Restitution claim rejected for lack of passive standing; appeal on merits dismissed

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2020

asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 28 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea pârâtei la achitarea sumei de 256.428 RON, cu titlu de despăgubiri, stabilită prin hotărârea nr. 159 din 15 februarie 2007, emisă de Comisia Judeţeană Constanţa, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective.

Prin încheierea nr. 16 din 29 ianuarie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ., a dispus trimiterea dosarului, la secţia I civilă a aceluiaşi tribunal, spre competentă soluţionare.

2. Sentinţa tribunalului

Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 1103 din 24 aprilie 2019, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. A respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin decizia nr. 130/C din 7 noiembrie 2019, prin care s-a respins apelul reclamantei împotriva sentinţei tribunalului, ca nefondat.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., apreciind că hotărârea pronunţată de instanţa de apel, care consacră soluţia primei instanţe, este criticabilă sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în condiţiile în care, în realitate, conform probatoriului de la dosar, rezultă indubitabil, că intimata - pârâtă are calitate procesuală pasivă.

A reiterat faptul că prin cererea înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa cu nr. x din 5 noiembrie 2003 a solicitat acordarea de despăgubiri pentru proprietăţile pe care le-au deţinut autorii săi, B. şi C., în comuna judeţul Hotin, Basarabia, actualmente Republica Moldova.

A arătat că prin hotărârea nr. 159 din 15 februarie 2007, apreciată ca temeinică şi legală, Comisia Judeţeană Constanţa a admis cererea formulată şi a dispus acordarea unor compensaţii în sumă de 256.428 RON, calculate în conformitate cu anexa hotărârii, potrivit Legii nr. 290/2003.

A apreciat că au fost interpretate, în mod corect, atât prevederile Legii nr. 290/2003, cât şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, stabilindu-se calitatea de beneficiar şi compensaţiile băneşti pe care urmează sa le primească, în conformitate cu cele două acte normative.

Ulterior, Comisia Judeţeană Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis hotărârea nr. 409 din 17 martie 2011, prin care a revocat hotărârea nr. 159/2007 a aceluiaşi emitent şi, în consecinţă, a respins cererea nr. x/2003, înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa, la data de 5 noiembrie 2003.

Cele două motive invocate au fost legate de faptul că nu s-a făcut dovada refugiului autorilor săi, cu acte certificate de autorităţi, în sensul art. 2 alin. (4) şi (5) din Hotărârea Guvernului nr. 120/2006, precum şi a faptului că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor solicitate a fi despăgubite.

A precizat că împotriva hotărârii nr. 409/2011 a formulat, în termen legal, contestaţia nr. 3415/16 mai 2011, soluţionată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin decizia nr. 693 din 2 iulie 2014, soluţia fiind aceea de respingere a contestaţiei formulate.

A apreciat că decizia nr. 693/2014 este netemeinică şi nelegală, reflectând o interpretare eronată a probelor de la dosar, chiar în condiţiile în care această hotărâre se coroborează cu înscrisurile depuse ca acte doveditoare în acel moment.

A precizat că în cuprinsul hotărârii apelate, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta a solicitat exclusiv obligarea pârâtei la plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 159/2007, însă, în realitate, arătând că respectiva hotărâre este temeinică şi legală, a solicitat ca aceasta să fie menţinută de către instanţă, urmând ca aceeaşi instanţă să desfiinţeze decizia nr. 693/2014.

Prima instanţă a procedat la analizarea cu prioritate a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţie pe care a găsit-o întemeiată, soluţie criticabilă având în vedere că în calitate de reclamantă a declanşat procedura judiciară şi şi-a îndeplinit obligaţia de a-şi justifica calitatea procesuală activă, precum şi calitatea procesuală pasivă a pârâtei, această obligaţie avându-şi izvorul în art. 194 din cod. A arătat, de asemenea, că potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului şi respectiv al obligaţiei ce formează obiectul conţinutului raportului juridic de drept material dedus judecăţii. Prin urmare, calitatea de reclamant într-un anumit proces aparţine numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, iar calitatea de pârât, numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.

În cauză, cererea de chemare în judecată are ca obiect final obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata directă către reclamantă a despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 159/2007, emisă de Comisia Judeţeană Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Recurenta a susţinut că pârâta a învederat eronat primei instanţe faptul că sub imperiul noii legislaţii aplicabile în cauză, sarcina plăţii revine în mod exclusiv Ministerului Finanţelor Publice.

A considerat că aspectul calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, invocată de pârâtă, nu îi este opozabil, întrucât îşi are izvorul într-un act normativ, Legea nr. 164/2014, emisă ulterior deciziei nr. 693/2014.

Prevalându-se în susţinere de art. 15 alin. (2) din Constituţia revizuită, art. 6 alin. (1) C. civ. şi de principiul "tempus regit actum", a învederat că, în cauză, calitate procesuală pasivă are Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pe de o parte, datorită faptului că era competentă teritorial şi material la momentul emiterii deciziei nr. 693 din 2 iulie 2014 şi a celor anterioare, precum şi a faptului că actele şi faptele s-au produs între momentul intrării în vigoare şi momentul modificării Legii nr. 290/2003.

A reiterat, de asemenea, faptul că Ministerul Finanţelor Publice, care potrivit noii legislaţii ar avea calitate procesuală pasivă în opinia pârâtei, nu are obligaţii, decât în ceea ce priveşte plata despăgubirilor, însă, în cuprinsul acţiunii formulate, a solicitat instanţei, să se pronunţe în sensul hotărârii nr. 159/2007 şi, pe cale de consecinţă, să desfiinţeze hotărârea nr. 693/2014.

A învederat că şi în situaţia în care s-ar aprecia că cea de-a doua entitate, respectiv Ministerul Finanţelor Publice ar avea calitate procesuală pasivă, aceasta nu exclude calitatea procesuală pasivă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Din considerente de celeritate şi siguranţa rezolvării litigiului, în situaţia în care se va casa decizia şi se va dispune rejudecarea acesteia în fata primei instanţe, recurenta şi-a rezervat dreptul de a completa cererea, inclusiv prin chemarea în judecată ca parte a celei de-a doua entităţi.

În considerentele hotărârii recurate, instanţa de apel a apreciat că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are calitate procesuală pasivă doar prin prisma faptului că nu are atributiuni directe de plata directă a despăgubirilor, în baza Legii nr. 290/2013, modificată, or această modificare s-a făcut în conformitate cu Legea nr. 164/2014, a cărei aplicabilitate nu este oportună în cazul de faţă din motivele arătate.

Pe de altă parte, acţiunea formulată a vizat şi confirmarea de către instanţă a temeiniciei şi legalităţii hotărârii nr. 159/2007, emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2013, acesta fiind un alt motiv de confirmare a faptului că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are calitate procesuală pasivă pentru acest capăt de cerere.

În contextul celor prezentate, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi motivat, în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 497 C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea, spre rejudecare, către Curtea de Apel Constanţa, întrucât instanţa de apel a consacrat hotărârea primei instanţe, care a soluţionat procesul fără a intra in iudecata fondului, admiţând în mod eronat lipsa calităţii procesuale pasive a intimatei - pârâte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

A solicitat, de asemenea, în temeiul art. 451 alin. (1) C. proc. civ., obligarea intimatei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu derularea prezentului proces.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 4 februarie 2020, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare.

La 28 februarie 2020, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata - pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care s-a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare critici în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arătând că motivele de recurs le reiau pe cele de apel.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei din apel, prin care, în mod corect, s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 164/2014.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurenta nu a depus răspuns la aceasta.

Prin rezoluţia din 3 martie 2020, în baza art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., s-a stabilit termen de judecată, cu citare părţi, în şedinţă publică la 8 aprilie 2020, dată la care, urmare a stării de urgenţă, judecata cauzei a fost suspendată de drept.

Prin rezoluţia din 21 mai 2020, din oficiu, s-a fixat prezentul termen de judecată, cu citare părţi.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este nefondat, prin prisma considerentelor ce succed:

Criticile aduse de recurentă deciziei pronunţate în apel vizează greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în condiţiile în care prin acţiunea dedusă judecăţii nu s-a solicitat exclusiv obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ci şi desfiinţarea deciziei nr. 693/2014 emisă de aceasta, precum şi prin prisma faptului că Legea nr. 164/2014 este ulterioară respectivei decizii.

Criticile formulate nu pot fi însă primite.

Potrivit celor stipulate prin art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Prin urmare, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

În sarcina reclamantului rezidă obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă, rolul instanţei constând în verificarea identităţii dintre cel chemat în judecată şi subiectul pasiv al raportului dedus judecăţii sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantului, precum şi a identităţii dintre cel care promovează cererea şi titularul dreptului subiectiv sau cel care se prevalează de un anumit interes.

Or, în speţă, calitatea procesuală pasivă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor este susţinută de recurentă prin prisma cererii deduse judecăţii prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei cu titlu de despăgubiri stabilită prin hotărârea nr. 159 din 15 februarie 2007.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei potrivit cărora prin cererea introductivă de instanţă s-ar fi solicitat şi desfiinţarea deciziei nr. 693 din 2 iulie 2014 a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva hotărârii nr. 409/2011, hotărâre prin care Comisia Judeţeană Constanţa şi-a revocat hotărârea nr. 159/2007).

În opinia recurentei, aceasta decurge din faptul că, atâta timp cât învederându-se temeinicia şi legalitatea hotărârii nr. 159/2007, s-ar fi avut în vedere menţinerea acesteia de către instanţă, care ar fi urmat să desfiinţeze decizia nr. 693/2014.

Se observă însă, potrivit celor consemnate în încheierea din 17 aprilie 2019 a Tribunalului Constanţa, că reclamanta, prin apărător, a arătat că obiectul acţiunii sale îl constituie pretenţii şi că nu a contestat în instanţă decizia din 2014, din motive obiective.

În raport de aceste precizări ale obiectului cererii deduse judecăţii, în mod corect, a fost reţinută de către prima instanţă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, soluţie menţinută de curtea de apel.

Nu pot fi astfel reţinute susţinerile recurentei potrivit cărora instanţa de apel a apreciat că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are calitate procesuală pasivă doar prin prisma faptului că nu are atributiuni directe de plată a despăgubirilor, în baza Legii nr. 290/2013, modificată.

Dimpotrivă, se observă că instanţa de apel a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi în funcţie de obiectul cererii, precizat în mod expres de reclamantă, constatând că prima instanţă şi-a exercitat corect rolul activ de a solicita precizări faţă de respectivul obiect.

Ca atare, faţă de precizarea reclamantei potrivit căreia acţiunea dedusă judecăţii nu vizează şi anularea deciziei nr. 693/2014 prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva hotărârii nr. 409/2011 (în sensul respingerii acesteia), curtea de apel a constatat, asemenea primei instanţe, că prin cererea formulată se solicită obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 159 din 15 februarie 2007 emisă Comisia Judeţeană Constanţa.

În ceea ce priveşte solicitarea obligării Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata respectivelor despăgubiri, se constată că hotărârea nr. 159 din 15 februarie 2007 a Comisiei Judeţene Constanţa a fost revocată prin hotărârea nr. 409 din 17 martie 2011 emisă de aceeaşi comisie.

În aceste condiţii, recurenta nu are un drept de creanţă pe care să-l poată valorifica prin prezenta acţiune, de vreme ce nu a contestat decizia nr. 693/2014 prin care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva hotărârii nr. 409/2011 a Comisiei Judeţene Constanţa.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei privitoare la justificarea calităţii procesuale pasive a pârâtei prin prisma legilor aplicabile speţei, raportat la principiul neretroactivităţii legii consacrat prin Constituţie şi C. civ.

După cum corect a reţinut şi curtea de apel, deşi Legea nr. 164/2014 a intrat în vigoare la 18 decembrie 2014 (fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 910 din 15 decembrie 2014), fiind adoptată deci ulterior emiterii deciziei nr. 693 din 2 iulie 2014 şi a celor anterioare acesteia, trebuie avute în vedere dispoziţiile cuprinse la art. 3 din lege potrivit cărora respectivul act normativ se aplică şi cererilor nesoluţionate până la intrarea sa în vigoare sau cererilor soluţionate dar pentru care nu s-a făcut plata. Totodată, aşa cum rezultă din titlul Legii nr. 164/2014, acest act normativ a fost adoptat în vederea instituirii unor măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare, inclusiv a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 290/2003.

Oricum, susţinerile recurentei referitoare la inaplicabilitatea Legii nr. 164/2014 sunt irelevante în condiţiile în care obiectul cererii deduse judecăţii nu l-a constituit, aşa cum s-a arătat anterior, şi contestarea deciziei nr. 693/2014.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de reclamantă este nefondat şi va fi respins în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 130/C din 7 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 iunie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.