Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 110/2020 AI generated

Jurisdictional conflict in international judicial assistance: Competence to serve judicial acts lies with the court of the address designated by the requesting authority, not the defendant's registered residence.

Case Number Decizia nr. 110/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

**Final Operative Outcome:** The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, definitively establishing that the Bucharest District 6 Court holds competence to execute the international judicial assistance request, reversing the declination made by both the District 6 and Târgu Jiu courts. **Dispute and Material Facts:** The case involved a negative jurisdictional conflict arising from an international letter rogatory issued by an Austrian court to serve judicial documents on a defendant domiciled in Bucharest. The Bucharest District 6 Court initially declined competence, citing a change in the defendant's registered address to Târgu Jiu found via national population registry; the Târgu Jiu Court subsequently declined back to Bucharest, arguing that the requesting court had explicitly designated the Bucharest address for service and that the defendant was listed as "moved" at the Târgu Jiu location. **Decisive Legal Basis:** The High Court relied on Regulation (EC) No. 1393/2007, specifically Article 1(2), which excludes cases where the address of the recipient is unknown, and Article 7(1), which mandates that service be executed in accordance with the law of the member state of destination. The Court determined that the procedure was limited to the specific address provided by the requesting foreign authority, meaning the domestic court's inquiry into alternative registered addresses exceeded the scope of the rogatory commission, thereby affirming the competence of the court in the territory where the designated address is located.

Legislator headnote

AI generated

art. 107 C. proc. civ, art. 163 alin. (8) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ; Jurisdictional conflict in international judicial assistance: Competence to serve judicial acts lies with the court of the address designated by the requesting authority, not the defendant's registered residence: Se arată că potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1.393/2007, notificarea sau comunicarea se realizează potrivit legislaţiei statului membru de destinaţie. Văzând dispoziţiile C. proc. civ., lipsa de procedură cu A. la domiciliul indicat în Târgu Jiu, dar şi indicarea expresă a locului de citare de către statul solicitant, instanţa a apreciat că revine Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti competenţa în soluţionarea prezentei cauze.

Keywords

AI generated
international judicial jurisdiction negative conflict of jurisdiction address for service judicial assistance authority change of residence population registry service

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de asistenţă judiciară internaţională înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 8 iulie 2019 sub nr. x/2019, Judecătoria Mödling (Austria) a solicitat comunicarea de acte judiciare (citaţie, cerere de chemare în judecată, înscrisuri) către pârâta A., cu domiciliul în Bucureşti, în temeiul art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială.

Prin Sentinţa nr. 6.001 din 19 septembrie 2019, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere că în urma verificării pârâtei în baza de date DEPAMB - Evidenţă Persoane (verificare după data naşterii, prenume şi locul naşterii) a rezultat că pârâta poartă numele de familie B. şi că din anul 2014 figurează cu domiciliul în judeţul Gorj, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu în vederea îndeplinirii comisiei rogatorii internaţionale având ca obiect "comunicare acte judiciare"

Prin Încheierea nr. 7.459 din 21 noiembrie 2019, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin hotărârea Judecătoriei Modling se prevede că partea pârâtă se numeşte A. şi are adresa de comunicare în Bucureşti.

Se arată că Judecătoria sectorului 6 a emis citaţie către această adresă unde, potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (8) C. proc. civ., agentul constatator a lăsat actele în cutia poştală. Agentul a procedat de această manieră fără a face menţiuni cum că destinatarul este necunoscut sau mutat de la domiciliu.

Cu toate acestea, Judecătoria sectorului 6 a constatat lipsă de procedură şi a procedat la efectuarea de verificări la DEBABD - Evidenţă Persoane, unde, pe baza locului de naştere şi a zilei naşterii a fost identificată A., cu domiciliul activ din 22 mai 2014 în Târgu Jiu, judeţul Gorj şi, în raport de acest domiciliu, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Se arată că Judecătoria Târgu Jiu a procedat la citarea lui A. la adresa indicată, unde apare ca fiind destinatar mutat . Instanţa a repetat procedură de citare prin agent procedural, acesta menţionând că la adresa indicată destinatarul este necunoscut.

Văzând aceste aspecte, instanţa a reţinut că, potrivit menţiunilor din procesul-verbal al Judecătoriei Modling căsătoria părţilor a avut loc la data de 25.11.2017, astfel că numele destinatarului nu este B. ci A.

Având în vedere că Judecătoria Modling a indicat expres numele pârâtei şi adresa unde să i se transmită actele, că la adresa din Bucureşti nu figurează ca fiind destinatar mutat sau necunoscut, instanţa a reţinut că aparţine Judecătoriei sectorului 6 competenţa de a soluţiona prezenta cauză.

Se arată că potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1.393/2007, notificarea sau comunicarea se realizează potrivit legislaţiei statului membru de destinaţie. Văzând dispoziţiile C. proc. civ., lipsa de procedură cu A. la domiciliul indicat în Târgu Jiu, dar şi indicarea expresă a locului de citare de către statul solicitant, instanţa a apreciat că revine Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti competenţa în soluţionarea prezentei cauze.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de asistenţă judiciară internaţională Judecătoria Mödling (Austria) a solicitat comunicarea de acte judiciare (citaţie, cerere de chemare în judecată, înscrisuri) către pârâta A., domiciliată în Bucureşti, în temeiul art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială.

Potrivit prevederilor alin. (2) din art. 1 intitulat "Domeniul de aplicare" din regulamentul anterior menţionat:

"Prezentul regulament nu se aplică în cazul în care nu este cunoscută adresa persoanei căreia se notifică sau comunică actul".

Faţă de dispoziţiile anterior menţionate, cum numai în situaţia în care se cunoaşte adresa persoanei căreia urmează să-i fie comunicate actele se declanşează procedura comisiei rogatorii, premisa este că adresa pârâtei A. este cea cunoscută şi indicată de Judecătoria Mödling, anume cea din Bucureşti.

Având în vedere cererea de asistenţă judiciară internaţională formulată, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a fost abilitată să comunice actele la adresa indicată, efectuarea altor demersuri depăşind limitele procedurii de comunicare a actelor prin comisie rogatorie.

În consecinţă, luând în considerare că prin actul de sesizare instanţa este învestită să realizeze comunicarea actelor la o adresă determinată de Judecătoria Mödling, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află adresa indicată a destinatarului actelor de procedură pentru care a fost realizată comisia rogatorie, anume a pârâtei A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2020.

GGC - ED