Unconstitutionality challenge on judicial organization norms in land ownership revision: appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 22/R din 23 septembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2010, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii nr. 4522/13.12.2011, pronunţate de Judecătoria Carei în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Acâş, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Satu Mare, Primarul Comunei Acâş, preşedinte al Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Acâş, Prefectul Judeţului Satu Mare, preşedinte al Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Satu Mare, B. şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Acâş. A admis recursul declarat de aceeaşi recurentă împotriva sentinţei civile nr. 1552/11.12.2018, pronunţate de Judecătoria Carei în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu aceeaşi intimaţi, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Prin încheierea din 4 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2010, Judecătoria Carei a încuviinţat cererea de abţinere formulată de judecător C. de la soluţionarea cauzei, în rejudecare.

Împotriva deciziei nr. 22/R din 23 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă şi împotriva încheierii mai sus menţionate a formulat cerere de revizuire revizuenta A., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând contrarietatea între decizia nr. 22/R din 23 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă în dosarul nr. x/2010, şi încheierea din 4 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2010 de Judecătoria Carei.

2. Cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate

Revizuenta A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1) lit. c) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În motivarea cererii, petenta a susţinut că normele legale pretins neconstituţionale încalcă prevederile art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale.

În esenţă, petenta a arătat că, prin decizia nr. 417/2019, Curtea Constituţională a reţinut că organizarea completurilor de judecată se constituie potrivit legii. Astfel, dacă norme legală prevede un anumit număr, specializare sau existenţă temporară a completurilor, Înalta Curte are obligaţia de a constitui completurile potrivit legii.

Instanţele judecătoreşti, astfel cum sunt reglementate prin Constituţie şi prin Legea nr. 304/2004, îşi realizează funcţia de înfăptuire a justiţiei prin judecători, care sunt organizaţi în completuri de judecată.

Legiuitorul constituţional a dat o importanţă deosebită ordonării acţiunii puterii judecătoreşti la nivelul instanţelor. Această construcţie constituţională a condus la calificarea, la nivel legal a aspectelor referitoare la compunerea instanţei judecătoreşti, ca fiind norme de procedură de ordine publică.

3. Hotărârea asupra cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate

Prin decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile cu privire la care revizuenta invocă neconstituţionalitatea neavând legătură cu soluţionarea cauzei.

4. Recursul

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, adoptată prin decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, a declarat recurs petenta A., la 3 februarie 2020.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susţinut nelegalitatea deciziei, menţionând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La 6 martie 2020, cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2019/a1, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare Completului nr. 8.

Deşi legal citaţi cu copia cererii de recurs, intimaţii nu au depus întâmpinare.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acesteia.

Din configuraţia dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

Din perspectiva întrunirii cerinţelor de admisibilitate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispoziţiile pretins neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului în care se află pricina.

În speţă, recurenta a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1) lit. c) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în cadrul soluţionării cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând contrarietatea deciziei nr. 22/R din data de 23 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă în dosarul nr. x/2010, cu încheierea din 4 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2010 de Judecătoria Carei.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Aceste dispoziţii legale reglementează condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anume existenţa triplei identităţi cu privire la părţile, obiectul şi cauza litigiilor, existenţa unor hotărâri definitive contradictorii, hotărârile potrivnice fiind necesar să fie pronunţate în dosare diferite.

Faţă de normele legale mai sus menţionate şi de motivele expuse în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, Înalta Curte constată că un eventual control de constituţionalitate al dispoziţiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1) lit. c) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu ar avea relevanţă asupra soluţionării cererii de revizuire, în sensul prevăzut de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Aceasta întrucât normele pretins neconstituţionale reglementează modalitatea de înfiinţare, de către Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a completelor specializate în cadrul secţiilor, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora (art. 19 alin. (3), atribuţiile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (art. 29 alin. (1), compunerea completelor de judecată, precum şi a celor în materie penală pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel (art. 52 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004).

În raport de aspectele reliefate, Înalta Curte constată că normele vizate de neconstituţionalitate nu fac referire la modalitatea de soluţionare a cererii de revizuire. Din acest motiv, ar fi inutilă sesizarea Curţii Constituţionale cu verificarea constituţionalităţii acestora.

Fiind o cale extraordinară de retractare, revizuirea poate fi analizată numai din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, conform art. 322 pct. 7 şi art. 326 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar nu prin prisma regulilor de organizare judiciară reglementate prin Legea nr. 304/2004.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 38 R din 31 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 38 R din 31 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2020.