Property compensation invalidation decision: cassation appeal declared inadmissible due to lack of legal recourse

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea deciziei de invalidare nr. x/21.06.2018, emisă de pârâtă, cu privire la dosarul de despăgubiri nr. x/20.06.2012, constituit în baza Hotărârii Comisiei judeţene Dolj nr. 3179/01.04.2006, şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 2219 din 06 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1741A din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat împotriva deciziei nr. 2219 din 06 decembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1741 A din 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în sensul în care a reţinut că suprafaţa de 0,50 ha a fost inclusă în titlul de reconstituire nr. x/1996.

De asemenea, a arătat că motivarea hotărârii atacate este contradictorie câtă vreme s-a reţinut că în registrul agricol autorul recurentului-reclamant figura cu suprafaţa de 5,43 ha. Or, în registrul respectiv nu se regăseşte suprafaţa de teren de vie de 0,50 ha, iar celelalte terenuri sunt bine identificate după destinaţia lor (teren agricol, păduri, clădiri si curţi, respectiv un alt teren vie de 0,12 ha).

A mai arătat că instanţa de apel a menţionat faptul că petenţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 4,50 ha, în conformitate cu adeverinţa nr. x/1991, însă dacă la această suprafaţă se adaugă cei 0,50 ha se obţine o suprafaţă de 5,00 ha, ceea ce nu corespunde nici registrului agricol invocat de instanţă (5,43 ha), nici suprafeţei de 5,67 ha, restituită recurentului-reclamant în natură conform celor două titluri de proprietate emise de Primăria Maglavit.

A susţinut că hotărârea atacată nu este motivată în drept şi încalcă normele de drept. Sub acest aspect, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel doar a menţionat art. 480 alin. (1) din C. proc. civ. fără a face vreo referire la speţa dedusă judecăţii, precum şi faptul că hotărârea atacată nu recunoaşte consecinţele unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă şi executorie.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reţinut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac.

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere la raport, iar prin rezoluţia din data de 06 mai 2020, a fost acordat termen la data de 18 iunie 2020, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând admisibilitatea în principiu recursului din perspectiva legalităţii căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive:

"(…) 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs."

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotarâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 si până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotarârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, prevde în art. 35 prevede că "(1)Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă, a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (...) (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

În cauza pendinte, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat anularea deciziei de invalidare nr. x/21.06.2018, emisă de pârâtă, cu privire la dosarul de despăgubiri nr. x/20.06.2012, constituit în baza hotărârii Comisiei judeţene Dolj nr. 3179/01.04.2006, şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii.

În primă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 2219 din 06 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul A..

Prin decizia nr. 1741 A din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat împotriva deciziei nr. 2219 din 06 decembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, epuizându-se astfel căile de atac recunoscute de lege în materia acţiunilor întemeiate, în drept, pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

Drept urmare, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. cu cele ale art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, rezultă că decizia nr. 1741 A din 14 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în soluţionarea unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. instituie principiul legalităţii căilor de atac ce presupune faptul că o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În acelaşi sens, învestită cu constatarea unei încălcări a prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Trif contra României, instanţa de contencios european a reiterat că dreptul de acces la instanţă nu este absolut, fiind susceptibil de limitări; acestea sunt permise, spre exemplu, în planul respectării condiţiilor de admisibilitate a căii de atac formulate pentru motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce prin natura sa aceasta reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază în acest scop de o anumită marjă de apreciere.

Raportat la soluţia ce urmează a fi pronunţată şi văzând dispoziţiile art. 499 teza finală din C. proc. civ., potrivit cărora "(...) în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare", analiza criticilor invocate prin cererea de recurs nu se mai impune.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1741A din 14 noiembrie 2019, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A., împotriva deciziei nr. 1741 A din 14 noiembrie 2019, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2020.