Judicial error compensation claims barred from cassation appeal; finality of appellate judgment under two-grade jurisdiction regime

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2020

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2018, pe rolul Tribunalului Arad, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, la repararea pagubelor materiale în sumă de 6670,30 Euro şi la plata daunelor morale în sumă de 800.000 Euro, susţinând că a fost prejudiciat ca urmare a faptului că a fost privat de libertate, în temeiul unui mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, în baza unor hotărâri judecătoreşti, care ulterior au fost desfiinţate pe calea revizuirii, prin restituirea cauzei la parchet şi finalizarea dosarului penal cu o soluţie de clasare.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea de dispoziţiile art. 538 C. proc. pen., art. 5 pct. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 şi art. 23 din Constituţia României.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 257 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect despăgubiri - erori judiciare şi a dispus obligarea Statului Român să plătească reclamantului suma de 32.170 euro, daune morale, şi suma de 4.357,75 euro, daune materiale.

3. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă:

Prin decizia civilă nr. 172 din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelurile formulate de reclamantul A., de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei civile nr. 257 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2018.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâtul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 09 decembrie 2019 şi a fost repartizată aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 10.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că hotărârea recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind pronunţată de curtea de apel într-o cauză având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

Completul de filtru nr. 10, prin rezoluţia din data de 13 aprilie 2020, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor pentru formularea punctelor de vedere, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat reclamantului la 24 aprilie 2020, intimatului Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la 24 aprilie 2020 şi pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad la 4 mai 2020 .

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:

Analizând recursurile în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, prin demersul judiciar iniţiat, reclamantul A. a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei cereri având ca obiect "reparare prejudiciu cauzat prin erori judiciare", întemeiate pe dispoziţiile art. 538 C. proc. pen.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Conform art. 483 alin. (2) din acelaşi act normativ, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei de fond, respectiv 15 iunie 2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care a fost prorogat succesiv prin O.U.G. nr. 62/2015 şi ale O.U.G. nr. 95/2016, până la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus evocate, se constată că pentru litigiile având ca obiect cereri privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, au fost instituite două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În cauză, decizia civilă nr. 172 din 11 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă este definitivă, motiv pentru care împotriva acesteia nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

În ceea ce priveşte menţionarea de către instanţa de apel în cuprinsul dispozitivului deciziei recurate a căii de atac a recursului, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Prin urmare, menţiunea greşită din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de către părţi, nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale, în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

În raport de cele anterior constatate şi de dispoziţiile legale evocate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva deciziei nr. 172 din 11 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva deciziei nr. 172 din 11 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca inadmisibile.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 iulie 2020.