Exclusive jurisdiction for fixing minor's domicile after unilateral relocation without consent
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Craiova County Court, declaring it the competent forum to hear the parties' dispute. The conflict arose from competing claims by a mother and father regarding the establishment of their minor daughter’s domicile via a presidential ordinance, with the father having unilaterally moved the child from the mother’s residence in Dolj County to his home in Bihor County without her consent. Relying on Article 114 of the Civil Procedure Code, which grants exclusive territorial jurisdiction to the court where the protected person has their domicile or residence, the Court determined that the child’s legal domicile remained with the mother in Craiova because the father’s unilateral relocation did not constitute a lawful change of residence in the absence of a prior agreement or court order, further supported by the presumption under Article 92(2) of the Civil Code. Consequently, the court reaffirmed that the Craiova County Court retained jurisdiction to decide on the child’s domicile and the related parental authority issues, overriding the Oradea County Court’s attempt to transfer the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 400 C. civ, art. 998 C. proc. civ, art. 76 din Legea nr. 76/2012, art. 106 alin. (1) C. civ, art. 114 C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ; Exclusive jurisdiction for fixing minor's domicile after unilateral relocation without consent: The conflict arose from competing claims by a mother and father regarding the establishment of their minor daughter’s domicile via a presidential ordinance, with the father having unilaterally moved the child from the mother’s residence in Dolj County to his home in Bihor County without her consent. Relying on Article 114 of the Civil Procedure Code, which grants exclusive territorial jurisdiction to the court where the protected person has their domicile or residence, the Court determined that the child’s legal domicile remained with the mother in Craiova because the father’s unilateral relocation did not constitute a lawful change of residence in the absence of a prior agreement or court order, further supported by the presumption under Article 92(2) of the Civil Code. Consequently, the court reaffirmed that the Craiova County Court retained jurisdiction to decide on the child’s domicile and the related parental authority issues, overriding the Oradea County Court’s attempt to transfer the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the High Court to establish the jurisdiction of the competent court in resolving the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 iunie 2020
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 7 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca, prin ordonanţă preşedinţială, să se stabilească domiciliului minorei C., la locuinţa sa.
În drept a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 402, art. 403, art. 448, art. 496, art. 499, art. 525, art. 527-530, art. 531, art. 505 coroborat cu art. 398 şi art. 400 C. civ. şi art. 920 şi art. 997 şi următ. C. proc. civ.
La 2 martie 2020, pârâtul B. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Craiova, solicitând declinarea soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea; de asemenea, a solicitat stabilirea domiciliului minorei C. la locuinţa sa şi să se suplinească consimţământul pârâtei cu privire la transferul minorei, elevă în clasa a III-a de la Şcoala Gimnazială Coşoveni, jud. Dolj, la Şcoala cu Clasele I-VIII Ineu "Puiu Sever".
Prin răspunsul la întâmpinare depus la 18 martie 2020, reclamanta a arătat că, pe rolul Judecătoriei Craiova, sunt înregistrate dosarele nr. x/2020, având ca obiect stabilirea domiciliului minorei pe calea procedurii comune şi nr. 2286/271/2020, declinat de la Judecătoria Oradea, după admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a acestei instanţe în favoarea Judecătoriei Craiova.
2. Hotărârea Judecătoriei Craiova
Prin sentinţa nr. 2452 din 18 martie 2020, Judecătoria Craiova a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, invocată prin întâmpinare de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Craiova, examinând actele de procedură şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a reţinut că minora locuieşte în prezent cu pârâtul, în satul Ineu nr. 474, jud. Bihor.
A constatat că dispoziţiile art. 998 C. proc. civ. stabilesc introducerea cererii de ordonanţă preşedinţială la instanţa competentă să se pronunţe, în primă instanţă, asupra fondului dreptului.
Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare."
Dispoziţiile art. 106 alin. (1) C. civ. prevăd că "Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi.., iar art. 107 din acelaşi act normativ dispune că "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii."
Constatând că obiectul litigiului este stabilirea domiciliului minorei, Judecătoria Craiova a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., conform cărora cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, fiind vorba despre o competenţă exclusivă.
Pentru aceste motive, a stabilit că este competentă să judece cauza Judecătoria Oradea.
3. Hotărârea Judecătoriei Oradea
Prin cererea înregistrată la 28 februarie 2020 pe rolul Judecătoriei Oradea, sub nr. x/2020, reclamantul B. a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în contradictoriu cu pârâta A., stabilirea locuinţei minorei C. la domiciliul său şi suplinirea acordului pârâtei pentru transferul minorei de la Şcoala Gimnazială Coşoveni, jud. Dolj, la Şcoala cu clasele I-VIII Ineu "Puiu Sever".
Prin încheierea nr. 1573 din 8 aprilie 2020, Judecătoria Oradea a admis excepţia conexităţii, invocată de pârâtă prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională depuse la 20 martie 2020 (prin care a ridicat, de asemenea, şi excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea), conexând dosarul nr. x/2020 la dosarul nr. x/2020.
Prin sentinţa nr. 1682 din 28 mai 2020, Judecătoria Oradea a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă invocată din oficiu şi a declinat, în favoarea Judecătoriei Craiova, competenţa de soluţionare a cauzei (la care a fost conexat dosarul nr. x/2020 al aceleiaşi instanţe). Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat-o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Oradea a reţinut că, potrivit regulii de drept comun care determină competenţa teritorială a instanţelor, înscrisă în art. 107 C. proc. civ., consacrată de adagiul actor sequitur forum rei, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă sediul. De la aceasta regulă sunt instituite o serie de excepţii, care se referă la competenţa teritorială exclusivă.
Conform art. 998 C. proc. civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.
Referitor la competenţa teritorială privind soluţionarea cauzei, Judecătoria Oradea a reţinut că, în speţă, este vorba despre o competenţă teritorială exclusivă, stabilită prin dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în favoarea instanţei de la domiciliul/reşedinţa persoanei ocrotite, care poate fi invocată de părţi sau de judecător.
De asemenea, a apreciat că dispoziţiile art. 496 C. civ. prevăd că domiciliul minorului este la părinţii săi; dacă aceştia nu locuiesc împreună şi nu se înţeleg cu privire la domiciliul minorului, locuinţa copilului va fi stabilită de instanţa de tutelă.
Din motivarea cererilor privind emiterea ordonanţei preşedinţiale, Judecătoria Oradea a reţinut că, în urma neînţelegerilor dintre părinţi, minora a rămas să locuiască la domiciliul pârâtului, unde a fost adusă de acesta fără acordul reclamantei. A apreciat că aceasta nu înseamnă că domiciliul minorei, din punct de vedere procedural, este altul faţă de cel stabilit de comun acord de părinţii săi.
Ca atare, Judecătoria Oradea a arătat că schimbarea în fapt a domiciliului minorei, care a avut loc fără acordul mamei, nu antrenează schimbarea locuinţei copilului, întrucât în lipsa acordului părţilor, instanţa de tutelă este cea care hotărăşte, iar nu unul dintre părinţi, în mod arbitrar, în funcţie de localitatea în care acesta locuieşte.
Instanţa a opinat că stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza nu se face în funcţie de dorinţa părintelui care a luat copilul intempestiv, fără acordul celuilalt părinte, întrucât niciunul dintre părinţi nu poate să aleagă instanţa competentă.
Reţinând că minora, anterior declanşării diferendului care vizează stabilirea domiciliului său, a locuit în mod statornic în judeţul Dolj, unde a frecventat şcoala, Judecătoria Oradea a apreciat că nu este competentă să soluţioneze pricina, o astfel de competenţă revenind, în exclusivitate, Judecătoriei Craiova, întrucât în circumscripţia teritorială a acestei instanţe a locuit minora efectiv şi în chip statornic, înainte de promovarea litigiului.
Judecătoria Oradea a făcut referire la faptul că, în acelaşi sens a dispus şi Tribunalul Bihor, secţia I civilă prin sentinţa nr. 12/C/CC/2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin decizia nr. 871/13.05.2020, cu prilejul soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Oradea şi Judecătoria Craiova cu privire la soluţionarea dosarului nr. x/2020, care are aceleaşi părţi şi obiect similar cu cel din prezenta cauză.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă
Litigiul dedus judecăţii, care a generat conflictul negativ de competenţă, are ca obiect cererea formulată de reclamanta A., formulată în contradictoriu cu pârâtul B., pentru ca, prin ordonanţă preşedinţială, să se stabilească domiciliului minorei C., la locuinţa sa.
Astfel, situaţia de fapt a cauzei se grefează pe raportul de filiaţie dintre minoră şi părinţii săi, aspect ce determină incidenţa regulilor în materia autorităţii părinteşti, reglementate de C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009.
Potrivit art. 106 alin. (1) C. civ., ocrotirea minorului se realizează prin părinţi (…), iar, conform prevederilor art. 107 din acelaşi act normativ, procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii.
Dispoziţiile art. 114 C. proc. civ. dispun în sensul că, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Sintagma cereri privind ocrotirea persoanei fizice include şi cererea vizând ocrotirea minorului prin părinţi, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care vizează autoritatea părintească şi exercitarea acesteia.
Titlul IV din C. civ., intitulat "Autoritatea părintească", cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea acesteia, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, conform cărora instanţa de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegerile între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti (art. 486), la stabilirea locuinţei copilului (art. 496) şi la schimbarea locuinţei acestuia (art. 497).
Conform normelor C. civ., îi revine instanţei de tutelă competenţa de soluţionare a cererii care are ca obiect stabilirea locuinţei copilului minor, în lipsa înţelegerii dintre părinţi ori dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1).
Totodată, potrivit art. 92 alin. (2) C. civ., în cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic.
În raport de textele legale menţionate, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 din C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
În speţă, persoana ocrotită este minora C., în interesul căreia reclamanta, mama sa, a promovat cererea privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale.
Din motivarea cererii chemare în judecată şi din conţinutul raportului de anchetă psihosocială, întocmit de Serviciul Autoritate Tutelară al Municipiului Craiova la 19 februarie 2020, la solicitarea Judecătoriei Craiova, rezultă că, de la despărţirea părinţilor, în anul 2012, minora a locuit cu reclamanta în municipiul Craiova, str. x, jud. Dolj, aceasta frecventând cursurile Şcolii Gimnaziale din Comuna Coşoveni, fiind elevă în clasa a III-a.
Din cuprinsul aceluiaşi raport, precum şi din cererea reconvenţională depusă de pârât, reiese că acesta a luat-o pe fiica sa de la domiciliul mai sus menţionat fără consimţământul reclamantei, motiv pentru care minora locuieşte, în prezent, în imobilul acestuia, situat în Ineu, jud. Bihor.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte nu poate reţine că instanţa competentă să judece cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale este Judecătoria Oradea, din moment ce schimbarea în fapt a domiciliului minorei s-a făcut de către pârât în lipsa acordului reclamantei.
Aceasta întrucât, prin convenţia părţilor, domiciliul minorei a fost stabilit, odată cu separarea lor, în Craiova, la locuinţa reclamantei din Craiova, minora frecventând cursurile unităţii de învăţământ din comuna Coşoveni, jud. Dolj.
Astfel, nu se poate reţine că locuinţa statornică a minorei, în sensul prevăzut de art. 92 alin. (2) C. civ., este la pârât, în Ineu, jud. Bihor, pentru a fi atrasă competenţa de soluţionare a Judecătoriei Bihor.
Cât timp între părţi nu a intervenit o altă convenţie cu privire la stabilirea domiciliului minorei sau o hotărâre a instanţei de tutelă prin care să se tranşeze asupra acestui aspect, Înalta Curte apreciază că este competentă să judece cauza Judecătoria Craiova, aceasta fiind instanţa de tutelă, conform art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
În sprijinul acestei concluzii este şi faptul că, pe rolul Judecătoriei Craiova se află, în curs de soluţionare, dosarul nr. x/2020, având ca obiect stabilirea domiciliului minorei C., formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., care, potrivit sistemului de evidenţă informatizată a instanţelor, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova la 7 februarie 2020. În plus, se reţine că, prin decizia nr. 871/13.05.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în regulator de competenţă, a stabilit competenţa de soluţionare a dosarului nr. x/2020, privind aceleaşi părţi şi având obiect similar cu cel din prezenta cauză, în favoarea Judecătoriei Craiova, iar nu în favoarea Judecătoriei Oradea.
Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ., "Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului."
Aplicând prevederile legale anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2020.