Appeal against peremption of recourse declared inadmissible; prior peremption decision stands final.

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin decizia civilă nr. 92/R/2020 din 11 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost admisă excepţia perimării şi s-a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurentul-pârât A. împotriva decizei civile nr. 442/A din 10 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în dosar nr. x/2013.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurentul-pârât A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 mai 2020.

La termenul de judecată din 25 iunie 2020, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.

Examinând recursul în raport de excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 253 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare.

Aceste text legal este situat în Titlul III al C. proc. civ. care vizează procedura înaintea primei instanţe.

Potrivit art. 298 şi art. 316 C. proc. civ., dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, iar cele privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice dispoziţiilor care reglementează cele două căi de atac.

Conform art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

În speţă, calea de atac a recursului a fost exercitată împotriva unei decizii de perimare pronunţate într-un dosar având ca obiect recursul formulat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 442/A din 10 decembrie 2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Din interpretarea textelor procedurale mai sus menţionate, rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar al acestei căi de atac, fiind pronunţată într-un dosar de recurs, deci irevocabilă conform art. 377 alin. (2), pct. 4 C. proc. civ.

Se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor obligaţia îndeplinirii actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Împrejurarea că, în art. 253 alin. (2) C. proc. civ., se menţionează că "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului", nu poate fi înţeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac şi decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării.

Aceasta, întrucât intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului, după ce hotărârea a devenit irevocabilă fiind, astfel, epuizat dreptul de a exercita recurs.

Textul de lege anterior menţionat, la data când a fost introdus în C. proc. civ., a urmărit numai să desfiinţeze apelul împotriva hotărârilor date în perimare, iar nu să deschidă posibilitatea exercitării recursului împotriva unei hotărâri irevocabile, cum este în cauza de faţă.

Perimarea este un simplu incident în judecarea cauzei, incident care se rezolvă în cursul judecăţii pe cale de excepţie, astfel că nu se poate admite ca pentru hotărârea prin care se rezolvă acest incident să existe o cale de atac pe care legea nu o îngăduie cu privire la hotărârea asupra fondului.

La aceeaşi concluzie conduce şi coroborarea dispoziţiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.

Astfel spus, hotărârea pronunţată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă şi hotărârea care s-ar fi pronunţat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul urmează soarta principalului "accesorium sequitur principale").

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia nr. 92/R din 11 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

În consecinţă, recursul formulat în cauză fiind inadmisibil, Înalta Curte urmează a-l respinge în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 92/R din 11 martie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.