Divorce case assigned to claimant’s local court after split jurisdiction rulings over defendant’s foreign residence.

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2020

asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la 18 iulie 2018, A. a solicitat, în contradictoriu cu B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 22 mai 1998 din culpa exclusivă a pârâtei, revenirea acesteia la numele anterior, exercitarea autorităţii părinteşti în comun asupra celor doi minori, stabilirea locuinţei minorului C. la reclamant, în comuna Rastoaca, sat Rastoaca, judeţul Vrancea, stabilirea locuinţei minorului D. la pârâtă, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere pentru C. şi stabilirea pensiei de întreţinere datorată de reclamant pentru D..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 914 şi următ. C. proc. civ., art. 373 lit. b), art. 379, art. 382 şi următ. C. civ.

Prin sentinţa nr. 1067 din 20 februarie 2019, Judecătoria Focşani, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială în cauza având ca obiect divorţ. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

S-a reţinut, aşa cum rezultă din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, din rapoartele de anchetă psihosocială şi faţă de susţinerile reclamantei de la termenul de judecată din 6 februarie 2019, că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Italia şi că la data introducerii acţiunii, domiciliul pârâtei este în Italia, iar al reclamantului în comuna Rastoaca.

Întrucât ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Italia, însă nu s-a putut stabili dacă în prezent pârâta mai locuieşte sau nu pe raza respectivului domiciliu, instanţa a constatat că nu este aplicabil alin. (1) al art. 915 C. proc. civ., devenind incidente dispoziţiile art. 1072 din cod.

Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 1223 din 18 februarie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect divorţ, în favoarea Judecătoriei Focşani. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului.

S-a observat că fiind implicat în discuţia referitoare la competenţa instanţei, din perspectiva ultimei locuinţe comune a soţilor, un stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente în cauză prevederile Regulamentului nr. 2201/2003 şi cele ale art. 1072 C. proc. civ.

Instanţa a constatat însă că, raportat la datele speţei, nu se poate aprecia că nu este posibilă stabilirea competenţei teritoriale, în mod obiectiv, din moment ce se cunoaşte locuinţa actuală a reclamantului pe teritoriul României, fiind aplicabile dispoziţiile art. 915 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Acţiunea care a determinat desesizările reciproce ale instanţelor are ca obiect o cerere de divorţ, cu element de extraneitate, în sensul că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Italia.

Se observă că instanţele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin circumstanţiere la domiciliul părţilor.

Astfel, norma de competenţă în materia divorţului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. În teza a doua a menţionatului articol se prevede că în situaţia în care soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află ultima locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Aşa cum rezultă din norma de drept menţionată, regula generală în materie de divorţ este aceea că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea este cea în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, şi anume: cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

În speţă, însă, ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Italia, iar în prezent, domiciliul pârâtei, potrivit anchetei psihosociale din 21 ianuarie 2019 este tot în Italia.

În ceea ce-l priveşte pe reclamant, după cum reiese chiar din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aceasta locuieşte în comuna Rastoaca, sat Rastoaca, judeţul Vrancea.

Ca atare, văzând că locuinţa pârâtei nu se află în ţară, iar instanţele române sunt competente internaţional să soluţioneze cauza, potrivit art. 1081 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi art. 3 alin. (1) din Regulamentul CE 2201/2003, în speţă, devine incidentă ultima teză a art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia "când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul".

Pe cale de consecinţă, constatând că la data sesizării instanţei reclamantul avea locuinţa în localitatea Rastoaca, judeţul Vrancea, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei din circumscripţia acesteia, şi anume Judecătoria Focşani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.