Perempted appeal upheld; further appeal annulled as late and lacking cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 221 din 24 octombrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a constatat perimat apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 310/PI/06.03.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul-reclamant A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În dezvoltarea recursului, recurentul-reclamant a solicitat instanţei casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, arătând că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., fără a invoca incidenţa vreunuia dintre cazurile de casare, expres şi limitativ, prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 29 noiembrie 2019 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimatul-pârât Penitenciarul Timişoara invocat excepţia tardivităţii, arătând că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 421 C. proc. civ., precum şi excepţia nulităţii recursului, invocând că recursul nu a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 490 C. proc. civ., şi că nu este motivat, iar susţinerea aplicării eronate a art. 416 alin. (1) C. proc. civ. nu constituie o motivare a recursului.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 29 lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, însă nu este declarat în termenul prevăzut de art. 421 C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia tardivităţii recursului reţinută prin raport, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare.

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiaşi articol, se prevede expres că, atunci când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.

În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia nr. 221 a fost pronunţată la data de 24 octombrie 2019, dată de la care care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., referitor la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la data de 30 octombrie 2019.

Cererea de recurs a fost formulată la data de 15 noiembrie 2019, potrivit menţiunii de pe plicul aflat la dosarul de recurs.

Având în vedere dispoziţiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., menţionate anterior, referitoare la termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea, Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză a fost formulat cu depăşirea termenului legal.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

În raport de cele prezentate, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a recursului a fost depăşit, Înalta Curte, în temeiul art. 185 alin. (1) ocorborat cu art. 421 alin. (2) C. proc. civ., constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este tardiv formulat.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs depusă direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurentul a nesocotit prevederile art. 490 alin. (1) care prevăd că recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii, cu toate că instanţa a menţionat, în partea finală a dispozitivului deciziei recurate, cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (3) C. proc. civ., că recursul se va depune la Curtea de Apel Timişoara.

Cerinţa depunerii recursului la instanţa a cărei hotărâre se atacă este una extrinsecă actului de procedură constând în cererea de recurs, aşa încât sancţiunea nulităţii intervine necondiţionat de existenţa unei vătămări, potrivit art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină, nefiind respectate dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care dispun în sensul că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

În cauză, prin decizia civilă nr. 221 din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-a constatat perimat apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 310/PI/06.03.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017, reţinându-se că de la data suspendării pricinii (14.02.2019), cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părţilor, sens în care sunt întrunite condiţiile pentru a opera perimarea.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat instanţei casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, care a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., fără a aduce argumente de nelegalitate cu privire la soluţia pronunţată şi fără a invoca incidenţa vreunuia dintre cazurile de casare, expres şi limitativ, prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat; iar pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Referitor la critica recurentului că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte arată că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu numai că nu este încadrat în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul legal menţionat.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 221 din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 221 din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 iulie 2020.