Competence conflict over moral damages resolved by legal prorogation to the administrative section due to non-assertion of incompetence

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 20 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Mureş - Dosar nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de director al AJPIS Mureş pe perioada 19.05.2014 - 07.10.2016, în cuantum de 118.358 RON (net) şi obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 240.000 RON.

Prin încheierea din 19 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei ANPIS la plata de daune morale în suma de 240.000 RON şi formarea unui dosar separat, dosar în care instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea acestei cereri.

Urmare a disjungerii, s-a format Dosarul nr. x/2018.

II. Hotărârea Tribunalului Mureş pronunţată în Dosarul nr. x/2018:

Prin Sentinţa civilă nr. 728 din 3 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

În motivarea soluţiei pronunţate, tribunalul a reţinut că reclamantul a sesizat instanţa cu un capăt principal de cerere, constând în obligarea pârâtei la repararea prejudiciului moral produs ca urmare a unor fapte ce nu au legătură cu litigiul de muncă, ci sunt ulterioare deciziei de eliberare din funcţie.

Competenţa de soluţionare a cererii de acordare a daunelor morale nu aparţine instanţei de contencios administrativ întrucât nu s-a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat prin emiterea unui act administrativ, ci prejudiciul a fost produs urmare a unor fapte ulterioare, ce nu au legătură cu litigiul de muncă, fiind vorba de două capete principale de cerere, astfel încât nu se poate reţine că ar opera vreo prorogare de competenţă.

Având în vedere criteriul valoric al cererii de obligare la plata daunelor morale, instanţa a stabilit că, potrivit prevederilor art. 95 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., competenţa materială ar aparţine secţiei civile a tribunalului, iar sub aspectul competenţei teritoriale, potrivit prevederilor art. 107 C. proc. civ., competenţa aparţine instanţei de la domiciliul pârâtei, declinând astfel competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

III. Hotărârea Tribunalului Bucureşti:

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 2246 din 16 octombrie 2019, prin care a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Mureş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut că nu se poate susţine că solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la repararea prejudiciului moral ar avea la bază fapte care nu au legătură cu litigiul de muncă, fiind ulterioare deciziei de eliberare din funcţie, atât timp cât în susţinerea cererii de acordare a daunelor morale s-au invocat efectele asupra stării de sănătate a reclamantului şi asupra situaţiei financiare a familiei acestuia, produse de actele emise de pârâtă, respectiv decizia de încetare a raporturilor de muncă şi sesizările făcute de pârâtă către diverse autorităţi, în vederea identificării modalităţilor de înlăturare din funcţie a reclamantului.

Reclamantul a investit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni având două capete principale de cerere, având aceeaşi cauză (emiterea de către pârâtă a deciziei de eliberare din funcţie a reclamantului), respectiv cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură (sesizările făcute de pârâtă către diverse autorităţi, în vederea identificării modalităţilor de înlăturare din funcţie a reclamantului).

Tribunalul Bucureşti a reţinut că în cauză operează prorogarea legală de competenţă în favoarea instanţei de contencios administrativ, căreia îi aparţine competenţa de soluţionare inclusiv a capătului 2 de cerere, având ca obiect acordarea daunelor morale pentru prejudiciile cauzate reclamantului atât prin emiterea de către pârâtă a Deciziei nr. 108/16.05.2014, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, cât şi prin sesizările făcute de pârâtă către diverse autorităţi, aflate în strânsă legătură cu încetarea raporturilor de serviciu dintre părţi.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecăţii, se constată următoarele:

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul A. a învestit Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu o acţiune având ca obiect pretenţii materiale şi morale (două capete de cerere), respectiv:

- repararea pagubei cauzate reclamantului prin Decizia nr. 108/16.05.2014 emisă de pârâta ANPIS Bucureşti privind încetarea raporturilor de serviciu dintre pârâtă şi reclamant în calitate de director executiv al AJPIS Mureş (act administrativ unilateral), despăgubiri reprezentând contravaloarea salariilor indexate, majorate şi recalculate, precum şi a celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat în calitate de director executiv al AJPIS Mureş pe perioada 19.05.2014 - 07.10.2016;

- acordarea reparaţiilor pentru daunele morale suferite de reclamant ca urmare a emiterii actului administrativ de către pârâtă, având în vedere faptul că Decizia nr. 108/16.05.2014, emisă de pârâtă a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 264/05.04.2016 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 515/R/09.09.2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte competenţa jurisdicţională, dispoziţiile legale în materie fac distincţia între competenţa materială şi competenţa teritorială, pe de o parte, respectiv între competenţa funcţională - stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe - şi competenţa materială procesuală - care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii, pe de altă parte.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată cauza şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa unei alte instanţe. Invocarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală de soluţionare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În speţă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. a fost înregistrată la 20 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal - Dosar nr. x/2017.

La primul termen de judecată stabilit la 28 aprilie 2017, Tribunalul Mureş, constatând că procedura de citare este legal îndeplinită, a procedat la verificarea timbrajului privind capătul de cerere prin care se solicita obligarea pârâtului la plata unor daune morale, amânând judecata cauzei în vederea timbrării acestui petit.

La al doilea termen de judecată - 13 iunie 2017 - instanţa a înţeles să suspende judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Mureş.

La al treilea termen de judecată - 5 iunie 2018 - instanţa a constatat că motivul care a generat suspendarea cauzei a încetat şi a repus cauza pe rol, invocând din oficiu excepţia necompetenţei instanţei de contencios administrativ şi fiscal pentru capătul doi al cererii de chemare în judecată, vizând acordarea daunelor morale.

Prin încheierea din 19 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei ANPIS la plata de daune morale în suma de 240.000 RON şi formarea unui dosar separat - cu nr. x/2018, dosar în care, la acelaşi termen la care a dispus disjungerea, instanţa a rămas în pronunţare, amânând pronunţarea la 3 iulie 2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 728 din 3 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă, trebuie menţionat că una dintre inovaţiile actualului C. proc. civ., prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică unui principiu nou al procesului civil, acela al accelerării judecăţii, reglementat de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă materială (cum s-a detaliat în paragrafele anterioare), şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, adică termenul la care părţile, legal citate, pot pune şi concluzii - limită care în cauză a fost cu mult depăşită, astfel cum rezultă din succesiunea actelor şi lucrărilor dosarului şi a termenelor acordate în cauză.

Dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei - aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii, chiar şi în situaţia în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul repartizării la secţii sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenţei materiale procesuale.

Din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

Prin urmare, în cauză, judecarea cererii vizând acordarea daunelor morale este de competenţa Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întrucât operează prorogarea legală de competenţă, indiferent dacă, avându-se în vedere obiectul capetelor de cerere, acestea ar fi fost, eventual, de competenţa materială funcţională şi teritorială a unor instanţe diferite.

Faţă de considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2020.

GGC - NN