Inadmissibility of appeal against compensation law ruling where statute limits remedy to first-level appeal

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, contestatorii A. şi B. au formulat contestaţie împotriva deciziei de compensare nr. x/05.07.2018, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând admiterea contestaţiei, anularea acesteia şi obligarea intimatei de a emite o decizie de compensare temeinică şi legală, cu stabilirea cuantumului de despăgubire la preţul de 13 euro/mp.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 264 din 15 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea formulată de reclamanţii A., prin mandatar B. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 1301 A din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei primei instanţe, ca nefondat.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1301 A din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs reclamanţii B. şi A., prin mandatar B..

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 06 martie 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C6, la data de 09 martie 2020, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

Recurenţii-reclamanţi au depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, solicitând admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată, susţinând că hotărârea curţii de apel este susceptibilă de recurs.

Prin rezoluţia din 30 aprilie 2020 s-a acordat termen la 04 iunie 2020, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, reţinând următoarele:

În speţă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 31 iulie 2018 şi a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune, prevede în art. 35 că ""(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."

Se reţine, aşadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

În cauză, sunt însă incidente şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. cu cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012, rezultă că decizia nr. 1301 A din 30 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Pentru argumentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B. şi A., prin mandatar B., împotriva deciziei nr. 1301 A din 30 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii B. şi A., prin mandatar B., împotriva deciziei nr. 1301 A din 30 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 iunie 2020.