Failure to specify witness details and challenge judicial cost allocation does not constitute grounds for cassation in a civil appeal

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la data de 23 noiembrie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., obligarea, în solidar, a acestora la plata despăgubirilor morale în cuantum de 350.000 RON, ca efect al conduitei ilicite a acestora, precum şi a cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă:

Prin sentinţa nr. 619 din data de 9 iulie 2019, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca nefondată, a respins acţiunea, având ca obiect "pretenţii", formulată de reclamantul A., ca nefondată, şi a obligat reclamantul să plătească pârâţilor suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă:

Prin decizia nr. 1037 din data de 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei tribunalului şi l-a obligat pe apelantul-reclamant să plătească intimaţilor-pârâţi, în solidar, suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Cererea de recurs:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:

- curtea de apel în mod neîntemeiat l-a decăzut din proba cu martori, propusă atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin cererea de apel;

- dispoziţiile reţinute de către instanţă, respectiv art. 470 alin. (1) lit. d), art. 470 alin. (3) şi art. 470 alin. (4) C. proc. civ. coroborate cu art. 194 lit. e) C. proc. civ., au fost aplicate disproporţionat în ceea ce îl priveşte;

- deşi a solicitat încuviinţarea probei cu martori în raport de aceleaşi criterii ca şi intimaţii-pârâţi, pentru că nu a menţionat numele martorilor din raţiuni de protejare a probei, întrucât exista riscul influenţării acestora, a fost decăzut din dreptul de a administra această probă;

- a fost decăzut din dreptul de a administra proba cu martori pentru lipsa menţionării numelui şi prenumelui martorilor, iar părţile adverse nu au primit nicio sancţiune pentru neindicarea înscrisurilor a căror administrare au solicitat-o prin întâmpinările depuse atât la fond, cât şi în apel;

- prin prisma dispoziţiilor legale menţionate anterior, proba testimonială putea fi admisă şi administrată.

- astfel cum a arătat atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în cuprinsul cererii de apel, intimaţii-pârâţi, atât în spaţii publice, cât şi în presă, au făcut afirmaţii şi susţineri care sunt de natură a afecta personalitatea umană;

- printr-o adresă emisă de secţia 3 a Poliţiei Rurale Marginea, înaintată la dosarul de apel odată cu concluziile scrise, a fost înştiinţat că intimatul-pârât B. a fost sancţionat pentru comportamentul antisocial îndreptat împotriva sa;

- în ziarul local, intimatul-pârât l-a inclus într-o organizaţie infracţională, arătând că i-a solicitat taxă de protecţie, aspect care nu este adevărat;

- faptele ilicite sunt dovedite (din înregistrarea audio-video, ziarul local şi adresa secţiei 3 a Poliţiei Rurale Marginea);

- acţiunea intimaţilor-pârâţi, precum şi exprimarea punctelor acestora de vedere în spaţiul public încalcă dreptul la liberă exprimare, prin depăşirea limitelor acestui drept;

- dreptul său la imagine a fost afectat de acţiunile intimaţilor-pârâţi.

Precizează că înţelege să reitereze, pe calea recursului, apărările aduse în faţa instanţei de apel, cele formulate pe fondul cauzei.

Totodată, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate intimaţilor-pârâţi în fazele procesuale anterioare - fond şi apel - susţine că, în raport de activitatea doamnei avocatei intimaţilor- pârâţi, în mod nelegal şi incorect s-a reţinut că se impune acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat:

- instanţele de fond şi de apel nu au acţionat în virtutea rolului activ pe care trebuiau să îl exercite, în raport de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., având în vedere că puteau decide, chiar din oficiu, cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., text de lege care permite instanţei să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat;

- invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, făcând trimitere la decizia nr. 1412 din data de 5 aprilie 2017 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie);

- din cuprinsul înscrisurilor redactate de avocat, nu rezultă elemente de complexitate şi nici aspecte care ar justifica o activitate solicitantă şi de amploare în vederea formulării apărării;

5. Procedura derulată în recurs:

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor, iar părţile nu au depus la dosar puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura comunicărilor prealabile, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului, la data de 9 iunie 2020, fără citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că pentru a opera răspunderea civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 din C. civ. este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe elemente, anume: să fi fost săvârşită o faptă ilicită, să existe un prejudiciu, o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi acel prejudiciu, precum şi vinovăţia sub forma intenţiei sau a culpei.

În ceea ce priveşte, proba cu martori, instanţa de apel a reţinut că atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel a operat decăderea părţii reclamante din proba cu declaraţiile de martori raportat la dispoziţiile art. 194 lit. e) C. proc. civ., respectiv art. 470 alin. (1) lit. d), 470 alin. (3), (47)0 alin. (4) C. proc. civ. dispoziţii coroborate cu prevederile art. 194 lit. e) C. proc. civ., având în vedere neindicarea de către reclamant a numelui, prenumelui şi adresele martorilor.

În concluzie s-a reţinut că niciuna din valorile indicate de reclamant, respectiv prestigiul, demnitatea sau reputaţia, nu s-a dovedit că au fost lezate şi cum reclamantul nu a probat existenţa unui prejudiciu moral, raportat la pretinsele fapte ale pârâţilor şi la valorile morale pretins a fi lezate, în cauză nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâţilor, sub forma obligării la plata de daune morale.

Deşi prin cererea de recurs, recurentul reclamant a invocat încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiile art. 488 alin. .(1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., din conţinutul cererii se constată că niciuna dintre criticile formulate nu poate fi încadrată în dispoziţiile legale invocate sau în vreunul dintre pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Astfel, criticile recurentului reclamant prin care susţine că în mod greşit a fost decăzut din dreptul de a administra proba cu martori, pe motiv că nu a menţionat numele şi prenumele acestora, nu pot fi considerate critici de nelegalitate, întrucât vizează reaprecierea probelor administrate în cauză, aspect ce ţine de netemeinicie a hotărârii atacate, neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile de casare reglementate expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la criticile vizând acordare a cheltuielile de judecată avocatului intimaţilor-pârâţi în fazele procesuale anterioare, instanţele nemanifestând rol activ cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că operaţiunea de stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată, precum şi reducerea acestora, sunt aspecte care ţin tot de netemeinicia hotărârii, întrucât implică examinarea probelor administrate, iar aprecierea în concret a caracterului util al cheltuielilor de judecată, precum şi caracterul proporţional al acestora, excedează controlului de legalitate specific recursului.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecaţii, atunci când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

În concluzie, cum cererile de recurs formulate de reclamanţ nu cuprind critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va constat nul recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1037 din 27 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2020.