Pension recovery order upheld; constitutional-ground revision referred to lower court, contradictory-judgments ground inadmissible

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea introdusă la Tribunalul Harghita, secţia civilă, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita, contestând decizia nr. 166502/04.10.2016, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlul de pensie de serviciu-magistrat.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Harghita

Prin sentinţa civilă nr. 1825 din 05 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Harghita, secţia civilă a respins acţiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în apel

Prin decizia nr. 74 A din 26 februarie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1825 din 05 octombrie 2017 a Tribunalului Harghita, secţia civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, sub nr. x/2019, la data de 18 noiembrie 2019 şi precizată la data de 13 ianuarie 2020, revizuientul A. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 1825 din 05 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Harghita, rămasă definitivă prin respingerea apelului, pentru existenţa unor hotărâri potrivnice, conform art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu consecinţa anulării deciziei nr. 166502/04.10.2016 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Harghita şi obligarea acesteia la restituirea sumelor şi dobânzilor legale aferente reţinute în baza acestei decizii (respectiv restituirea pensiei de serviciu cu majorările şi indexările acesteia, precum şi a dobânzilor aferente, începând cu data de 10.12.2014 şi până la achitarea integrală a sumei), invocând pronunţarea deciziei nr. 43/2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin înscrisul depus la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă în data de 13 ianuarie 2010, revizuentul şi-a completat cererea de revizuire iniţială cu motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. făcând trimitere la decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale a României.

Totodată, în susţinerea motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a indicat hotărârea pretins potrivnică sentinţei civile nr. 1825 din 07 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 74 A din 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, anume decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu referire la dispoziţiile art. 832 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 118/2014, revizuentul a arătat că Curtea Constituţională a statuat că revine instanţelor de judecată sarcina de a constata că articolul menţionat nu se aplică faptelor săvârşite anterior intrării legii în vigoare.

Or, prin sentinţa civilă nr. 1825 din 07 octombrie 2017 a Tribunalului Harghita, secţia civilă s-a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile aşa cum se deduce din considerentelor celor două hotărâri pretins potrivnice.

Prin decizia nr. 66 A din 26 februarie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, formulată de revizuientul A..

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 24 aprilie 2020, sub nr. x/2019.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cererii de revizuire, formulată de A., împotriva sentinţei civile nr. 1825 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă în dosarul nr. x/2016, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Prin completarea adusă cererii de revizuire iniţiale, la data de 13 ianuarie 2020, revizuentul A. a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., potrivit cărora "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii."

În susţinerea acestui motiv de revizuire a făcut trimitere la decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale a României, arătând că prin sentinţa civilă nr. 1825 din 05 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalului Harghita, s-a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, aşa cum se deduce din considerentele deciziei menţionate.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac de retractare, competenţa de soluţionare a acesteia revine instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, principiu consacrat chiar în primul alineat al art. 510 din C. proc. civ. care stabileşte că cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Excepţia de la această regulă este instituită de alin. (2) al aceluiaşi articol care reglementează ipoteza cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., motiv care vizează existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, când competenţa aparţine instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.

Cum în speţă motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. se raportează la faptul că prin sentinţa civilă nr. 1825 din 05 octombrie 2017 a Tribunalului Harghita s-a încălcat principiului neretroactivităţii legii civile urmare a celor statuate în considerentele deciziei nr. 660 din 29 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale a României, în ceea ce priveşte instanţa competentă material devin relevante dispoziţiile art. 510 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, anume Tribunalul Harghita.

În consecinţă, Înalta Curte va disjunge cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 1825 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă în dosarul nr. x/2016, şi va declina competenţa de soluţionare a acestei cereri, în favoarea Tribunalului Harghita, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază."

Dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, astfel încât nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci mai întâi se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

În speţa dedusă judecăţii, revizuentul A. a invocat o pretinsă contrarietate între sentinţa civilă nr. 1825 din 5 octombrie 2017 a Tribunalului Harghita, secţia civilă şi decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca normă, care în aprecierea revizuentului, deschide părţii posibilitatea exercitării căi extraordinare de atac a revizuirii, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, astfel încât ar fi încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin sentinţa civilă nr. 1825 din 05 octombrie 2017, Tribunalul Harghita, secţia civilă a respins acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita.

Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 22 din 14 ianuarie 2020, este o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept dată în soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 832 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 118/2014, din perspectiva aplicării în timp.

Înalta Curte reţine că ipoteza instituită de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu se verifică în cauză câtă vreme decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de care revizuentul a susţinut contrarietatea sentinţei civile nr. 1825 din 05 octombrie 2017 a Tribunalului Harghita, a fost pronunţată în procedura specială reglementată de art. 519-521 din C. proc. civ., incompatibilă cu existenţa autorităţii de lucru judecat.

Hotărârile prealabile pronunţate în procedura specială de asigurare a unei practici judiciare unitare prevăzută de art. 519-521 din C. proc. civ. nu tranşează raporturi juridice concrete stabilite între subiecţi de drept determinaţi, ele nestatuând cu privire la existenţa ori inexistenţa unor drepturi sau obligaţii ale părţilor din proces.

Prin urmare, ele nu soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului şi nici nu statuează, într-un proces determinat, asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident procesual, astfel încât, de la pronunţare, să aibă autoritate de lucru judecat în sensul prevederilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, existenţa unor hotărâri înzestrate cu autoritate de lucru judecat reprezintă o fundamentală condiţie de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar această condiţie nu este îndeplinită în cererea de faţă.

Prin urmare, atâta timp cât decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a tranşat raporturile juridice dintre părţi, ci a statuat cu caracter general şi impersonal asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, nu poate exista între cele două hotărâri contrarietatea la care se referă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Or, în contextul procesual expus, a recunoaşte admisibilitatea căii de atac exercitate de revizuent cu nerespectarea condiţiilor decelate din interpretarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ar constitui o atingere adusă principiului legalităţii reglementat de art. 457 din C. proc. civ., potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În consecinţă, Înalta Curte constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate în raport de temeiul juridic precizat şi de hotărârile invocate ca fiind contradictorii, fără a mai păşi la analiza împrejurărilor ce ţin de fondul litigiului, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 1825 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 1825 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2016, şi declină competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Tribunalului Harghita.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva aceleiaşi hotărâri.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2020.