Trademark infringement appeal null for failing to frame grounds within statutory illegality requirements

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă la data de 18.11.2016, reclamantele A., B. S.R.L. şi C. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., solicitând următoarele:

- să se constate că pârâtele au încălcat dreptul de folosire exclusivă asupra mărcilor x şi săvârşesc acte de concurenţă neloială şi să se interzică desfăşurarea a atare acţiuni în viitor;

- să se dispună obligarea societăţilor pârâte la încetarea, de îndată, a actelor de folosire în activitatea lor comercială a semnelor identice cu mărcile x, pentru produse identice pentru care sunt înregistrate mărcile x, incluzând dar fără limitare la aplicarea semnelor pe produse sau pe ambalaje, oferirea produselor sau comercializarea, ori stocarea, depozitarea, deţinerea, distribuirea şi livrarea lor în acest scop, punerea în liberă circulaţie, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum şi acordarea oricărei alte destinaţii vamale, aşa cum acestea sunt definite în reglementările vamale, a produselor sub aceste semne, utilizarea semnelor pe documente sau pentru publicitate;

- să se dispună obligarea pârâtelor să retragă de pe piaţă toate produsele care aduc atingere drepturilor de proprietate industrială protejate prin mărcile x, precum şi orice materialele publicitare şi documente sau înscrisuri care conţin semnele în cauză şi să le distrugă, pe cheltuiala lor;

- să se dispună obligarea fiecăreia dintre societăţile pârâte să furnizeze şi să pună la dispoziţia reclamantelor informaţii privind originea, respectiv, sursa, şi reţelele de distribuţie a produselor obiect al prezentei cereri, care aduc atingere drepturilor de proprietate industrială protejate prin mărcile x, indicând numele şi adresa producătorilor, fabricanţilor, distribuitorilor, furnizorilor, şi ale celorlalţi deţinători anteriori ai produselor contrafăcute, precum şi ale angrosiştilor destinatari şi ale vânzătorilor de marfă cu amănuntul; să fie obligate pârâtele să furnizeze reclamantelor şi informaţii privind cantităţile de produse, fabricate, livrate, primite sau comandate precum şi preţul obţinut pentru produsele contrafăcute, precum şi informaţii privind numele şi adresele terţelor părţi de care au cunoştinţă că procură, comandă şi/sau distribuie produsele contrafăcute obiect al prezentei cereri;

- să se dispună obligarea pârâtelor la plata, în solidar, către reclamante, de despăgubiri materiale şi morale, împreună în cuantum estimat provizoriu la suma de 440,000 EUR (patru sute patruzeci de mii de Euro), pentru prejudiciul cauzat prin actele de încălcare a drepturilor reclamantelor;

- să se dispună obligarea pârâtelor la publicarea în presă, pe cheltuiala lor, a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, în două publicaţii de circulaţie naţională;

- să se dispună obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în conformitate cu articolul 453 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 02.03.2017, instanţa a dispus disjungerea cererii formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâta S.C. I. S.R.L., şi înregistrarea acesteia sub nr. x/2016.

Prin cererea depusă la termenul din 06.04.2017, în dosarul nr. x/2016, reclamantele au precizat capătul 5 din cererea de chemare în judecată în raport cu pârâta S.C. I. S.R.L., în sensul că solicită obligarea acesteia la plata de daune materiale şi morale evaluate provizoriu la suma totală de 87.000 Euro, echivalentul a 395.404 RON, dintre care: daune materiale în cuantum de 65.000 EUR, echivalentul a 302.076 RON şi daune morale în cuantum de 20.700 EUR, echivalentul a 93.328 RON. Pentru daunele morale, reclamantele au ales un raport de 1:3 faţă de cuantumul daunelor materiale.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă:

Prin sentinţa nr. 556/16.03.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamante împotriva pârâtei S.C. I. S.R.L.; a constatat că pârâta a încălcat dreptul reclamantelor de folosire exclusivă asupra mărcilor x şi a dispus obligarea pârâtei să înceteze de îndată actele de folosire neautorizată a semnelor identice cu mărcile x pentru produse identice, precum şi să retragă de pe piaţă toate produsele care aduc atingere drepturilor reclamantelor; a obligat pârâta să furnizeze reclamantelor informaţii privind sursele şi reţelele de distribuţie a produselor pe care le-a comercializat sub marca x sortimente x şi y (denumirile şi adresele producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor, angrosistilor), precum şi informaţii privind cantitatea de produse achiziţionate şi comercializate şi preţul obţinut din comercializarea acestora; a obligat pârâta la 23.350 RON (echivalentul a 5.000 euro) despăgubiri materiale către reclamante, a respins cererea de obligare a pârâtei la despăgubiri morale ca neîntemeiată; a obligat pârâta la publicarea pe cheltuiala sa a dispozitivului hotărârii într-un ziar de circulaţie naţională; a obligat pârâta la 1.257 RON cheltuieli de judecată către reclamante, reprezentând taxă de timbru; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. I. S.R.L. împotriva chematei în garanţie S.C. L. S.R.L. ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de chemata în garanţie S.C. L. S.R.L. împotriva S.C. M. S.R.L. şi S.C. N. S.R.L. ca rămase fără obiect; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de chemata în garanţie S.C. M. S.R.L. împotriva S.C. N. S.R.L. ca rămasă fără obiect.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucuresti:

Prin decizia nr. 162A din 5 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentatnt, ca neîntemeiată, şi a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.C. I. S.R.L..

4. Cererea de recurs:

Împotriva deciziei sus-menţionate, reclamanta a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 octombrie 2019.

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:

- prin respingerea excepţiei lipsei calitatiii de reprezentant invocată atât prin întâmpinare, prin cererea de apel, cât şi la termenul din 22.01.2019, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000, prevederile deciziei I.C.C.J. nr. 2/2017 si Deciziei nr. 9/2016, art. 22 si art. 28 din O.U.G. nr. 66/2000;

- în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 6 din CEDO, art. 23 alin. (11) din Constituţie, art. 22, art. 249 C. proc. civ., art. 14, art. 15, art. 22 si art. 1 93, alin. (2), art. 1349, art. 1357, alin. (2) din noul C. civ., art. 5 din O.U.G. nr. 100/2005, art. 5, art. 7, art. 21, art. 26, art. 30 din O.G. nr. 2/2000;

- atât instanţa de fond, cât si cea de apel, s-au mulţumit să folosească drept probă supremă un pretins raport de expertiză extrajudiciară întocmit de către reclamante, contrar dispoziţiilor art. 1, art. 5, art. 7, art. 21, art. 26, art. 30 din O.G. nr. 2/2000;

- suma de 5.000 euro a fost stabilită în mod forfetar şi excesiv fără vreun fundament, contrar dispoziţiilor art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, din actele depuse la dosarul cauzei nerezultand că ar fi achiziţonat vreodată marfă în valoare cel puţin egală cu această suma exorbitantă.

5. Procedura derulată în recurs:

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor, iar părţile nu au depus la dosar puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura comunicărilor prealabile, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului, la data de 9 iunie 2020, fără citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prima critică formulată de recurentă vizează greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, însă se constată că susţinerile recurentei cu privire la critica formulată nu sunt altceva decât afirmaţiile făcute şi în faţa instanţei de apel şi care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantele au mandatat cabinetul de proprietate industrială O. S.R.L., (organizat potrivit art. 20 din O.G. nr. 66/2000) în vederea reprezentării lor în faţa instanţei, cabinet care la rândul său a submandatat Cabinetul Individual de avocatură P., respectiv Societatea civilă de avocaţi Q., cererea de chemare în judecată fiind semnată atât de O. S.R.L., prin consilierul în proprietate industrială R., cât şi de avocat P.. După analiza criticilor apelantei, instanţa de apel a concluzionat că nu există nicio raţiune pentru care s-ar considera că în speţă cabinetul de proprietate industrială mandatar al titularilor dreptului asupra mărcii nu avea posibilitatea de a submandata Cabinetele de avocat.

Înalta Curte apreciază că prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la decizia recurată.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Referitor la critica vizând încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 6 din CEDO, art. 23 alin. (11) din Constituţie, art. 22, art. 249 C. proc. civ., art. 14, art. 15, art. 22 si art. 1 93, alin. (2), art. 1349, art. 1357, alin. (2) din noul C. civ., art. 5 din O.U.G. nr. 100/2005, art. 5, art. 7, art. 21, art. 26, art. 30 din O.G. nr. 2/2000, se constată că această critică a fost invocată doar formal, întrucât recurenta nu a arătat modalitatea în care instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale menţionate, recurenta rezumându-se doar a indica aceste dispoziţii legale.

Or, condiţia legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Cu referire la critica prin care s-a susţinut că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, s-au mulţumit să folosească drept probă supremă un pretins raport de expertiză extrajudiciară întocmit de către reclamante, se reţine că acest aspect ţine de netemeinicia hotărârii atacate, întrucât implică examinarea probelor administrate şi, ca atare, excedează controlul de legalitate specific recursului.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecaţii, atunci când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu pot fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta I. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 22 ianuarie 2019 şi a deciziei nr. 162A din 5 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2020.