Civil action for moral damages admissible after criminal prosecution waiver; application of Art. 27 Code of Criminal Procedure

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă la data de 21.09.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A., prin tutore B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E. şi Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul adus demnităţii reclamantei.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 72, art. 1357, art. 1382 C. civ., art. 2 şi 3 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienţilor, art. 35 şi 37 din Legea nr. 487/2002 a sănătăţii mintale si a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1784/17.09.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins acţiunea, ca inadmisibilă şi a obligat reclamanta la plata următoarelor sume, reprezentând cheltuieli de judecată: 2000 RON către pârâta D., 4000 RON către pârâta C. şi 2500 RON către E..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 847/A/29.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei; a anulat, în parte, sentinţa apelată; a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă sub aspectul cererii formulate în contradictoriu cu pârâtele D. şi E., cu pârâtul Spitaul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, în măsura în care acesta răspunde solidar cu pârâtele menţionate; a menţinut sentinţa sub aspectul respingerii cererii faţă de pârâta C.; a înlăturat obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată faţă de pârâtele E. şi D.; a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de reclamantă, pârâtei C., la suma de 2000 RON; a respins cererile pârâtelor intimate privind plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiate; a obligat intimatele D. şi E. la plata, către apelantă, a sumei de 50 RON cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta D., formulând următoarele critici:

-Instanţa de apel a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 27 C. proc. pen., prin raportare la momentul la care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1784/17.09.2018 a Tribunalului Bucureşti, întrucât la acel moment nu putea fi cunoscută modalitatea de soluţionare a procesului penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 în faza de urmărire penală, iar reclamanta nu avea posibilitatea de a formula în paralel o altă acţiune cu acelaşi obiect, fiind obligată să îşi valorifice pretenţiile în cadrul procesului penal deja început. În acest sens, recurenta a arătat, cu trimitere la dispoziţiile art. 461 şi art. 479 C. proc. civ., că numai în atare condiţii instanţa de apel avea posibilitatea de face o reanalizare a situaţiei de fapt şi de drept, raportat la faptele şi actele avute în vedere de judecătorul fondului la data pronunţării sentinţei, pentru că apelul a vizat netemeinicia sentinţei şi nu aspecte noi ulterioare pronunţării sentinţei;

- A criticat şi trimiterile instanţei de apel referitoare la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful nr. 1 CEDO, considerând că nu este vorba despre un drept încălcat, întrucât nu se poate analiza o situaţie de fapt ulterioară pronunţării sentinţei în virtutea liberului acces la justiţie, atâta timp cât apelul vizează netemeinicia sentinţei.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12.02.2020, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi, pentru soluţionarea acestuia, la data de 25.03.2020.

La data de 19.12.2019, intimata-reclamantă A., prin tutore B., a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 30.09.2019, în termen legal, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata - reclamantă A., prin tutore B., prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, considerând decizia curţii de apel ca fiind legală.

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin motivele de recurs, recurenta critică hotărârea instanţei de apel din perspectiva aplicării şi interpretării dispoziţiilor art. 27 C. proc. pen., prin raportare la momentul pronunţării sentinţei nr. 1784/17.09.2018 a Tribunalului Bucureşti, în sensul că la acea dată, judecătorul fondului "…nu avea cum să prevadă modalitatea de soluţionare a procesului penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 în faza de urmărire penală…"

În acest sens, recurenta arată că nelegalitatea săvârşită de către instanţa de apel constă în faptul că a avut în vedere, la momentul adoptării soluţiei de admitere a apelului reclamantei şi trimitere a cauzei spre rejudecare, o situaţie de fapt ulterioară pronunţării sentinţei în ce priveşte pârâtele.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, prin rechizitoriul nr. x, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, intimata din prezenta cauză, C., a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi abuz în serviciu, iar în ce priveşte intimata E. urmărirea penală a fost clasată pentru inexistenţa faptei. Referitor la intimata D., s-a propus renunţarea la urmărire penală, pentru inexistenţa interesului public în realizarea urmăririi penale. Această din urmă măsură a fost confirmată prin încheierea de şedinţă din 14.12.2018, pronunţată în dosar penal nr. x/2018, având ca obiect confirmare renunţare urmărire penală.

Chiar dacă atât rechizitoriul, cât şi încheierea din 14.12.2018, reprezintă acte procedurale întocmite ulterior sentinţei nr. 1784/17.09.2018 a Tribunalului Bucureşti, situarea în timp a întocmirii acestora nu reprezintă o chestiune care să împiedice instanţa de judecată, în cadrul efectului devolutiv specific căii de atac a apelului, să pronunţe o hotărâre care să se raporteze la situaţia (de fapt sau de drept) existentă la momentul exercitării/soluţionării căii de atac.

Aceasta întrucât hotărârea de fond nu are caracter definitiv, ea fiind supusă căilor de atac prevăzute de lege, în cadrul cărora cercetarea cauzei se realizează atât pe baza probatoriilor deja existente (administrate în faza procesuală anterioară), cât şi pe baza elementelor ce s-au conturat între momentul pronunţării primei instanţe şi cel al judecării apelului.

Faţă de cele arătate, nu se poate reţine că, având a se pronunţa asupra posibilităţii reclamantei de a exercita acţiunea civilă, în contextul unor măsuri ale organelor penale intervenite în intervalul de timp dintre judecata în fond şi cea din etapa procesuală următoare, care au făcut posibil un astfel de demers judiciar, instanţa de judecată ar fi procedat la o încălcare sau la o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., ori ar fi încălcat garanţiile procesuale ale dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Dimpotrivă, prin admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de apel a analizat şi a acordat eficienţa juridică corespunzătoare unor stări de fapt şi de drept a căror existenţă impunea o astfel de soluţie la acel moment procesual.

În speţă, situaţia avută în vedere de către prima instanţă atunci când a reţinut inadmisibilitatea acţiunii civile având ca obiect pretenţii deduse judecăţii şi în cadrul unei cercetări penale în derulare, s-a modificat ulterior pronunţării hotărârii tribunalului, drept urmare a măsurilor dispuse prin actele procedurale penale mai sus menţionate, iar instanţa de apel era ţinută să se pronunţe în acest context.

Textul legal regăsit în cuprinsul art. 27 C. proc. pen. reglementează, în mod limitativ, cazurile în care se poate introduce, la instanţa civilă, acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, şi anume: când persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal; când, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă; când persoana vătămată şi succesorii acesteia, deşi s-au constituit parte civilă, procesul penal a fost suspendat; când, în cadrul acţiunii civile exercitată de procuror se constată, din probe noi, că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărâre definitivă a instanţei penale, diferenţa putând fi cerută pe calea unei acţiuni civile; pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă.

Faţă de aceste dispoziţii, cu luarea în considerare a măsurilor dispuse în cadrul cercetării penale ulterior pronunţării hotărârii Tribunalului Bucureşti în prezenta cauză, în mod corect instanţa de apel a reţinut că faţă de două dintre intimate (E. şi D.) şi faţă de intimatul Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia (în măsura în care răspunde solidar cu acestea), dispoziţiile art. 27 C. proc. pen. nu mai sunt incidente, întrucât au fost definitivate două soluţii de netrimitere în judecată, iar a considera, în continuare, inadmisibilă acţiunea civilă pe cale separată, încalcă nu doar textul legal menţionat, ci şi dreptul de acces la justiţie.

Contrar susţinerilor recurentei, garanţiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil şi accesul la justiţie au fost respectate de către instanţa de apel prin însuşi faptul constatării încetării, la momentul judecării apelului, a interdicţiei instituite de către norma procesual penală mai sus menţionată, de a se recurge la o reparaţie civilă, atunci când pretenţii de această natură au fost deduse judecăţii şi instanţei penale.

Prin măsurile adoptate faţă de intimatele E. şi D. în cadrul urmăririi penale, impedimentul avut în vedere de către instanţa fondului (valorificarea unor pretenţii similare concomitent, prin exercitarea a două căi procesuale diferite) la momentul când a constatat inadmisibilitatea acţiunii nu mai subzistă, aspect ce nu putea fi trecut cu vederea de către instanţa devolutivă de control judiciar.

Astfel, dacă la momentul formulării acţiunii şi al judecării în primă instanţă cauzei îi era aplicabil principiul electa una via în privinţa pretenţiilor îndreptate împotriva tuturor persoanelor chemate în judecată (în considerarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. pen.), la momentul dezbaterii apelului, urmare a soluţiilor adoptate în cadrul urmăririi penale (clasare şi renunţare la urmărire penală faţă de două dintre intimate), reclamantei nu îi mai era limitat accesul la acţiunea civilă (cel puţin, în raport cu acestea), situaţie ce putea şi trebuia să fie remediată în calea de atac devolutivă promovată, aşa cum dealtfel în mod corect s-a şi procedat.

Pe de altă parte, soluţia instanţei de apel nu este una de rezolvare a cererii de chemare în judecată, ci una de trimitere spre rejudecare, întrucât urmare a admiterii excepţiei de inadmisibilitate (pentru raţiuni existente la acel moment), fondul cauzei nu a mai fost analizat, iar lipsa de incidenţă, în prezent, a textului legal care atrage inadmisibilitatea acţiunii, impune reluarea judecăţii în actualele condiţii, tocmai în vederea asigurării accesului la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil despre care recurenta în mod eronat pretinde că au fost încălcate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 847/A din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. domiciliată în Bucureşti, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat F., cu sediul în Bucureşti, împotriva deciziei nr. 847/A din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., prin tutore B., cu domiciliul în Bucureşti, intimaţii-pârâţi C., domiciliată în Bucureşti, E., domiciliată în Bucureşti, Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, cu sediul în Bucureşti, şos. x.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 iunie 2020.