Territorial competence for validating fiscal garnishment at the third-party garnishee’s domicile

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 30.08.2019, creditoarea Comuna Gheorghe Doja a solicitat, în contradictoriu cu terţul poprit A. S.R.L. şi debitorul B., validarea popririi înfiinţată prin adresa nr. x/29.07.2019, în sensul obligării terţului poprit la plata sumei de 500 de RON datorată de către debitor bugetului local, la care se adaugă cheltuielile de executare.

Reclamanta a arătat că prin adresa din 29.07.2019 a solicitat terţului poprit A. S.R.L. înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani în cuantum de 500 RON la care se adaugă cheltuielile de executare în cuantum de 14,60 RON, datorate de debitorul B..

A precizat că poprirea a fost dispusă în baza titlului executoriu nr. x din 22.05.2019, suma datorată reprezentând taxe şi impozite la bugetul de stat şi că adresa de înfiinţare a popririi nr. 431 din 29.07.2019 i-a fost comunicată terţului poprit, în calitate de angajator al debitorului, însă acesta nu a efectuat poprirea.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 236 alin. (1), (4), (5), (8), (9) lit. a) şi b), art. 237 alin. (1) şi (3) Codul de procedură fiscală şi art. 781 alin. (1), art. 790 alin. (1) şi (9) şi art. 792 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 7767/02.12.2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

În motivarea soluţiei de declinare, instanţa a reţinut incidenţa art. 790 şi art. 651 C. proc. civ. şi faptul că domiciliul debitorului este în oraşul Târgu Mureş.

Judecătoria Târgu Mureş, învestită cu soluţionarea cauzei, prin sentinţa civilă nr. 927 din 27 februarie 2020, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată creditorul urmăreşte recuperarea de la terţul poprit, în calitate de angajator al debitorului, suma de 500 de RON datorată de către acesta din urmă bugetului local, conform titlului executoriu nr. x/22.05.2019. Suma de 500 de RON pentru care s-a solicitat validarea popririi reprezintă o creanţă fiscală, iar executarea silită pentru recuperarea acesteia se derulează conform art. 237 alin. (1) din Codului de procedura fiscală.

S-a reţinut că potrivit dispoziţiilor legale menţionate, în materie fiscală, spre deosebire de dreptul comun, instanţa competentă să soluţioneze cererea de validare a popririi este judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul terţului poprit care în cauză se află în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ.., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamanta a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei cereri având ca obiect menţinerea popririi înfiinţată la terţul poprit A. S.R.L., în calitate de angajator al debitorului B., prin adresa nr. x/29.07.2019, vizând suma de 500 de RON datorată de către acesta din urmă bugetului local, conform titlului executoriu nr. x/22.05.2019.

Conflictul negativ de competenţă cu care a fost învestită Înalta Curte a fost generat de aplicarea diferită de către instanţele de judecată a normelor generale şi, respectiv, speciale de drept incidente în materie de executare silită.

Astfel, pe de-o parte, prevederile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., dispun în sensul că, "Dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi".

Referitor la instanţa de executare, dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. prevăd că aceasta este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prevederile art. 651 C. proc. civ. reprezintă norma generală în materie de executare silită, potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, însă, cu privire la cererile prin care se solicită menţinerea popririi, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală conţine dispoziţii speciale, art. 237 alin. (1) din acest act normativ stabilind următoarele:,,(1) Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informaţiile şi documentele deţinute organul fiscal are indicii că terţul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea popririi".

Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că legiuitorul a înţeles să reglementeze distinct competenţa teritorială în cazul cererilor de menţinere a popririi, în favoarea instanţei judecătoreşti în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit.

Aşa fiind, raportat la obiectul prezentei cereri, în cauză nu îşi găseşte aplicabilitatea norma generală prevăzută de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., fiind aplicabile prevederile art. 237 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dându-se astfel valenţă principiului specialia generalibus derogant.

Mai mult, aplicabilitatea normei speciale de drept în prezenta speţă este recunoscută şi din perspectiva temeiului de drept indicat de creditoarea Comuna Gheorghe Doja în cererea introductivă, unde a specificat în mod expres că aceasta a fost formulată în baza art. 236 şi 237 Codul de procedură fiscală.

De altfel, executarea a fost începută în baza dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, actele de executare fiind efectuate de executorul fiscal (a se vedea adresa de înfiinţare a popririi - dosarul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti).

Aşadar, având în vedere că sediul terţului poprit A. S.R.L. se află în Bucureşti, str. x, în aplicarea dispoziţiilor art. 237 din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2020.