Territorial competence for divorce litigation: application of exclusive jurisdiction rules based on the last common marital residence.

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 27 septembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, în temeiul art. 259 alin. (6) C. civ. exercitarea de ambii părinţi a autorităţii părinteşti pentru minorii C., D. şi E., în temeiul art. 397 alin. (1) C. civ. stabilirea domiciliului minorilor la tatăl reclamant, în temeiul art. 400 C. civ. stabilirea contribuţiei pârâtei la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a celor trei minori, în raport de venitul minim pe economie, în temeiul art. 402 C. civ. reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de F., în temeiul art. 383 alin. (3) C. civ.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, din căsătoria încheiată cu pârâta B. la 6 februarie 2008, au rezultat trei copii minori, C., D. şi E. de care este puternic ataşat sufleteşte şi cărora le poate asigura o bună creştere şi dezvoltare.

Mai arată că pârâta a părăsit domiciliul comun al soţilor din comuna Năeni, sat Tudorocheşti, jud. Buzău, relaţiile dintre soţi fiind grav şi iremediabil vătămate.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului, exercitarea autorităţii părinteşti în comun, locuinţa minorilor C. şi D. să fie stabilită la tată, locuinţa minorului E. să fie stabilită la mamă, reluarea numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, iar, în subsidiar, a solicitat legături personale cu minorii conform programului indicat.

La 21 mai 2020, reclamantul-pârât a depus precizare prin care a arătat că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în comuna Năeni, jud. Buzău, iar acesta nu a locuit niciodată la o altă adresă decât cea pe care o are în prezent, respectiv comuna Năeni, jud. Buzău.

Prin sentinţa civilă nr. 189 din 23 ianuarie 2020, Judecătoria Buzău, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în comuna Năeni, jud. Buzău, însă pârâta B. locuieşte de aproximativ doi ani în Drobeta Turnu Severin, astfel cum rezultă din susţinerile acesteia, coroborate cu menţiunile din referatul de anchetă socială efectuat la locuinţa acesteia, iar reclamantul locuieşte în judeţul Botoşani de aproximativ un an, conform celor menţionate în referatul de anchetă socială.

S-a mai reţinut că, în materie de divorţ, competenţa teritorială este absolută, fiind reglementată de norme de ordine publică, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ., coroborate cu art. 129 C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. şi observând că ultimul domiciliul al soţilor a fost în comuna Năeni, jud. Buzău, însă în prezent niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia Judecătoriei Buzău, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 915 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Învestită prin declinare, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunţat sentinţa civilă nr. 479 din 22 mai 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

S-a reţinut în motivare că domiciliul reclamantului este în comuna Năeni, jud. Buzău, având în vedere menţiunea privind domiciliul din cuprinsul cărţii de identitate a acestuia, susţinerile proprii ale reclamantului-pârât din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi al precizării depuse la dosarul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la 21 mai 2020, precum şi dispoziţiile art. 87,89 şi 91 din C. civ.. A fost înlăturată declaraţia mamei reclamantului-pârât, reţinută în referatul de anchetă socială, conform căreia, la data efectuării achetei, reclamantul A. locuia, fără forme legale, într-o localitate din jud. Botoşani, motivat de faptul că dovada intenţiei de stabilire sau de schimbare a domiciliului trebuie să provină de la persoana în cauză, conform art. 89 alin. (2) şi (3) C. civ.

S-a apreciat că nu este incidentă nici situaţia prevăzută de art. 91 alin. (3) C. civ., în care reclamantul-pârât ar putea avea o altă locuinţă decât cea din cartea de identitate, care să îi fie opozabilă pârâtei-reclamante, având în vedere că aceasta din urmă a precizat în faţa Judecătoriei Drobeta Turnu Severin că nu cunoaşte dacă reclamantul-pârât mai locuieşte la ultimul domiciliu comun, iar prin cererea reconvenţională depusă la Judecătoria Buzău a solicitat stabilirea locuinţei minorilor C. şi D. la locuinţa tatălui din comuna Năeni, jud. Buzău.

În raport de situaţia de fapt reţinută, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat că Judecătoriei Buzău îi aparţine competenţa de soluţionare a cauzei, ca instanţă în circumscripţia căreia se află ultimul domiciliu comun al soţilor.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 27 septembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, în temeiul art. 259 alin. (6) C. civ. exercitarea de ambii părinţi a autorităţii părinteşti pentru minorii C., D. şi E., în temeiul art. 397 alin. (1) C. civ. stabilirea domiciliului minorilor la tatăl reclamant, în temeiul art. 400 C. civ. stabilirea contribuţiei pârâtei la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a celor trei minori, în raport de venitul minim pe economie, în temeiul art. 402 C. civ. reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de F., în temeiul art. 383 alin. (3) C. civ.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, în cazul în care cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia instanţei de la această locuinţă, iar dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Aşadar, în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, două condiţii, respectiv ca cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

În speţă, instanţele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie se află ultimul domiciliu comun al părţilor.

Conflictul negativ de competenţă a fost determinat de aprecierile diferite, de către instanţele aflate în conflict, a locuinţei părţilor litigante.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă de instanţă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul arată că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în comuna Năeni, jud. Buzău, iar domiciliul acestuia este, în continuare, la aceeaşi adresă, aspect confirmat de menţiunile din cartea de identitate anexată cererii. Aceeaşi susţinere a fost reluată prin cererea precizatoare depusă la 21 mai 2020, în dosarul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

De asemenea, potrivit susţinerilor pârâtei-reclamante, consemnate în practicaua sentinţei pronunţate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în comuna Năeni, jud. Buzău, însă nu cunoaşte dacă reclamantul-pârât mai locuieşte la această adresă. Prin cererea reconvenţională depusă la Judecătoria Buzău, pârâta-reclamantă a solicitat stabilirea locuinţei minorilor C. şi D. la locuinţa tatălui din comuna Năeni, jud. Buzău.

Raportat la situaţia de fapt reţinută, se constată că reclamantul-pârât a continuat să locuiască la adresa ultimului domiciliu comun din comuna Năeni, aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Buzău, iar învestirea acestei instanţe s-a realizat cu respectarea normelor de competenţă în vigoare la data începerii procesului.

Faţă de cele anterior arătate, constatând că la data sesizării instanţei, reclamantul A. avea domiciliul în jud. Buzău, Înalta Curte reţine că în prezentul litigiu sunt incidente dispoziţiile art. 915 alin. (1), teza I C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.