Finality of appellate decisions in Law 10/2001 compensation cases and inadmissibility of cassation appeal

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 septembrie 2016, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, anularea Dispoziţiei nr. 876/18.02.2016, emisă de pârât, prin care s-au soluţionat notificările transmise prin B.E.J. B. sub nr. x/06.08.2001 şi nr. y/14.02.2002; obligarea pârâtului la întocmirea şi înaintarea propunerii de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în Municipiul Constanţa, str. x, preluat abuziv prin executare silită organizată de autorităţile fiscale şi valorificat prin licitaţie conform procesului-verbal încheiat la data de 22.11.1985.

În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 2451 din 13 noiembrie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, astfel cum a fost aceasta precizată; a anulat Dispoziţia nr. 876/18.02.2016, emisă de viceprimarul Municipiului Constanţa; a constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită la măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condiţiile Cap. III din Legea nr. 165/2013, pentru următoarele imobile: casă de locuit demolată, situată în Mun. Constanţa, str. x (fostă str. x) nr. 91, dobândită de reclamant în temeiul actului de donaţie autentificat la Notariatul de Stat al Raionului Principal Regiunea Constanţa în temeiul procesului-verbal nr. x/1225/1958, compusă din patru camere şi dependinţe, casă de locuit înstrăinată prin vânzare la licitaţie publică, conform procesului-verbal întocmit la data de 22.11.1985 de fosta Circumscripţie financiară a Municipiului Constanţa, descrisă prin notificarea înregistrată la B.E.J. B. din sub nr. x/06.08.2001; a obligat pârâtul să emită dispoziţie în acest sens şi să o înainteze Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, împreună cu documentaţia aferentă; a respins ca nefondată cererea de restituire în natură a locuinţei ce face obiectul notificării înregistrate la B.E.J. B. din Constanţa sub nr. x/06.08.2001.

Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin decizia nr. 20 C din 07 martie 2019, a respins apelurile formulate de apelantul-reclamant A. şi apelantul-pârât Primarul Municipiului Constanţa, ca nefondate.

Prin decizia civilă nr. 145 C din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare a deciziei civile nr. 20 C din 07.03.2019, pronunţată de aceeaşi instanţă, formulată de apelantul-reclamant A..

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 145 C din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat calea de atac intitulată "apel", recalificată recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 09 martie 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C6, la data de 11 martie 2020, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

Părţile nu au depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin rezoluţia din 30 aprilie 2020 s-a acordat termen la 04 iunie 2020, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, reţinând următoarele:

Hotărârea care face obiectul prezentei căi de atac - decizia civilă nr. 145 C din 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - a fost pronunţată în procedura prevăzută de art. 444 din C. proc. civ. (completare hotărâre), fiind supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea a cărei completare s-a solicitat, respectiv decizia civilă nr. 20 C din 07 martie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 446 din C. proc. civ., "încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."

Conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă la data de 22 septembrie 2016, dată la care erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată acţiunea, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevede că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel".

Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate, reiese că hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.

Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare, în primă instanţă, în măsura în care nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, hotărârea Tribunalului Constanţa a fost pronunţată ulterior acestei date, respectiv la 13 noiembrie 2017.

Totodată, în cauză, se constată incidenţa dispoziţiilor tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care stipulează că:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale mai sus menţionate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.

Prin urmare, decizia civilă nr. 145 C din 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa este o decizie definitivă, care nu este supusă recursului, fiind pronunţată în soluţionarea cererii de completare a deciziei nr. 20 C din 07 martie 2019 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în soluţionarea unui apel în materia Legii nr. 10/2001.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012, rezultă că decizia civilă nr. 145 C din 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa nu este susceptibilă de recurs.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Pentru argumentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 145 C din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 145 C din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 iunie 2020.