Territorial competence for enforcement authorization under pre-2013 procedural law: jurisdiction follows execution location, not debtor's domicile

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 09 octombrie 2019, sub nr. x/2019, petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti A. a solicitat încuviinţarea executării silite în dosarul nr. x/2011, privind pe creditorul B. şi pe debitorul C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru persoane fizice nr. x/05 martie 2008.

Prin sentinţa civilă nr. 5537/28 octombrie 2019, Judecătoria Sibiu a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sibiu a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, precum şi împrejurarea că din actele aflate la dosar nu rezultă că executarea silită urmează să se desfăşoare pe raza Judecătoriei Sibiu, executorul nedepunând nicio probă în acest sens. Prin urmare, a reţinut că, întrucât domiciliul debitorului se află în sectorul 6 al municipiului Bucureşti, competenţa revine Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 418 din 17 ianuarie 2020, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, învestită prin declinare, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea, din oficiu, a soluţionărea pricinii şi, în temeiul art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că, în speţă, nu există nicio dispoziţie legală, cuprinsă în C. proc. civ. din 1865, sub imperiul căruia se desfăşoară procedura de executare silită, care să instituie regula că executarea silită se face în raza judecătoriei în circumscripţia căreia se află domiciliul debitorului, astfel cum a reţinut Judecătoria Sibiu.

Legal învestită cu soluţionarea regulatorului de competenţă, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva aplicării în timp a legii procesuale civile, Înalta Curte reţine că, faţă de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, potrivit cărora executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, în examinarea conflictului negativ de competenţă cu care a fost învestită va avea în vedere legislaţia în vigoare la epoca formulării cererii de executare silită, respectiv 03 iulie 2011.

Conform prevederilor art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 (în vigoare la data formulării cererii de executare silită):

"instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel"; potrivit alin. (3) a aceluiaşi articol, "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, (…)".

În speţă, prin cererea de încuviinţare a executării silite, aflată la dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Sibiu, Biroul Executorilor Judecătoreşti A. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru persoane fizice nr. x/05 martie 2008, în toate formele prevăzute de lege, pe raza judeţului Sibiu,

Prin urmare devin incidente dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie urmează a se face executarea, dacă legea nu prevede altfel.

Având în vedere că nu există dispoziţii legale derogatorii de la regula instituită de art. 373 alin. (2) C. proc. civ. şi reţinând că legea procesuală nu impune creditorului să probeze, la momentul soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, că debitorul deţine bunuri în raza teritorială a instanţei căreia i se solicită încuviinţarea executării silite, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea B., în contradictoriu cu debitorul C., în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea B., în contradictoriu cu debitorul C., având ca obiect "încuviinţare executare silită", în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.