Inadmissibility of civil review due to lack of merits adjudication and finality of filter panel decisions
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the petition for review filed by the applicant against a prior decision, leaving the challenged decision in force with no further avenue for appeal. The dispute concerned the applicant's attempt to initiate an extraordinary review procedure against a filter decision that had previously rejected his initial review petition on inadmissibility grounds; the applicant alleged procedural defects such as an unsigned judgment and claimed grounds of nullity and service-related offenses. The Court held that the review was inadmissible under Article 509(1) of the Civil Procedure Code because the challenged decision, which resolved the admissibility of a previous review petition, did not adjudicate the merits of the underlying civil dispute, a strict prerequisite for exercising the review remedy. Furthermore, the Court confirmed that no ordinary or extraordinary appeals lie against decisions rendered in review proceedings or by filter panels, and that procedural conditions restricting access to justice do not violate Article 6 of the European Convention on Human Rights or the Romanian constitutional guarantee of free access to courts, as such limitations are established by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 427 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 513 alin. (5) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of civil review due to lack of merits adjudication and finality of filter panel decisions: The dispute concerned the applicant's attempt to initiate an extraordinary review procedure against a filter decision that had previously rejected his initial review petition on inadmissibility grounds; the applicant alleged procedural defects such as an unsigned judgment and claimed grounds of nullity and service-related offenses. The Court held that the review was inadmissible under Article 509(1) of the Civil Procedure Code because the challenged decision, which resolved the admissibility of a previous review petition, did not adjudicate the merits of the underlying civil dispute, a strict prerequisite for exercising the review remedy. Furthermore, the Court confirmed that no ordinary or extraordinary appeals lie against decisions rendered in review proceedings or by filter panels, and that procedural conditions restricting access to justice do not violate Article 6 of the European Convention on Human Rights or the Romanian constitutional guarantee of free access to courts, as such limitations are established by law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for dismissing the review petition as inadmissible because the challenged decision did not adjudicate the merits of the case.
Procedural rule determining that no avenue of appeal lies against a decision rendered in the context of a review of a filter decision which is itself not subject to appeal.
Procedural basis establishing that the underlying filter decision is not subject to any avenue of appeal, thereby confirming the finality of the act being attacked.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin decizia civilă nr. 166 din 23 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2371 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
2. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuentul A., înregistrată la data de 24 februarie 2020 şi repartizată aleatoriu completului C8NCPC.
Prin încheierea din data de 03 martie 2020, a fost admisă cererea de abţinere formulată de membrii completului de judecată, iniţial învestit cu soluţionarea pricinii, iar la data de 04 martie 2020 cauza a fost repartizată aleatoriu, spre competentă soluţionare, completului nr. 10NCPC.
Prin cererea de revizuire, revizuentul a arătat că hotărârea judecătorească, astfel cum i-a fost comunicată, nu este semnată, fiind încălcate dispoziţiile art. 426 alin. (5) şi ale art. 427 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
A mai arătat că hotărârea judecătorească este lovită de nulitate, neputând fi luată în considerare, iar persoanele care au comunicat un astfel de act au săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu, respectiv abuz în serviciu.
Prin cererea de revizuire nu a fost invocat niciunul dintre motivele de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.
La termenul din 17 iunie 2020, instanţa a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (5), art. 509 alin. (1) şi art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin decizia civilă ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2371 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în complet de filtru care, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.
Conform dispoziţiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Cum hotărârea a cărei revizuire se solicită, decizia civilă nr. 166 din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, nu este supusă niciunei căi de atac, fiind pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire a deciziei civile nr. 2371 din 5 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, care la rândul ei, nu este supusă niciunei căi de atac, reiese că împotriva acesteia nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.
Sub un alt aspect, Înalta Curte reţine că potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul.
Textul de lege enunţat instituie, deci, ca primă condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire ca hotărârea atacată să evoce fondul cauzei.
În speţă, hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre dată în soluţionarea unei cereri de revizuire, care nu îndeplineşte condiţia de a evoca fondul.
În sensul art. 509 alin. (1) C. proc. civ., îndeplineşte condiţia de a evoca fondul, hotărârea prin care instanţa rezolvă fondul pretenţiei deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată.
Evocarea fondului, ca expresie a uneia dintre condiţiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care fusese reţinută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, decât cea care fusese aleasă până în acel moment.
Condiţia ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, fiind o cale de atac de retractare, prin care se solicită instanţei care a soluţionat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii.
Cum prin decizia atacată pe calea revizuirii, respectiv decizia nr. 166 din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă cerere de revizuire, această hotărâre nu evocă fondul, aşa cum prevede drept condiţie de admisibilitate a revizuirii art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, neîndeplinind condiţia textului de lege enunţat, decizia atacată nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a revizuirii.
Analizând pricina din perspectiva dreptului de acces la o instanţă, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de prevederile art. 6 din CEDO, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că legea fundamentală nu interzice stabilirea, prin lege, a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci - dimpotrivă - statuează în art. 126 alin. (2):
"Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."
Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie sau exercitarea căilor de atac, ordine sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.
Prin decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituţională a reţinut că principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 166 din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 166 din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2020.