Revocatory action against donation: non-subsidiary nature and proof of debtor's insolvency and fraudulent intent

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 26.07.2018, pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., să se constate că actul intitulat contract de donaţie încheiat între B., în calitate de donator, şi C., în calitate de donatar, autentificat sub nr. x/05.04.2018, de D., a fost încheiat în frauda sa; să se declare contractul de donaţie menţionat inopozabil faţă de reclamant, astfel încât să îşi poată îndestula creanţa din bunul imobil donat, respectiv cota de 1/2 din imobilul înscris în CF nr. x Arad (CF vechi nr. x); obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

2. Valoarea obiectului litigiului.

Bunul ca face obiectul contractului de donaţie în raport de care se solicită constatarea fraudei la lege are o valoare de 280.000 RON.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad.

Prin sentinţa nr. 215/30.10.2018, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis acţiunea; a constatat că actul intitulat "contractul de donaţie" încheiat între B. în calitate de donator şi C. în calitate de donatar, autentificat sub nr. x/05.04.2018, de D., a fost încheiat în frauda creditorului reclamant; a declarat contractul de donaţie inopozabil faţă de creditorul reclamant, astfel încât acesta să-şi poată îndestula creanţa din bunul imobil donat, respectiv cota de 1/2 din imobilul înscris în CF nr. x Arad (CF vechi nr. x); a obligat debitorul pârât B. la plata, către creditorul reclamant A., a sumei de 6400 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

Prin decizia nr. 108/08.05.2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul pârâţilor împotriva sentinţei, ca nefondat.

5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs pârâtul B..

Criticile formulate au vizat următoarele aspecte, circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- Instanţa de apel a apreciat în mod greşit asupra inexistenţei caracterului subsidiar al acţiunii revocatorii, câtă vreme, în absenţa unor dovezi privind starea de insolvabilitate a debitorului, acţiunea revocatorie nu este admisibilă, ceea ce demonstrează că aceasta nu poate fi promovată decât în mod subsecvent faţă de o acţiune sau procedură destinată recuperării prejudiciului suferit de creditor.

- Decizia din apel reţine în mod eronat că ar fi îndeplinite condiţiile referitoare la starea de insolvabilitate a debitorului şi respectiv, la frauda acestuia.

Astfel, cu privire la starea de insolvabilitate în dosar nu a fost administrată nicio probă directă care să demonstreze că valoarea pasivului patrimonial o depăşeşte pe cea a activului, reţinându-se fără nicio dovadă că "însumarea valorii părţilor sociale şi a dreptului de uzufruct se situează sub aceea a debitului de 800.000 euro datorat creditorului".

În realitate, o astfel de dovadă a stării de insolvabilitate ar putea consta într-un proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc care să constate neidentificarea unor bunuri urmăribile ori închiderea dosarului execuţional în contextul în care în cadrul executării silite nu a fost posibilă recuperarea întregii creanţe.

Inversând sarcina probaţiunii cu privire la starea de insolvabilitate, instanţa de apel a apreciat că susţinerile pârâtului debitor potrivit cărora, din demersurile efectuate în faza de executare silită, ar rezulta că acesta deţine părţi sociale în valoare de 2.676.917 RON, la care se adaugă dreptul de uzufruct în proporţie de 20% asupra unui imobil, nu pot fi luate în considerare, fiind ca atare, dovedită starea de insolvabilitate.

Or, valoare de 2.676.917 RON a fost stabilită pe baza unui raport de expertiză întocmit în dosarul execuţional şi pe de altă parte, valoarea dreptului de uzufruct, deşi nu a fost încă determinată de către executor, urmează a fi avută în vedere în cadrul demersurilor ce vor fi întreprinse în procedura execuţională. La fel, executorul judecătoresc nu a dispus încă evaluarea părţilor sociale deţinute de recurent la celelalte trei societăţi pe care le deţine: E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L..

- Hotărârea instanţei de apel este nelegală şi în ce priveşte analiza condiţiei fraudei debitorului.

Pe acest aspect, s-a susţinut că instanţa a înlăturat nejustificat şi în lipsa oricăror probe venite din partea reclamantului, susţinerile pârâtului potrivit cărora proximitatea momentului încheierii contractului de donaţie de cel al pronunţării hotărârii penale s-a datorat exclusiv datei la care a fost finalizată procedura demarată pentru clarificarea situaţiei juridice a imobilului, ceea ce a presupus desfăşurarea unui proces civil, obiect al dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Arad (privind partajul judiciar solicitat asupra bunului imobil, de către B. în contradictoriu cu UAT Municipiul Arad şi moştenitorii lui H.). Acest dosar a fost, la rândul lui, suspendat până la soluţionarea celui având ca obiect obligarea UAT Arad la emiterea unui act administrativ vizând înstrăinarea cotei-părţi deţinute din imobil, către recurent (dosar nr. x/2017).

Deşi instanţa a reţinut că de la momentul pronunţării hotărârii în dosarul menţionat şi până la momentul încheierii contractului de donaţie au trecut 3 luni, a ignorat că în baza sentinţei s-a născut o obligaţie de plată a lui B. către Municipiul Arad, îndeplinită la data de 01.02.2018, conform actului notarial transmis spre intabulare la CF.

Ca atare, intimatul-creditor nu a dovedit frauda debitorului, condiţie impusă de dispoziţiile art. 1.562 alin. (1) C. civ. în sarcina creditorului, ci, dimpotrivă, proximitatea celor două momente - al discuţiilor clarificatoare cu pârâţii în cadrul dosarului nr. x/2015 şi al încheierii contractului de donaţie - naşte cel puţin prezumţia în favoarea debitorului că nu a avut intenţia şi nici reprezentarea vreunei fraudări a creditorului său.

- Nu este îndeplinită cerinţa fraudei debitorului şi pentru că recurentul nu a avut niciodată reprezentarea că imobilul i-ar aparţine în mod efectiv, ci doar că avea îndatorirea, transmisă de la părinţii săi, de a reglementa situaţia juridică a imobilului şi de a transfera mai departe dreptul de proprietate fiicei sale, nepoata foştilor proprietari.

Aspectele legate de clarificarea situaţiei juridice a imobilului şi procedura care depăşeau posibilităţile financiare ale fiicei sale (donatara) au fost cele care i-au determinat pe bunici să nu încheie contractul de donaţie direct cu aceasta, iar nu starea de minoritate, care n-ar fi reprezentat un impediment, cum reţine şi motivează instanţa de apel.

- Aprecierea instanţei în sensul că pârâtul a cunoscut că prin contractul de donaţie îşi creează o stare de insolvabilitate dat fiind faptul că acest contract a fost încheiat la o perioadă foarte scurtă de timp de la momentul la care Curtea de Apel Timişoara a pronunţat hotărârea penală reprezintă doar o presupunere neconfirmată de vreo altă probă.

În realitate, instanţa a pronunţat hotărârea pe considerentul că insolvenţa debitorului este dovedită de trecerea unei perioade foarte scurte de timp între pronunţarea hotărârii penale şi încheierea contractului de donaţie.

6. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-reclamant A. a invocat excepţia de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea în ipotezele expres reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea, ca nefondat, a acestuia.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 21.10.2019, recurentul-pârât a solicitat respingerea excepţiei de nulitate şi admiterea recursului.

7. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 29.01.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul, constatând posibilitatea încadrării criticilor în motive de nelegalitate şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 25.03.2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat potrivit următoarelor considerente.

- Susţinerea caracterului subsidiar al acţiunii revocatorii - care nu ar putea fi primită până ce creditorul nu a epuizat orice alte proceduri destinate recuperării creanţei - este lipsită de bază legală.

Pentru a exista o astfel de cerinţă de admisibilitate, ea trebuie să-şi găsească reglementarea legală, cum se întâmplă, de exemplu, în situaţia acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză (de in rem verso) care nu poate fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat (art. 1.348 C. civ.).

Or, din reglementarea dată de C. civ. (art. 1.562 - 1.565) acţiunii revocatorii nu rezultă că realizarea dreptului creditorului care recurge la acest mijloc de valorificare a creanţei este subordonată epuizării altor acţiuni, pentru a se putea trage concluzia caracterului subsidiar al celei revocatorii.

În realitate, făcând trimitere la starea de insolvabilitate a debitorului care trebuie să fie demonstrată şi la faptul că aceasta ar presupune parcurgerea altor proceduri prealabile pentru a se statua asupra insolvabilităţii, recurentul-pârât are în vedere una din condiţiile care trebuie constatate pentru admiterea acţiunii revocatorii. Nu este vorba însă despre un fine de neprimire şi de subsidiaritatea unei astfel de acţiuni, în contextul în care, aşa cum s-a arătat, nicio dispoziţie legală nu condiţionează un asemenea demers în justiţie de epuizarea altor căi procedurale.

- Critica referitoare la modalitatea în care instanţa de apel, analizând condiţiile referitoare la insolvabilitatea şi frauda debitorului, a constatat că sunt îndeplinite, justificând acţiunea revocatorie şi inopozabilitatea contractului de donaţie faţă de reclamantul-creditor este, de asemenea, nefondată.

Astfel, în contextul în care creanţa de recuperat a reclamantului este de 800.000 euro (aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 2577/19.12.2017 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 366/A/29.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara) susţinerea disponibilităţilor financiare şi a solvabilităţii debitorului ar fi presupus dovedirea unui activ patrimonial care să depăşească valoarea menţionată a creanţei.

Or, pretinzând în mod eronat că instanţa de apel ar fi inversat sarcina probaţiunii, recurentul susţine că n-ar fi fost luată în considerare semnificaţia actelor efectuate în procedura executării silite, în cadrul căreia a rezultat că acesta deţine părţi sociale în valoare de 2.676.917 RON (echivalentul a 570.000 eu) şi un drept de uzufruct reprezentând 20% din valoarea unui imobil (achiziţionat cu preţul de 29.000 eu).

În realitate, instanţa de apel dă eficienţă juridică acestor elemente şi constată că prin însumarea acestor valori se ajunge la o sumă inferioară celei datorate.

Afirmaţia că valoarea de 2.676.917 RON - stabilită pe baza raportului de expertiză întocmit în dosarul execuţional - reprezintă doar preţul de pornire în licitaţia organizată în scopul vânzării părţilor sociale şi că, cel puţin teoretic, această valoare ar putea creşte, nu-i poate susţine recurentului critica de nelegalitate.

Pe de o parte, pentru că dovada stării de solvabilitate trebuie făcută în concret, la momentul la care se pune problema recuperării creanţei iar nu cu referire la un eveniment incert ca realizare.

Pe de altă parte, împrejurarea că respectivele părţi sociale au, conform raportului de expertiză de care se prevalează recurentul, o valoare contabilă de circulaţie negativă nu îndreptăţeşte, o dată în plus, teza acestuia, a posibilităţii unei supraevaluări în cadrul executării silite.

În mod asemănător, referirea la celelalte trei societăţi pe care le deţine recurentul (E., F. S.R.L., G. SRL) şi la faptul că părţile sociale deţinute la acestea încă nu au fost evaluate de executor nu demonstrează o stare contrară celei reţinute de instanţele fondului, cu atât mai mult cu cât cele trei societăţi figurează cu activitate financiară zero, astfel încât nu se arată ce element al activului patrimonial ar fi fost ignorat, apt să conducă la concluzia unor venituri care să depăşească debitul înregistrat.

- Este total eronată susţinerea recurentului conform căreia starea de insolvabilitate a debitorului n-ar putea fi stabilită decât de către executorul judecătoresc, în baza unui proces-verbal care să constate neidentificarea unor bunuri urmăribile ori închiderea dosarului execuţional.

În realitate, învestită fiind cu o acţiune revocatorie, instanţa de judecată, în virtutea plenitudinii sale jurisdicţionale, este cea care analizează solvabilitatea debitorului ca o condiţie de admitere a acţiunii.

Aprecierea în sens contrar a recurentului este tributară aceleiaşi teze eronate a acestuia, legată de caracterul subsidiar al acţiunii revocatorii, subordonat oricăror altor proceduri prealabile sesizării instanţei, de valorificare a creanţei.

În concluzie, statuarea instanţei de apel, conform căreia situaţia activului debitorului este inferioară datoriilor exigibile ale acestuia, ceea ce atrage starea de insolvabilitate, este corectă şi în acord cu dispoziţiile art. 1417 alin. (2) C. civ.

- În ce priveşte condiţia fraudei debitorului şi aceasta a fost stabilită în mod corect de către instanţele fondului, pe baza întregului context factual, rezultat din analiza probelor administrate în faţa acestora şi nu, aşa cum greşit susţine recurentul, luându-se în considerare ca unic element, cel al proximităţii încheierii contractului de donaţie de cel al pronunţării hotărârii penale, titlu executoriu pentru suma de 800.000 euro.

Ceea ce este relevant, împrejurare reţinută ca atare prin decizia atacată, sub aspectul cerinţei fraudei debitorului, este cunoaşterea de către acesta a faptului că prin contractul încheiat se creează un prejudiciu creditorului, în sensul provocării sau măririi stării de insolvabilitate.

Or, recurentul nu poate susţine în mod credibil că nu avea cunoştinţă de propria sa situaţie patrimonială pentru ca aceasta, corelată cu data definitivării procesului penal (conform deciziei penale nr. 366A/29.03.2018) şi cu cea a încheierii contractului de donaţie a cărui inopozabilitate se invocă (5.04.2018) să nu îndeplinească teza acţiunii deliberate, de scoatere a unui bun important din patrimoniu cu consecinţa fraudării drepturilor creditorului.

Apărarea recurentului conform căreia încheierea contractului de donaţie la scurt timp după pronunţarea hotărârii penale s-a datorat faptului că abia la acel moment era clarificată din punct de vedere juridic situaţia imobilului (urmare a definitivării unui proces civil de ieşire din indiviziune cu unitatea administrativ-teritorială) nu îndreptăţeşte, astfel cum pretinde acesta, concluzia unei simple coincidenţe temporale, fără consecinţe pe planul subiectiv al intenţiei de fraudare.

Dimpotrivă, clarificarea situaţiei juridice a imobilului constituia un motiv de păstrare a acestuia în patrimoniul creditorului, ca element important al activului acestuia, în vederea satisfacerii unei creanţe de o valoare însemnată, astfel cum trebuie să procedeze un debitor de bună-credinţă.

- În acelaşi sens, este lipsită de suport juridic afirmaţia recurentului conform căreia n-ar fi îndeplinită cerinţa fraudei şi pentru că acesta n-ar fi avut reprezentarea că imobilul i-ar aparţine "în mod efectiv", ci doar că ar fi avut îndatorirea transmisă de la părinţii săi, de a reglementa situaţia juridică a imobilului şi de a transfera mai departe dreptul de proprietate fiicei sale.

În cauză nu s-a dovedit şi nici nu s-a pretins existenţa vreunei simulaţii, prin interpunere de persoane, cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, pentru ca recurentul să poată pretinde, în mod valabil din punct de vedere juridic, că nu s-a considerat proprietar "în mod efectiv".

Susţinerea existenţei unei datorii morale faţă de părinţi, de a transmite dreptul de proprietate fiicei/respectiv nepoatei nu poate fi primită astfel încât să înlăture caracterul fraudulos al operaţiunii.

Pe de o parte întrucât, aşa cum au reţinut şi instanţele fondului, nimic nu ar fi împiedicat pe bunicii donatarei să transmită în mod direct acesteia proprietatea imobilului, dificultăţile invocate de către recurent în legătură cu demersurile pentru clarificarea situaţiei juridice a bunului putând fi depăşite prin aceea că acesta ar fi putut acţiona în calitate de reprezentant al fiicei, în aceeaşi măsură în care a făcut-o în nume propriu.

Pe de altă parte, întrucât debitorul unei creanţe exigibile nu se poate prevala de îndeplinirea unei obligaţii morale pentru a paraliza dreptul unui terţ, prin neîndeplinirea unei obligaţii stabilite pe cale judiciară faţă de acesta din urmă.

- În fine, printr-o ultimă critică, susţinând că instanţa de apel reţine existenţa stării de insolvabilitate legate de faptul că încheierea contractului de donaţie s-a făcut la scurt timp după pronunţarea hotărârii penale şi că astfel, insolvabilitatea ar decurge din trecerea unei perioade foarte scurte de timp între cele două momente, recurentul este în eroare asupra argumentelor şi considerentelor deciziei din apel.

Aspectul menţionat nu a fost avut în vedere în analiza cerinţei insolvabilităţii debitorului ci, astfel cum s-a arătat anterior, pus în contextul factual, a fost analizat ca element care a conturat o anumită atitudine subiectivă, circumscrisă noţiunii de fraudă, la momentul încheierii contractului de donaţie.

În consecinţă, conform considerentelor arătate, criticile formulate au fost găsite nefondate, soluţia instanţelor de fond care constată îndeplinite cerinţele art. 1.562 - 1.563 C. civ. pentru admiterea acţiunii revocatorii fiind legală, astfel încât recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B., cu domiciliul în Arad, judeţul Arad şi cu domiciliul procesual ales în Arad, judeţul Arad, la sediul Cabinetelor asociate de avocat I. şi J. împotriva deciziei nr. 108 din 8 mai 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., cu domiciliul procesual ales în Arad, judeţul Arad, la sediul SCPA K. şi cu intimata-pârâtă C., cu domiciliul în Arad, judeţul Arad şi cu domiciliul procesual ales în Arad, judeţul Arad, la sediul Cabinetelor asociate de avocat I. şi J..

Obligă pe recurentul-pârât la plata, către intimatul-reclamant A., a sumei de 1190 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 iunie 2020.