Negative jurisdictional conflict: Consolidation of territorial competence in private-order lease disputes where defendant fails to raise incompetence exception

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 11 aprilie 2019 pe rolul Judecătoria Huşi, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata echivalentului în bani a 570 kg/ha grâu pe an la data introducerii acţiunii, reprezentând contravaloarea arenzii neplătite pentru anii 2016, 2017 şi 2018.

II. Hotărârea Judecătoriei Huşi:

Prin sentinţa nr. 1087 din 18 noiembrie 2019, Judecătoria Huşi a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la sediul pârâtei, cu atât mai mult cu cât terenul arendat este situat în aceeaşi localitate - comuna Giarmata, judeţul Timiş - ce se află în raza de competenţă a Judecătoriei Timişoara.

III. Hotărârea Judecătoriei Timişoara:

Învestită prin declinare, Judecătoria Timişoara a pronunţat sentinţa civilă nr. 1914 din 17 februarie 2020, prin care prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huşi, a constatat ivit conflictul negativ şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a arătat că excepţia necompetenţei teritoriale putea fi invocată în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. Cum pârâtul nu a formulat întâmpinare, competenţa de soluţionare a cauzei a rămas dobândită Judecătoriei Huşi - instanţă pe rolul căreia a fost iniţial înregistrată cererea de chemare în judecată.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecăţii, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune în răspundere contractuală - pretenţii provenite din plată arendă.

Faţă de obiectul cererii introductive, competenţa teritorială a instanţei chemată să soluţioneze acest tip de cauze este stabilită de regula generală cuprinsă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În speţă, pârâta S.C. B. S.R.L. are sediul în comuna Giarmata, judeţul Timiş, competenţa de soluţionare a cauzei revenind, potrivit textului de lege anterior enunţat, instanţei de la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoriei Timişoara.

Fără a ţine seama de această normă de competenţă teritorială de ordine privată, reclamantul A. a înţeles să înregistreze cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Huşi.

Dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Din interpretarea acestui articol reiese că, în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenţei la una dintre instanţele competente, instanţa astfel învestită neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată.

În cauză, verificând actele din dosar, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Huşi, astfel încât, efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă constă în stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate (consolidarea în mod definitiv a competenţei instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea).

Faţă de considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2020.