Recovery of party-appointed expert fees: limits of cassation review on disproportionate honorariums and extrajudicial expert costs

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare", Înalta Curte constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia civilă, la data de 01 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând plata experţilor judiciari, a experţilor extrajudiciari şi a experţilor parte, plata cheltuielilor constând în onorariile pentru avocaţi, experţi financiari, contabili, consultanţi, taxe de timbru şi cheltuieli cu deplasarea în cuantum de 45.000 RON, efectuate în următoarele dosare: dosar nr. x/2008, soluţionat în toate căile de atac (la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin hotărârea nr. 1998/2013); dosar nr. x/2010, soluţionat în apel la data de 11 martie 2015 prin hotărârea nr. 140/2015, şi dosar nr. x/2013, soluţionat în fond la data de 12 februarie 2016 prin hotărârea 74/2016; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor ocazionate cu prezenta cauză.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1349 Noul C. civ., art. 998-999 C. civ. de la 1864 şi art. 453 C. proc. civ.

Prin cererea formulată la data de 3 mai 2018, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 118046,79 RON.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Teleorman

Prin sentinţa civilă nr. 390/20 august 2018, Tribunalul Teleorman, secţia civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. şi l-a obligat pe pârâtul B. să-i achite acesteia suma de 96.379,79 RON, precum şi suma de 2371,79 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru, proporţional cu pretenţiile admise.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 238A/19 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 390 din 20 august 2018, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, în contradictoriu cu apelantul-pârât B.; a admis apelul declarat de apelantul-pârât B., a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de pârât reclamantei la suma de 73.607,83 RON, plus cheltuielile judiciare aferente judecăţii în primă instanţă în sumă de 1811,39 RON; a menţinut, în rest, sentinţa şi a obligat-o pe apelanta-reclamantă să plătească apelantului-pârât suma de 358,41 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 238A/19 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 septembrie 2019 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel, admiţând apelul declarat de apelantul-pârât B., a redus onorariul plătit expertului - consilier parte C., de la suma de 37.771 RON la suma de 15.000 RON, reţinând, în motivare, argumentul apelantului-pârât privind caracterul excesiv al onorariului expertului consilier faţă de criteriile cuprinse în art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că nu s-a dovedit o contribuţie la redactarea raportului de expertiză judiciară sau redactarea unei opinii complete proprii cuprinzând răspunsuri date obiectivelor stabilite de instanţă ori o altă activitate profesională consemnată într-un înscris care să fi fost depus la dosarul cauzei.

În continuare, recurenta a detaliat obligaţiile contractuale îndeplinite de expertul parte şi a precizat că la dosar sunt depuse înscrisurile care fac dovada plăţii onorariului către expertul consilier parte, precum şi contractul încheiat cu acesta, cu precizarea sumei cuvenite.

Recurenta a mai arătat că instanţa de apel a respins în mod greşit apelul incident declarat de aceasta, apreciind că suma reprezentând onorariul pentru expertiza extrajudiciară contabilă plătită expertului D. nu este o cheltuială cu procesul, în sensul cerut de lege, cu toate că art. 451 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte în ce constau cheltuielile de judecată.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât B. la data de 21 octombrie 2019.

La 14 noiembrie 2019, în termen legal, intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 6 decembrie 2019, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reluat susţinerile din cuprinsul cererii de recurs.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 28 februarie 2020 (conform dovezilor aflate la filele x); părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

5. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând, cu prioritate, admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva posibilităţii încadrării criticilor formulate în motivele de recurs, prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

La termenul din 17 iunie 2020, completul de filtru, constatând că recursul este legal timbrat, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă, stabilite sub sancţiunea nulităţii de prevederile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) din C. proc. civ., că recursul a fost exercitat în termenul legal, reglementat de dispoziţiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., iar decizia curţii de apel este susceptibilă de recurs, a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii în principiu a recursului, din perspectiva încadrării criticilor formulate de recurenta S.C. A. S.A. în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea se poate cere atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Motivul de casare sancţionează nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, referindu-se la considerentele hotărârii judecătoreşti, prevăd că acestea trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, menţionându-se argumentele pentru care au fost admise, respectiv au fost înlăturate cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este un atribut esenţial al acesteia, de natură să explice părţilor şi să le determine să accepte soluţia primită, o garanţie puternică împotriva unui eventual arbitrar al judecătorului, dar şi o condiţie necesară pentru a se putea realiza controlul judiciar de către instanţa superioară.

Datorită importanţei sale în explicarea soluţiei pronunţate, motivarea clară, convingătoare şi completă a hotărârii judecătoreşti a fost ridicată la rang de principiu în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 parag. 1), din perspectiva dreptului părţilor la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta vizează încălcarea de către instanţa de apel a normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt ori încălcarea unor principii generale de drept.

În cauza de faţă se constată că, prin decizia recurată, curtea de apel a reţinut că faţă de criteriile impuse de prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. onorariul expertului consilier C. are caracter excesiv, ceea ce impune includerea în suma ce reprezintă cheltuieli de judecată a sumei de 15.000 RON, din totalul de 37.771,83 RON.

În acest sens, curtea de apel a constatat că, potrivit contractului de prestări servicii încheiat cu reclamanta S.C. A. S.A., C. a prestat servicii constând în: consiliere şi asistenţă în domeniul proprietăţii intelectuale în legătură cu efectuarea expertizei tehnice şi de proprietate intelectuală, examinarea profesională a obiectivelor expertizei în raport cu datele, informaţiile şi documentele analizate şi formularea răspunsurilor la obiectivele acesteia, în conformitate cu normele profesionale în domeniu, precum şi acordarea de sprijin beneficiarului cu ocazia redactării obiecţiunilor la raportul de expertiză.

Pe baza probelor administrate, curtea de apel a reţinut că, în executarea acestui contract, expertul C. a formulat şi a depus la dosar un document cuprinzând obiecţiuni la expertiza întocmită de expertul judiciar E., cărora acesta din urmă le-a răspuns, potrivit dispoziţiilor instanţei de apel, nefiind astfel probată o contribuţie a acestuia la redactarea raportului de expertiză judiciară sau redactarea unei opinii complete proprii cuprinzând răspunsuri date obiectivelor stabilite de instanţă, astfel cum prevede art. 18 din O.G. nr. 2/2000, ori o altă activitate profesională consemnată într-un înscris care să fi fost depus la dosarul cauzei pentru a ajuta la formarea convingerii instanţei de apel cu privire la chestiunile litigioase deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul aferent expertizei contabile extrajudiciare efectuate de D., solicitate prin apelul incident, curtea de apel a reţinut că în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010, în etapa recursului, administrarea probei cu expertiză nu era permisă de art. 305 C. proc. civ. de la 1865, astfel că proba încuviinţată şi administrată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constat în proba cu înscrisul reprezentat de documentul cuprinzând raportul întocmit de expertul contabil. Prin urmare, s-a reţinut că proba administrată nu a fost proba cu expertiză, ci cea cu înscrisuri, iar alegerea părţii de a valorifica expertiza extrajudiciară ca înscris în etapa recursului nu deschide dreptul acesteia de a primi contravaloarea onorariului de expertiză, legea procesuală referindu-se la ipoteza administrării în procesul civil a probei cu expertiză judiciară, context în care suma plătită expertului pentru întocmirea expertizei extrajudiciare în această ipoteză nu se încadrează în noţiunea de onorariu de expert la care se referă norma specială.

În plus, s-a mai reţinut de către instanţa de apel că, deşi proba a fost apreciată de instanţa de recurs ca fiind admisibilă şi pertinentă, câştigarea procesului de către recurenta S.C. A. S.A. nu a fost determinată de administrarea acestei probe, altele fiind raţiunile avute în vedere de instanţa de recurs la pronunţarea deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta a indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., în motivarea incidenţei acestora nu a expus argumente apte a fi subsumate motivelor de casare indicate.

Astfel, în esenţă, nemulţumirea recurentei-reclamante S.C. A. S.A., care a declanşat exercitarea prezentei căi de atac, a fost reprezentată, pe de o parte, de soluţia curţii de apel din perspectiva reducerii cuantumului onorariului de expert parte C. de la suma de 37.771 RON la suma de 15.000 RON, iar, pe de altă parte, de neincluderea în categoria cheltuielilor de judecată a onorariului aferent expertizei extrajudiciare efectuate de către expertul D..

Deşi şi-a fundamentat în drept exercitarea căii de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică prin care să susţină nemotivarea, motivarea contradictorie sau străină de natura cauzei a deciziei curţii de apel, context în care Înalta Curte, constată că acest motiv de recurs a fost invocat pur formal.

Sub un alt aspect, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa are posibilitatea să reducă onorariul experţilor judiciari, atunci când acesta este "vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei".

Prin urmare, aprecierea se face, pe de o parte, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, iar, pe de altă parte, cu activitatea desfăşurată de expertul judiciar, în ambele cazuri ţinându-se seama şi de circumstanţele cauzei.

Însă operaţiunea de stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată, precum şi reducerea acestora, sunt aspecte care ţin de netemeinicia hotărârii întrucât implică examinarea probelor administrate. Pe cale de consecinţă, aprecierea în concret a caracterului util al cheltuielilor de judecată, precum şi caracterul proporţional al acestora, excedează controlului de legalitate specific recursului.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecaţii, atunci când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 238 A din data de 19 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 238 A din data de 19 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.