Cassation appeal nullified for failure to frame evidence re-evaluation as a statutory ground of illegality

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin acţiunea înregistrată la data de 01 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, B. şi C., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 350.000 RON reprezentând costurile necesare transplantului de rinichi necesar a fi efectuat ca urmare a faptei ilicite săvârşite de pârâţii B. şi C..

Prin sentinţa civilă nr. 103 din 14 februarie 2019, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, B. şi C.. A obligat pe reclamant la plata sumei de 7000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului B..

Prin decizia nr. 1204 din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 103/14.02.2019, pronunţată de Tribunalul Hunedoara.

A schimbat în tot sentinţa apelată şi în consecinţă:

A admis acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, B. şi C..

A obligat în solidar pe pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, B. şi C. să plătească reclamantului A. suma de 350.000 RON reprezentând despăgubiri civile şi suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

A înlăturat obligaţia reclamantului de plată a sumei de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă în favoarea pârâtului B..

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1204 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii formulate de reclamant.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că instanţa de apel a depăşit atribuţiile judecătoreşti prin faptul că a înţeles să acorde despăgubiri materiale reprezentând costul unui transplant renal fără să existe dovada necesităţii sau recomandării efectuării unei astfel de operaţii, context în care această operaţie apare ca o acţiune voluptorie şi nu necesară.

S-a mai arătat că intimatul-reclamant nu a arătat sau dovedit aspecte din care să rezulte limitările sau disconfortul zilnic generat de lipsa unui rinichi, iar în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, s-a menţionat posibilitatea efectuării acestui tip de operaţie şi în România unde costurile sunt suportate de Casa de Asigurări de Sănătate, existând reglementări atât pentru procedura de efectuare, cât şi pentru costul acesteia care este suportat de Ministerul Sănătăţii.

Recurentul-pârât a susţinut că hotărârea a fost dată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul în care nu există la dosar nicio probă care să justifice pretenţiile pentru repararea prejudiciului.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 26 februarie 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că partea are deschisă calea de atac împotriva deciziei nr. 1204 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Totodată, s-a reţinut că recursul nu respectă cerinţa încadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., cerinţă a cărei lipsă este sancţionată cu nulitatea potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.. Astfel, s-a reţinut că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate a hotărârii atacate care să se încadreze în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., iar dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au fost invocate formal fără a se dezvolta critici care să se circumscrie ipotezei expres şi limitativ reglementate de textul legal invocat.

Completul de filtru C6, prin rezoluţia din 28 februarie 2020, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

Recurentul-pârât a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, susţinând incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus, de asemenea, punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a arătat că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ.. A arătat că susţine excepţia nulităţii recursului pe care a invocat-o şi prin întâmpinarea formulată în cauză.

Prin rezoluţia din 30 aprilie 2020 s-a acordat termen la 04 iunie 2020 în camera de consiliu, fără citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ., care au fost însă invocate în mod formal.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul arată faptul că instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti prin faptul că a înţeles să acorde despăgubiri materiale reprezentând costul unui transplant renal fără să existe dovada necesităţii sau recomandării efectuării unei astfel de operaţii şi fără ca intimatul-reclamant să dovedească aspecte din care să rezulte limitările sau disconfortul zilnic generat de lipsa unui rinichi.

Înalta Curte reţine că, deşi s-a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., această invocare este una formală. Astfel, argumentele expuse de către recurentul-pârât, cu referire la situaţia de fapt din speţă şi la temeinicia acordării despăgubirilor, nu pot fi subsumate unor critici de nelegalitate care să arate sub care aspect instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Totodată, susţine recurentul, hotărârea a fost dată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul în care nu există la dosar nicio probă care să justifice pretenţiile pentru repararea prejudiciului.

Înalta Curte constată că aspectele dezvoltate de recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs vizează aprecierea probelor şi situaţia de fapt a speţei, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Ca atare, Înalta Curte reţine că, în speţă, invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, nefiind arătat în concret care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel şi nici nu au fost dezvoltate critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel care a determinat admiterea apelului reclamantului şi care să tindă a demonstra nelegalitatea deciziei recurate.

Astfel, toate criticile recurentului vizează motive de fapt şi nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs.

De altfel, chestiunile relevate prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre celelalte motive de casare, prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurent în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a nemulţumirilor părţilor cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l decizia nr. 1204 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei în soluţia de admitere a apelului declarat de reclamant, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

În concluzie, întrucât aspectele invocate de recurentul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara împotriva deciziei civile nr. 1204 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 iunie 2020.