Inadmissibility of constitutional exception due to lack of connection to litigation costs dispute

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată la 4 octombrie 2018, Judecătoria Roşiorii de Vede a respins cererea având ca obiect îndreptare eroare materială formulată de reclamantele A. şi B..

A admis sesizarea din oficiu având ca obiect îndreptare eroare materială constatată în cuprinsul sentinţei civile nr. 1159/17.09.2015 pronunţată în dosarul civil nr. x/2012 de Judecătoria Roşiorii de Vede, dispunând îndreptarea erorii materiale, în sensul că s-a consemnat "Obligă pe reclamante să achite în solidar pârâtului C. suma de 4.730 RON reprezentând cheltuieli de judecată", în loc de "Obligă pe reclamante să achite în solidar pârâtului C. suma de 2.730 RON şi pârâtului D. suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată".

Împotriva aceste încheieri, reclamantele A. şi B., precum şi pârâtul C. au formulat apel, cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Tribunalului Teleorman - dosar nr. x/2018.

Prin încheierea de şedinţă din 14 martie 2019 pronunţată în dosarul anterior menţionat, Tribunalul Teleorman, secţia civilă a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauza privind pe apelantele-reclamante A., B. şi pe apelantul-pârât C. şi a fixat termen la data de 25 aprilie 2019, pentru continuarea judecăţii apelului.

Împotriva încheierii din 14 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Teleorman, reclamanta A. a declarat recurs - cale de atac înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub dosar nr. x/2018, cauză în care la 4 aprilie 2019 recurenta-reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 şi art. 3 din Legea nr. 271/2004.

Prin decizia civilă nr. 889 din 29 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 şi art. 3 din Legea nr. 271/2004, formulată de petenta A., reţinând, în esenţă, că prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă reprezintă norme de drept substanţial fără nicio legătură cu soluţionarea cauzei în recurs, în sensul prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de şedinţă pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă la 14 martie 2019 în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. şi cu intimata-reclamantă B..

Împotriva deciziei civile nr. 889 din 29 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, petenta A. a declarat recurs, cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 şi art. 3 din Legea nr. 271/2004.

În motivarea recursului, recurenta-petentă a arătat că preşedintele completului de judecată care a pronunţat decizia recurată a făcut parte din completul care a judecat contestaţia în anulare, aspect ce contravine principiului imparţialităţii magistraţilor deoarece judecătorul cunoştea cauza şi şi-a exprimat opinia cu privire la dosarul nr. x/2012, iar admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ar fi dus la o decizie contrară celei pronunţate în dosarul nr. x/2018.

A doua critică din memoriul de recurs face referire la art. 488 alin. (6) din noul C. proc. civ., nemulţumirea petentei vizând termenul de 48 de ore de la pronunţare de declarare a căii de atac a recursului împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Petenta apreciază că i-a fost afectat dreptul la apărare, având în vedere că nu a avut cunoştinţă de motivarea instanţei, hotărârea nefiindu-i comunicată într-un termen atât de scurt.

Al treilea motiv de recurs, încadrat de petentă în dispoziţiile art. 488 alin. (8) C. proc. civ., priveşte greşita aplicare a normelor de drept material, apreciind că excepţia de neconstituţionalitate invocată respectă condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Lege nr. 47/1992. Precizează că a invocat excepţia de neconstituţionalitate urmare a faptului că în dosarul nr. x/2012 testamentul nr. 204/28.01.2011 a fost declarat valabil în temeiul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, iar prima expertiză efectuată în cauză avea o concluzie contrară.

Examinând criticile deduse judecăţii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 şi art. 3 din Legea nr. 271/2004, Înalta Curte reţine următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, întrucât în cuprinsul cererii de recurs recurenta-petentă a făcut referire la dispoziţiile noului C. proc. civ., având în vedere data demarării demersului judiciar (data iniţială a dosarului), şi anume 7 iunie 2012, raportat la data intrării în vigoare a noului C. proc. civ., respectiv 15 februarie 2013, ţinând cont de dispoziţiile art. 24 din noul C. proc. civ., care prevede că dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, se constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, sens în care cauza va fi analizată din perspectiva acestui act normativ.

În ceea ce priveşte prima critică inserată în cuprinsul memoriului de recurs, referitor la faptul că preşedintele completului de judecată care a pronunţat decizia recurată a făcut parte din completul care a judecat calea de atac a contestaţiei în anulare între aceleaşi părţi, pronunţând decizia nr. 175/2018, aspect ce, în aprecierea petentei, contravine principiului imparţialităţii, se reţine că fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 24 - 36 C. proc. civ. ce reglementează incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, care să analizeze obiectiv circumstanţele cauzei, fiind o cerinţă ridicată la nivel de principiu constituţional prin dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, care prevede că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că în cuprinsul încheierii din 5 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a reţinut faptul că recurenta-reclamantă A. a sesizat instanţei că ar exista o incompatibilitate a unui membru al completului de judecată, însă, la interpelarea instanţei, a arătat că nu înţelege să se prevaleze de dispoziţiile procedurale anterior menţionate şi să formuleze cerere de recuzare a preşedintelului de complet. Totodată, în cuprinsul aceleiaşi încheieri, curtea de apel a reţinut că nu există conform legii niciun motiv de incompatibilitate care să determine formularea vreunei cereri de abţinere.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., se constată că instanţa a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, fiind constituită în complet de recurs, din 3 judecători, astfel cum prevede art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sens în care critica formulată de recurenta-petentă privind o nelegală alcătuire a completului de judecată este nefondată.

A doua critică, prin care recurenta-petentă face referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (echivalent al art. 488 alin. (6) din noul C. proc. civ.), vizează termenul de declarare a căii de atac a recursului împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale - termenul de 48 de ore de la pronunţare prevăzut de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Se reţine că art. 303 C. proc. civ. face distincţie între termenul de declarare a căii de atac şi termenul de motivare a recursului: (1) recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. (2) Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Aşadar, în respectarea drepturilor procesuale, legiuitorul a prevăzut faptul că termenul pentru depunerea motivelor de recurs curge de la comunicarea hotărârii, considerent pentru care criticile aduse de recurenta-petentă vizând termenul de declarare a căii de atac sunt nefondate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (corespondent al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), cu referire la faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepţia invocată are legătură cu soluţionarea cauzei, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei - de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate - este limitată de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

În speţă, recurenta-petentă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 şi art. 3 din Legea nr. 271/2004 în faţa instanţei învestite cu soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din 14 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2018 - cauză ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Roşiorii de Vede şi în care a fost respinsă solicitarea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea unei alte excepţii de neconstituţionalitate, instanţa fiind învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Or, textele legale pretins a fi neconstituţionale nu au legătură cu obiectul concret al cauzei deduse judecăţii ori cu stadiul procesual al litigiului - recurs declarat împotriva încheierii din 14 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Teleorman, prin care s-a respins ca inadmisibilă o altă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 459/200 şi Legii nr. 17/2000 privind activitatea de medicină legală din România.

Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate invocată nu vizează calea de atac a recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a sesizării Curţii Constituţionale ori acordarea cheltuielilor de judecată (obiectul dosarului în care a fost invocată respectiva excepţie), astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei. Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei pronunţate şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora această soluţie a fost pronunţată.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate o are în prezenta cauză, din analiza textului legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată, având în vedere faptul că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac, se constată că nu sunt fondate criticile recurentei, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi pronunţată în cadrul recursului şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiei invocate.

Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 şi art. 3 din Legea nr. 271/2004, acest aspect nu ar avea relevanţă în soluţionarea recursului, iar prefigurarea unei soluţii vizând neconstituţionalitatea textului de lege menţionat nu creează premisele aplicării directe a acelei norme în vederea soluţionării căii extraordinare de atac.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut curtea de apel faptul că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei civile nr. 889 din 29 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 1/2000 şi art. 3 din Legea nr. 271/2004.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2020.