Timber sale termination upheld as buyer's cassation appeal annulled for inadmissible factual grounds.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare", Înalta Curte constată următoarele:

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 08 februarie 2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., să se constate că a încetat de drept, începând cu data de 28 octombrie 2013, contractul de vânzare-cumpărare de masă lemnoasă pe picior autentificat sub nr. x/3 august 2010 la BNP D. şi E., deoarece a intervenit rezilierea unilaterală de plin drept a acestui contract din culpa pârâtului.

2. Judecata în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 253/04 iulie 2018, Tribunalul Argeş a admis cererea formulată de reclamanţi şi a constatat intervenită rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03 august 2010, începând cu data de 28 octombrie 2013.

3. Judecata în apel

Prin decizia civilă nr. 3174/3 iulie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 253/04 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş.

Prin încheierea din 10 iulie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în minuta deciziei civile nr. 3174 din 3 iulie 2019, în sensul menţionării căii de atac a recursului, în locul menţiunii că decizia este definitivă.

4. Judecata în recurs

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel a formulat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie la data de 01 octombrie 2019, pârâtul C..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât C. a arătat că, la data de 03 august 2020, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1614 cu reclamanţii A. şi F., în calitate de vânzători, obiectul contractului fiind reprezentat de vânzarea masei lemnoase pe picior spre tăiere, în regim silvic, amplasată pe suprafaţa de 150 ha teren pădure, conform amenajamentului silvic, suprafaţa urmând a fi exploatată pe o durată de 20 ani de la semnarea contractului.

Recurentul-pârât a arătat că, în mod neîntemeiat, Tribunalul Argeş a admis acţiunea reclamanţilor şi a constatat intervenită rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, care face obiectul litigiului, începând cu data de 28 octombrie 2013, iar instanţa de apel a refuzat proba cu expertiză de specialitate silvică solicitată de acesta, prin care s-ar fi stabilit, pe de o parte, masa lemnoasă reprezentând produsele principale, iar, pe de altă parte, masa lemnoasă reprezentând produsele accidentale rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici.

A mai susţinut recurentul-pârât că, în lipsa unei expertize de specialitate, instanţa de apel, în mod greşit, a considerat că poate înlocui expertul şi a reţinut cauza în pronunţare, dând o interpretare eronată prevederilor art. 59 din Codul silvic.

În continuare, a susţinut că instanţa de apel a considerat că, potrivit art. 59 alin. (5) din Codul silvic, volumul produselor accidentale rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici şi din defrişări ilegale (care apar în subunităţi de gospodărire în care se reglementează procesul de producţie lemnoasă), precum şi volumul rezultat în urma tăierilor ilegale, se precomptează din posibilitatea de produse principale, iar precomptarea este o scădere a produselor accidentale din cele principale.

Ajungând la această interpretare, curtea de apel a apreciat că precomptarea presupune o cumulare a produselor (principale şi accidentale), iar în situaţia în care volumul de masă lemnoasă rezultat depăşeşte volumul preconizat de amenajamentul silvic se încalcă art. 1 din contract, în sensul că s-a recoltat o suprafaţă mai mare decât cea stabilită.

Recurentul-pârât a învederat că pentru amenajamentul 2010-2019, ca produs principal, a exploatat 1195 mc (471 mc + 724 mc) din cei 8720 mc preconizaţi, restul până la 22.266 mc fiind tăieri accidentale, tăieri de igienă şi rărituri, conform legislaţiei silvice, iar aceste tăieri accidentale nu pot fi prevăzute în amenajamentele silvice şi nu se adaugă la produsele principale atunci când se evaluează exploatarea masei lemnoase în perioada anterior menţionată, astfel cum rezultă din art. 59 alin. (5) din Codul silvic.

În continuare, a arătat că nu a încălcat nicio prevedere contractuală şi nici legislaţia silvică, iar tăierile de produse accidentale s-au făcut legal, conform aprobării organelor competente; atât tăierile principale, cât şi cele accidentale, respectiv volumul masei lemnoase reprezentate de acestea fac parte din bunul pe care acesta l-a cumpărat şi sunt proprietatea sa.

Conchizând, recurentul a susţinut că, în mod nelegal şi netemeinic, instanţa de apel a respins motivul privind inadmisibilitatea acţiunii reclamanţilor-intimaţi, care aveau la îndemână acţiunea în realizarea dreptului în cazul în care se considerau prejudiciaţi.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor - reclamanţi la data de 16 octombrie 2019 .

La data de 12 noiembrie 2019, în termen legal, intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-pârât C., cu motivarea că acesta a invocat ca temei legal art. 486 şi următoarele C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că acestea nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate.

Întâmpinarea a fost comunicată la data de 22 noiembrie 2019 recurentului, care a depus răspuns la întâmpinare la data de 2 decembrie 2019.

5. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând, cu prioritate, admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva posibilităţii încadrării criticilor formulate în motivele de recurs, prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Piteşti a respins apelul exercitat de pârâtul C., apreciind că soluţia pronunţată, în primă instanţă, de tribunal, este legală şi temeinică.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare, pârâtul şi-a asumat obligaţia de a exploata masa lemnoasă în conformitate cu legislaţia în vigoare în materie, astfel cum rezultă expres din prevederile art. 8 şi art. 11 alin. (2) din contract, iar conform amenajamentului silvic întocmit pe 10 ani (2010-2019), în luna iunie a anului 2010, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, volumul total anual ce putea fi recoltat de pe suprafaţa de 150 ha în litigiu (posibilitatea anuală) era de 872 m.c. din care 733 m.c. produse principale, 60 m.c. din produse secundare şi 79 m.c. tăieri de igienă.

De asemenea, a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 26, art. 27 şi art. 59 din Codul silvic, este nefondată susţinerea potrivit căreia, în lipsa menţionării în cuprinsul contractului a cantităţii de masă lemnoasă ce poate fi exploatată, pârâtul ar fi cumpărat întreaga masă lemnoasă existentă pe terenul de 150 ha, pe care ar fi îndreptăţit să o exploateze fără nicio limitare, având în vedere că aceste obligaţii rezultau din lege. Pentru aceleaşi considerente, a fost înlăturată şi teza potrivit căreia în masa lemnoasă ce poate fi exploatată nu este cuprins şi volumul masei lemnoase rezultate din produse accidentale având în vedere că legea prevede obligativitatea precomptării acestui volum din volumul produselor principale.

În ceea ce priveşte volumul total de masă lemnoasă exploatat de pârât, pe baza înscrisurilor aflate la dosar, instanţa de apel a reţinut că acesta a recoltat un total care a depăşit de peste 2,5 ori posibilitatea decenală de recoltare de pe suprafaţă, conform amenajamentului silvic, încălcând astfel clauzele contractuale.

Totodată, a reţinut că, în raport de normele legale în vigoare la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare şi faţă de inserarea de către părţi în cuprinsul contractului a unui pact comisoriu de gradul IV, nu mai este necesară punerea în întârziere a pârâtului şi nici îndeplinirea vreunei alte formalităţi, contractul încetând de plin drept.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât C. a susţinut că aspectele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs sunt subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Din examinarea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că nu conţine critici care să poată fi circumscrise motivului de nelegalitate precizat, recurentul-pârât neaducând în discuţie chestiuni legate de existenţa unor considerente străine de natura pricinii sau contradictorii; de asemenea, Înalta Curte constată că prin criticile formulate nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care ar putea fi încadrate în vreunul din celelalte motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia instanţa de apel a reţinut că precomptarea presupune de fapt o cumulare a produselor accidentale cu cele principale, pune în discuţie un aspect de temeinicie a hotărârii supuse controlului judiciar.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a dezvoltat critici care să se grefeze pe considerentele curţii de apel care au determinat respingerea, ca nefondat, a apelului promovat de către acesta şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a prezenta aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei, de probele administrate în cauză şi la a reda conţinutul dispoziţiilor legale care, în opinia sa, au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, fără a arăta în concret în ce constă încălcarea sau greşita aplicare a acestora.

Cu referire la susţinerile recurentului-pârât privitoare la admiterea acţiunii în rezoluţiunea contractului nr. x/2010 intervenit între părţi, având ca obiect de vânzarea masei lemnoase pe picior spre tăiere, în regim silvic, amplasată pe suprafaţa de 150 ha teren pădure, conform amenajamentului silvic, în condiţiile greşitei interpretări şi aplicări, de către instanţa de apel a prevederilor art. 59 alin. (5) din Codul silvic, Înalta Curte constată că nu s-a arătat, în concret, sub ce aspect reţinerile curţii de apel sunt nelegale, partea rezumându-se doar a arăta că:

"printre altele, curtea de apel a considerat că, potrivit art. 59 alin. (5) din Codul silvic, volumul produselor accidentale rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici şi din defrişări ilegale care apar în subunităţi de gospodărire în care se reglementează procesul de producţie lemnoasă, precum şi volumul rezultat în urma tăierilor ilegale, se precomptează din posibilitatea de produse principale."

Pe de altă parte, susţinerile pârâtului cu privire la cantitatea de masă lemnoasă colectată, în sensul că pentru amenajamentul 2010-2019 acesta a exploatat 1195 mc produs principal, din cei 8720 preconizaţi, restul de până la 22266 fiind tăieri accidentale, de igienă şi rărituri, cât şi cea potrivit căreia nu a existat nicio încălcare a prevederilor contractuale sau legale, pun în discuţie aspecte de fapt ale judecăţii, astfel că nu pot face obiect de analiză în recurs, excedând controlului de legalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu referire la critica prin care s-a arătat că instanţa de apel a respins cererea de administrare a probei cu expertiză în specialitatea silvică, Înalta Curte reţine că, prin încheierea de şedinţă din 19 iunie 2019, instanţa de apel a respins această cerere cu motivarea că proba solicitată nu este utilă şi concludentă prin raportare la motivele de apel şi la obiectivele solicitate.

Recurentul-pârât nu a arătat din ce perspectivă această soluţie este nelegală, având în vedere că, deşi verificarea condiţiilor de admisibilitate a probelor pot face obiectul controlului judiciar în recurs, instanţele de fond au un drept de apreciere asupra utilităţii probelor solicitate, care nu poate fi cenzurat în recurs.

De asemenea, nu se circumscrie aspectelor de legalitate, specifice controlului judiciar în recurs, solicitarea recurentului-pârât de reevaluare a probatoriilor, care în opinia sa ar proba lipsa culpei în executarea contractului, şi, deci, inaplicabilitatea pactului comisoriu de gradul IV, întrucât pune în discuţie temeinicia deciziei curţii de apel.

Cum în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, iar această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., prin dispoziţii speciale, de strică interpretare, nu poate constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 3174 din data de 3 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 3174 din data de 3 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.