptat, se impune a fi observat faptul că, prin contractul de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011, Statul Român, prin Municipiul Braşov, a transmis reclamantei, în baza H.C.L. nr. 800/26.11.2010, cu titlu de schimb, imobilul situat în Braşov, str. x, înscris în CF nr. x Braşov, sub nr. cad. x, compus din teren cu categoria de folosinţă curţi-construcţii în suprafaţă de 9130 mp şi a garantat reclamanta pentru orice evicţiune totală sau parţială, conform art. 1337 C. civ.

Totodată, Statul Român, prin Municipiul Braşov a garantat reclamantei că, pe terenul transmis prin actul de schimb, poate edifica construcţii-locuinţe colective înalte, cu P+5E-P+10E, conform certificatului de urbanism nr. x/01.03.2011, eliberat de Primăria Braşov, obligaţie asumată pe o perioadă de maxim 5 ani de la semnarea contractului, aşadar până la data de 27.04.2016.

Din examinarea acestui act juridic, rezultă că părţile contractului au fost A. şi Statul Român, prin Municipiul Braşov, prin primar, în calitate de copermutanţi. În acelaşi sens, în cuprinsul clauzelor contractelor, se menţionează că Municipiul Braşov dobândeşte, cu titlu de schimb, de la copermutanta sa, dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea sa, situat în Municipiul Braşov, înscris în CF x - Braşov, CF vechi nr. x, sub nr. cadastral x, nr. top xb/2, compus din teren, având categoria de folosinţă curţi, construcţii în suprafaţă de 5.812 mp.

În conformitate cu art. 1270 C. civ. care reglementează efectele între părţi şi forţa obligatorie a contractului şi reia vechile dispoziţii ale art. 969 C. civ., contractele valabil încheiate au putere de lege între părţile contractante.

Tot astfel, în considerarea art. 1280 C. civ. (fostul art. 973 C. civ.), care consacră relativitatea efectelor contractului, contractele produc efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Or, câtă vreme, parte a contractului de schimb menţionat, a fost Statul Român, prin Municipiul Braşov, iar efectele acestui contract s-au produs exclusiv în patrimoniul Municipiului Braşov, neexistând un raport juridic contractual între Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, şi reclamantă, ci exclusiv între Statul Român, prin Municipiul Braşov şi aceasta din urmă, nu se poate reţine că examinarea culpei în executarea obligaţiilor contractuale se poate face în persoana Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, cum, în mod nelegal, a apreciat instanţa de apel.

În ceea ce priveşte dezlegarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de recurs apreciază că au fost nelegal interpretate şi aplicate dispoziţiile care guvernează această materie, atunci când s-a stabilit că reprezentarea Statului Român, în prezenta cauză, ar trebui realizată prin Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, prin art. 223 C. civ., legiuitorul statuează că:

"în raporturile civile în care se prezintă în mod nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens", aceste dispoziţii fiind aplicabile "în mod corespunzător şi unităţilor administrativ-teritoriale care participă la raporturile civile în nume propriu, prin organele prevăzute de lege".

Regula reprezentativităţii prevăzută pentru statul român se aplică, în mod corespunzător, şi unităţilor administrativ - teritoriale care participă la raporturile civile în nume propriu.

În art. 224 alin. (1) C. civ., se menţionează limitele răspunderii civile a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv "dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice care sunt persoane juridice şi niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligaţiile statului".

Art. 224 alin. (2) C. civ. dispune că dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi "unităţilor administrativ-teritoriale care nu răspund decât în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea acestora atunci când acestea au personalitate juridică".

Astfel, Noul C. civ. reglementează expressis verbis sfera răspunderii, instituţiile şi organele chemate să răspundă din punct de vedere civil, limitele şi cazurile în care funcţionează răspunderea subsidiară ori personală a statului ori a unităţilor menţionate supra, prin organele sale.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale, rezultă că art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, respectiv felul în care statul, ca persoană juridică, participă în raporturi în care este subiect de drepturi şi obligaţii vizează modalitatea în care se realizează reprezentarea în general, atât în faţa instanţelor de judecată, în raporturile de drept procesual, cât şi în calitate de participant la alte raporturi juridice.

Aceste norme cu caracter general sunt reiterate prin dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, care statuează că, în litigiile referitoare la proprietatea publică, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.

În consecinţă, o asemenea reprezentare a Statului Român de către Ministerul Finanţelor Publice, se realizează atunci când legea nu stabileşte anume alte organe în acest scop sau când statul participă în mod nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, în raporturile civile.

Este motivul pentru care, atunci când, raportat la circumstanţele particulare ale cauzei sau atunci când există o normă specială care stabileşte că reprezentarea statului se face prin intermediul altui organ, reprezentarea Statului Român nu se realizează prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice.

Or, în cauza dedusă judecăţii, astfel cum rezultă din contractul de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011, Statul Român a fost reprezentat, la încheierea contractului de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011, de Municipiul Braşov, prin primar, iar Statul Român nu a participat în mod nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii, la raportul juridic născut din încheierea acestui act juridic.

Astfel, aplicând principiile ce decurg din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale enunţate la circumstanţele factuale particulare, instanţa de recurs apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privind reprezentarea Statului Român, cu implicaţii asupra legitimării procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, care au avut drept efect nesocotirea cadrului judecăţii, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, cum cadrul procesual sub aspect subiectiv nu a fost legal fixat în cauza dedusă judecăţii, cu consecinţe pe planul reprezentării şi legitimării procesuale pasive, se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Acest motiv peremptoriu face imposibilă examinarea motivelor de recurs prin care se critică greşita soluţionare a fondului raporturilor juridice dintre părţile litigante şi atrage, exclusiv din considerente procedurale de judecată unitară a cauzei, admiterea şi a recursului formulat de reclamanta A..

În rejudecare, instanţa de apel va lua în considerare ansamblul argumentelor formulate prin recursurile declarate în cauză şi apărările părţilor care nu s-au mai impus a fi examinate la acest moment procesual.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, împotriva deciziei civile nr. 2598/Ap din 7 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă; va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, împotriva deciziei civile nr. 2598/Ap din 7 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 iulie 2020.