Calculation start date for late-payment penalties on moral damages in mandatory motor insurance liability

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 13.03.2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. - prin D. cu participarea intervenientului forţat E. au solicitat obligarea pârâtelor la:plata sumei de 7.135 RON reprezentând daune materiale; la plata sumei de 200.000 euro reprezentând daune morale pentru A.;la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune morale pentru B.; la plata dobânzii legale asupra sumelor solicitate datorată de la data producerii evenimentului şi până la data plăţii, conform prevederilor art. 1535 coroborat cu art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ. şi cu prevederile Ordonanţei 13/2011; la plata penalităţilor de 0,2% pe zi din sumele solicitată conform art. 38 coroborat cu art. 37 alin. (2) şi (4) din Norma ASF 23/2014 calculată de la expirarea termenului de 3 luni de la data depunerii ultimilor documente şi a solicitării de reevaluare cererii de despăgubire (22.08.2016) adică de la data de 28.11.2016 şi până la plata efectivă a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 276 din 9 noiembrie 2018, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. - prin D. prin Sucursala Suceava şi cu intervenientul E.; a obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 5.675,15 RON reprezentând daune materiale şi suma de 120.000 RON reprezentând daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei B. suma de 5.000 RON reprezentând daune morale; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra debitului începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 167 din data de 23 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a S.C. D. S.A.

A admis ambele apeluri formulate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta S.C. D. S.A., cu sediul în Bucureşti, str. x - 84, prin Sucursala D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 276 din 9 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă (dosar nr. x/2018), intimat-intervenient fiind E..

A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că:

A respins acţiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. prin reprezentant S.C. D. S.A., ca nefondată.

A majorat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A. de la 120.000 RON la 180.000 RON.

Penalităţile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere acordate reclamantului A. vor curge începând cu data de 28 noiembrie 2016 în ceea ce priveşte daunele materiale, şi începând cu a 11 -a zi de la comunicarea hotărârii definitive în ceea ce priveşte daunele morale.

A majorat cheltuielile de judecată acordate reclamantului A., de la 500 RON la 1.000 RON.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin prezentei.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

Examinând cererea de recurs, se constată că aceasta cuprinde următoarele menţiuni impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. şi prevăzute sub sancţiunea nulităţii reglementate de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.:

- lit. a): numele şi domiciliul părţilor care au exercitat recursul;

- lit. c): indicarea hotărârii care se atacă;

- lit. d): dezvoltarea motivelor de recurs - recurenţii-reclamanţi au susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- lit. e): semnătura avocatului recurenţilor-reclamanţi (av. F., care a reprezentat părţile în faza procesuală a apelului - împuternicirea avocaţială pentru apel se află la dosarul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă).

Recursul este declarat în termen legal:

- hotărârea a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la data de 25 iunie 2019 - dovezile de comunicare se află la dosarul de apel;

- data declarării recursului este 11 iulie 2019 .

Asupra verificării motivelor de casare, prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se constată următoarele:

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esenţă, recurenţii-reclamanţi au susţinut următoarele:

Soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale a D. S.A. este greşită:

- pe parcursul procesului nu s-a dovedit faptul că aceasta ar fi acţionat în numele C.;

- curtea de apel, în considerentele deciziei recurate, reţine calitatea acesteia de reprezentant, însă, în mod nejustificat, a considerat faptul că apelul a fost exercitat în această calitate, chiar dacă, potrivit cererii de apel, acesta a fost exercitat în nume propriu;

- potrivit art. 458 C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de către părţile aflate în proces, ori apelanta nu este parte în prezentul litigiu, fiind doar mandatarul pârâtei, astfel că o cale de atac exercitată în nume propriu este nulă; în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., iar, conform art. 40 din acelaşi cod, cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, Curtea de Apel Suceava a realizat o interpretare eronată a prevederilor legale, lipsindu-le de efecte juridice:

- curtea de apel a aplicat aceste penalităţi doar daunelor materiale de la data solicitării, iar, în ceea ce priveşte daunele morale, de la o dată viitoare, respectiv a 11-a zi de la comunicarea (nu de la pronunţare) hotărârii definitive - procedând astfel, instanţa a negat existenţa daunelor morale până la momentul în care cineva le va evalua, astfel înlăturându-se caracterul obiectiv al normei de drept care le prevede; .

- sub aspectul legalităţii acordării acestor penalităţi, acestea au un dublu temei juridic, pe de o parte, art. 22 alin. (2) din Directiva CE 103/2009, respectiv "Statele membre adoptă dispoziţii care să garanteze că, în cazul în care oferta nu a fost prezentată în termen de 3 luni, se percep dobânzi calculate în funcţie de valoarea despăgubirii oferite de către întreprinderea de asigurare sau acordate de către judecător persoanei vătămate."'(fiind evident faptul că acestea se datorează de la data expirării acestui termen), iar, în legislaţia românească sunt datorate potrivit prevederilor art. 38 coroborat cu art. 37 alin. (1), (2) şi (4) din Norma ASF nr. 23/2014 - art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 sancţionează tocmai neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor şi nerespectarea termenelor prevăzute de art. 37 din acelaşi act normativ;

- interpretarea curţii de apel conduce la ineficacitatea normei de drept raportată la considerentele pentru care directiva anterior menţionată a fost adoptată;

- aceste penalităţi sunt datorate tocmai de la data expirării termenului de 3 luni în care asigurătorul era dator să formuleze un răspuns;

- au arătat, în faţa primei instanţe, îndeplinirea cerinţelor legale pentru acordarea acestora, respectiv delăsarea pe care a manifestat-o pârâta care nici măcar nu a dorit să mai formuleze un răspuns la cererea de reexaminare formulată, şi nici nu a dorit să facă plata sumei propuse;

- condiţiile prevăzute art. 38 şi 37 din Norma ASF nr. 23/2014 pentru acordarea despăgubirii şi a penalităţilor aferente sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte normele de drept material privind dobânda legală, instanţa de apel nu a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 1535 coroborat cu art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.:

- au arătat că dobânda legală are un temei juridic diferit, este datorată de către persoana vinovată de producerea faptului ilicit potrivit prevederilor art. 1535 coroborat cu art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., respectiv intervenientul forţat, asiguratul pârâtei care este de drept în întârziere de la data comiterii faptei, astfel că acesta datorează de la această dată dobândă legală prejudiciului pe care l-a cauzat;

- asigurătorul în temeiul contractului de asigurare RCA preia toate obligaţiile pe care asiguratul său le are în conformitate cu prevederile art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii evenimentului.

- despăgubirea, în momentul preluării de către asigurător, este formată din prejudiciul efectiv şi daunele interese potrivit prevederilor art. 1530 şi următoarele C. civ. în timp ce penalităţile prevăzute de legislaţia specială respectiv art. 37 şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 au ca izvor de obligaţie atitudinea asigurătorului şi neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor pe care acesta le are.

Aplicarea greşită a prevederilor art. 1391 C. civ. şi art. 249 C. proc. civ. în ceea ce priveşte daunele materiale şi morale:

- au dovedit daunele materiale în cuantumul solicitat;

- au dovedit prin acte medicale starea de sănătate şi prin chitanţe medicamentele cumpărate, nefiind contestate în mod punctual aceste cheltuieli făcute;

- au făcut dovada în condiţiile art. 249 C. proc. civ. a acestor daune;

- în ceea ce priveşte daunele morale, aplicarea normelor de drept material s-a făcut în mod eronat, diminuându-se în mod nejustificat sumele solicitate cu acest titlu.

Prin cererea depusă la data de 27 septembrie 2019, recurenţii-reclamanţi şi-au exprima acordul ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Procedura de filtru.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 2 august 2019 şi a fost repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 2, astfel cum rezultă din fişa ECRIS, aflată la dosarul de recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 07 aprilie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 26 mai 2020.

6. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale a D. S.A. de către instanţa de apel şi este nefondat; această critică va fi însă evaluată pe baza dispoziţiilor art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pentru formularea apelului răspunde unei chestiuni de procedură şi, doar în plan subsidiar, pune în discuţie aplicarea unor norme de drept material (Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, din care izvorăşte raportul de reprezentare).

În mod corect a interpretat Curtea de apel dispoziţiile legale incidente în ceea ce priveşte reprezentarea S.C. C. de către reprezentantul însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire, şi anume S.C. D. S.A.

Potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca toate întreprinderile de asigurare care acoperă riscurile clasificate în clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, cu excepţia răspunderii civile a transportatorului, să desemneze în fiecare stat membru diferit de cel în care au primit autorizaţia administrativă un reprezentant însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire. Acesta are misiunea de a trata şi soluţiona cererile de despăgubire rezultate în urma unui accident în cazurile prevăzute la articolul 20 alin. (1). Alin. (2) din acelaşi articol precizează că alegerea reprezentantului însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire este lăsată la aprecierea întreprinderii de asigurare. Statele membre neputând îngrădi această libertate de alegere.

În baza dispoziţiilor alin. (3) al aceluiaşi articol, reprezentantul însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire poate acţiona în contul uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare,

Aşadar, in mod corect Curtea de apel a statuat că S.C. D. S.A. a acţionat în calitate de reprezentant al S.C. C., considerând că, din ansamblul normelor Directivei reiese aceeaşi raţiune de reglementare a reprezentării în soluţionarea cererilor de despăgubire a unei întreprinderi de asigurare.

Astfel, se prevede în alin. (4) al art. 20 că reprezentantul însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire strânge, cu privire la aceste cereri, toate informaţiile necesare în legătură cu soluţionarea cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare pentru a negocia soluţionarea cererilor de despăgubire. Obligaţia de a desemna un reprezentant nu exclude dreptul persoanei vătămate sau al întreprinderii sale de asigurare de a iniţia proceduri directe împotriva persoanei care a provocat accidentul sau a întreprinderii sale de asigurare.

De asemenea, conform alin. (5) al aceluiaşi articol, reprezentantul însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire dispune de competenţe suficiente pentru a reprezenta întreprinderea de asigurare pe lângă persoanele vătămate în cazurile prevăzute la articolul 20 alin. (1) şi pentru a satisface integral cererile de despăgubire ale acestora.

Nu poate fi reţinută, drept urmare, susţinerea recurenţilor în sensul că pe parcursul procesului nu s-a dovedit faptul că S.C. D. S.A ar fi acţionat în numele C., deoarece prin modalitatea în care S.C. D. S.A a acţionat în faza procesuală a apelului şi în recurs. a avut loc o ratificare implicită a mandatului dat de C..

Astfel, din încheierea din data de 16 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti se poate constatat poziţia apelantei pârâte C., prin S.C. D. S.A, exprimată prin apărător, care a precizat că, în urma discuţiilor avute şi a prezentării noii situaţii către asigurătorul maghiar, acesta a înţeles să-şi modifice oferta de despăgubire adresată apelantului-reclamant A., majorând-o la suma totală de 91.700 RON, reprezentând indemnizaţie de despăgubire pentru daunele morale şi materiale produse acestuia.

Drept urmare, Înalta Curte va înlătura ca nefondată critica privind interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 458 C. proc. civ., conform cărora căile de atac pot fi exercitate numai de către părţile aflate în proces, neputându-se reţine că D. S.A, a acţionat în nume propriu şi nu ca mandatar al pârâtei C., astfel că nu poate fi reţinut motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 1535 şi 1523 alin. (2) C. civ. prin neacordarea de către instanţa de apel a dobânzii legale, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente­­:

Daunele-interese moratorii sunt datorate de către debitor, pentru întârzierea acestuia în executarea obligaţiei. Desigur, pentru a fi obligat la plata daunelor moratorii, este absolut necesar ca debitorul să fie de drept în întârziere, sau, după caz, să fie pus în întârziere de către creditor. Daunele moratorii sunt susceptibile de a fi datorate cel mai frecvent în cazul obligaţiilor băneşti, dar şi în cazul oricăror alte obligaţii de a da.

În lumina actualelor reglementări instituite prin dispoziţiile noului C. civ., considerăm că, în prezent, vorbim despre două tipuri de daune moratorii, şi anume dobânda (mai exact, dobânda penalizatoare) şi penalităţile de întârziere.

Daunele moratorii sunt, prin urmare, de două feluri: dobânda convenită de părţi (sau penalităţile pentru întârzierea în executarea contractului), care se percepe (se percep) atunci când părţile au prevăzut expres în contract un cuantum al daunelor moratorii şi dobânda legală (dobânda legală penalizatoare), atunci când părţile nu prevăd un cuantum al daunelor moratorii în contract, însă acest cuantum este stabilit prin lege.

În situaţia daunelor moratorii în cazul obligaţiilor băneşti, aceste dobânzi curg de drept, de la scadenţă, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului de către creditor. Prin urmare, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Aceste daune moratorii sunt, de fapt, dobânzile calculate de la scadenţă până în momentul plăţii (penalităţile pentru întârziere). Cuantumul dobânzii este cel convenit de părţi sau, în lipsă, este cel prevăzut de lege, debitorul neavând dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic decât cel stabilit de părţi sau de lege.

Pe de altă parte, când se pune problema cumulului clauzei penale cu dobânda legală, ar trebui să se stabilească natura exactă şi scopul clauzei penale, în sensul în care aceasta ar avea caracterul unor daune moratorii sau compensatorii. Astfel, dobânda legală poate fi cumulată cu penalităţile care au caracter de daună compensatorie, menite a sancţiona neexecutarea obligaţiei contractuale. Dobânda legală nu va putea însă să fie cumulată cu acele penalităţi care au un caracter de daune moratorii, menite a sancţiona executarea cu întârziere; un asemenea cumul ar echivala cu aplicarea a două sancţiuni de acelaşi fel pentru aceeaşi faptă, respectiv cu o dublă reparaţie a uneia şi aceleiaşi încălcări a contractului.

Drept urmare, corect s-a stabilit de către instanţe că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor legale incidente nu poate fi acordată şi dobânda legală, aşa cum solicită reclamanţii.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor referitoare la cuantumul daunelor materiale şi morale acordat de instanţa de apel care ar fi, în opinia reclamanţilor, net inferior prejudiciului cauzat, Înalta Curte constată că reţine că la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudenţă şi doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanţa urmează a face o apreciere subiectivă în funcţie de circumstanţele speţei.

Nemulţumirile reclamanţilor privind cuantumul daunelor acordate nu se circumscriu vreunui motiv de nelegalitate reglementat de lege. Raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului valorificate de către recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că acestea au fost avute în vedere de instanţa de apel, adaptate la situaţia particulară a speţei de faţă.

Cuantificarea despăgubirilor, în aplicarea acestor criterii, nu este supusă însă cenzurii instanţei de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceasta ţinând de temeinicia şi nu de legalitatea hotărârii recurate.

Critica recurenţilor reclamanţi circumscrisă motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. privind data de la care au fost acordate penalităţile de întârziere privind daunele morale este fondată, instanţa realizând o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente şi anume a art. 22 alin. (2) din Directiva CE 103/2009, precum şi a prevederilor art. 38 coroborat cu art. 37 alin. (1), (2) şi (4) din Norma ASF nr. 23/2014 care sancţionează tocmai neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor şi nerespectarea termenelor prevăzute de art. 37 din acelaşi act normativ.

Potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, "Statele membre adoptă dispoziţii care să garanteze că, în cazul în care oferta nu a fost prezentată în termen de 3 luni, se percep dobânzi calculate în funcţie de valoarea despăgubirii oferite de către întreprinderea de asigurare sau acordate de către judecător persoanei vătămate".

În temeiul dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule nr. 23/2014 a Autorităţii de Supraveghere Financiară Sectorul Asigurărilor - Reasigurărilor, dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

Şi art. 38 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule nr. 23/2014 a Autorităţii de Supraveghere Financiară Sectorul Asigurărilor - Reasigurărilor prevede că, dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 37 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată, care se plăteşte de asigurător.

Curtea de apel a acordat penalităţi referitoare la daunele materiale de la care reclamanţii au fost consideraţi îndreptăţiţi de la data solicitării, iar, în ceea ce priveşte daunele morale, de la o dată viitoare, respectiv a 11-a zi de la comunicarea hotărârii definitive, stabilind în mod eronat acest moment ca dată de început pentru acordarea despăgubirilor morale.

Aşa cum au reţinut instanţa de fond şi cea de apel, la data de 28.04.2016 asigurătorul le-a răspuns reclamanţilor că dosarul a fost înaintat spre avizare, iar la data de 06.06.2016 le-a înaintat ofertele de despăgubire pentru autovehiculul avariat în suma de 7.209,54 RON şi pentru vătămările corporale o ofertă de plată a sumei de 72.062,50 RON reprezentând global daune morale şi materiale.

Acest fapt va fi coroborat cu precizările intimatei pârâte S.C. C., prin D. S.A, prin consilier juridic, precizări din şedinţa publică din data de 26 mai 2020 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că oferta de despăgubire a cuprins atât daunele morale, cât şi pe cele materiale, şi că, întotdeauna, în situaţii de tipul celei de faţă, sunt avute în vedere atât daunele morale, cât şi cele materiale.

Se constată deci că oferta de despăgubire din partea asigurătorului a vizat o sumă globală pentru ambele tipuri de despăgubiri solicitate, fiind menţinut caracterul global al acestei indemnizaţii şi urmare a modificării cuantumului ofertei la suma de 91.700 RON (reprezentând indemnizaţie de despăgubire pentru daunele morale şi materiale produse reclamantului A.).

Aşadar, suma reprezentând oferta de despăgubire a asigurătorului cuprinde atât daunele morale, cât şi pe cele materiale, fără a fi realizată defalcarea acestora, ceea ce conduce la conturarea caracterului imprecis al acestor sume, neputându-se cuantifica cu ce titlu partea îndreptăţită va primi aceste sume.

Este întemeiată, aşadar, susţinerea din memoriul de recurs privind data de la care se calculează penalităţile pentru întârzierea acordării daunelor morale care trebuie să fie data expirării termenului de 3 luni în care asigurătorul era obligat să formuleze un răspuns părţii prejudiciate.

Având în vedere dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 167 din data de 23 mai 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 167 din data de 23 mai 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2020.