Annulment bid fails; prior appeal ruling final, costs awarded to respondent.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020, contestatorii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul D., anularea în tot a deciziei nr. 624/4.03.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, pe temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei, s-a susţinut că, prin decizia atacată, recursul a fost respins fără ca motivele de casare să fi fost analizate în integralitate, astfel încât se impune admiterea contestaţiei în anulare şi reanalizarea aspectelor omise în recurs.

Prin recursul declarat de către cei trei petenţi din cauză împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, s-au invocat trei motive de casare şi anume:

- Hotărârea din apel a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei -art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs a vizat încălcarea în apel a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte compunerea completului de judecată care a soluţionat calea de atac a apelului. Astfel cum s-a invocat şi argumentat în cadrul motivelor de recurs, modul în care s-a stabilit o altă compunere a completului de judecată 16 apel, după repunerea cauzei pe rol, constituie o flagrantă încălcare a dispoziţiilor legale privind stabilirea completelor de judecată, cu consecinţe directe asupra modului în care cauza a fost soluţionată şi o vătămare gravă adusă intereselor recurenţilor.

Stabilirea la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a unei alte compuneri a completului 16 apel pentru data de 11.01.2019 a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor legale ale art. 214 C. proc. civ. şi a principiului continuităţii, iar la dosarul cauzei nu există niciun document care să justifice înlocuirea din completul de apel a ambilor judecători, după momentul repunerii cauzei pe rol.

Principalul argument în susţinerea motivului de casare a fost acela că, cel puţin în ceea ce o priveşte pe doamna judecător E., nu s-a justificat înlăturarea sa din complet, cu atât mai mult cu cât aceasta participase la cercetarea cauzei, stabilise necesitatea repunerii pe rol şi era imperios necesar să facă parte din complet pentru a asigura continuitatea în procesul decizional la care participase anterior, iar conform planificării şedinţelor de judecată din luna ianuarie 2019, doamna judecător ar fi putut să facă parte din complet la data când s-a judecat apelul.

Instanţa de recurs a omis, însă, să analizeze tocmai această situaţie invocată, omisiunea de a se pronunţa şi asupra acestei chestiuni care reprezenta însăşi esenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a dus la pronunţarea unei soluţii greşite în recurs.

Faptul că doamna judecător F., membru al completului de apel, nu mai făcea parte din compunerea Curţii de Apel la momentul repunerii pe rol a cauzei, nu este un fapt suficient pentru a justifica schimbarea în totalitate a completului de judecată, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, cealaltă doamnă judecător desemnată iniţial, aleatoriu, în completul 16 era prezentă în instanţă şi nu se afla într-o stare de incompatibilitate sau de alt gen pentru a fi eliminată din complet.

Instanţa de recurs sesizată cu această chestiune nu a reuşit să justifice din punct de vedere legal atribuirea spre soluţionare a unei cauze repuse pe rol către alţi 2 judecători decât cei stabiliţi aleatoriu iniţial, menţinând în continuare situaţia prejudiciabilă pentru recurenţi ca urmare a schimbării compunerii completului Apel 16, soluţia fiind pronunţată de alţi 2 judecători care practic nu au participat la cercetarea judecătorească. Judecătorii iniţial desemnaţi în completul 16 apel şi-au creat o imagine asupra speţei şi au considerat că pentru soluţionarea acesteia este nevoie de suplimentarea probatoriului. Or, tot acest proces conţinând analiza şi percepţia completului iniţial asupra speţei a fost întrerupt şi anulat prin repartizarea cauzei către alţi 2 judecători - care în final au şi pronunţat decizia din apel.

În analizarea consecinţelor produse de această situaţie este esenţial să se plece de la elementul cheie: faptul că primul complet de judecată a decis că, în vederea luării deciziei, are nevoie de un înscris suplimentar (declaraţia data de intimatul pârât D. în cursul urmăririi penale) şi faptul că acest nou înscris prezentat de recurenţi nu este menţionat în motivarea deciziei pronunţate în apel.

Stabilirea unei noi compuneri a completului de judecată 16 apel, total diferită de cea stabilită iniţial, aleatoriu, a generat o analiza superficială a cauzei. Acest nou complet nu a făcut deloc vorbire despre incidenţa în analizarea materialului probator a documentului care a generat repunerea cauzei pe rol şi mai mult, în motivare a deciziei nu se regăsesc considerentele pentru care instanţa de apel a înlăturat/nu a luat în seamă acest înscris prin care pârâtul intimat recunoaşte faptul că banii nu au fost predaţi în modalitatea descrisă în actul autentic a cărei anulare se solicită.

Contestatorii au arătat, totodată, că invocă o lipsă de analiză a instanţei de recurs şi cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, în recurs s-a arătat că în cuprinsul deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti nu se regăseşte o analiză largă şi completă a tuturor motivelor de apel şi s-a solicitat să se reţină că instanţa de apel a pronunţat o decizie care încalcă în mod flagrant prevederile art. 425 C. proc. civ. cu privire la conţinutul şi condiţiile de valabilitate ale unei hotărâri judecătoreşti, lipsind motivele pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentaţiile părţilor, precum şi art. 6 din CEDO.

Recurenţii au prezentat argumente clare pentru care hotărârea instanţei de apel este total nemotivată: judecătorii apelului s-au mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile judecătorului fondului, fără a-şi prezenta propriile argumente pentru care au decis că ceea ce s-a statuat la fond reprezintă rezultatul unui raţionament judicios şi al aplicării corecte a legii; faptul că preluarea argumentelor din sentinţă şi confirmarea acestora nu poate reprezenta o veritabilă motivare a hotărârii.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat în cererea de recurs a avut ca obiect nemotivarea întregii hotărâri de apel întrucât practic nici unul dintre motivele de apel nu a fost combătut cu argumente proprii, instanţa de apel mulţumindu-se să aprecieze că judecătorul fondului a analizat corect speţa şi a pronunţat o hotărâre corectă.

În acest context, instanţa de recurs putea şi trebuia să verifice şi acest motiv de casare, având toate elementele necesare pentru a îl analiza.

Cu toate acestea, instanţa de recurs a hotărât că acest motiv de casare nu se impune a fi analizat şi practic l-a omis din cercetarea şi judecarea recursului, apreciind, în mod greşit, că nu s-ar fi formulat veritabile critici de nelegalitate sub aspectul nemotivării. Această concluzie a instanţei supreme a dus practic la lipsa totală de analiză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Examinând cererea formulată în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare dedusă judecăţii a fost formulată pe temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează ipotezele în care această cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri de recurs, iar contestatorii au invocat ipoteza de la pct. 3, susţinând că, prin decizia atacată, recursul a fost respins fără ca motivele de casare să fi fost analizate în integralitate.

Motivul de contestaţie în anulare specială prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are în vedere omisiunea instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, în situaţia în care recursul a fost respins sau admis în parte.

Fiind vorba despre o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare este deschisă părţii doar în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, spre deosebire de calea ordinară de atac, ce poate fi exercitată ori de câte ori partea este nemulţumită de soluţia şi/sau de considerentele hotărârii pronunţate, conform art. 461 C. proc. civ.

Ipoteza de contestaţie în anulare specială invocată în cauză se referă strict la omiterea unui motiv dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce înseamnă neglijarea de către instanţa de recurs a cercetării vreunui motiv de casare explicit invocat prin cererea de recurs, în termenul legal.

Legiuitorul nu a vizat, aşadar, şi situaţia în care instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a analizat motivul de casare indicat de către recurent, însă partea este nemulţumită de concluzia la care a ajuns instanţa de recurs prin examinarea susţinerilor sale.

Cercetarea pe fond a unor asemenea critici ar conduce la extinderea cadrului contestaţiei în anulare speciale la o situaţie ce nu este prevăzută de lege şi ar echivala cu un control de legalitate al aprecierii asupra motivului de recurs. Or, calea de atac de retractare nu presupune exercitarea unui recurs la recurs, ci reprezintă calea procesuală prin care, în ipoteza invocată, se poate cenzura decizia atacată doar dacă, dintr-o greşeală săvârşită de către instanţa de recurs, nu a fost cercetat vreunul dintre motivele de casare.

Pe de altă parte, art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se referă la omisiunea cercetării unuia sau a mai multor motive de casare, astfel încât necercetarea tuturor argumentelor dezvoltate în susţinerea unui motiv de casare nu se încadrează în ipoteza descrisă de legiuitor.

În acest context, Înalta Curte reţine că, prin decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare, a fost respins ca nefondat recursul declarat de către reclamanţii A., C. şi B., contestatorii din prezenta cauză, împotriva deciziei nr. 24/11.01.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.

Prin motivele contestaţiei în anulare, s-a susţinut incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. cu referire la două dintre motivele de recurs, anume a celui întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., precum şi a celui întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de casare, Înalta Curte constată că, deşi se raportează la dispoziţiile legale ce vizează necercetarea motivului de recurs, contestatorii sunt nemulţumiţi, în realitate, de raţionamentul juridic expus în motivarea deciziei ce formează obiectul contestaţiei în anulare.

Astfel, recurenţii au criticat pronunţarea deciziei de apel de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei, respectiv de un complet a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii, după administrarea probelor şi după repunerea cauzei pe rol pentru completarea probatoriului.

Instanţa de recurs a arătat în considerente că nu orice modificare intervenită în privinţa completului de judecată sau a componenţei acestuia este susceptibilă să determine casarea hotărârii, ci numai cele care nu au o justificare legală, respectiv au fost efectuate cu încălcarea legii.

Examinând în concret critica recurenţilor, instanţa de recurs a constatat, în esenţă, că nicio asemenea situaţie nu se regăseşte în cauză, în condiţiile în care compunerea completului de apel nr. 16 a fost schimbată în anul 2019 prin hotărârea colegiului de conducere a Curţii de Apel Bucureşti şi reflectată ca atare în planificările aprobate pentru acel an.

Mai mult decât atât, unul dintre judecătorii din compunerea completului ce a dispus în anul 2018 repunerea cauzei pe rol pentru completarea probatoriului, acordând în acest sens termen de judecată în luna ianuarie 2019, nu s-a mai regăsit în componenţa vreunui complet de judecată al secţiei respective a Curţii de Apel Bucureşti începând cu luna ianuarie 2019, astfel încât a intervenit o cauză obiectivă de efectuare a modificării compunerii completului nr. 16 A.

Aceste considerente relevă pe deplin faptul că instanţa de recurs a cercetat motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru a demonstra că modificarea compunerii completului de apel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei, intervenită după repunerea cauzei pe rol s-a realizat cu respectarea legii.

Înalta Curte constată că, insistând asupra faptului că cel de-al doilea judecător ce a făcut parte din compunerea completului ce a dispus repunerea cauzei pe rol se afla în cadrul secţiei respective a Curţii de Apel Bucureşti în luna ianuarie 2019 şi ar fi trebuit să participe la soluţionarea cauzei după repunerea pe rol, contestatorii repun în discuţie legalitatea modificării compunerii completului de apel şi urmăresc reevaluarea considerentelor expuse pe acest aspect în decizia de recurs.

Drept urmare, contestatorii tind la efectuarea unui control de legalitate al aprecierii asupra motivului de recurs, incompatibil cu contestaţia în anulare, astfel încât Înalta Curte va respinge susţinerile vizând modul de analiză de către instanţa de recurs a primului motiv de casare.

Înalta Curte reţine, totodată, că, prin decizia atacată pe calea prezentei contestaţii în anulare, s-a constatat, în ceea ce priveşte motivul de casare vizând nemotivarea deciziei de apel, că recurenţii nu au formulat veritabile critici de nelegalitate, deoarece nu au indicat în concret motivele de apel ce nu au fost analizate prin decizia supusă recursului, astfel încât susţinerile recurenţilor nu pot fi examinate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, se constată că necercetarea de către instanţa de recurs a modului în care a fost motivată decizia pronunţată în etapa procesuală a apelului a fost deliberată şi precedată de constatarea neîncadrării susţinerilor recurenţilor în motivul de casare explicit indicat. Drept urmare, nu poate fi vorba despre o ignorare a motivului de casare, astfel cum s-a pretins prin contestaţia în anulare.

Recursul reprezintă tot o cale extraordinară de atac, a cărui exercitare presupune obligaţia părţii de a dezvolta critici apte să declanşeze controlul de legalitate al deciziei atacate, dintre cele expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Verificarea îndeplinirii acestei obligaţii revine instanţei de recurs, care trebuie să aprecieze dacă este învestită cu veritabile critici de nelegalitate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre cazurile de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi analizate în consecinţă ori dacă, dimpotrivă, susţinerile au caracter general, limitându-se la indicarea formală a uneia dintre ipotezele descrise în art. 488 alin. (1), fără ca recurentul să arate în concret argumentele pentru care ipoteza legală respectivă este întrunită şi să demonstreze justeţea acestora. De asemenea, instanţa de recurs poate să aprecieze dacă, în realitate, recursul tinde la cercetarea cauzei sub toate aspectele, respectiv la reaprecierea situaţiei de fapt în raport de probatoriul administrat, criticile vizând temeinicia, şi nu legalitatea deciziei.

În situaţia în care recurentul pretinde că hotărârea nu reflectă examinarea motivelor de apel, acesta are obligaţia să identifice în mod clar clar şi neechivoc conţinutul fiecărui motiv pretins neanalizat, pentru a permite instanţei de control judiciar să aprecieze dacă motivarea deciziei de apel corespunde exigenţelor unui proces echitabil, drept garantat de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.

Astfel, instanţa de recurs trebuie să aibă cadrul necesar pentru a verifica examinarea efectivă a argumentelor părţii, ţinând cont de faptul că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, iar, pe de altă parte, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Expunerea considerentelor prin care se cercetează obligaţia recurentului de a dezvolta critici apte să declanşeze controlul de legalitate al deciziei atacate şi se concretizează atare aprecieri indică faptul că instanţa de recurs a examinat susţinerile părţii din motivarea recursului, pentru a stabili, prioritar cercetării lor pe fond, obiectul şi limitele învestirii sale, respectiv dacă s-au formulat critici de nelegalitate ori de netemeinicie a hotărârii atacate.

În acest context, Înalta Curte constată că prin decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare au fost înfăţişate asemenea considerente, în condiţiile în care s-a arătat că o critică a hotărârii de apel în sensul că în cuprinsul acesteia "nu se regăseşte o analiză largă şi completă a tuturor motivelor de apel" nu poate învesti instanţa de recurs cu cercetarea legalităţii deciziei recurate, în absenţa indicării în concret a criticilor care nu au fost analizate de instanţa de apel.

Întrucât instanţa de recurs a examinat susţinerile părţii întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aşadar, nu a omis, contrar celor afirmate de contestatori, să cerceteze motivul de casare, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare tinde la analizarea legalităţii aprecierilor instanţei de recurs pe acest aspect şi la exercitarea inadmisibilă a unui recurs la recurs.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de reclamanţii A., B. şi C..

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., contestatorii-reclamanţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.771,50 RON către intimatul-pârât, conform facturii seria x nr. x din data de 2 iunie 2020, chitanţei seria x nr. x din data de 11 iunie 2020 şi chitanţei seria x nr. x din data de 12 iunie 2020 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 624 din data de 4 martie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Obligă pe contestatorii-reclamanţi A., B. şi C. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.771,50 RON către intimatul-pârât D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iunie 2020.