Prisoner's civil claim for moral damages over detention conditions: recusal declared null and void for lack of legal grounds

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti la data de 12.01.2016, sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată la data de 18.02.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Penitenciarului B. şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând despăgubiri morale.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 20 alin. (8) C. proc. pen., art. 1347, 1373 C. civ.

Prin Sentinţa nr. 6.570 din 9.06.2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2016, fiind repartizată spre soluţionare secţiei a IV-a civile.

Prin încheierea din 25.11.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în temeiul art. 107 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1.375/2015, a trimis cauza completului din cadrul secţiei a V-a civilă a Tribunalului Bucureşti învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului nr. x/2015, având în vedere că cererea înregistrată sub acest număr de dosar este identică cu cea de faţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2016*.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin Sentinţa nr. 316 din 03.03.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., deţinut la Penitenciarul B., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Penitenciarului B. şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, reprezentând daune morale. Totodată, a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 326A din 15 martie 2018 a respins, ca nefondat, apelul pârâtului Penitenciarul B.; a admis apelurile reclamantului A. şi pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a schimbat în parte sentinţa apelată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta; a obligat pârâtul Penitenciarul B. la plata către reclamant a sumei de 1.162 RON, reprezentând daune morale.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Decizia nr. 326A din 15 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost atacată cu recurs de către pârâtul Penitenciarul B. În drept, au fost invocate prevederile art. 483 şi urm. C. proc. civ., fiind menţionat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a susţinut, în esenţă, că în cauză au fost aplicate necorespunzător prevederile care reglementează angajarea răspunderii civile delictuale, stabilindu-se în sarcina sa plata unor daune morale, fără a fi îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ.

Astfel, a susţinut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale în temeiul art. 1357 C. civ. se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii, anume: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei şi obligaţia de a repara prejudiciul.

În opinia recurentului decizia atacată nu este legală nefiind îndeplinită condiţia vinovăţiei.

Reclamantul a beneficiat de asistenţă medicală stomatologică conform reglementărilor specifice în vigoare, a fost direcţionat către consult şi tratament stomatologic în sistem penitenciar, dar acesta a refuzat şi a optat pentru consult şi tratament la Spitalul Militar Central Implantologie.

I s-a explicat reclamantului că tratamentele de medicină dentară, cu excepţia celor de medicina dentară preventivă şi tratamentelor ortodentale prevăzute de normele metodologice de aplicare a contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale solicitate de persoanele private de libertate se efectuează contra cost, nefiind decontate de casa de asigurări.

Reclamantul a pierdut, în această situaţie, o serie de programări, neavând bani în cont din care să suporte costul tratamentului, situaţie care nu este imputabilă recurentului.

Împrejurarea că pentru anumite servicii stomatologice persoanele condamnate trebuie să achite contravaloarea acestora şi faptul că reclamantul nu a avut banii necesari acestui demers nu poate constitui un element de vinovăţie a Penitenciarului B., atât timp cât acesta a efectuat demersurile posibile în limita cadrului legal.

Cât priveşte încadrarea reclamantului în regim închis de executare a pedepsei s-a avut în vedere mandatul de executare nr. 1.892/2015 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza Sentinţei penale nr. 725/2015 şi cuantumul pedepsei de 7 ani şi 8 luni închisoare, care este unul specific regimului închis.

În urma admiterii plângerii reclamantului, prin Încheierea nr. 857/12.11.2015, judecătorul de supraveghere a dispus modificarea regimului închis în regim semideschis.

Penitenciarul nu a efectuat o analiză la termenele prevăzute de art. 40 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, ci o analiză la schimbarea situaţiei juridice şi a considerat că pentru acest caz au aplicabilitate prevederile art. 39 alin. (1) şi (2), în condiţiile în care legea nu prevede expres cu privire la modalitatea analizei în astfel de situaţii.

Nu în ultimul rând, reclamantul nu a dovedit existenţa vreunui prejudiciu, aspectele invocate de acesta fiind privaţiuni inerente regimului punitiv în care se regăsea şi nu pot fi considerate ca fiind producătoare de un prejudiciu susceptibil de a fi reparat conform legislaţiei civile.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul astfel întocmit, s-a reţinut că se pune problema nulităţii recursului, faţă de împrejurarea că prin cererea de recurs nu sunt formulate critici de nelegalitate cu referire la aspectele analizate de instanţa de apel.

În procedura de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi recurentul-pârât Penitenciarul B. au depus punct de vedere la raport prin care au susţinut admisibilitatea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Pe calea prezentului recurs a fost atacată Decizia nr. 326A din 15 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

De principiu, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de "motive de casare."

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci se fac susţineri care nu reprezintă critici de nelegalitate, ele privind elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurent, care neagă existenţa vinovăţiei şi probarea unui prejudiciu. Or, asemenea susţineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanţe de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat "numai" pentru motivele de nelegalitate statuate expres în ipotezele de la pct. 1 - 8 ale aceluiaşi articol, normă imperativă, de ordine publică.

În speţă, nu au fost dezvoltate critici concrete de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ci recurentul a procedat la expunerea unei situaţii de fapt şi a solicitat reevaluarea probatoriilor administrate, susţinând lipsa vinovăţiei şi faptul că nu a fost dovedit un prejudiciu. Asemenea susţineri pun în discuţie, pe de o parte o chestiune de netemeinicie şi nu una de nelegalitate a deciziei atacate prin prezentul recurs, iar pe de altă parte ele nu vizează în mod concret motivele pentru care instanţa de apel a constatat nefondate argumentele din apel, anume cele referitoare la puterea de lucru judecat derivând din cele două hotărâri penale care au stabilit încălcările drepturilor reclamantului intimat produse în perioada detenţiei.

În aceste condiţii, având în vedere că în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Penitenciarul B. împotriva Deciziei nr. 326A din 15 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2020.

GGC - ED