Conflict of jurisdiction over minor's domicile: de facto residence versus judicially established domicile for territorial competence of family courts

Şedinţa publică din data de 01 iulie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07 februarie 2020, pe rolul Judecătoriei Găeşti, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. şi Primăria Comunei Crângurile, solicitând, pe cale de ordonanţă preşedinţială, stabilirea provizorie a domiciliului minorei C. la domiciliul său şi suplinirea acordului pârâtei pentru ca minora să fie înscrisă la o grădiniţă din proximitatea domiciliului reclamantului.

Reclamantul a arătat că introdus acţiune pe calea dreptului comun având ca obiect stabilirea domiciliului minorei la acesta şi îşi întemeiază urgenţa măsurii provizorii solicitate pe faptul că pârâta exercită presiuni de natură a aduce atingere atât interesului superior al minorei, cât şi psihicului acesteia, prin încercarea de a executa silit hotărârea de divorţ prin care s-a stabilit domiciliul minorei la pârâtă.

A mai arătat reclamantul că prin sentinţa civilă nr. 4438/2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1491/2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost desfăcută căsătoria încheiată de părţi, dispunându-se exercitarea în comun a autorităţii părinteşti asupra minorei C. şi stabilirea locuinţei minorei la mamă.

Reclamantul a susţinut că, în prezent, minora locuieşte, în fapt, la domiciliul său, aceasta exprimându-şi în mod expres refuzul de a locui cu pârâta, atât în faţa executorului judecătoresc, cât şi în faţa reprezentanţilor DGASPC Dâmboviţa cu ocazia şedinţelor de consiliere.

Prin sentinţa civilă nr. 234 din data de 3 martie 2020, Judecătoria Găeşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are reşedinţa persoana ocrotită; această prevedere are caracter de normă specială faţă de dispoziţiile generale ale art. 107 C. proc. civ. care prevăd că cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului

A mai reţinut instanţa că, în cauză, persoana ocrotită este minora C., care are locuinţa stabilită la mamă prin sentinţa civilă nr. 4438/2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1491A/2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti; cu toate acestea, minora locuieşte în continuare cu tatăl reclamant, împotriva voinţei mamei pârâte.

Având în vedere că locuinţa minorei a fost stabilită la domiciliul mamei, printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, această instanţă a apreciat că nu prezintă interes adresa la care minorul locuia în fapt la data înregistrării cererii de chemare în judecată, câtă vreme nu a existat un acord al părinţilor în acest sens şi nici încuviinţarea vreunei instanţe.

Concluzionând, această instanţă a reţinut că pârâta B. are domiciliul în Bucureşti, şi, având în vedere decizia nr. 1851/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dat o interpretare sintagmei "domiciliul persoanei ocrotite", a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, ca fiind instanţa de tutelă în circumscripţia căreia se află domiciliul minorei.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3798 din 12 martie 2020, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din acelaşi act normativ, care dispun în sensul că:

"Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită", stabilind astfel o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul minorului.

În ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei ocrotite, această instanţă a apreciat că textul de lege are în vedere domiciliul sau reşedinţa de fapt, dacă aceasta are caracter de stabilitate, nu face distincţie cu privire la modul de stabilire a locuinţei şi nici nu impune vreo condiţie în această privinţă, fiind irelevant dacă locuinţa a fost stabilită pe cale judiciară, amiabilă, sau este o stare impusă de realitatea socială.

S-a apreciat că singurul aspect care este relevant si care poate fi supus interpretării este cel legat de stabilitatea locuinţei efective, iar, în speţă, nu este necesară o analiză a acestui criteriu, fiind evident că minora locuieşte cu caracter de stabilitate la tată de peste doi ani şi este înscrisă la cursurile grădiniţei din localitate, fiind integrată în mediul social respectiv.

A mai reţinut instanţa că nu prezintă nicio utilitate practică analizarea cauzei din perspectiva domiciliului stabilit anterior de instanţă, dimpotrivă acest aspect face dificilă şi anevoioasă administrarea cauzei, conducând la prelungirea duratei de soluţionare.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâtele B. şi Primăria Comunei Crângurile, prin care s-a solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, stabilirea provizorie a domiciliului minorei C. la domiciliul reclamantului şi suplinirea acordului pârâtei pentru ca minora să fie înscrisă la o grădiniţă din proximitatea domiciliului reclamantului.

Potrivit art. 998 C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială este instanţa care este competentă să se pronunţe, în primă instanţă, asupra fondului dreptului.

În speţă, reclamantul a învederat că a solicitat stabilirea domiciliului minorei şi pe calea dreptului comun, în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Găeşti.

Prin sentinţa civilă nr. 188 din 26 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Găeşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Din verificările efectuate în sistemul de evidenţă informatizată a dosarelor, Înalta Curte constată că dosarul nr. x/2019 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, având termen de judecată la 28 iulie 2020; prin urmare, această instanţă nu s-a pronunţat, încă, cu privire la competenţa teritorială în soluţionarea cererii de stabilire a domiciliului minorei C. la tată.

Având în vedere obiectul litigiului şi stadiul procesual al dosarului nr. x/2019, în care s-a solicitat stabilirea domiciliului minorului pe calea dreptului comun, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 106 alin. (1) C. civ. care prevăd că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, precum şi pe cele ale art. 107 din acelaşi act normativ care dispun în sensul că:

"Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. prevede că:

"cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

În speţă, instanţele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cu toate acestea, conflictul negativ de competenţă intervenit a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei "domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite" de către instanţele ce şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionarea a cererii de ordonanţă preşedinţială.

Potrivit art. 496 alin. (1) - (4) C. civ., "(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Noţiunea de domiciliu sau reşedinţă a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situaţii ce interesează obiectul cererilor adresate instanţei de tutelă şi de familie.

Pentru locuinţa copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reşedinţa părinţilor săi, fie al amândurora, dacă minorul locuieşte cu ambii (art. 496 alin. (1) C. civ.), fie al părintelui la care i s-a stabilit locuinţa prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi familie, prin hotărâre judecătorească.

În situaţia de faţă, prin sentinţa civilă nr. 4438 din 13 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1491/2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, locuinţa minorei C. a fost stabilită la domiciliul mamei, în municipiul Bucureşti.

Înalta Curte reţine că, deşi domiciliul minorei a fost stabilit, prin hotărâre judecătorească, la mamă, din luna septembrie 2017, aceasta locuieşte, în fapt, cu caracter de continuitate, la domiciliul reclamantului, potrivit raportului de anchetă socială aflat la dosarul Judecătoriei Găeşti.

În acelaşi sens, se poate reţine că procedura de executare silită demarată de mamă pentru a-i fi înapoiată minora nu a fost încă finalizată, ceea ce nu face decât să confirme că, în prezent, deşi domiciliul legal al minorei este stabilit la mamă, în fapt, minora C. locuieşte de o lungă perioadă de timp la pârât.

Referitor la decizia nr. 1851/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi reţinută de Judecătoria Găeşti în susţinerea soluţiei pronunţate, prin care s-a dat o interpretare sintagmei "domiciliul persoanei ocrotite", Înalta Curte constată că nu se poate reţine identitate de situaţii de fapt, câtă vreme, în dosarul soluţionat prin această decizie, minora locuia efectiv la mamă, nefiind furnizate elemente de fapt din care să rezulte intervalul de timp scurs de la data preluării de către tată; în prezenta cauză, minora locuieşte la tată de aproximativ trei ani, ca o consecinţă a faptului că nu s-a reuşit punerea în executare a hotărârii judecătoreşti prin care domiciliul minorei a fost stabilit la mamă.

Având în vedere că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, minora locuieşte, în mod statornic, împreună cu tatăl său în comuna Crângurile, sat Crângurile de Jos nr. 172, judeţul Dâmboviţa, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Găeşti, Înalta Curte, având în vedere dipoziţiile art. 114 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Găeşti, scopul reglementării acestei norme de competenţă fiind în acord cu principiul ocrotirii interesului superior al minorului.

În raport de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. şi Primăria Comunei Crângurile, având ca obiect "ordonantă presedinţială - stabilire provizorie domiciliu minor", în favoarea Judecătoriei Găeşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. şi Primăria Comunei Crângurile, având ca obiect "ordonanţă presedinţială - stabilire domiciliu minor", în favoarea Judecătoriei Găeşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 iulie 2020.