Constitutional exception inadmissible where challenged civil procedure norm lacks nexus to specific litigation outcome

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la 01.02.2017 sub nr. de dosar x/2017 reclamantul Centrul Regional de Transfuzii Iaşi a solicitat obligarea pârâtei A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON ocazionate de reprezentarea juridică a reclamantei în instanţa de judecată în cadrul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Iaşi.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Iaşi:

Prin Sentinţa nr. 9.738 din 11.07.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul Centrul Regional de Transfuzii Iaşi şi a fost obligată pârâta A. la plata către reclamant a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Iaşi. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Decizia pronunţată de Tribunalul Iaşi:

Prin Decizia nr. 1.201 din 17 aprilie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a constatat că reclamantul Centrul Regional de Transfuzii Iaşi este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi a fost respinsă cererea de apel formulată de pârâta A. împotriva Sentinţei civile nr. 9.738 din 11.07.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi. A fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Iaşi:

Prin încheierea din 25 aprilie 2019 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu cererea privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 453 C. proc. civ. formulată de recurenta A., instanţa reţinând că nu este îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei. Prin aceeaşi încheiere a fost stabilit termen pentru pronunţarea asupra recursului formulat de pârâta A. la data de 9 mai 2019, când, având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa a stabilit termen pentru pronunţare la data de 23 mai 2019.

Prin Decizia nr. 527 din 23 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost respins recursul formulat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 1.201 pronunţată de Tribunalul Iaşi la 17 aprilie 2018, decizie pe care a menţinut-o. A fost obligată recurenta să plătească intimatului Centrul Regional de Transfuzii Iaşi suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 821 din 16 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost respinsă cererea de completare dispozitiv formulată de recurenta A. referitor la Decizia nr. 527 din 23 mai 2019.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii din 25 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 C. proc. civ. a formulat recurs pârâta A.

Prin motivele de recurs aceasta arată că în mod nelegal a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în speţă fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Se învederează că a invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 453 C. proc. civ. prin raportare la art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţia României motivat de faptul că a fost obligată de instanţă la plata unor cheltuieli de judecată străine de obiectul pricinii, ce nu au legătură cu raportul juridic litigios, cu activitatea juridică, cheltuieli efectuate pentru achiziţionarea de materiale pentru curăţenie, achiziţionarea de becuri şi lămpi pentru iluminat, pentru datul cu var, montat termopane, gresie, faianţă, etc. în baza art. bugetar 20.01.30 sau art. 20.30.30 privind cheltuieli pentru achiziţionarea de autoturisme noi, cheltuieli pentru cumpărarea de ordine şi medalii, cu licitaţii valutare, cheltuieli pentru avarii sau a fost obligată la cheltuieli în temeiul O.U.G. nr. 22 din 2002 art. 1 alin. (2) care priveşte executarea în termen de 6 luni a instituţiilor publice debitoare.

Recurenta susţine că nu are o culpă procesuală în raport cu intimatul Centrul Regional de Transfuzii Iaşi, culpa procesuală aparţinând acestuia, având în vedere că a refuzat să pună în executare hotărârile definitive ale instanţelor privind reîncadrarea recurentei şi plata obligaţiilor către stat. Acesta este motivul pentru care intimatul şi-a angajat apărător, încălcând prevederile O.U.G. nr. 26/2012, pentru a acoperi nerespectarea hotărârilor definitive.

Se arată că, deşi recurenta a făcut cunoscută situaţia instanţelor, acestea, în loc să corecteze situaţia, au emis diferite ipoteze pentru a o obliga în continuare să achite cheltuieli străine de obiectul pricinilor.

Recurenta mai învederează că solicitarea sa de anulare a cheltuielilor de judecată la care a fost obligată este justificată pentru că nu a beneficiat de egalitate în faţa legii, făcând referire la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, având în vedere că susţinerile sale au fost ignorate de instanţe.

De asemenea, susţine că nu i-au fost apărate drepturile şi interesele prin raportare la prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie, având în vedere că participă la procese privind un litigiu de muncă şi este obligată la cheltuieli pentru activităţi la care nu a participat, fără legătură cu cauza.

Totodată, arată că nu a beneficiat de un proces echitabil prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, atât timp cât toate argumentele sale privind obligarea la plăţi nelegale au fost ignorate de instanţele de judecată care nu au manifestat imparţialitate în judecarea pricinilor şi au dat curs "scenariilor false şi mincinoase ale intimatei".

Faţă de cele arătate recurenta solicită sesizarea Curţii Constituţionale pentru a da posibilitatea acesteia să analizeze prevederile actelor care încalcă principiile constituţionale, pentru a lămuri dacă pot fi considerate cheltuieli de judecată şi acele cheltuieli care nu au legătură cu raportul juridic litigios, străine obiectului pricinii.

Prin rezoluţia din 2 decembrie 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 21 ianuarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 6 ianuarie 2020 intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, susţinând că, în speţă, Curtea de Apel Iaşi nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate prin încheiere separată ori prin decizia de soluţionare a recursului, astfel că recursul formulat este lipsit de obiect. A fost invocată şi excepţia nulităţii recursului, faţă de împrejurarea că în cererea de recurs nu este indicată hotărârea atacată şi nici motivele de recurs şi dezvoltarea lor. A fost ataşată delegaţie avocaţială - avocat B., precum şi factură şi ordin de plată pentru suma de 500 RON, achitată cu titlu de onorariu avocaţial, intimatul solicitând obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi prin întâmpinare, motivată de intimat prin împrejurarea că, în speţă, Curtea de Apel Iaşi nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate prin încheiere separată ori prin decizia de soluţionare a recursului, astfel că recursul formulat ar fi lipsit de obiect, Înalta Curte urmează să o respingă.

Se reţine, din actele dosarului, că prin încheierea de la termenul din 25 aprilie 2019, prin raportare la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 C. proc. civ., astfel că a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de pârâta A.

Prin urmare nu se poate aprecia că recursul formulat de pârâtă este lipsit de obiect, având în vedere că acesta vizează soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cerere asupra căreia instanţa s-a pronunţat prin încheierea de la termenul din 25 aprilie 2019, termen la care această excepţie a fost pusă în discuţia părţilor.

Referitor la excepţia nulităţii recursului invocată de acelaşi intimat prin întâmpinare, faţă de împrejurarea că în cererea de recurs nu este indicată hotărârea atacată, Înalta Curte reţine că în cererea de recurs aflată la dosar recurenta a arătat că înţelege să declare recurs "împotriva deciziei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 453 (1) C. proc. civ. pronunţată în data de 25.04.2019", motiv pentru care nu se poate reţine că recurenta nu ar fi indicat hotărârea care se atacă conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., spre a fi incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., astfel că excepţia nulităţii recursului urmează a fi respinsă.

Excepţia nulităţii recursului a fost invocată de intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi şi prin raportare la faptul că cererea de recurs nu cuprinde motivele de recurs şi dezvoltarea lor, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun cerinţa pentru cererea de recurs ca această să cuprindă "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor". Motivele de nelegalitate sunt prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se reţine că prin cererea de recurs pârâta a arătat care sunt criticile pe care înţelege să le formuleze în raport de soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar în ceea ce priveşte neîncadrarea acestor critici în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se impune a fi precizat că, date fiind efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017, publicată în M. Of. din 20 iulie 2017, nu se poate aprecia că recursul este nul pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, pentru evaluarea criticilor dezvoltate cu titlu de motive de recurs, relevant este parag. 21 din menţionata decizie, potrivit căruia:

"21. Din cele de mai sus rezultă că, în accepţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înţeles drept o cale extraordinară de atac în condiţiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Aşadar, Curtea reţine că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie procedura civilă sau penală în care intervine."

Având în vedere cele anterior citate, rezultă că în prezentul recurs este necesar a se realiza un control de legalitate şi temeinicie al încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Costituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, independent de încadrarea sau neîncadrarea acestor criticilor concepute de recurentă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., care reglementează cazurile de casare specifice recursului în materie civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Astfel, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

În speţă, recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza articolului a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi a obiectului cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentei, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată cererii de recurs şi norma juridică a cărei neconstituţionalitate a fost invocată de recurentă. Astfel, în recursul declarat de pârâtă împotriva Deciziei nr. 1.201 din 17 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, cu a cărui soluţionare a fost învestită Curtea de Apel Iaşi, pârâta a reclamant nesocotirea prevederilor art. 452 C. proc. civ. referitoare la dovada cheltuielilor de judecată şi nu a făcut trimitere la prevederile art. 453 C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., acest fapt nu ar avea vreo înrâurire în soluţionarea cererii de recurs.

Prin urmare, în mod corect şi legal Curtea de Apel Iaşi a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a dispus respingerea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenta nu oferă o minimă argumentare în ceea ce priveşte încălcarea textelor constituţionale, prin prevederile art. 453 C. proc. civ. (a căror neconstituţionalitate o invocă), ci se mărgineşte la a arăta că solicită sesizarea Curţii Constituţionale pentru a lămuri dacă pot fi considerate cheltuieli de judecată şi acele cheltuieli care nu au legătură cu raportul juridic litigios, or acestea sunt apărări care ţin de fondul cauzei.

Argumentele de neconstituţionalitate invocate de recurenta-pârâtă sunt legate de modul concret în care instanţa a apreciat asupra cheltuielilor care au legătură cu fondul raportului juridic dedus judecăţii şi nu pot fundamenta o sesizare de neconstituţionalitate a unei norme dintr-o lege sau ordonanţă.

Prin urmare, faţă de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se constată că în mod judicios s-a reţinut netemeinicia cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate fiind invocată cu referire la o normă care nu avea legătură cu litigiul (corespunzător limitelor în care avea loc judecata în recurs). Argumentele prin prisma cărora recurenta-pârâtă motivează excepţia de neconstituţionalitate nu sunt nici ele apte a satisface exigenţele demersului de sesizare a Curţii Constituţionale, dat fiind că nu privesc inadvertenţe între art. 453 C. proc. civ. şi dispoziţii ale Constituţiei, ci se referă la aspecte de fond ale litigiului în care a fost invocată excepţia. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei, potrivit jurisprudenţei sale constante, spre a identifica eventuale vicii de neconstituţionalitate a normei la care se referă sesizarea.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că instanţa anterioară în mod legal şi temeinic a apreciat că în cauză nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, anume aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât şi recursul de faţă va fi respins, ca nefondat.

Cu privire la solicitarea intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată, se reţine că temeiul acordării acestora părţii care a câştigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, căzut în pretenţii. Având în vedere natura cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a cărei judecată nu vizează fondul pretenţiilor deduse judecăţii, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., astfel încât va respinge cererea reclamantului Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi de obligare a pârâtei A. la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului invocate de reclamantul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din data de 25 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Respinge cererea reclamantului Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi de obligare a pârâtei A. la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2020.

GGC - ED