Tort and land-register rectification claims fail as res judicata confirms lawful state acquisition under Decree 218/1960; appeal upheld as unfounded.

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2017 la data de 22.06.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor - B., în temeiul dispoziţiilor art. 111 noul C. proc. civ., art. 1349 noul C. civ., art. 1357 alin. (1) noul C. civ., art. 1358 noul C. civ., art. 1359 noul C. civ., pronunţarea unei hotărâri prin care:

- să se constate că pârâta i-a cauzat un prejudiciu important, prin deposedarea ilegală a proprietăţii tatălui său (C.) asupra imobilului teren cu suprafaţa de 4.963 m.p., situat în intravilanul municipiului Baia Mare (cartier Firiza), str. x, printr-o faptă ilicită. B. a determinat Oficiul de Cadastru să înscrie în C.F. nr. x Firiza imobilului teren anterior menţionat, prin fals şi uz de fals, invocând Decretul nr. 218/1986 şi Decretul nr. 712/1986, ca temei pentru trecerea în proprietatea statului şi în administrarea Inspectoratului Silvic Maramureş a imobilului respectiv;

- să se constate vinovăţia autorului faptei, B., un profesionist în exploatări forestiere, prin invocarea unor decrete care nu există (Decretul nr. 712/1986) sau care se referă la cu totul alte exproprieri (Decretul Consiliului de Stat nr. 218/1986 se referă la exproprierea unor terenuri, scoaterea din funcţiune a unor fonduri fixe, precum şi realizarea unor artere de circulaţie, situate în judeţul Galaţi, nicidecum la exproprierea vreunui teren în judeţul Maramureş, în favoarea Inspectoratului Silvic Maramureş);

- să se dispună repararea integrală a pagubei pricinuite reclamantei de către pârâtă prin: (a) restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin înscrierea în C.F. nr. x, Firiza, a dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea fostului proprietar, C., tatăl reclamantei; (b) dispunerea radierii dreptului de proprietate a B. (prin Direcţia Silvică Maramureş) asupra imobilului teren identificat în C.F. nr. x, nr. topo x, 40/23, 40/25, 40/27, în suprafaţă totală de 4963 m.p. (3097 + 43 +863+960), situat în municipiul Baia Mare, localitatea Firiza, nr. topo x, 40/23, 40/25. 40/27, şi înscrierea dreptului de proprietate asupra acestui imobil în favoarea lui C.;

- obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 1192 din data de 18 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor - B., ca inadmisibilă.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin decizia nr. 466A din data de 25 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1192 din data de 18 mai 2018 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Regia Naţională a Pădurilor -B..

A anulat sentinţa civilă apelată şi, rejudecând, a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor - B., ca neîntemeiată.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea primului motiv de recurs, apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă, în esenţă, a susţinut următoarele:

- instanţa de apel a reţinut, cu privire la capătul de cerere privind rectificarea cărţii funciare, numai aplicabilitatea dispoziţiilor art. 907 şi art. 908 din noul C. civ., în vigoare la data introducerii acţiunii, şi, în mod greşit, a eludat prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, în vigoare la data înscrierii frauduloase în cartea funciară a strămutării dreptului de proprietate al tatălui său C. în favoarea Inspectoratului Silvic Judeţean Maramureş, actuala B.;

- având în vedere modalitatea vădit ilegală/ilicită de strămutare a dreptului de proprietate al tatălui său C., prin încălcarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1938, în vigoare în anul 1978, coroborat cu încălcarea dispoziţiilor art. 907 şi 908 noul C. civ., instanţa de apel trebuia să constate că pârâta B. a săvârşit două fapte ilicite la rectificarea cărţii funciare din anul 1938: (1) deposedarea ilegală a titularului din cartea funciară şi (2) determinarea secţiei de Carte Funciară a Consiliului Popular al municipiului Baia Mare să înscrie în cartea funciară x dreptul de proprietate al Inspectoratului Silvic Judeţean Maramureş;

- instanţa de apel în mod eronat a apreciat că nu este îndeplinită condiţia referitoare la vinovăţia pârâtei B.;

- instanţa de apel în mod greşit a apreciat că nu este îndeplinită în cauză condiţia privind existenţa unui prejudiciu;

- instanţa de apel a constatat, în mod eronat, că nu este îndeplinită condiţia referitoare la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, deoarece nu s-a făcut dovada caracterului ilicit al faptelor comise de B..

Susţinând că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, recurenta-reclamantă a arătat că:

- instanţa de apel a apreciat în mod greşit că instanţele din Baia Mare au reţinut deja, în acest proces, că imobilul în litigiu a fost considerat proprietate de stat de la data intrării acestuia în posesia statului ca efect al art. 3 din Decretul nr. 218/1960.

Apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziilor/sentinţelor pronunţate în speţe similare, recurenta-reclamantă a susţinut că:

- înainte de a lua cunoştinţă că pârâta B. a înscris în mod fraudulos strămutarea dreptului de proprietate al familiei sale, odată cu desecretizarea decretelor Consiliului de Stat al Românei nr. 218/1986 şi nr. 712/1986, a urmat procedura legilor fondului funciar pentru repararea abuzurilor săvârşite de regimul comunist, însă demersurile efectuate anterior aflării delictului comis de partea adversă sunt nerelevante sub aspectul speţei de faţă;

- în toate situaţiile în care a apelat la căile de atac la instanţele judecătoreşti din alte localităţi, acestea au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive care au schimbat în tot propunerile de validare ale Primarului municipiului Baia Mare şi hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele din Baia Mare (ex. soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. x/2004 şi soluţia Curţii de Apel Cluj dată în dosarul nr. x/2013).

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 28 ianuarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 24 martie 2020.

S-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 466A din 25 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

S-a fixat termen de judecată la data de 24 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă Regia Naţională a Pădurilor - B. a depus întâmpinare prin care a combătut cele susţinute de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs şi a solicitat respingerea căii de atac, ca netemeinică şi nefondată, cu menţinerea, ca legală şi temeinică, a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

În termen legal, recurenta-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către intimata-pârâtă Regia Naţională a Pădurilor - B..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta invocă, în esenţă, incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care ar conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate în situaţia în care instanţa ar fi pronunţat hotărârea cu aplicarea sau încălcarea normelor de drept material.

În cauză instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente, şi anume art. 998 şi 999 C. civ. vechi, în privinţa neîndeplinirii condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală a pârâtei Regia Naţională a Pădurilor - B..

Astfel, corect s-a statuat că nu este îndeplinită condiţia privind existenţa faptei ilicite deoarece, cu privire la prima faptă ilicită imputată pârâtei, Curtea a reţinut că nu există o astfel de faptă ilicită, având în vedere că în procesul anterior, în care au figurat ca părţi atât reclamanta cât şi pârâta din cauza dedusă judecăţii, instanţele care au pronunţat soluţiile în litigiul având ca obiect plângerea împotriva Hotărârii nr. 2857/2011 a Comisiei Judeţene Maramureş au soluţionat în mod irevocabil cauza cu privire la modalitatea de preluare a imobilului respectiv de către stat.

Instanţele au reţinut, în acest proces, că imobilul în litigiu a fost considerat proprietate de stat de la data intrării acestuia în posesia statului, în temeiul prevederilor art. 3 din Decretul nr. 218/1960, texte de lege care prevăd că dreptul la acţiune având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a unui bun intrat, înainte de data publicării Decretului, în posesiunea statului, a unei organizaţii cooperatiste sau a oricărei alte organizaţii obşteşti, fie fără nici un titlu, se prescrie prin 2 ani calculaţi de la data când a avut loc intrarea în posesiune.

Curtea de apel a considerat corect că dezlegările instanţei de judecată cu privire la modalitatea de preluare a terenului în litigiu de către stat au intrat în puterea lucrului judecat, statuându-se în mod just că se impun în litigiul dedus judecăţii cu puterea unei prezumţii absolute, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa de apel a aplicat în mod just prevederile legale incidente considerând că, şi în ceea ce priveşte a doua faptă ilicită imputată pârâtei, constând în determinarea O.C.P.I. Maramureş să înscrie în C.F. nr. x Firiza acest imobil, pe seama Statului Român, ca proprietar, aceasta nu s-a probat, intabularea dreptului de proprietate în favoarea statului şi în administrarea Inspectoratului Silvic Judeţean Maramureş, asupra imobilelor de sub nr. topo x, 40/23, 40/25 şi 40/27 în suprafaţă de 4963 m.p., în baza adresei nr. x/1978 a Inspectoratului Silvic Judeţean Maramureş Baia Mare, având ca temei dispoziţiile art. III din Decretul nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, iar nu actele invocate de către reclamantă prin cererea introductivă, respectiv Decretul nr. 218/1986 şi Decretul nr. 712/1986.

De asemenea, s-a reţinut că prin Hotărârea nr. 2857/30.11.2011 Comisia Judeţeană Maramureş a validat Anexa 38 Baia Mare, poz. 1, pentru suprafaţa de 0,4963 ha teren forestier în favoarea reclamantei. În consecinţă, pentru preluarea abuzivă a terenului în litigiu, reclamanta a obţinut măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar, prejudiciul cauzat părţii fiind astfel reparat.

Prin decizia recurată, în mod just s-a mai considerat că, în ceea ce priveşte pretinsul prejudiciu rezultând din deposedarea ilegală a tatălui reclamantei, C., şi, ulterior a sa, de proprietatea asupra terenului în litigiu, ca efect al faptei pretins ilicite constând în determinarea O.C.P.I. Maramureş să înscrie în C.F. nr. x Firiza acest imobil, nici acesta nu există,urmare a reţinerii inexistenţei pretinsei fapte ilicite.

De altfel, în condiţiile în care s-a constatat inexistenţa pretinsei fapte ilicite, nu se mai impune analiza celorlalte condiţii legale pentru a opera răspunderea civilă delictuală, neavând suport nici argumentul recurentei privind neîndeplinirea condiţiei referitoare la vinovăţia pârâtei B..

În ceea ce priveşte argumentele invocate privind acţiunea privind rectificarea cărţii funciare, reclamanta a solicitat să se dispună repararea prejudiciului care i-a fost cauzat, în calitatea sa de moştenitoare a autorului, titular tabular al dreptului de proprietate asupra terenurilor identificate, prin rectificarea cărţii funciare nr. x a localităţii Firiza, prin radierea din cartea funciară nr. x Firiza a înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 4963 m.p., identificat prin nr. topo x, 40/23, 40/25 şi 40/27, şi restabilirea situaţiei anterioare din cartea funciară, respectiv menţinerea înscrierii dreptului de proprietate pe numele autorului reclamantei, C..

Nu se poate reţine nici critica în ceea ce priveşte acest capăt de cerere privind rectificarea cărţii funciare, privind aplicarea dispoziţiilor art. 907 şi art. 908 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, în vigoare la data introducerii acţiunii, neavând loc o eludare de către instanţa de apel a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, în vigoare la data înscrierii în cartea funciară a strămutării dreptului de proprietate al tatălui său C. în favoarea Inspectoratului Silvic Judeţean Maramureş, actuala B., aşa cum susţine recurenta reclamantă.

De asemenea, hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, aşa cum consideră recurenta reclamanta, nefiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. invocat.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept, care se regăsesc în hotărârea atacată.

În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, fără arătarea motivelor şi a probelor neputându-se exercita controlul judiciar. Or, decizia recurată cuprinde aceste motive de fapt şi de drept.

De asemenea, motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

În cauză, nu pot fi apreciate ca fiind contradictorii sau străine de natura pricinii, aşa cum învederează recurenta, considerentele deciziei atacate privind reţinerea de către instanţele din Baia Mare a faptului că imobilul în litigiu a fost considerat proprietate de stat de la data intrării acestuia în posesia statului ca efect al art. 3 din Decretul nr. 218/1960.

Drept urmare, motivul de recurs invocat nu este fondat.

Se mai consideră, în contextul invocării motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziilor/sentinţelor pronunţate în speţe similare, recurenta-reclamantă învederând că, înainte de a lua cunoştinţă că pârâta B. a înscris în mod fraudulos strămutarea dreptului de proprietate al familiei sale, odată cu desecretizarea decretelor Consiliului de Stat al Românei nr. 218/1986 şi nr. 712/1986, a urmat procedura legilor fondului funciar pentru repararea abuzurilor săvârşite de regimul comunist, însă demersurile efectuate anterior aflării delictului comis de partea adversă sunt nerelevante sub aspectul speţei de faţă.

Prin autoritate de lucru judecat, judecătorului nu i se mai permite să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate de către o jurisdicţie anterioară şi asupra căreia judecătorul a statuat în litigiile deduse judecăţii.

Susţinerile recurentei sub acest aspect nu sunt fondate, pentru a fi incident motivul de nelegalitate indicat trebuie, aşadar, ca instanţa de apel să fi încălcat autoritatea de lucru judecat, or, prin decizia atacată nu se pune problema încălcării autorităţii de lucru judecat a celor statuate prin decizia nr. 1604 din 14.02.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţa civilă 490 din 02.03.2012 a Tribunalului Bucureşti, precum şi a deciziei 1235 din 15.12.2014 a Curţii de Apel Cluj, aşa cum se invocă prin motivele de recurs.

Nici argumentele recurentei reclamante privind faptul că în toate situaţiile în care a apelat la căile de atac la instanţele judecătoreşti din alte localităţi, acestea au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive care au schimbat în tot propunerile de validare ale Primarului municipiului Baia Mare şi hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele din Baia Mare nu se pot circumscrie motivului de nelegalitate privind încălcarea autorităţii de lucru judecat, nefiind întrunite elementele autorităţii de lucru judecat,şi drept urmare, cerinţele legale pentru a opera acest motiv de casare invocat.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 466A din 25 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 466A din 25 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2020.