Sistaring child maintenance; jurisdictional conflict over debitor-initiated actions and the prohibition of ex officio relative incompetence

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând sistarea pensiei de întreţinere stabilită prin Sentinţa nr. 5.029/2017 pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosar nr. x/2016.

În fapt, reclamantul a arătat că nu mai subzistă în sarcina sa obligaţia de plată a pensiei de întreţinere întrucât pârâta nu se mai află în stare de nevoie prin încheierea căsătoriei cu numitul C., cererea de căsătorie fiind înregistrată la Oficiul de stare civilă Constanţa în data de 21.08.2018.

În drept, a invocat disp. art. 528 şi art. 516 C. civ.

Prin Sentinţa nr. 4.437 din 8 iulie 2019, Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere prevederile art. 107 alin. (1) şi 126 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că în alte cauze decât cele privitoare la bunuri şi drepturi de care se poate dispune, părţile nu pot conveni asupra competenţei instanţei de judecată, aceasta având caracter absolut şi fiind reglementată prin norme de ordine publică.

Prin urmare, s-a arătat că în materie de reducere pensie de întreţinere, cauză privitoare la persoane şi nu la bunuri, competenţa teritorială este absolută, astfel încât excepţia necompetenţei teritoriale poate fi invocată şi de către instanţă din oficiu.

S-a constatat că domiciliul efectiv al pârâtei este în localitatea Niculiţel, judeţul Tulcea, motiv pentru care s-a apreciat că şi competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Tulcea, iar nu Judecătoriei Galaţi.

În consecinţă, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Galaţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Prin Sentinţa nr. 2.753 din 8 octombrie 2019, Judecătoria Tulcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în alte cauze decât cele privitoare la bunuri şi drepturi de care se poate dispune, părţile nu pot conveni asupra competenţei instanţei de judecată, aceasta având caracter absolut şi fiind reglementată prin norme de ordine publică.

Astfel, faţă de obiectul cauzei - sistare pensie de întreţinere, cauză privitoare la persoane şi nu la bunuri, s-a apreciat că excepţia necompetenţei teritoriale poate fi invocată şi de către instanţă din oficiu.

Având în vedere verificările efectuate în sistemul informatizat DEPABD, instanţa a constatat că domiciliul efectiv al pârâtei este în municipiul Constanţa, motiv pentru care s-a arătat că şi competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Constanţa, iar nu Judecătoriei Tulcea.

Raportat la această situaţie de fapt, instanţa a apreciat că este întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tulcea, motiv pentru care a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Prin Sentinţa nr. 12.881 din 22 noiembrie 2019, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", însă competenţa teritorială instituită prin textul de lege este una de ordine privată, în sensul dispoziţiilor art. 129 alin. (3) din C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Cum obiectul prezentei cauze îl constituie o acţiune având ca obiect sistarea pensiei de întreţinere, s-a apreciat că aparţine instanţei în circumscripţia căreia domiciliază pârâtul competenţa de soluţionare a cauzei, fiind astfel în prezenţa unei competenţe teritoriale de ordine privată, iar nu de ordine publică, astfel cum a reţinut Judecătoria Galaţi.

Prin urmare, dacă pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa trebuie să constate că este competentă să judece cauza, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtei, nu şi la aprecierea instanţei, care nu o poate invoca din oficiu.

Câtă vreme reclamantul din prezentul litigiul nu este creditorul obligaţiei de întreţinere, ci debitorul acesteia, instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu îi sunt aplicabile, ci se vor aplica regulile de drept comun pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial.

Pe cale de consecinţă, s-a arătat că neinvocarea excepţiei necompetentei teritoriale de către pârâtă face ca norma de competenţă să devină absolută pentru instanţa iniţial învestită, aceasta fiind legată de învestirea reclamantului şi fără a mai avea posibilitatea de a o înlătura.

În condiţiile în care reclamantul a înţeles să introducă acţiunea la Judecătoria Galaţi după criteriul domiciliului său, iar pârâta B. nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, s-a constatat că Judecătoria Galaţi a rămas instanţa competentă în judecarea cauzei.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa a reţinut că nu este competentă să soluţioneze cauza de faţă, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi reclamantul A. a solicitat instanţei să dispună sistarea pensiei de întreţinere stabilită prin Sentinţa nr. 5.029/2017 pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosarul nr. x/2016.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

Dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ce fac referire la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii, nu sunt aplicabile prezentului litigiu, faţă de împrejurarea că reclamantul din prezentul litigiul nu este creditorul obligaţiei de întreţinere, ci debitorul acesteia.

Prin urmare, competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii având ca obiect sistare pensie de întreţinere, iniţiată de debitorul obligaţiei de întreţinere, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept personal, se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.

Însă, întrucât aceste norme sunt de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâta nu a înţeles să invoce prin întâmpinare excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Galaţi.

Totodată, primul termen la care părţile au fost legal citate la Judecătoria Galaţi a fost cel din 5 iulie 2019, termen la care pârâta nu s-a prezentat iar instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, constatând că în prezenta cauză operează o competenţă de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuţie doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2020.

GGC - ED